Manea (RPIA): Mecanismul de licitaţie pentru CfD trebuie mai bine gândit;două zile pentru contestaţii, un termen imposibil
Mecanismul de licitaţie aferent schemei de ajutor de stat sub formă de contracte pentru diferenţă (CfD) trebuie să fie mai bine gândit, iar termenul-limită stabilit pentru 18 noiembrie este unul forţat, în timp ce perioada de două zile pentru depunerea de contestaţii este imposibilă, a declarat, joi, într-o conferinţă de specialitate, directorul executiv al Asociaţiei Industriei Fotovoltaice din România (RPIA), Andrei Manea.
"Avem acum un nou regulament de racordare, care este un pas înainte. Din păcate, nu avem vizibilitate pe anii viitori. Ce se întâmplă cu garanţiile, vom vedea. E propunere a industriei, până la urmă a fost implementată. Vom vedea ce efecte va avea. Pentru început vedem că sunt inadvertenţe din punct de vedere al interpretării operatorilor de reţea. Vom vedea paşii următori. Pentru cei care dezvoltăm proiecte şi vrem să şi construim, avem calendarul cu licitaţiile dacă vorbim de racordare la reţea. Din experienţa altor ţări mai înaintate ca noi, Spania, care a implementat această chestiune în 2020, nici în 2024 nu a dat drumul la licitaţie. A fost un fiasco. Noi adresăm un apel ca acest mecanism de licitaţie să fie un pic mai bine gândit, să stăm de vorbă mai apăsat şi să vedem dacă ne va ajuta sau nu. Poate ar fi bine să lăsăm un buffer mai mare pentru aceste garanţii să-şi spună cuvântul. CfD-ul e ca Fata Morgana: vine, nu vine. Uitându-ne la timeline, până pe 18 noiembrie, pare unul realist. Din punctul meu de vedere, este forţat", a susţinut Manea.
Acesta a adăugat că o altă problemă legată de CfD o reprezintă timpul foarte scurt alocat pentru a depune contestaţii.
"Dacă vă uitaţi la cât timp au autorităţile să decidă cine a câştigat aceşti 1,5GB este un timp extrem de scurt în comparaţie cu ce s-a întâmplat cu PNRR-ul. Pentru noi care vom aplica, avem două zile ca să facem contestaţie. Vă daţi seama că e imposibil în două zile. Dacă s-a îmbolnăvit domnul de la Fonduri Europene sau consultantul care se ocupă, ce facem ? Sunt chestiuni pe care noi înţelegem că statul român şi le-a asumat şi trebuie să le deruleze, dar în acelaşi timp, ca să şi avem acei megawaţi despre care vorbim, şi gigawaţi, trebuie să fim şi noi realişti: reţeaua, conectarea la reţea, aceste fonduri europene pentru care n-avem vizibilitate, ce se construieşte şi ce nu se construieşte", a menţionat specialistul.
Reprezentantul RPIA a punctat şi faptul că, la ora actuală, România nu are încă un Plan Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice (PNIESC).
"De obicei, la conferinţe observăm că e cumva ca o cutumă: vine ministrul, ne spune cât de bine merge treaba, cum o să fie viitorul extraordinar pentru România, mai trece un an, ne găsim în aceeaşi poziţie, 72 de megawaţi în eolian anul trecut şi vreo 300 în fotovoltaic. O să mai treacă un an... Avem şi un ciclu electoral de închis anul acesta, vedem ce se întâmplă pe viitor. Nu vreau să fiu negativist, dar aş vrea să avem totuşi şi momentele noastre de realitate. Într-adevăr, întotdeauna vom fi mai optimişti, pentru că vrem să ridicăm ţintele ţării, vrem să facem bani, pentru că noi reprezentăm business-ul. Astăzi avem o strategie pe masă, care e mai puţină ambiţioasă decât ce aveam în trecut în PNIESC, care ne duce în 2035 cu ţintele pentru 2030. Avem un PNIESC care încă n-a ieşit şi un plan de dezvoltare a reţelei pe zece ani, care nu e corelat cu acestea două. Practic, avem trei piese mari care ar trebui să fie pilonii energiei româneşti. Toate pe aceeaşi lungime şi nu sunt", a spus Andrei Manea.
Expertul în energie a subliniat, totodată, că, deşi zona de fonduri europene alocate României arată foarte bine, problema de ansamblu se referă la implementarea proiectelor.
"În plus, mai avem partea de fonduri europene care arată foarte bine. Miliardele curg spre România. Problema este la implementare. Din cei o mie şi ceva de megawaţi care sunt pe hârtie astăzi din fonduri europene nu avem vizibilitate şi nici ministerul nu are cât se construiesc cu adevărat (...) Nu îmi permit să intru în discuţie despre proiectele statului român, indiferent că-s de energie regenerabilă sau nu. Deci trebuie să vedem din aceste studii şi strategii ce este necesar ca să ne atingem aceste ţinte. Noi mergem direct la ţinte - gigawaţi, gigawaţi, gigawaţi, dar ne sugrumăm la reţea. Ne bucurăm că avem o staţie - două, care au fost inaugurate acum, după ani şi ani de investiţii. Sunt lucruri foarte bune, dar nu este suficient. Timpul realist de obţinere a unui ATR în România este de un an de zile şi nu cred că cineva din sală mă poate contrazice. Aceasta este realitatea", a apreciat directorul executiv la RPIA.
Publicaţia The Diplomat-Bucharest organizează, joi, un eveniment dedicat sectorului de energie verde, la care participă reprezentanţi ai autorităţilor şi ai organizaţiilor profesionale. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dezbatere privind adecvarea salariului minim, organizată marți de BNS, în prezența ministrului Muncii
Blocul Național Sindical organizează, marți, dezbaterea privind adecvarea salariului minim în România, cu ocazia lansării studiului 'Adecvarea salariului minim în România. Evaluarea ex-post a implementării Directivei (UE) 2022/2041 pentru anii 2025-2026'. La eveniment și-a confirmat
Ministrul Mediului, în contextul avertizărilor de ploi: Recomandăm autorităților locale vigilență sporită
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a solicitat vigilență sporită din partea autorităților locale, în contextul avertizărilor meteo de ploi, întrucât fenomenele prognozate se pot produce pe timpul nopții și este necesară transmiterea cu operativitate a mesajelor de fenomene periculoase imediate. Ca urmare a avertizărilor și atenționărilor e
Contribuabilii vor putea evalua serviciile primite în unitățile fiscale prin scanarea unui cod QR
Contribuabilii vor putea evalua experiența în relația cu Fiscul prin intermediul unui chestionar accesibil prin cod QR afișat în unitățile fiscale, a anunțat, luni, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). 'Prin această inițiativă, ANAF pune accent pe experiența directă a contribuabililor în relația cu unitatea fiscală la care se
Manole: Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate; România va pierde bani din PNRR
România va pierde bani din PNRR deoarece a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate, a transmis, luni, ministrul Muncii, Florin Manole, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook. 'Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate. Asta arată cinism și lipsă de profesiona
Trenurile București - Budapesta vor circula cu un sistem european de control al traficului feroviar între Buftea și Brazi
Trenurile internaționale care circulă pe ruta București Nord - Budapesta Keleti și retur vor utiliza zilnic, în perioada 2 noiembrie - 12 decembrie 2026, sistemul european de management al traficului feroviar European Rail Traffic Management System (ERTMS), pe distanța Buftea - Brazi, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA. &
Cererile de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin vizează 1,44 milioane de porci
Perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin, derulată în contextul crizei din Orientul Mijlociu, s-a încheiat, la nivel național fiind depuse 245 de cereri, pentru un efectiv de animale solicitat de 1,296 milioane capete porc gras și 143.542 capete animale de reproducție, a anunțat, luni, Agenția de P
Cooperare pentru promovarea turistică a României pe piața germană și dezvoltarea parteneriatelor dintre tur-operatori
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, și președintele Asociației Germane de Turism (Deutscher Reiseverband - DRV), Albin Loidl, au semnat luni, un protocol de cooperare care urmărește promovarea României pe piața germană, dezvoltarea parteneriatelor dintre operatorii din cele două țări și atragerea unui număr mai mare de t
CCF: Proiectul privind cheltuielile între firmele din același grup ar duce la dublă impozitare și ar afecta investițiile
Proiectul de lege privind limitarea deductibilității cheltuielilor între firmele din același grup ar conduce la dubla impozitare a unor sume, inclusiv în cazul grupurilor românești, și ar putea majora costurile de finanțare și reduce atractivitatea României pentru investiții, avertizează Camera Consultanților Fiscali (CCF), într-un comunicat tra
Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la finele lunii octombrie
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României (BNR) au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la 31 octombrie 2026, de la 60,060 miliarde de euro la sfârșitul lunii septembrie, potrivit datelor publicate luni de banca centrală. În cursul lunii octombrie au fost înregistrate intrări de 4,385 miliarde de euro, reprezent&
Salariul minim și Legea salarizării unitare, pe agenda discuțiilor premier-sindicate
Reprezentanții celor cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național discută luni, la Palatul Victoria, cu premierul Luca Niculescu, prioritățile lucrătorilor și măsurile urgente pentru protejarea nivelului de trai, printre principalele subiecte aflate pe agenda discuțiilor fiind creșterea salariului minim pe economie începând cu 1 ianuarie 2027 și
Codirlașu (CFA România): Economia ar putea scădea cu până la 1% în acest an; riscul de recesiune persistă și în 2027
Economia României ar putea scădea cu până la 1% în acest an, iar riscul de recesiune persistă și în 2027, în condițiile în care perspectivele de creștere economică pentru anul viitor sunt cuprinse între 0% și 0,5%, a declarat luni președintele CFA România, Adrian Codirlașu, la un eveniment de specialitate.
Gabriela Horga (senator): Reducerea cheltuielilor publice trebuie continuată pentru a nu mai pune presiune pe mediul de afaceri
Reducerea cheltuielilor de personal, bunuri și servicii din sectorul public trebuie continuată în perioada următoare, pentru a evita noi presiuni fiscale asupra mediului de afaceri și pentru a recupera decalajele de competitivitate, a declarat luni președinta Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat, Gabriela Horga, la un evenime
Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu aproximativ 7% de Black Friday, în 2026 (studiu)
Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu circa 7% cu ocazia ediției din acest an a 'Black Friday', iar peste o treime vizează achiziții mai scumpe, arată un studiu de specialitate, dat publicității luni. Conform datelor centralizate de Reveal Marketing Research pentru Payu România, bugetul mediu estimat pentru cumpărătu
Iuga (Alro): Industria are nevoie de finanțări pe termen lung pentru retehnologizare și producția proprie de energie
Industria românească are nevoie de finanțări bancare pe termen lung pentru dezvoltarea unor noi capacități de producție, retehnologizare și investiții în producția proprie de energie, în condițiile în care costurile ridicate ale energiei afectează competitivitatea companiilor, a declarat luni Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în maximum cinci ani
România ar putea dezvolta capacități de producție în industria dronelor și a războiului electronic în maximum cinci ani, inclusiv prin reconversia unor platforme industriale existente, în condițiile în care reindustrializarea țării ar trebui să se bazeze pe tehnologii moderne și parteneriate internaționale, a declarat luni Vasile Iuga, m





