logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

AFIR: 41 de procesatori care au solicitat finanţare nerambursabilă, declaraţi eligibili în cadrul schemei de ajutor de stat INVESTALIM

Imagine din galeria Agerpres

Un număr de 41 de procesatori care au solicitat finanţare nerambursabilă pentru înfiinţarea de unităţi noi de producţie, precum şi pentru extinderea capacităţilor existente sau diversificarea producţiei, au fost declaraţi eligibili de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), în urma unui proces de evaluare şi de analiză a cererilor de acord pentru finanţare.

AFIR a publicat pe site-ul instituţiei listele solicitanţilor eligibili care au depus proiecte prin intermediul Programului naţional de dezvoltare şi susţinere a industriei alimentare INVESTALIM în cadrul sesiunii din 27 octombrie - 27 noiembrie 2023 şi al sesiunii din 27 noiembrie - 27 decembrie 2023, potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES.

De asemenea, pe lângă listele solicitanţilor eligibili a fost publicată şi Lista solicitanţilor neeligibili ai Programului INVESTALIM, sesiunea 27 noiembrie -27 decembrie 2023.

Solicitanţii care au fost declaraţi neeligibili pot depune contestaţii privind scrisoarea de respingere a cererii de acord de finanţare în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării acesteia de către AFIR.

Contestaţiile se pot transmite on-line pe adresa de e-mail cabinet@afir.info.

După soluţionarea contestaţiilor, dacă este cazul, AFIR va actualiza listele centralizatoare şi va publica listele cu rezultatele finale ale evaluării cererilor de acord pentru finanţare depuse în cadrul Programului INVESTALIM.

Listele proiectelor eligibile, precum şi lista celor neeligibile sunt disponibile pe pagina agenţiei, www.afir.ro.

Sesiunea aferentă Schemei de Ajutor de Stat INVESTALIM s-a derulat în perioada 27 octombrie - 27 decembrie 2023, în cadrul căreia 49 de procesatori au depus on-line solicitări de finanţare în valoare totală de aproape 613,5 milioane de euro. Schema de ajutor de stat dispune, pentru perioada 2023 - 2026, de un buget total de 590 de milioane de euro, asigurat de la bugetul de stat şi acordat de Guvernul României.

Finanţarea se acordă pentru înfiinţarea sau modernizarea capacităţilor de producţie existente din industria alimentară. Intensitatea sprijinului nerambursabil are valori între 30 - 70%, iar nivelul ajutorului de care poate beneficia o întreprindere poate ajunge până la un maxim de 57,75 milioane de euro.

Beneficiarii eligibili pentru acest tip de sprijin sunt întreprinderile nou-înfiinţate sau întreprinderile în activitate, atât IMM-uri, cât şi întreprinderi mari, înfiinţate conform Legii nr. 31/1990. Pot beneficia de ajutor de stat pentru o singură activitate economică, respectiv un singur cod CAEN, întreprinderile care îndeplinesc cumulativ, la data înregistrării cererii de acord pentru finanţare, criteriile de eligibilitate prevăzute de Ghidul solicitantului.

Activităţile eligibile pentru care se acordă finanţare prin schema de ajutor de stat INVESTALIM sunt: prelucrarea şi conservarea cărnii, fabricarea produselor din carne, prelucrarea şi conservarea peştelui, crustaceelor şi moluştelor, prelucrarea şi conservarea cartofilor, fabricarea prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor, fabricarea uleiurilor şi grăsimilor, fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor, fabricarea produselor de morărit, a pâinii, a prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie, precum şi fabricarea zahărului. AGERPRES/(AS - autor: Cristian Anghelache, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 79

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 01-09-2026 19:20

Începe implementarea proiectului RO AI Factory, găzduit la ICI București

România face un nou pas în dezvoltarea inteligenței artificiale, în contextul în care marți, 1 septembrie, începe oficial implementarea proiectului RO AI Factory, găzduit de ICI București, a cărui operaționalizare este estimată până la sfârșitul anului 2027. 'Începerea oficială a proiectului

Economic Intern 01-09-2026 18:46

Darău: România are nevoie de infrastructură digitală simplă pentru utilizator, sigură și interoperabilă la nivel european

România are nevoie de infrastructură digitală simplă pentru utilizator, sigură, interoperabilă la nivel european și construită coerent, a declarat, marți, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, în contextul lansării site-ului oficial RO Wallet. 'România are nevoie de infrastruc

Economic Intern 01-09-2026 17:50

VIDEO Pîslaru: Pe partea de grant, vom avea o absorbție de peste 90% din PNRR

România va avea o absorbție din PNRR pe partea de grant de peste 90%, respectiv 13,56 - 13,57 miliarde de euro nerambursabili atrași, a declarat, marți, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, într-o conferință de presă susținută la Guvern.

Economic Intern 01-09-2026 16:18

ANAF: TVA suplimentară de aproximativ 87 milioane de lei, stabilită într-un caz privind comerțul cu utilaje agricole

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a stabilit TVA suplimentară de plată de aproximativ 87 milioane de lei în urma verificării unor tranzacții cu utilaje agricole aduse din alte state membre ale Uniunii Europene și comercializate în România, potrivit unui comunicat de presă al instituției. Controlul a fost realiz

Economic Intern 01-09-2026 15:23

Autoritatea Vamală Română a pus în funcțiune un nou sistem de scanare cu raze X în Portul Constanța

Autoritatea Vamală Română a finalizat punerea în funcțiune a unui nou sistem de scanare cu raze X pentru controlul vamal nedistructiv al mijloacelor de transport marfă, amplasat la Biroul Vamal de Frontieră Constanța, potrivit unui comunicat de presă al instituției. Noul echipament a fost achiziționat printr-un proiect finanțat din

Economic Intern 01-09-2026 14:33

Apel de proiecte de peste cinci milioane de euro pentru programe de formare continuă în domeniul serviciilor sociale

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat un apel de proiecte în valoare de peste cinci milioane de euro pentru accesul profesioniștilor din domeniul serviciilor sociale la programe de formare continuă. Potrivit unei postări pe pagina de

Economic Intern 01-09-2026 14:12

Fidelis: Dobânzi de până la 7,50% la prima ediție din toamnă

Prima ediție Fidelis din această toamnă se va desfășura în perioada 4-11 septembrie și aduce investitorilor dobânzi de până la 7,50% la titlurile de stat în lei și de până la 6,30% la cele în euro, potrivit unui comunicat al Ministerului de Finanțe. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta

Economic Intern 01-09-2026 14:11

CFR Călători a finalizat contractele de modernizare a materialului rulant finanțate prin PNRR

CFR Călători a finalizat contractele de modernizare a celor 139 de vagoane de călători și 75 de locomotive finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). 'CFR Călători anunță finalizarea contractelor derulate în cadrul programului de investiții finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Pilonu

Economic Intern 01-09-2026 14:07

FPIOR propune reducerea TVA la 9% în HoReCa, relansarea voucherelor de vacanță și garanții de stat pentru credite

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) propune Guvernului un pachet de zece măsuri pentru perioada 2026-2029, dintre care consideră că cinci ar fi urgente pentru următoarele 90 de zile: reducerea TVA la 9%, relansarea voucherelor de vacanță, garanții de stat pentru credite, eșalonarea datoriilor fiscale și reducerea taxării munci

Economic Intern 01-09-2026 13:55

Tanczos: Toamna începe cu sprijin pentru fermieri - astăzi se deschide depunerea cererilor în cadrul a patru programe.

Depunerea cererilor în cadrul a patru programe de sprijin pentru fermieri se deschide marți, fiind disponibile fonduri de aproape 180 de milioane de euro pentru modernizarea și dezvoltarea fermelor și pentru compensarea parțială a costurilor ridicate, a transmis, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna. 'Toamna î

Economic Intern 01-09-2026 13:35

Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României au urcat la 64,86 miliarde de euro, la 31 august 2026

Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României se situau, la 31 august 2026, la nivelul de 64,865 miliarde de euro, în urcare cu 1,635 miliarde de euro de euro față de nivelul de 63,230 miliarde de euro consemnat la 31 iulie 2026, potrivit datelor publicate de banca centrală. În cursul lunii au avut loc intrări de 4,487 miliarde euro, rep

Economic Intern 01-09-2026 13:05

Șantierul lotului 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania a ajuns la 71%

Șantierul lotului 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania (A3) a ajuns la 71%, un progres de 6 procente pentru luna august, a anunțat, marți, Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR). 'Evoluție foarte bună a lucrărilor pe Autostrada Transilvania. Șantierul lotului 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii A3 a ajuns la 71%, un progres de 6 procen

Economic Intern 01-09-2026 13:04

Buzoianu: ANAR a devenit un sistem vulnerabil, condus de prea mult timp mai degrabă la comandă politică

Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR) a devenit un sistem vulnerabil, condus de prea mult timp mai degrabă la comandă politică, fără mari semne de răspundere din partea celor care întorc ochii la ilegalități cu prejudicii de zeci de milioane de lei pentru România, a declarat, marți, într-o conferință de presă, ministra Mediului, Apelor

Economic Intern 01-09-2026 12:33

Trafic suspendat temporar în punctul de trecere a frontierei Isaccea - Orlivka

Activitatea în punctul de trecere a frontierei Isaccea - Orlivka este temporar suspendată, începând cu 1 septembrie, ca urmare a evenimentelor de securitate produse în timpul nopții, informează Autoritatea Vamală Română. Conform unui comunicat de presă al instituției, pe durata suspendării nu pot fi efectuate formalitățile vamale

Economic Intern 01-09-2026 12:02

Scădere de peste o treime a înmatriculărilor de autoturisme noi în România, în august (APIA)

Înmatriculările de autoturisme noi au înregistrat, în luna august, o scădere de 37% față de perioada similară din 2025, marjă în care și mașinile electrice au raportat un declin de 29%, arată Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), pe baza datelor preliminare publicate de Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatri