Rompetrol Rafinare a afişat pierderi în creştere la 75 milioane de dolari şi o cifră de afaceri în scădere la 2,1 miliarde de dolari, în S1
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International, a înregistrat, în primul semestru din 2024, pierderi de 75 milioane dolari, duble faţă de pierderile de 35 milioane de dolari afişate în prima jumătate a anului trecut.
Potrivit unui comunicat al companiei, cifra de afaceri brută s-a cifrat la 2,1 miliarde de dolari, faţă de 2,7 miliarde de dolari în S1 2023, iar rezultatul operaţional (EBITDA), indicator care măsoară profitabilitatea companiei înainte de scăderea amortizării, dobânzilor, taxelor şi impozitelor, a fost de aproape 45 de milioane de dolari, faţă de 117 milioane dolari în perioada similară a anului trecut.
Rezultatele financiare au fost influenţate de oprirea planificată a rafinăriei Petromidia, în perioada martie - mai 2024, dar şi de volatilitatea cotaţiilor internaţionale pentru materii prime (ţiţei, biocomponent) şi produse petroliere, precizează sursa citată.
"Un impact în rezultatele companiei a fost determinat de revizia generală din primăvară, proiect obligatoriu care ne oferă perspective de amortizare a pierderilor din prima parte a anului, rafinăria Petromidia funcţionând, în prezent, la capacitate optimă, cu un nivel de producţie competitiv şi adaptat nevoilor actuale din piaţă. Continuăm să fim un partener al românilor, prin direcţionarea produselor, în special, pe piaţa din România", a declarat Florian Daniel Pop, Directorul General al Rompetrol Rafinare, citat în comunicat.
Parte a strategiei companiei, de asigurare a cererii consumatorilor din România, 73% din totalul carburanţilor obţinuţi în perioada ianuarie - iunie 2024 au fost direcţionaţi pe piaţa autohtonă. Astfel, Rompetrol Rafinare a făcut eforturi constante pentru susţinerea stabilităţii din sectorul energetic, în ciuda reducerii semnificative a randamentelor de producţie, ca urmare a lucrărilor efectuate în cadrul reviziei generale, subliniază comunicatul.
În acelaşi timp, Rompetrol Rafinare a susţinut subsidiarele Grupului KMG International, Rompetrol fiind cel mai important furnizor de carburanţi din Republica Moldova, Georgia şi cu o prezenţă semnificativă în Bulgaria.
Valoarea totală a exporturilor realizate de Rompetrol Rafinare (prin diviziile de rafinare şi petrochimie) în primul semestru al anului, s-a ridicat la 344 de milioane de dolari, pe fondul unui volum de 454.000 de tone de produse petroliere exportate în ianuarie - iunie 2024.
Rompetrol Rafinare continuă să fie unul dintre cei mai mari contributori la bugetul de stat, cu 669 milioane de dolari plătiţi în primele 6 luni din 2024. Din total, 30,3 milioane de dolari reprezintă contribuţia la solidaritate pentru anul 2023, iar 3,5 milioane de dolari reprezintă taxa pe cifra de afaceri, aferentă primului trimestru din 2024.
Segmentul de rafinare, care cuprinde rezultatele rafinăriilor Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, a atins o cifră de afaceri brută de 1,73 miliarde de dolari şi un profit operaţional (EBITDA) de 33,9 milioane de dolari.
"Marjele europene de benzină şi motorină au prezentat fluctuaţii masive în prima jumătate a lui 2024, în special în luna martie, pe fondul tensiunilor geopolitice şi al perturbărilor logistice din regiune. De asemenea, revizia generală a rafinăriei Petromidia, dar şi nefuncţionarea instalaţiei de Hidrocracare Blândă (MHC) în primul trimestru al anului, au dus la o scădere a gradului de utilizare a capacităţii de rafinare, până la 65,3%", se arată în comunicat.
Potrivit companiei, revizia generală a rafinăriei Petromidia a reprezentat un efort financiar şi operaţional major, menit să menţină un grad optim de funcţionare a rafinăriei, în cele mai bune condiţii de siguranţă şi securitate în muncă. Circa 85 de milioane de dolari au fost investite doar în programele de dezvoltare, care au cuprins proiecte de modernizare în instalaţiile principale din Petromidia.
Aceşti factori au dus la procesarea a 1,73 milioane de tone de materii prime, scădere de 35% comparativ cu primul semestru din 2023.
În ceea ce priveşte rafinăria Vega (singurul producător intern de bitum şi hexan), procesarea totală de materie primă a fost de circa 117.000 de tone în semestrul I 2024, în scădere cu 39% faţă de perioada similară a anului trecut, nivel determinat direct de cantităţile scăzute de componenţi primiţi de la rafinăria Petromidia.
Pe Segmentul de petrochimie, care cuprinde activitatea de petrochimie din societatea Rompetrol Rafinare şi activitatea societăţii Rompetrol Petrochemicals SRL, în semestrul I 2024, producţia totală de polimeri a fost de 24.000 de tone, în scădere faţă de perioada similară a anului trecut, când s-au produs 58.000 de tone.
Rezultatele operaţionale au fost influenţate, în principal, de nefuncţionarea instalaţiei de Polietilene de Joasă Densitate (LDPE), cauzată de condiţiile nefavorabile de pe piaţa produselor petrochimice, dar şi pe fondul perioadei de revizie generală programată, începută în luna martie 2024.
Segmentul de distribuţie, care cuprinde rezultatele subsidiarelor Rompetrol Downstream, Rom Oil, Rompetrol Quality Control, Rompetrol Logistics şi Rompetrol Gas, a consemnat o cifră de afaceri brută consolidată de 1,55 miliarde de dolari, în uşoară scădere, comparativ cu perioada
ianuarie - iunie 2023. Profitul operaţional (EBITDA) al segmentului s-a menţinut la un nivel asemănător anului trecut - 39,6 milioane de dolari.
"Cotaţiile internaţionale aferente produselor petroliere au consemnat, în primul semestru, o creştere uşoară faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de 2% la benzină şi 3% la motorină. Pe plan intern, evoluţia preţurilor la carburanţi a fost influenţată de modificarea accizei de la
1 ianuarie, care s-a reflectat într-o creştere cu 29 de bani pe litrul de benzină şi 26 de bani pentru cel de motorină", se arată în comunicat.
Vânzările în segmentul de retail au înregistrat o creştere de 12% şi au ajuns la 578.000 de tone de carburanţi, în România, principala piaţă de comercializare a produselor obţinute în rafinăria Petromidia.
Pe de altă parte, vânzările en-gros au fost puternic afectate - un declin de 38% - de scăderea randamentelor de producţie, dar şi de accesul pe piaţă al produselor finite provenite din afara spaţiului comunitar, la cotaţii scăzute, comparativ cu produsele obţinute în rafinăriile europene, precizează RRC.
La finalul lui iunie 2024, reţeaua de distribuţie din România a ajuns la 1.328 de puncte de comercializare. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
IMM România: Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării legislației europene existente, fără noi reglementări
Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării și consolidării legislației existente, fără introducerea unor reglementări suplimentare pentru mediul de afaceri, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă, prezentând solicitările organizației europene SMEunited. 'SMEu
Studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa-Râmnicu Vâlcea-Tigveni, avizat în Consiliul Tehnico-Economic al MTI
Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a avizat, marți, studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa - Râmnicu Vâlcea - Tigveni, a anunțat ministrul de resort, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Încă un pas important pentru drumul de mare viteză Găneasa
DNSC: Vulnerabilități ale unor instalații frigorifice ce aparțin unui singur lanț comercial, raportate și în România
Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa.
Badea: Platforma pentru recrutarea muncitorilor străini ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie
Platforma Work in Romania, utilizată în procedurile de recrutare a muncitorilor străini, ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie, în urma identificării unei soluții tehnice, a anunțat marți președintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă, Romulus Badea, în cadrul unei conferințe de presă organizate de IMM România.
Jianu: Economia nu mai poate aștepta; Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare
Economia românească nu mai poate aștepta, motiv pentru care Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare economică și de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. 'Economia nu mai poate aștepta. Economia est
Ministrul Muncii: Responsabilitatea centralizării finale cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară
Responsabilitatea centralizării finale și a verificării informațiilor din județe cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), pentru că termenul pentru centralizarea județeană s-a împlinit la două zile după ce aceasta a fo
Pîslaru: Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită și semnată de Alexandra Zară, susținută de PSD
Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită la 30 iunie și semnată de Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), numită și susținută de PSD, a afirmat fostul ministru interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Reacția acest
Jianu: Vom solicita ferm Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru 2027
IMM România va solicita Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru anul 2027, în condițiile în care o nouă majorare ar putea accentua dificultățile economice și ar pune presiune suplimentară asupra companiilor, a declarat marți președintele organizației, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. &
Ștefureac (INSCOP Research): România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii
România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii, în condițiile în care numai 16,6% dintre antreprenori consideră că țara se îndreaptă într-o direcție bună, iar 75,4% sunt pesimiști în această privință, a declarat marți directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac. 'Româ
Majorarea salariului minim cu 300 de lei ar aduce angajaților 100 de lei net în plus la salariu (analiză)
O majorare cu 300 de lei a salariului minim brut, de la 4.325 de lei la 4.625 de lei, ar aduce angajaților doar 100 de lei net în plus la salariu, în timp ce costul total pentru angajatori ar crește cu 311 lei lunar, potrivit unei analize de impact realizate de IMM România și prezentate marți, în cadrul unei conferințe organizate de confederaț
SLPR: Poșta Română are nevoie de investiții și de un management capabil să transforme resursele existente în rezultate
Raportul Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) pentru anul 2025 conturează o imagine care ridică serioase semne de întrebare privind direcția în care se îndreaptă Poșta Română, susțin reprezentanții Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR), într-un comunicat de presă transmis, ma
Ministerul Finanțelor a început colectarea datelor de la ordonatorii de credite pentru raportul solicitat de PSD
Ministerul Finanțelor a început colectarea datelor de la ordonatorii de credite pentru elaborarea raportului solicitat de Partidul Social Democrat (PSD) privind situația financiară a țării, documentul urmând să includă și clarificări referitoare la sumele vehiculate în spațiul public pentru facturile neplătite, a declarat marți ministrul Finanțelor,
VIDEO Popa (MTI): De mâine, șoferii vor putea circula pe încă 13 kilometri din A0 Nord, între Afumați și Glina
Șoferii vor putea circula, începând de miercuri după-amiaza, pe încă 13 kilometri din A0 Nord, între Afumați și Glina, a anunțat, marți, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook.
Refacerea terasamentului căii ferate între Eforie Nord și Eforie Sud va dura aproximativ 30 de zile
Terasamentul căii ferate între stațiile Eforie Nord și Eforie Sud s-a surpat din cauza acumulării unei cantități mari de apă, iar lucrările de refacere sunt estimate la aproximativ 30 de zile, anunță CFR SA. 'Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' SA informează că, în urma verificărilor efectuate de echipele de speciali
BNS propune un salariu minim brut de 4.652 de lei în 2027, calculat transparent și echitabil
Blocul Național Sindical (BNS) propune pentru anul 2027 un salariu minim brut de 4.652 de lei, față de 4.325 de lei în prezent, care să fie calculat transparent și echitabil, în principal fără 'înghețări salariale', bazat pe un coș minim de consum oficial și susținut prin negociere colectivă reală. Confederația sindic



