INTERVIU Verchere (OMV Petrom): Ne aşteptăm să începem forajul în Neptun Deep în 2025; suntem în grafic pentru a livra primele gaze în 2027
OMV Petrom a făcut progrese mari în dezvoltarea proiectului Neptun Deep, iar începerea forajului este estimată să înceapă în anul 2025, fiind în grafic pentru livrarea primelor cantităţi de gaze naturale în 2027, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, directorul general al companiei, Christina Verchere.
În ceea ce priveşte producţia de hidrogen, ea a afirmat că aşteptările sunt ca Rafinăria Petrobrazi să devină primul producător major de combustibili regenerabili din regiune până în 2028.
OMV Petrom şi-a extins şi accelerat şi planurile şi ţintele de energie regenerabilă, propunându-şi circa 2,5 GW de capacitate brută până în 2030, şi a crescut obiectivul de mobilitate electrică de la 500 la 5.000 de puncte de încărcare electrică până în 2030, a mai spus Verchere.
Aceasta a vorbit în interviu şi despre Strategia 2030 a companiei, despre achiziţiile de parcuri fotovoltaice, precum şi despre taxa de solidaritate achitată de OMV Petrom.
AGERPRES: OMV Petrom a prezentat la finele anului 2021 Strategia 2030, cu un plan ambiţios de investiţii. Care este până în prezent stadiul implementării obiectivelor prevăzute în această strategie? Au apărut modificări?
Christina Verchere: Strategia 2030 pe care am prezentat-o în decembrie 2021 s-a dovedit rezistentă într-un context fără precedent, cu o volatilitate foarte mare, în care ne-am confruntat cu crize succesive de sănătate şi energie şi tensiuni geo-politice. În pofida acestor perioade turbulente, ne-am îndeplinit cu succes angajamentele, am continuat să mergem mai departe în transformarea noastră şi am continuat să oferim clienţilor noştri gaze naturale, energie electrică şi carburanţi, precum şi produse cu emisii scăzute de carbon.
În mai puţin de trei ani de când am lansat strategia, am realizat multe: am început să dezvoltăm cea mai mare resursă de gaze naturale din UE - Neptun Deep, am pus bazele celui mai mare portofoliu solar şi eolian din România şi am demarat cele mai mari investiţii pentru un transport mai curat, prin producţia de combustibili sustenabili şi reţeaua de încărcare a vehiculelor electrice.
Aceste proiecte majore ne dau încrederea că putem fi lideri ai tranziţiei energetice în România şi SEE şi de a ne menţine ambiţia de operaţiuni Net Zero până în 2050.
Uitându-ne la ceea ce s-a schimbat, este mai degrabă o accelerare a unor proiecte, ceea ce ne-a determinat să stabilim obiective mai ambiţioase pentru 2030. Ne-am extins şi accelerat planurile şi ţintele de energie regenerabilă, ne propunem acum circa 2,5 GW de capacitate brută faţă de mai mult de 1 GW înainte, inclusiv parteneriate. De asemenea, ne-am crescut obiectivul de mobilitate electrică de la 500 la 5.000 de puncte de încărcare electrică până în 2030. Am mărit distribuţia de dividende la circa 50% din fluxurile noastre de trezorerie din activitatea de exploatare până în 2030, în medie, faţă de cifra 40% pe care o aveam înainte, şi am stabilit un interval anual de 40-70% din fluxurile din trezorerie din activitatea de sub formă de dividende.
AGERPRES: Directorul financiar al companiei anunţa, într-o conferinţă de presă, că OMV Petrom a alocat în acest an 8 miliarde de lei pentru investiţii, din care 1,5 miliarde de lei pentru tranzacţii de achiziţii. Ce achiziţii mai aveţi în vedere?
Christina Verchere: Uitându-ne la investiţiile noastre de până acum, în 2022 şi 2023 am cheltuit 1,7 miliarde de euro, mai ales pentru optimizarea activităţilor tradiţionale, în timp ce în 2024 am intrat în cea mai intensă perioadă de investiţii din istoria companiei.
Planurile noastre sunt să investim în medie aproximativ 1,7 miliarde de euro pe an, din 2024 până în 2026, şi aproximativ un miliard de euro pe an, în următorii patru ani. Aceasta reprezintă o accelerare în comparaţie cu planurile noastre anunţate în 2021 şi se datorează în principal progresului proiectelor de energie regenerabilă şi de electromobilitate.
Acum, ne construim portofoliul de proiecte dintr-un un mix de proiecte organice şi M&A. Cea mai mare parte din cele 1,5 miliarde de lei e destinată închiderii tranzacţiilor deja anunţate şi aştept cu nerăbdare să avem noutăţi în acest sens.
AGERPRES: Care mai este stadiul proiectului Neptun Deep? Menţineţi estimările privind începerea producţiei?
Christina Verchere: Am făcut progrese mari în dezvoltarea proiectului nostru de referinţă - unul transformator pentru OMV Petrom, dar şi pentru România şi pentru regiune, datorită rolului său în tranziţia energetică şi pentru securitatea aprovizionării cu energie.
După câţiva ani de explorare şi evaluare, am luat decizia finală de investiţie în iunie 2023 şi am intrat în faza de dezvoltare. Toate contractele majore de execuţie au fost atribuite unor companii-cheie care activează la nivel global. Avem o echipă excelentă, oameni cu înaltă calificare care au realizat cu succes proiecte foarte mari în ape de mare adâncime în toată lumea, în Marea Nordului, Noua Zeelandă, Australia, Golful Mexic.
Lucrăm în paralel pe mai multe direcţii, de la autorizare şi contractare până la fabricare, instalare şi foraj. Unele dintre lucrări se desfăşoară aici, în România, altele, precum fabricarea, au loc în Indonezia şi Italia. Deci, avem mai multe locaţii unde se lucrează la diverse aspecte ale proiectului.
Ne aşteptăm să începem forajul în 2025 şi suntem în grafic pentru a livra primele cantităţi de gaze naturale în 2027, în limitele bugetului anunţat iniţial de până la 4 miliarde de euro.
AGERPRES: Greenpeace şi alte organizaţii de mediu solicită oprirea imediată a exploatării zăcământului de gaze Neptun Deep, printre altele deoarece ameninţă biodiversitatea marină şi alimentează criza climatică. Cum comentaţi?
Christina Verchere: În primul rând, aş dori să subliniez că Neptun Deep este un proiect strategic pentru România şi UE. Acesta va contribui la independenţa energetică a ţării şi la creşterea economică a acesteia, precum şi la securitatea aprovizionării regiunii. Impactul asupra mediului, aşa cum este indicat de concluziile Evaluării impactului asupra mediului şi rapoartelor de evaluare corespunzătoare, arată că proiectul Neptun Deep nu induce un impact semnificativ asupra factorilor de mediu şi asupra mediului socio-economic.
Proiectul se bazează pe practici şi tehnologii internaţionale utilizate în exploatarea în ape adânci în întreaga lume. Intensitatea directă a emisiilor carbon estimată a proiectului este semnificativ sub media industriei. Respectăm toţi paşii procedurali pentru a ne asigura că proiectul Neptun Deep este implementat în siguranţă şi în deplină conformitate cu autorizaţiile şi legislaţia specifice.
AGERPRES: Bulgaria a fost până la urmă de acord cu raportul de mediu Neptun Deep?
Christina Verchere: Procesul de autorizare este în desfăşurare în prezent. Urmăm toţi paşii procedurali pentru a ne asigura că proiectul Neptun Deep este implementat la timp şi că operaţiunile sunt executate în condiţii de siguranţă, cu respectarea deplină a autorizaţiilor şi legislaţiei specifice.
AGERPRES: OMV Petrom a preluat participaţia de 57,14% a francezilor de la TotalEnergies în perimetrul offshore Han Asparuh din Bulgaria şi acum controlează integral blocul. Care sunt planurile legate de acest proiect?
Christina Verchere: În al patrulea trimestru al anului 2023 am fost informaţi cu privire la decizia TotalEnergies de a se retrage din acordul de exploatare comună şi din licenţa Han Asparuh. Procesul de preluare de către OMV Petrom a participaţiei TotalEnergies este în derulare, fiind aprobat recent de Consiliul de Miniştri al Bulgariei, pe 5 iunie. Am preluat rolul de operator şi continuăm activitatea de explorare în cadrul licenţei.
AGERPRES: În ultimul timp aţi anunţat o serie de achiziţii de parcuri fotovoltaice si eoliene. La ce capacitate a ajuns compania şi ce astfel de proiecte mai aveţi în vedere în viitor?
Christina Verchere: Acesta este unul dintre domeniile în care depăşim obiectivul anunţat iniţial pentru 2030, de peste 1 GW, inclusiv parteneriatele. Tranzacţiile anunţate în ultimii doi ani cu Complexul Energetic Oltenia, Jantzen şi Renovatio însumează un portofoliu de energie solară şi eoliană de peste 2 GW. Proiectele se află în diferite etape şi ne aşteptăm să începem treptat producţia.
Ţinând cont de acest nou portofoliu de proiecte, ne extindem şi accelerăm planurile de creştere, vizând aproximativ 2,5 GW de capacitate solară şi eoliană care să fie instalată până în 2030, dublându-ne ţinta (inclusiv parteneriate). Acest lucru este de aşteptat să se traducă într-o producţie netă anuală de electricitate de 4,7 TWh, care va fi obţinută în parteneriate, din care 2,4 TWh sunt net pentru OMV Petrom.
De asemenea, ne uităm către noi tehnologii, cum ar fi stocarea energiei, cu accent pe baterii şi hidrocentrale cu acumulare prin pompaj.
AGERPRES: Ce se întâmplă cu licitaţia pentru parcurile fotovoltaice organizată de compania Parc Fotovoltaic Rovinari Est, după retragerea chinezilor?
Christina Verchere: Suntem parteneri cu Complexul Energetic Oltenia în acest proiect. În calitate de acţionari ai companiei de proiect, ştim că procesul de licitaţie este în desfăşurare, analiza ofertelor continuă, iar ancheta Comisiei Europene nu interferează cu acest proces, pentru că avem şi alte oferte.
AGERPRES: Aţi achiziţionat recent Renovatio. La câte staţii de încărcare maşini electrice aţi ajuns şi ce estimări aveţi pe termen mediu şi scurt?
Christina Verchere: După încheierea achiziţiei reţelei Renovatio, luna trecută, sunt mândră să spun că suntem pe drumul cel bun pentru a ajunge la aproximativ 1.000 de puncte de încărcare până la sfârşitul acestui an. Acest lucru va poziţiona OMV Petrom drept cel mai mare jucător de electromobilitate din România.
Privind mai departe, ne-am stabilit o nouă ţintă de peste 5.000 de puncte de încărcare electrică până în 2030, îndeplinind angajamentul nostru de a rămâne principalul furnizor de produse şi servicii pentru mobilitate în regiune.
AGERPRES: Pe partea de producţie de hidrogen verde, au început demersurile pentru construirea celor două capacităţi de producţie? Când se vor finaliza?
Christina Verchere: Recent, am luat decizia finală de investiţie pentru două electrolizoare cu o capacitate totală de 55 MW. Astfel, vom asigura aproximativ 70% din necesarul de hidrogen pentru unitatea noastră care va produce combustibil sustenabil pentru aviaţie, cunoscut şi sub numele de SAF, şi ulei vegetal hidrotratat sau HVO. Ne aşteptăm ca Rafinăria Petrobrazi să devină astfel primul producător major de combustibili regenerabili din regiune până în 2028.
AGERPRES: Directorul general al E.ON, Leonhard Birnbaum, a anunţat că sunt analizate opţiunile pentru vânzarea operaţiunilor de furnizare din România. Sunteţi interesaţi de preluarea acestora, aşa cum circulă zvonurile în spaţiul public?
Christina Verchere: Avem o regulă de a nu comenta cu privire la fuziuni şi achiziţii. Dacă şi când ajungem la orice decizie, vom informa presa şi pieţele de capital în timp util conform procesului obişnuit.
AGERPRES: Câţi bani aţi plătit până în prezent pentru taxa de solidaritate?
Christina Verchere: Conform legislaţiei în vigoare, pentru anul fiscal 2022, OMV Petrom a plătit aproximativ 1,5 miliarde lei, la sfârşitul lunii iunie 2023. Valoarea contribuţiei de solidaritate înregistrată pentru anul 2023 a fost de circa 1,2 milioane lei, sumă care va fi plătită la sfârşitul lunii iunie 2024.
AGERPRES: Cele mai recente prevederi europene impun producătorilor de ţiţei şi gaze investiţii în proiecte de captare şi stocare a CO2. Ce costuri vor presupune pentru OMV Petrom?
Christina Verchere: Credem în rolul fundamental jucat de captarea şi stocarea carbonului - CCS, în procesul de decarbonare. La sfârşitul lunii mai, ca ultimă etapă a procesului legislativ, Consiliul European a adoptat reglementarea, care urmează să intre în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial al Uniunii Europene.
OMV Petrom are o poziţie unică pentru a deveni un furnizor de servicii de stocare de CO2, valorificând capacităţile noastre tehnice din E&P (Explorarea & Producţie, n.r.) şi lucrăm cu părţile noastre interesate pentru a face proiectele CCS viabile din punct de vedere comercial. Dezvoltarea proiectelor CCS necesită investiţii mari, un cadru de reglementare adecvat scopului şi acceptare publică. Vom avea o înţelegere mai bună a obligaţiei şi vom fi mai bine pregătiţi pentru estimarea costurilor, odată ce cotele vor fi alocate companiilor de petrol şi gaze naturale. AGERPRES/(AS- autor: Nicoleta Gherasi, editor: Daniel Badea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
INS: Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 26,4% în trimestrul III din 2026
Înmatriculările noi de autoturisme au scăzut în România, cu 26,4% în cursul trimestrului al treilea din anul curent față de aceeași perioadă din 2025, în timp ce, la polul opus, înregistrările de mopede și motociclete au crescut cu 20,4%, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Național de Statistică (INS).
Conferință despre rolul educației în construirea viitorului, miercuri, la BNR
Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, va susține miercuri, de la ora 12:30, cuvântul de deschidere al conferinței 'No Limits to Hope: Sense-making for alternative futures', organizată de Clubul de la Roma (CoR) și Asociația Română pentru Clubul de la Roma (ARCoR), potrivit unui anunț al băncii centrale.
Luca Niculescu apreciază că repornirea Centralei de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile
Premierul Luca Niculescu declară că repornirea Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile, în condițiile unui debit îmbunătățit al Dunării, ca urmare a ploilor din ultima perioadă. 'Sper să avem vești bune în câteva zile. Sunt în dialog atât cu domnul ministru (al Energiei n.red.)
Ministrul Energiei și ambasadorul SUA în România au discutat despre Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă și proiectul SMR de la Doicești
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, s-a întâlnit, marți, cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, discuțiile vizând proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, dezvoltarea tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești, precum și consolidarea Coridorului Vertical de Gaze. 'Ministrul En
INTERVIU/ Chisăliță: Propunerea mea va fi de a continua o schemă de sprijin pentru consumatorii casnici, pe partea de gaze naturale, și după 1 aprilie
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, intenționează să propună continuarea unei scheme de sprijin pentru consumatorii casnici de gaze naturale și după data de 1 aprilie, astfel încât să nu se poată discuta despre creșteri mari de prețuri, iar trecerea către o nouă etapă să se facă mai ușor. El a explicat, într-un interviu acordat AGE
Ministrul Finanțelor: Strategia Dunării devine cu atât mai importantă în contextul geopolitic actual
Strategia Dunării și statutul fluviului drept 'coloană vertebrală a economiei europene' sunt tot mai importante în contextul geopolitic actual, iar România are nevoie de aliați pentru a sublinia rolul Dunării, a declarat marți, la Tulcea, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care le-a recomandat întreprinzătorilor să anticipeze nevoile zonei.
Căprariu: IMM România propune un program de sprijin pentru firme, cu finanțări de până la 500.000 de euro
IMM România propune înființarea unui program național multianual, denumit 'IMM Energie Rezilientă', prin care întreprinderile mici și mijlocii să beneficieze de finanțări de până la 500.000 de euro pentru investiții în eficiență energetică și reducerea costurilor cu energia, a declarat marți președintele IMM București-Ilfov, Feli
IMM România: Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării legislației europene existente, fără noi reglementări
Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării și consolidării legislației existente, fără introducerea unor reglementări suplimentare pentru mediul de afaceri, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă, prezentând solicitările organizației europene SMEunited. 'SMEu
Studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa-Râmnicu Vâlcea-Tigveni, avizat în Consiliul Tehnico-Economic al MTI
Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a avizat, marți, studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa - Râmnicu Vâlcea - Tigveni, a anunțat ministrul de resort, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Încă un pas important pentru drumul de mare viteză Găneasa
DNSC: Vulnerabilități ale unor instalații frigorifice ce aparțin unui singur lanț comercial, raportate și în România
Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa.
Badea: Platforma pentru recrutarea muncitorilor străini ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie
Platforma Work in Romania, utilizată în procedurile de recrutare a muncitorilor străini, ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie, în urma identificării unei soluții tehnice, a anunțat marți președintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă, Romulus Badea, în cadrul unei conferințe de presă organizate de IMM România.
Jianu: Economia nu mai poate aștepta; Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare
Economia românească nu mai poate aștepta, motiv pentru care Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare economică și de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. 'Economia nu mai poate aștepta. Economia est
Ministrul Muncii: Responsabilitatea centralizării finale cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară
Responsabilitatea centralizării finale și a verificării informațiilor din județe cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), pentru că termenul pentru centralizarea județeană s-a împlinit la două zile după ce aceasta a fo
Pîslaru: Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită și semnată de Alexandra Zară, susținută de PSD
Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită la 30 iunie și semnată de Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), numită și susținută de PSD, a afirmat fostul ministru interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Reacția acest
Jianu: Vom solicita ferm Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru 2027
IMM România va solicita Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru anul 2027, în condițiile în care o nouă majorare ar putea accentua dificultățile economice și ar pune presiune suplimentară asupra companiilor, a declarat marți președintele organizației, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. &





