MADR: Autorizaţie temporară a unui produs pe bază neonicotinoide pentru tratarea seminţelor de cereale păioase de toamnă
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a autorizat utilizarea în situaţii de urgenţă a unui produs din categoria neonicotinoidelor, respectiv imidacloprid, pentru tratarea seminţelor de cereale păioase de toamnă.
"Măsura a fost luată întrucât România este unul dintre principalii cultivatori de cereale păioase din Uniunea Europeană (locul 4 în anul 2023), suprafaţa cultivată cu cereale în anul 2023 fiind de aproximativ 5 milioane de ha, grâul fiind a doua cultură ca suprafaţă cultivată în România, după porumb. Din cauza condiţiilor geografice şi a schimbărilor climatice (ierni blânde şi primăveri cu temperaturi peste normalul perioadei), România se confruntă din ce în ce mai mult în fiecare an cu mari probleme în ceea ce priveşte atacul dăunătorilor de sol Zabrus tenebrioides şi Agriotes spp., care infestează suprafeţe mari de teren arabil printre care şi culturile de cereale păioase", informează un comunicat al instituţiei, remis luni AGERPRES.
Potrivit sursei citate, în campania de toamnă a anului 2024, seminţele de cereale păioase de toamnă tratate vor fi folosite doar în zonele cele mai afectate de atacul dăunătorilor Zabrus tenebrioides şi Agriotes spp., unde se depăşeşte pragul economic de dăunare.
MADR precizează că, la nivelul Uniunii Europene, zona stepică în care se întâlneşte cea mai mare presiune a dăunătorilor de sol este prezentă exclusiv în România şi se suprapune cu regiunile agricole care natural au pragul economic de dăunare (PED) depăşit la dăunătorii de sol Zabrus tenebrioides şi Agriotes spp.
"Dacă nu se aplică măsuri specifice de combatere chimică, au loc pierderi importante de producţie şi economice pentru fermierii români. Unica soluţie pentru controlul eficient al acestor dăunători a fost şi rămâne tratamentul seminţelor cu insecticide pe bază de neonicotinoide", precizează reprezentanţii MADR.
În acest an, la nivelul Uniunii Europene au fost acordate peste 100 de derogări, cele mai multe fiind acordate de Austria cu un număr de 23, Spania cu 17, Grecia cu 11 şi Franţa cu 10.
Potrivit MADR, tratamentul seminţelor de cereale păioase de toamnă va fi efectuat numai de prestatorii de servicii autorizaţi. Compania responsabilă de comercializarea produsului de protecţie a plantelor va comercializa produsul direct sau prin distribuitori la operatorii economici prestatori de servicii autorizaţi înregistraţi la oficiile fitosanitare judeţene, care fac dovada că tratamentul va fi efectuat în instalaţii profesionale şi cu personal calificat.
De asemenea, inspectorii fitosanitari din cadrul oficiilor fitosanitare vor efectua controale la prestatorii de servicii autorizaţi. Aceştia vor ţine o evidenţă strictă a loturilor de sămânţă tratată, respectiv cantitatea de produs achiziţionată, cantitatea de produs utilizată, cantitatea de sămânţă rămasă neînsămânţată şi distribuitorul/fermierul pentru care s-a efectuat tratamentul seminţei.
MADR precizează că autorizaţiile temporare reprezintă instrumente legale pe care le au la dispoziţie statele membre pentru a asigura fermierilor accesul la produse de protecţie a plantelor în şi pentru situaţii unde există risc fitosanitar asupra culturilor. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Luca Niculescu apreciază că repornirea Centralei de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile
Premierul Luca Niculescu declară că repornirea Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile, în condițiile unui debit îmbunătățit al Dunării, ca urmare a ploilor din ultima perioadă. 'Sper să avem vești bune în câteva zile. Sunt în dialog atât cu domnul ministru (al Energiei n.red.)
Ministrul Energiei și ambasadorul SUA în România au discutat despre Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă și proiectul SMR de la Doicești
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, s-a întâlnit, marți, cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, discuțiile vizând proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, dezvoltarea tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești, precum și consolidarea Coridorului Vertical de Gaze. 'Ministrul En
INTERVIU/ Chisăliță: Propunerea mea va fi de a continua o schemă de sprijin pentru consumatorii casnici, pe partea de gaze naturale, și după 1 aprilie
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, intenționează să propună continuarea unei scheme de sprijin pentru consumatorii casnici de gaze naturale și după data de 1 aprilie, astfel încât să nu se poată discuta despre creșteri mari de prețuri, iar trecerea către o nouă etapă să se facă mai ușor. El a explicat, într-un interviu acordat AGE
Ministrul Finanțelor: Strategia Dunării devine cu atât mai importantă în contextul geopolitic actual
Strategia Dunării și statutul fluviului drept 'coloană vertebrală a economiei europene' sunt tot mai importante în contextul geopolitic actual, iar România are nevoie de aliați pentru a sublinia rolul Dunării, a declarat marți, la Tulcea, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care le-a recomandat întreprinzătorilor să anticipeze nevoile zonei.
Căprariu: IMM România propune un program de sprijin pentru firme, cu finanțări de până la 500.000 de euro
IMM România propune înființarea unui program național multianual, denumit 'IMM Energie Rezilientă', prin care întreprinderile mici și mijlocii să beneficieze de finanțări de până la 500.000 de euro pentru investiții în eficiență energetică și reducerea costurilor cu energia, a declarat marți președintele IMM București-Ilfov, Feli
IMM România: Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării legislației europene existente, fără noi reglementări
Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării și consolidării legislației existente, fără introducerea unor reglementări suplimentare pentru mediul de afaceri, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă, prezentând solicitările organizației europene SMEunited. 'SMEu
Studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa-Râmnicu Vâlcea-Tigveni, avizat în Consiliul Tehnico-Economic al MTI
Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a avizat, marți, studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa - Râmnicu Vâlcea - Tigveni, a anunțat ministrul de resort, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Încă un pas important pentru drumul de mare viteză Găneasa
DNSC: Vulnerabilități ale unor instalații frigorifice ce aparțin unui singur lanț comercial, raportate și în România
Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa.
Badea: Platforma pentru recrutarea muncitorilor străini ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie
Platforma Work in Romania, utilizată în procedurile de recrutare a muncitorilor străini, ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie, în urma identificării unei soluții tehnice, a anunțat marți președintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă, Romulus Badea, în cadrul unei conferințe de presă organizate de IMM România.
Jianu: Economia nu mai poate aștepta; Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare
Economia românească nu mai poate aștepta, motiv pentru care Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare economică și de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. 'Economia nu mai poate aștepta. Economia est
Ministrul Muncii: Responsabilitatea centralizării finale cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară
Responsabilitatea centralizării finale și a verificării informațiilor din județe cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), pentru că termenul pentru centralizarea județeană s-a împlinit la două zile după ce aceasta a fo
Pîslaru: Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită și semnată de Alexandra Zară, susținută de PSD
Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită la 30 iunie și semnată de Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), numită și susținută de PSD, a afirmat fostul ministru interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Reacția acest
Jianu: Vom solicita ferm Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru 2027
IMM România va solicita Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru anul 2027, în condițiile în care o nouă majorare ar putea accentua dificultățile economice și ar pune presiune suplimentară asupra companiilor, a declarat marți președintele organizației, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. &
Ștefureac (INSCOP Research): România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii
România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii, în condițiile în care numai 16,6% dintre antreprenori consideră că țara se îndreaptă într-o direcție bună, iar 75,4% sunt pesimiști în această privință, a declarat marți directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac. 'Româ
Majorarea salariului minim cu 300 de lei ar aduce angajaților 100 de lei net în plus la salariu (analiză)
O majorare cu 300 de lei a salariului minim brut, de la 4.325 de lei la 4.625 de lei, ar aduce angajaților doar 100 de lei net în plus la salariu, în timp ce costul total pentru angajatori ar crește cu 311 lei lunar, potrivit unei analize de impact realizate de IMM România și prezentate marți, în cadrul unei conferințe organizate de confederaț



