Câciu: În acest moment avem 15 miliarde de euro contractate, de zece ori mai mult decât în 2016
Valoarea proiectelor contractate pe fonduri europene se ridică, la acest moment, la 15 miliarde de euro, faţă de cele 1,5 miliarde de euro la finalul anului 2016, a declarat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, la evenimentul de lansare a unei noi ediţii a "Cartei Albe a IMM-urilor din România".
"În acest moment avem 15 miliarde de euro contractate. Proiecte sunt de 52 de miliarde de euro. La al treilea an de implementare, după 2014-2020, 2021-2027, avem 15 miliarde de euro contractate, 1,8 miliarde de euro intrate în România. În 2016, la finalul anului, după trei ani de implementare a unei exerciţiu financiar, erau contracte de doar 1,5 miliarde de euro, de zece ori mai puţin. Cum să ai aşteptarea să ai şi efect rapid într-o economie, când tu, de fapt, nici nu ai contractat, nici nu ai scos proiecte la bătaie şi n-ai trecut nici la implementare, cu alte cuvinte, nici nu ai finanţat ? De data aceasta suntem într-o zonă puţin mai accelerată şi de aceea fac un apel ca dialogul să continue şi partea de implementare să fie mult mai rapidă. Ceea ce îmi doresc este ca România să nu mai aibă bani din Coeziune în 2026-2027, astfel încât să poată să solicite fonduri suplimentare de la Comisia Europeană, nu să fie în situaţia în care să aibă jumătate din anvelopă, pentru că aşa era România la finalul exerciţiului, la 2020, înainte să intre 'M+3'", a afirmat ministrul.
Şeful MIPE a subliniat că indicatorul de încredere al mediului de afaceri poate face diferenţa între dezvoltarea economică şi riscul unei recesiuni.
"Indicatorul cel mai sensibil din studiul dumneavoastră (Carta Albă a IMM-urilor din România - n. r.) este cel dat de încredere în viitor, pentru că acest indicator, care este evaluat nu numai în România, ci în toată lumea, este indicatorul care poate să facă diferenţa între dezvoltare şi riscul recesiunii sau unei crize economice. Încrederea aceasta nu se capătă în lipsa unui parteneriat între toţi actorii socio-economici, fie aceştia privaţi, dar mai ales cei care sunt reglementatorii sau care sunt exponenţii puterii publice, ai statului. Ceea ce se întâmplă în România de câţiva ani de zile este că suntem totuşi într-o zonă în care stabilitatea politică ne-a permis să ducem la bun sfârşit trecerea peste o serie de crize foarte brutale (...) Nimic nu se face fără dialog. Este plină lumea de oameni deştepţi, dar dacă fiecare acţionează singur deşteptăciunea este egală fix cu zero, pentru că nu se poate lucra decât în echipă, atunci când vrei să ai succes", a afirmat Câciu.
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a lansat, marţi, cea de-a 22-a ediţie a lucrării "Carta Albă a IMM-urilor din România", cea mai amplă analiză a mediului de afaceri românesc. AGERPRES/(A - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Conferință despre rolul educației în construirea viitorului, miercuri, la BNR
Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, va susține miercuri, de la ora 12:30, cuvântul de deschidere al conferinței 'No Limits to Hope: Sense-making for alternative futures', organizată de Clubul de la Roma (CoR) și Asociația Română pentru Clubul de la Roma (ARCoR), potrivit unui anunț al băncii centrale.
Luca Niculescu apreciază că repornirea Centralei de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile
Premierul Luca Niculescu declară că repornirea Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile, în condițiile unui debit îmbunătățit al Dunării, ca urmare a ploilor din ultima perioadă. 'Sper să avem vești bune în câteva zile. Sunt în dialog atât cu domnul ministru (al Energiei n.red.)
Ministrul Energiei și ambasadorul SUA în România au discutat despre Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă și proiectul SMR de la Doicești
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, s-a întâlnit, marți, cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, discuțiile vizând proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, dezvoltarea tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești, precum și consolidarea Coridorului Vertical de Gaze. 'Ministrul En
INTERVIU/ Chisăliță: Propunerea mea va fi de a continua o schemă de sprijin pentru consumatorii casnici, pe partea de gaze naturale, și după 1 aprilie
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, intenționează să propună continuarea unei scheme de sprijin pentru consumatorii casnici de gaze naturale și după data de 1 aprilie, astfel încât să nu se poată discuta despre creșteri mari de prețuri, iar trecerea către o nouă etapă să se facă mai ușor. El a explicat, într-un interviu acordat AGE
Ministrul Finanțelor: Strategia Dunării devine cu atât mai importantă în contextul geopolitic actual
Strategia Dunării și statutul fluviului drept 'coloană vertebrală a economiei europene' sunt tot mai importante în contextul geopolitic actual, iar România are nevoie de aliați pentru a sublinia rolul Dunării, a declarat marți, la Tulcea, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care le-a recomandat întreprinzătorilor să anticipeze nevoile zonei.
Căprariu: IMM România propune un program de sprijin pentru firme, cu finanțări de până la 500.000 de euro
IMM România propune înființarea unui program național multianual, denumit 'IMM Energie Rezilientă', prin care întreprinderile mici și mijlocii să beneficieze de finanțări de până la 500.000 de euro pentru investiții în eficiență energetică și reducerea costurilor cu energia, a declarat marți președintele IMM București-Ilfov, Feli
IMM România: Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării legislației europene existente, fără noi reglementări
Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării și consolidării legislației existente, fără introducerea unor reglementări suplimentare pentru mediul de afaceri, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă, prezentând solicitările organizației europene SMEunited. 'SMEu
Studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa-Râmnicu Vâlcea-Tigveni, avizat în Consiliul Tehnico-Economic al MTI
Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a avizat, marți, studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa - Râmnicu Vâlcea - Tigveni, a anunțat ministrul de resort, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Încă un pas important pentru drumul de mare viteză Găneasa
DNSC: Vulnerabilități ale unor instalații frigorifice ce aparțin unui singur lanț comercial, raportate și în România
Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa.
Badea: Platforma pentru recrutarea muncitorilor străini ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie
Platforma Work in Romania, utilizată în procedurile de recrutare a muncitorilor străini, ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie, în urma identificării unei soluții tehnice, a anunțat marți președintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă, Romulus Badea, în cadrul unei conferințe de presă organizate de IMM România.
Jianu: Economia nu mai poate aștepta; Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare
Economia românească nu mai poate aștepta, motiv pentru care Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare economică și de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. 'Economia nu mai poate aștepta. Economia est
Ministrul Muncii: Responsabilitatea centralizării finale cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară
Responsabilitatea centralizării finale și a verificării informațiilor din județe cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), pentru că termenul pentru centralizarea județeană s-a împlinit la două zile după ce aceasta a fo
Pîslaru: Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită și semnată de Alexandra Zară, susținută de PSD
Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită la 30 iunie și semnată de Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), numită și susținută de PSD, a afirmat fostul ministru interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Reacția acest
Jianu: Vom solicita ferm Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru 2027
IMM România va solicita Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru anul 2027, în condițiile în care o nouă majorare ar putea accentua dificultățile economice și ar pune presiune suplimentară asupra companiilor, a declarat marți președintele organizației, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. &
Ștefureac (INSCOP Research): România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii
România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii, în condițiile în care numai 16,6% dintre antreprenori consideră că țara se îndreaptă într-o direcție bună, iar 75,4% sunt pesimiști în această privință, a declarat marți directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac. 'Româ




