BNR: Activele financiare ale administraţiilor publice au crescut cu 4,2 puncte procentuale, în primul trimestru din 2024
Activele financiare ale sectorului instituţional Administraţii publice, exprimate ca pondere în Produsul Intern Brut (PIB), au crescut cu 4,2 puncte procentuale în primul trimestru din 2024, comparativ cu perioada similară a anului trecut, ajungând la 26,8%, conform datelor publicate de Banca Naţională a României.
Potrivit sursei citate, evoluţia ascendentă a fost determinată de majorarea semnificativă a stocului participaţiilor şi acţiunilor/unităţilor fondurilor de investiţii, cu 1,8 puncte procentuale, până la nivelul de 10,2% din PIB.
Stocul disponibilităţilor de natura numerarului şi depozitelor a crescut (+29,4%), atingând un nivel de 7,6% din PIB, pe fondul încasării sumelor rezultate din emisiunile de titluri de natura datoriei ale Ministerului Finanţelor, în special pe piaţa externă.
Creanţele financiare din categoria alte conturi de primit (taxe, impozite, contribuţii sociale, creanţe comerciale, sume datorate de agenţii economici autorităţilor publice şi creanţe externe) s-au majorat cu 1,1 puncte procentuale, până la nivelul de 6,6% din PIB.
Creditele acordate de administraţiile publice au ajuns la un nivel de 2,3% din PIB (în creştere cu 0,2 puncte procentuale comparativ cu trimestrul I 2023), pe fondul plăţilor în avans efectuate pentru echipamentele militare.
Angajamentele financiare ale administraţiilor publice, exprimate ca pondere în PIB, s-au majorat cu 7,8 puncte procentuale, ajungând la 56,6% la finele trimestrului I 2024. Această evoluţie a fost determinată în principal de majorarea stocului titlurilor de natura datoriei (+5 puncte procentuale în perioada analizată, până la 38,4% din PIB), ca urmare a emisiunilor de obligaţiuni lansate de Ministerul Finanţelor pe piaţa internă şi externă, în vederea finanţării deficitului bugetar şi refinanţării datoriei guvernamentale.
Creditele guvernamentale angajate au înregistrat o majorare de 25,7% în valoare nominală, faţă de trimestrul I 2023, pe seama emisiunilor de titluri de stat nenegociabile destinate populaţiei din cadrul programului Tezaur, însă în termeni relativi, au crescut cu 0,9 puncte procentuale, până la nivelul de 7,6% din PIB.
O tendinţă similară a consemnat şi stocul altor conturi de plătit, care a atins un nivel de 9,7% din PIB, în creştere cu 1,8 puncte procentuale faţă de primele trei luni din 2023, pe seama înregistrării fondurilor externe nerambursabile.
Sectorul administraţiilor publice a înregistrat un necesar net de finanţare de 1,8% din PIB în trimestrul I 2024 şi de 1,7% din PIB în trimestrul I 2023. Administraţia centrală a consemnat un necesar net de finanţare de 2,3% din PIB (comparativ cu 2,1% din PIB în T1 2023), administraţiile locale au înregistrat o capacitate de finanţare de 0,4% din PIB (0,3% din PIB în trimestrul I 2023), iar administraţiile de securitate socială au prezentat o capacitate netă de finanţare de 0,2% din PIB (0,1% din PIB în primul trimestru din 2023). AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Culturile prășitoare neirigate vor fi afectate de fenomenul de ofilire temporară și răsucire a aparatului foliar (agrometeo)
Culturile prășitoare neirigate vor fi afectate de fenomenul de ofilire temporară și răsucire a aparatului foliar în orele de amiază, ca urmare a temperaturilor maxime ridicate din aer situate peste limitele biologice critice de rezistență a plantelor (30 - 32 grade), îndeosebi pe terenurile unde se vor menține deficite de umiditate în sol, potrivit
INS: Cifra de afaceri a unităților silvice a scăzut cu 21,5% în 2025
Cifra de afaceri a unităților silvice a fost, anul trecut, de 4,132 miliarde lei, cu 21,5% mai mică față de cea din anul anterior, de 5,26 miliarde lei, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică. Cantitățile vândute la principalele produse forestiere în anul 2025 au înregistrat, comparativ cu anul 2024
Transportatorii cer ASF să publice prețurile practicate pe piața RCA pentru camioane
Transportatorii solicită Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) publicarea prețurilor practicate pe piața RCA pentru vehiculele grele și verificarea raportărilor transmise de asigurători, susținând că majorarea primelor nu este justificată de evoluția riscului, potrivit unui comunicat transmis de Patronatul Industriei de Transport și Logistică ASTRA și As
Bergenbier a înregistrat afaceri de 939 milioane de lei în 2025, pe o piață a berii în scădere
Bergenbier a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri de aproape 939 milioane lei și a virat la bugetul de stat impozite și taxe de aproape 267 milioane lei, rezultatele reflectând un an marcat de presiuni economice, fiscale și de consum, într-un context în care piața berii din România a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani.
Transportatorii cer transformarea schemei de compensare a accizei în mecanism permanent de motorină profesională (patronat)
Transportatorii solicită înlocuirea actualei scheme temporare de compensare a accizei la motorină cu un mecanism permanent de motorină profesională, instituit prin lege, în cadrul unui pachet de 13 măsuri pentru creșterea competitivității transportului rutier, se menționează într-un comunicat transmis de Patronatul Industriei de Transport și Logistică ASTRA
ASF avertizează investitorii cu privire la documente false intitulate 'Licență de Broker'
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) atrage atenția investitorilor asupra unor situații în care sunt invocate sau prezentate documente intitulate 'Licență de Broker', despre care se susține că ar fi fost emise ori avizate de instituție, precizând că acestea nu dovedesc autorizarea unei persoane sau entități pentru prestarea de servicii și activită
Pîslaru: Guvernul nu avea în plan închiderea altor capacități de producție pe cărbune
Guvernul nu avea în plan închiderea unor capacități suplimentare de producție a energiei pe bază de cărbune, iar amendamentele adoptate în Senat privind decarbonizarea nu răspund unei necesități reale, a declarat ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru. 'Citim textul amendamentelor: 'Să nu se
Amendamentele privind decarbonizarea pot duce la redeschiderea Cererii de plată 2 și blocarea următoarelor cereri din PNRR (ministru)
Amendamentele adoptate în Senat la legislația privind decarbonizarea pot determina Comisia Europeană să considere că România a revenit asupra unei reforme deja îndeplinite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ceea ce ar putea conduce la redeschiderea Cererii de plată nr. 2 și la blocarea depunerii următoarelor cereri de plată, a dec
Dezvoltatorii revin la proiectele speculative; cererea de spații industriale și logistice din România a crescut cu 11% în S1 (raport)
Stocul total de spații industriale și logistice moderne din România a ajuns la 8,14 milioane de metri pătrați la finalul lunii iunie, dintre care aproximativ 4 milioane de metri pătrați sunt localizați în București și în zona limitrofă, în timp ce proiectele aflate în construcție totalizau 532.000 de metri pătrați la nivel național, relevă un ra
Bușoi: Redeschiderea unităților de producție pe bază de cărbune, o decizie extrem de periculoasă
Secretarul de stat din Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, consideră că redeschiderea unităților de producție pe bază de cărbune este o decizie extrem de periculoasă, ce poate atrage penalități financiare semnificative. 'Ideea de a redeschide unități de producție pe bază de cărbune care au fost deja închise și pentru care România a primit deja
Șeful GNM, despre controalele MMAP: Orice eventuală judecată de valoare să fie emisă la finalul verificării, și nu invers
Transparența Gărzii Naționale de Mediu (GNM) este totală în fața oricărei acțiuni de control din care să rezulte o analiză obiectivă asupra activității, însă este onest și corect ca orice eventuală judecată de valoare să fie emisă la finalul verificării, și nu invers, susține comisarul general al instituției, Andrei Corlan, într-un comunicat de presă transm
Cod galben de vreme călduroasă în 12 județe, în zilele următoare
Meteorologii au emis, miercuri, o nouă avertizare Cod galben referitoare la un val de căldură persistent și temperaturi deosebit de ridicate, ce vizează până vineri dimineața un număr de 12 județe. Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în intervalul 5 august, ora 10:00 - 7 august, ora 10:00, va fi valabil primul Cod galben de cani
Pîslaru, despre legea salarizării: Avansăm pe zona de sănătate; în această săptămână vom avea o șansă bună să progresăm
Negocierile cu sindicatele din sănătate privind noua lege a salarizării continuă, iar în această săptămână există șanse de progres, susține ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. 'Faptul că nu se aude scandal înseamnă că lucrurile avansează. Vă confirm că și ieri a avut loc o întâlnire de negociere cu sindicatele
Firmele nu trebuie să depună cereri sau documente suplimentare pentru acordarea bonificației de 3%
Ministrul Finanțelor a avizat Ordinul pentru aprobarea Procedurii de acordare a bonificației de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor aferente anului fiscal 2025, conform unui comunicat de presă al instituției. MF menționează că Ordinul pune în aplicare prevederile art.7 din Ordonanța de urgență a Guv
ONRC: Numărul firmelor dizolvate a crescut cu aproape 13%, în primele șase luni din 2026
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 12,95%, în primul semestru din 2026, până la 29.818, față de 26.400 în perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în București, respectiv 6.402 de firme (număr în creștere











