logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Deficit de 3,6% din PIB, în prima jumătate a anului

Imagine din galeria Agerpres

Execuţia bugetului general consolidat în primele şase luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 63,67 miliarde lei, respectiv 3,6% din PIB, faţă de deficitul de 37,21 miliarde lei, respectiv 2,32% din PIB aferent celor şase luni ale anului 2023, potrivit datelor Ministerului de Finanţe, date vineri publicităţii.

În primele cinci luni, deficitul înregistrat a fost de 60,10 miliarde lei, respectiv 3,4% din PIB.

Veniturile totale au însumat 275,50 miliarde lei în prima jumătate a anului 2024, înregistrând o creştere de 13,5% (an/an), susţinută de încasările din venituri curente - contribuţii de asigurări, TVA, impozit pe salarii, impozit pe profit şi venituri nefiscale.

Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 24,92 miliarde lei, consemnând o dinamică pozitivă de 20,4% (an/an). Veniturile din impozitul pe salarii au înregistrat un avans de 20,3%, peste evoluţia fondului de salarii din economie (17,5%1), evoluţia acestei categorii de încasări fiind influenţată de modificarea reglementărilor privind facilităţile fiscale acordate salariaţilor din sectorul construcţii, agricol, industria alimentară şi a activităţilor de creare de programe pentru calculator (OUG nr. 93/20232 şi Legea nr. 296/20233), precum şi majorarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată (HG nr. 900/2023).

Totodată, evoluţii pozitive au fost înregistrate şi în cazul încasărilor din impozitul pe veniturile din pensii (58,2%4) şi aferente declaraţiei unice (13,0%). Pe de altă parte, deşi în ameliorare, dinamica încasărilor din impozitul pe dividende rămâne în teritoriul negativ (-11,5%), pe fondul efectului de bază ridicat din ianuarie 2023 (creşterea semnificativă a dividendelor distribuite în baza situaţiilor financiare interimare întocmite în cursul anului 2022, cu reţinerea cotei de impozit de 5%).

Contribuţiile de asigurări au înregistrat 92,75 miliarde lei, în creştere cu 20,8% (an/an), peste evoluţia fondului de salarii din economie. Evoluţia acestor încasări a fost influenţată pozitiv de modificarea reglementărilor privind facilităţile fiscale acordate salariaţilor din sectorul construcţii, agricol, industria alimentară şi a activităţilor de creare de programe pentru calculator şi plata CASS pentru tichete de masă şi vouchere de vacanţă (Legea nr. 296/2023), majorarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată (HG nr. 900/2023) şi majorarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată pentru sectoarele construcţii, agricol şi industria alimentară (OUG nr. 93/2023), iar negativ de restituirea sumelor reţinute cu titlul de CASS din veniturile din pensii (efect bugetar de -0,14 miliarde lei, conform OUG nr. 4/2023).

Încasările din impozitul pe profit au însumat 15,54 miliarde lei, consemnând o creştere de 22,0% (an/an), susţinută de avansul veniturilor din impozitul pe profit, inclusiv impozitul minim pe cifra de afaceri de la agenţii economici şi impozitul pe profit de la bănci comerciale, atenuată însă uşor de redirecţionarea din impozitul pe profit a sumei pentru efectuarea de sponsorizări şi/sau acte de mecenat, conform Legii nr. 322/2021 (-0,4 miliarde lei).

Încasările nete din TVA au înregistrat 57,10 miliarde lei, în creştere cu 17,3% (an/an). De asemenea, valoarea restituirilor de TVA s-a majorat cu 3,9% faţă de nivelul rambursat în aceeaşi perioadă a anului trecut (14,96 miliarde lei în ianuarie - iunie 2024, comparativ cu 14,40 miliarde lei în ianuarie - iunie 2023). Evoluţia încasărilor din taxa pe valoare adăugată a fost susţinută şi de modificările fiscale aduse prin Legea nr. 296/2023, precum creşterea cotei de TVA pentru alimente cu zahăr adăugat (peste 10 grame/100 grame produs), pentru dreptul de utilizare a facilităţilor sportive, transportul de persoane în scop turistic, pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficienţă.

Veniturile din accize au însumat 19,63 miliarde lei, înregistrând o creştere de 10,8%, susţinută de sporul încasărilor din accizele pentru produsele energetice (+20,2%), în contextul unei evoluţii pozitive a consumului de carburanţi. Totodată, dinamica încasărilor din accizele pentru produsele din tutun şi-a atenuat declinul (-1,8%), pe fondul avansului pozitiv semnificativ din perioada mai - iunie a.c.

Veniturile nefiscale au însumat 26,64 miliarde lei, înregistrând un avans de 19,5% (an/an), susţinut de încasările din dividende.

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 19,15 miliarde lei, în scădere cu 11,7% (an/an).

Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 339,17 miliarde lei au crescut în termeni nominali cu 21,2% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe primele şase luni ale anului 2024 au înregistrat o creştere cu 1,8 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023, de la 17,4% din PIB la 19,2% din PIB.

Cheltuielile de personal au însumat 77,65 miliarde lei, în creştere cu 23,1% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 4,4% din PIB, cu 0,5 puncte procentuale mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, ţinând cont de creşterile salariale acordate în anul 2023.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost de 45,07 miliarde lei, în creştere cu 24,9% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. O creştere se reflectă la bugetele locale, respectiv 17,8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, precum şi la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 27,0% pentru decontarea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală şi a medicamentelor utilizate în programele naţionale de sănătate.

Cheltuielile cu dobânzile au fost de 17,61 miliarde lei, cu 1,66 miliarde lei mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 109,76 miliarde lei în creştere cu 12,3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de majorarea de la 1 ianuarie 2024, cu 13,8% a punctului de pensie, respectiv de la 1.785 lei la 2.032 lei, a indemnizaţiei sociale pentru pensionari (pensia minimă) de la 1.125 lei la 1.281 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2023 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost influenţate şi de plăţile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale, respectiv pe cele şase luni ale anului 2024, au fost în sumă de 1,93 miliarde lei.

Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 9,06 miliarde lei, în principal, această sumă reprezintă subvenţii pentru transportul de călători, pentru sprijinirea producătorilor agricoli, precum şi pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale al consumatorilor noncasnici (935,41 milioane lei) care reprezintă 10,32% din total subvenţii.

Alte cheltuieli au fost de 8,66 miliarde lei, reprezentând în principal, burse pentru elevi şi studenţi, susţinerea cultelor, despăgubiri civile, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor potrivit Legii nr. 165/2013 şi a Legii nr. 164/2014.

Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 24,48 miliarde lei.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 46,27 miliarde lei, fiind de 1,41 ori mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, când au fost în valoare de 32,80 miliarde lei. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea) 

 

Citiţi şi:

 

România rămâne în procedura de deficit excesiv 

Afisari: 64

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 04-08-2026 18:20

Dărăban (ACUE): Consumatorilor li se recomandă să analizeze posibilitatea reducerii voluntare a consumului în intervalele de vârf

Autoritățile naționale au inițiat măsuri specifice pentru gestionarea deficitului de producție de energie electrică, perioada critică fiind estimată în special în intervalele de consum de seară, între orele 19:00 și 23:00, când li se recomandă consumatorilor să analizeze posibilitatea reducerii voluntare a consumului, a declarat, pentru AGERPR

Economic Intern 04-08-2026 16:59

Nuclearelectrica: Unitatea 2 de la CNE Cernavodă funcționează la capacitate nominală, în baza procedurilor interne aplicabile în situații de secetă severă

Unitatea 2 a Centralei Nuclearoelectrice (CNE) de la Cernavodă continuă să funcționeze la capacitate nominală, informează SN Nuclearelectrica, într-un comunicat de presă transmis, marți, Bursei de Valori București (BVB). 'Unitatea 2 a CNE Cernavodă continuă să funcționeze la capacitate nominală, cu respectarea tuturor normelor și mar

Economic Intern 04-08-2026 16:03

Seceta de pe Dunăre nu este un eveniment izolat; Europa, continentul cu cea mai rapidă încălzire din lume (analist)

Actuala criză energetică demonstrează cât de importante devin investițiile în capacitățile de producție, transport și stocare a energiei electrice, iar în context seceta de pe Dunăre nu este un eveniment izolat, ci face parte dintr-un model continental documentat, susține analistul Bogdan Maioreanu, într-un comentariu de specialitate, publicat

Economic Intern 04-08-2026 15:40

Negrescu: Investitorii nu așteaptă retrogradarea ci au încorporat-o parțial în preț, ca probabilitate

Piața a validat scenariul menținerii ratingului la Fitch, dar continuă să taxeze România la un preț care reflectă incertitudinea politică, iar investitorii nu așteaptă retrogradarea ci au încorporat-o parțial în preț, ca probabilitate, consideră consultantul financiar, Adrian Negrescu. 'Aici e paradoxul central al momentu

Economic Intern 04-08-2026 15:36

Chirițoiu: Așteptăm datele aferente ultimei săptămâni, când au fost creșteri mai accentuate ale prețurilor la pompă, și le analizăm

Consiliul Concurenței monitorizează permanent piața carburanților și așteaptă datele aferente ultimei săptămâni, perioadă în care au fost observate creșteri mai accentuate ale prețurilor la pompă, pe care le va analiza și va prezenta public concluziile, a declarat, marți, pentru AGERPRES, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu.

Economic Intern 04-08-2026 15:23

Pistol: Se așterne stratul asfaltic de uzură pe ultimii metri ai secțiunii 4 Tigveni-Curtea de Argeș a autostrăzii Sibiu-Pitești

Stadiul fizic al lucrărilor pe cei 9,86 kilometri ai secțiunii 4 Tigveni - Curtea de Argeș a autostrăzii Sibiu - Pitești (A1) se apropie de 95%, în ritmul actual de lucru putându-se deschide circulația pe această secțiune în 2026, mai devreme față de termenul contractual (februarie 2027), a anunțat, marți, directorul general al Companiei Naționale d

Economic Intern 04-08-2026 15:08

Nazare: Moody's, următorul test de rating al României; miza, recâștigarea perspectivei stabile

Ministerul Finanțelor pregătește evaluarea agenției internaționale Moody's, următorul test de rating al României după rezultatul favorabil obținut în dialogul cu Fitch, iar obiectivul este recâștigarea perspectivei stabile, a afirmat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Moody's, următorul test de rating al Rom

Economic Intern 04-08-2026 14:31

Investiții ANAR 2026: Barajul Pârcovaci, reabilitat în proporție de 95%; lucrări urgente de regularizare a pârâului Târâia

Barajul Pârcovaci, din județul Iași, este reabilitat în proporție de 95%, iar pentru protejarea comunității din Berbești, județul Vâlcea, au loc lucrări pe sectorul regularizat al pârâului Târâia, informează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), pe pagina de socializare a instituției. Potriv

Economic Intern 04-08-2026 13:59

DPA: Ford suspendă producția în România datorită vacanței și nu a deficitului de energie

Producătorul auto Ford a anunțat marți că oprește temporar producția în România datorită vacanței de vară planificate, transmite DPA. Un purtător de cuvânt al companiei a precizat că decizia nu reprezintă un răspuns la deficitul de energie. Anterior, premierul român Ilie Bolojan a declarat, după o întâlnire de

Economic Intern 04-08-2026 13:40

Marinescu (BNR): Reconfirmarea de către agenția Fitch a ratingului de țară al României, pe deplin justificată de mai multe argumente tehnice

Reconfirmarea de către agenția Fitch a ratingului de țară al României este pe deplin justificată de reducerea deficitului bugetar, perspectivele de scădere a inflației, așteptările privind revigorarea creșterii economice, nivelul rezervelor internaționale și soliditatea sectorului bancar, susține viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Cosmin Marinescu.

Economic Intern 04-08-2026 12:10

Trei organizații din agricultură și industria alimentară cer revizuirea Strategiei naționale pentru biodiversitate

Federația LAPAR, Patronatul Planta Romanica și Federația Romalimenta solicită Parlamentului și Guvernului revizuirea proiectului de lege privind Strategia Națională și Planul de Acțiune pentru Conservarea Biodiversității 2026-2030, apreciind că forma actuală poate genera restricții asupra terenurilor agricole și activităților de cultivare și recoltare a plantelor medicinale.

Economic Intern 04-08-2026 11:49

Petrescu (ASF): Creșterea Bursei de la București are explicații economice solide

Creșterea Bursei de la București are explicații economice solide, iar rezultatele bune ale unor companii importante, politica de dividende, creșterea numărului de investitori și îmbunătățirea lichidității au avut un rol major în această evoluție, susține Alexandru Petrescu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'Creșterea B

Economic Intern 04-08-2026 11:34

Bușoi: Situația aprovizionării cu carburanți s-a îmbunătățit față de acum două săptămâni

Situația aprovizionării cu carburanți s-a îmbunătățit față de acum două săptămâni, însă există provocările legate de aglomerația pe calea ferată, și nu vedem niciun risc ca unele benzinării să rămână fără carburanți, a declarat, marți, secretarul de stat din Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. 'Am avut o ședință operativă de lucru

Economic Intern 04-08-2026 11:21

Agricultorii români suportă unele dintre cele mai ridicate costuri cu motorina (fermier)

Agricultorii români suportă unele dintre cele mai ridicate costuri cu motorina dintre competitorii lor direcți și nu numai, în timp ce alte state reduc costurile de producție prin politici fiscale și scheme de sprijin, atrage atenția președintele Pactului Național pentru Agricultură și Dezvoltare Durabilă, Nicu Vasile. 'În timp ce alte st

Economic Intern 04-08-2026 11:09

Elcen anunță depunerea a trei oferte pentru contractul de modernizare a CET Grozăvești

Trei oferte au fost depuse pentru contractul de modernizare a CET Grozăvești, în valoare de 600 de milioane de lei, finanțat prin Fondul de Modernizare, se arată într-un comunicat de presă al Electrocentrale București S.A. (Elcen), transmis marți AGERPRES. Potrivit sursei citate, cei trei candidați sunt: Asocierea Loial Impex SRL - SSAB AG SA - Inv