Directorul Aeroportului Sibiu, despre problemele de la FlyLili: Va fi un efect asupra pasagerilor, o uşoară reticenţă
FlyLili a anunţat că nu mai poate începe zborurile directe din 20 iulie, de pe Aeroportul Internaţional din Sibiu (AIS), către Germania, Italia şi Spania, ceea ce ar putea afecta încrederea pasagerilor în această nouă companie aeriană, susţine directorul general al AIS, Marius Gîrdea.
Noua companie aeriană menţiona marţi într-un comunicat de presă că "zborurile programate pentru baza din Braşov sunt anulate până pe 12 iulie 2024; (...) Pentru a nu mai întâmpina probleme similare ca la Braşov, suspendăm temporar vânzarea biletelor pentru zborurile din Sibiu".
Anunţul celor de la FlyLili vine după ce compania informa în luna mai că va deschide cinci noi zboruri internaţionale directe de pe Aeroportul Internaţional Sibiu, începând cu 20 iulie, promiţând locuitorilor din inima Transilvaniei că vor avea acces direct la noi destinaţii populare din Europa (...) Nuremberg şi Stuttgart (Germania), Milano-Malpensa şi Roma-Fiumicino (Italia) şi Barcelona (Spania).
Marius Gîrdea a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că amânarea până în septembrie, a deschiderii de zboruri internaţionale directe de la Sibiu, ar putea dăuna imaginii companiei FlyLili în ochii pasagerilor.
"Afectează la modul că nu încep zborurile la timp şi bineînţeles că va fi un efect asupra pasagerilor care intenţionau să cumpere bilete, adică s-ar putea să existe să zic aşa, o uşoară reticenţă, dar momentan e complicat de evaluat care va fi efectul, eu sper să nu fie. Adică în momentul în care vor da drumul şi rezolvă problema asta cu aeronavele, pe care o întâmpină, lucrurile să intre în normal şi lumea să vadă că vorbim de o activitate serioasă. Sper că după ce se rezolvă problema, să nu mai existe alte evenimente neprevăzute care ar putea zdruncine încrederea pasagerilor, pentru că, până la urmă, despre asta vorbim, un operator nou intrat în piaţă, care până ajunge să îşi facă cunoscută prezenţa, rutele, este un proces care poate să dureze spre un an de zile", a comentat directorul general al AIS, Marius Gîrdea.
Acesta spune că a aflat duminică de decizia FlyLili, când i-a şi sunat şi i s-a confirmat faptul că nu încep zborurile de la Sibiu, din 20 iulie, ci din septembrie.
Prin decizia de suspendare temporară a vânzării biletelor pentru zborurile din Sibiu, FlyLili pierde totuşi segmentul de pasageri, care obişnuiau să plece în vacanţa din acest an, către Italia şi Spania.
"Fiind zborurile la început, este clar că numărul de pasageri nu putea să fie pe zbor cu cel al unui operator aerian consacrat. S-ar putea ca luna aceasta jumătate de întârziere să reprezinte un număr de pasageri nu foarte mare, dar va trebui să vedem cum începe efectiv evoluţia din septembrie încolo. Există evident nişte minusuri la decizia asta. E încă perioada de concedii. Ei începeau chiar în mijlocul vacanţelor, ceea ce creştea disponibilitatea oamenilor de a călători către destinaţiile pe care ei urmează să zboare, mai ales Roma şi Barcelona, care evident că sunt destinaţii de vacanţă. Începând cu septembrie, când începe şcoala, aici scade necesitatea oamenilor de a pleca către destinaţiile acestea, vorbesc de românii care s-ar fi dus să îşi facă concediile în cele două zone. Pentru Germania nu ar trebui să fie probleme, pentru că acolo vorbim mai mult de trafic de business", a mai precizat Marius Gîrdea.
FlyLili intenţionează să includă o nouă aeronavă la Sibiu şi spune că "lucrează intens la revizuirea orarului de zbor al bazei operaţionale Sibiu", se menţionează în comunicatul de presă dat publicităţii marţi.
"Ca să nu mai întâmpinăm probleme similare ca la Braşov, şi în cadrul bazei operaţionale din Sibiu, unde ne pregătim să includem o nouă aeronavă în operaţiunile noastre, proces ce necesită parcurgerea aceloraşi etape am decis să suspendăm temporar vânzarea biletelor pentru zborurile din Sibiu. În acest sens, lucrăm intens la revizuirea orarului de zbor al bazei noastre operaţionale Sibiu şi la a identifica cele mai eficiente soluţii. Astfel, în următoarele zile, pasagerii noştri vor fi notificaţi cu privire la eventuale modificări sau reprogramări ale zborurilor lor. Ne angajăm să asigurăm o planificare precisă pentru a evita întârzierile, să menţinem transparenţa şi să oferim suport complet în această perioadă de tranziţie", se precizează în comunicat.
Compania aeriană a invocat criza de forţa de muncă calificată, motivând astfel întârzierile cu care se confruntă.
"Industria aviatică se confruntă cu o criză globală, cea mai importantă fiind lipsa forţei de muncă calificate atât pentru companiile aeriene, cât şi pentru furnizorii care asigură întreţinerea sau alte categorii de servicii care susţin industria aviatică. Din acest motiv, introducerea în AOC (Certificat de Operator Aerian n.r.) a aeronavelor durează mai mult decât am estimat. De la momentul deciziei de a lansa zborurile regulate, întreaga noastră echipă de specialişti a depus eforturi foarte mari pentru a avea aeronavele apte de zbor, dar acest lucru nu a fost posibil. Am încercat să închiriem şi alte aeronave care să susţină operarea regulată până la finalizarea introducerii acestora în AOC, dar din păcate nu există disponibilitate în Europa", au mai arătat cei de la FlyLili în comunicatul de presă. AGERPRES/(A,AS- autor: Isabela Paulescu, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Conferință despre rolul educației în construirea viitorului, miercuri, la BNR
Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, va susține miercuri, de la ora 12:30, cuvântul de deschidere al conferinței 'No Limits to Hope: Sense-making for alternative futures', organizată de Clubul de la Roma (CoR) și Asociația Română pentru Clubul de la Roma (ARCoR), potrivit unui anunț al băncii centrale.
Luca Niculescu apreciază că repornirea Centralei de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile
Premierul Luca Niculescu declară că repornirea Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile, în condițiile unui debit îmbunătățit al Dunării, ca urmare a ploilor din ultima perioadă. 'Sper să avem vești bune în câteva zile. Sunt în dialog atât cu domnul ministru (al Energiei n.red.)
Ministrul Energiei și ambasadorul SUA în România au discutat despre Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă și proiectul SMR de la Doicești
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, s-a întâlnit, marți, cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, discuțiile vizând proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, dezvoltarea tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești, precum și consolidarea Coridorului Vertical de Gaze. 'Ministrul En
INTERVIU/ Chisăliță: Propunerea mea va fi de a continua o schemă de sprijin pentru consumatorii casnici, pe partea de gaze naturale, și după 1 aprilie
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, intenționează să propună continuarea unei scheme de sprijin pentru consumatorii casnici de gaze naturale și după data de 1 aprilie, astfel încât să nu se poată discuta despre creșteri mari de prețuri, iar trecerea către o nouă etapă să se facă mai ușor. El a explicat, într-un interviu acordat AGE
Ministrul Finanțelor: Strategia Dunării devine cu atât mai importantă în contextul geopolitic actual
Strategia Dunării și statutul fluviului drept 'coloană vertebrală a economiei europene' sunt tot mai importante în contextul geopolitic actual, iar România are nevoie de aliați pentru a sublinia rolul Dunării, a declarat marți, la Tulcea, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care le-a recomandat întreprinzătorilor să anticipeze nevoile zonei.
Căprariu: IMM România propune un program de sprijin pentru firme, cu finanțări de până la 500.000 de euro
IMM România propune înființarea unui program național multianual, denumit 'IMM Energie Rezilientă', prin care întreprinderile mici și mijlocii să beneficieze de finanțări de până la 500.000 de euro pentru investiții în eficiență energetică și reducerea costurilor cu energia, a declarat marți președintele IMM București-Ilfov, Feli
IMM România: Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării legislației europene existente, fără noi reglementări
Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării și consolidării legislației existente, fără introducerea unor reglementări suplimentare pentru mediul de afaceri, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă, prezentând solicitările organizației europene SMEunited. 'SMEu
Studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa-Râmnicu Vâlcea-Tigveni, avizat în Consiliul Tehnico-Economic al MTI
Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a avizat, marți, studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa - Râmnicu Vâlcea - Tigveni, a anunțat ministrul de resort, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Încă un pas important pentru drumul de mare viteză Găneasa
DNSC: Vulnerabilități ale unor instalații frigorifice ce aparțin unui singur lanț comercial, raportate și în România
Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa.
Badea: Platforma pentru recrutarea muncitorilor străini ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie
Platforma Work in Romania, utilizată în procedurile de recrutare a muncitorilor străini, ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie, în urma identificării unei soluții tehnice, a anunțat marți președintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă, Romulus Badea, în cadrul unei conferințe de presă organizate de IMM România.
Jianu: Economia nu mai poate aștepta; Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare
Economia românească nu mai poate aștepta, motiv pentru care Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare economică și de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. 'Economia nu mai poate aștepta. Economia est
Ministrul Muncii: Responsabilitatea centralizării finale cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară
Responsabilitatea centralizării finale și a verificării informațiilor din județe cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), pentru că termenul pentru centralizarea județeană s-a împlinit la două zile după ce aceasta a fo
Pîslaru: Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită și semnată de Alexandra Zară, susținută de PSD
Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită la 30 iunie și semnată de Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), numită și susținută de PSD, a afirmat fostul ministru interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Reacția acest
Jianu: Vom solicita ferm Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru 2027
IMM România va solicita Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru anul 2027, în condițiile în care o nouă majorare ar putea accentua dificultățile economice și ar pune presiune suplimentară asupra companiilor, a declarat marți președintele organizației, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. &
Ștefureac (INSCOP Research): România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii
România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii, în condițiile în care numai 16,6% dintre antreprenori consideră că țara se îndreaptă într-o direcție bună, iar 75,4% sunt pesimiști în această privință, a declarat marți directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac. 'Româ




