ANAT: Tarifele de cazare pe litoralul românesc au crescut cu 8%, în acest an; 85%,grad de ocupare în minivacanţa de Rusalii
Tarifele pentru cazare pe litoralul românesc au crescut cu 8%, în acest an faţă de 2023, iar gradul de ocupare este de 85%, de Rusalii, când peste 80.000 de turişti sunt aşteptaţi la malul mării, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), transmis miercuri AGERPRES.
Cele mai căutate staţiuni de pe Litoral sunt Mamaia, Eforie şi Venus, iar în context se înregistrează o creştere cu 20% a cererii, în luna iunie a acestui an, faţă de iunie 2023.
Potrivit ANAT, atracţiile din zonă, noile investiţii în hoteluri, creşterea cererii pentru hotelurile cu all inclusive, o imagine mai bună a litoralului românesc dar şi vremea foarte caldă au determinat această creştere.
La ora actuală, pentru Rusalii, agenţiile de turism membre ANAT, specializate pe litoralul românesc, înregistrează un grad de ocupare de 85%, peste 80.000 de turişti urmând să-şi petreacă minivacanţa din weekend. Este o creştere şi faţă de 1 iunie, Ziua Copilului, când, de asemenea, a fost un grad de ocupare mai mare decât anul precedent, de circa 70%, iar mai ales după 15 iunie numărul sejururilor a crescut considerabil.
În prezent, există încă promoţii last minute sau oferte speciale precum "plăteşti 6 nopţi, stai 7". Datorită tarifelor mici, de extrasezon, este posibil ca numărul de rezervări să crească în continuare pentru minivacanţa de Rusalii dar şi pentru finele lunii iunie, susţine sursa citată.
"O altă veste bună este că în sudul litoralului, în Mangalia şi staţiunile care aparţin de municipalitate (Neptun-Olimp, Jupiter, Cap Aurora, Venus şi Saturn) parcarea este gratuită şi în acest sezon", se menţionează în comunicat.
Potrivit patronatelor din turism, de Rusalii, tarifele practicate de către hotelieri pornesc de la 130 de lei camera/noapte, la un hotel de 3 stele din Jupiter, respectiv 140 de lei/noapte la un hotel de 4 stele din Saturn.
Pentru un pachet "All inclusive" la un hotel de 3 stele din Mamaia, o cameră dublă costă 549 lei/noapte, în timp ce la un hotel de 4 stele din Neptun se achită 494 lei camera dublă/noapte.
În acelaşi timp, o noapte într-o cameră la un hotel de 4 stele din Eforie Nord costă 340 de lei, tarif în care intră plajă privată şi şezlongurile.
În ceea ce priveşte sejururile, ANAT notează că, în minivacanţa de Rusalii, pentru trei nopţi cu "all inclusive", la un hotel de 4 stele din Mamaia tariful este porneşte de la 1.436 lei/persoană, în timp ce pentru două nopţi, cu mic dejun, la un hotel de 3 stele din Eforie Nord, preţul este de 220 lei/persoană.
De asemenea, 743 lei/persoană costă un sejur de trei nopţi, cu demipensiune, la un hotel de 3 stele, în staţiunea Venus
Pe segmentul balnear, tarifele pleacă de la 424 lei/persoană, un sejur de două nopţi, cu pensiune completă, la un hotel de 3 stele din Călimăneşti-Căciulata şi ajung la 1.150 lei/persoană - sejur de trei nopţi, cu demipensiune, la un hotel de 4 stele, în Băile Herculane. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
GNM: 58 de controale, amenzi de 1,76 milioane de lei și o sesizare penală în doar 48 de ore de control pe litoral
Garda Națională de Mediu derulează o acțiune tematică de control pe litoral pentru verificarea respectării legislației de mediu și, în numai 48 de ore, a aplicat amenzi de 1,76 milioane de lei și a dispus 13 suspendări de activitate. 'GNM: 58 de controale, amenzi de 1,76 milioane de lei și o sesizare penală în doar 48 de ore de
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe toți indicii ședința de miercuri, iar valoarea totală a tranzacțiilor a fost de 136,17 milioane de lei (25,04 milioane de euro), din care 103,44 milioane lei (19,71 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, car
Chiriac (CONAF): Statul vede prețul la pompă și se oprește acolo; nu vede ce se întâmplă cu el după
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) susține integral pachetul de treisprezece solicitări formulat de Patronatul Industriei de Transport și Logistică ASTRA, cu susținerea Aso
Nazare: Pregătim următorul motor de investiții al României - Parteneriatul public-privat
România are nevoie de un nou motor de dezvoltare, pe măsură ce Planul Național de Redresare și Reziliență se apropie de final, iar operaționalizarea Comitetului Interministerial privind Proiectele în Parteneriat Public-Privat - CI3P reprezintă un pas major, susține ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. ''Rom&
ANPC: Protecția consumatorilor nu se limitează la intervenția în situațiile de neconformitate, ci vizează prevenirea acestora
Protecția consumatorilor nu se limitează la intervenția în situațiile de neconformitate, ci vizează, în egală măsură, prevenirea acestora, promovarea conformării voluntare și responsabilizarea operatorilor economici în vederea furnizării unor servicii și produse conforme cu cerințele legale, susțin reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecț
CNAIR: Restricții de circulație pe sectoare de drum din șapte județe pentru autovehiculele de mare tonaj, joi
Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 7,5 tone vor avea circulația restricționată, joi, între orele 12:00 - 20:00, pe sectoarele de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din șapte județe, vizate de avertizarea
Cristian Bichi (BNR): CERS avertizează că modelele de IA de frontieră reprezintă risc cibernetic sistemic
Comitetul European de Risc Sistemic (CERS) avertizează că modelele de IA de frontieră reprezintă risc cibernetic sistemic, iar Banca Centrală Europeană solicită băncilor planuri de acțiune până la 31 octombrie 2026, arată un
AEI: Comparația dintre energia din cărbune, gaze și surse regenerabile trebuie să includă toate costurile sistemului
Compararea costurilor energiei produse din cărbune și gaze cu cele ale energiei din surse regenerabile este incompletă dacă nu sunt luate în calcul costurile cu stocarea, echilibrarea și siguranța alimentării cu energie, susține, într-o analiză publicată miercuri, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță.
Studiu: 47% dintre șoferii ce conduc în vacanță peste hotare identifică lipsa de înțelegere a regulilor nescrise ca un pericol
Aproape jumătate dintre șoferii care conduc în vacanță în afara țării (47%) identifică lipsa de înțelegere a regulilor nescrise de circulație, de pe plan local, ca un factor ce ar putea crea situații periculoase pe șosea, relevă un studiu de specialitate, publicat miercuri, de o platformă specializată în raportarea istoricului vehiculelor.
Peste 28.500 de locuri de muncă vacante la nivel național; 128 posturi disponibile în Spațiul Economic European
Angajatorii din România oferă 28.700 de muncă la nivel național, iar alte 128 posturi sunt disponibile în Spațiul Economic European (SEE), prin intermediul rețelei EURES România, informează miercuri Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: conducător auto t
Horațiu Cosma (MTI): Astăzi au fost predate CFR Călători primele 5 rame electrice regionale PESA
Primele rame electrice regionale produse de polonezii de la PESA au fost predate companiei CFR Călători și vor intra în circulație pe rutele București Nord - Brașov și București Nord - Obor - Fetești - Constanța, iar săptămâna viitoare alte cinci rame vor ajunge la operatorul privat Transferoviar Călători (TFC) și vor opera pe distanța București Nord - Ro
Culturile prășitoare neirigate vor fi afectate de fenomenul de ofilire temporară și răsucire a aparatului foliar (agrometeo)
Culturile prășitoare neirigate vor fi afectate de fenomenul de ofilire temporară și răsucire a aparatului foliar în orele de amiază, ca urmare a temperaturilor maxime ridicate din aer situate peste limitele biologice critice de rezistență a plantelor (30 - 32 grade), îndeosebi pe terenurile unde se vor menține deficite de umiditate în sol, potrivit
INS: Cifra de afaceri a unităților silvice a scăzut cu 21,5% în 2025
Cifra de afaceri a unităților silvice a fost, anul trecut, de 4,132 miliarde lei, cu 21,5% mai mică față de cea din anul anterior, de 5,26 miliarde lei, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică. Cantitățile vândute la principalele produse forestiere în anul 2025 au înregistrat, comparativ cu anul 2024
Transportatorii cer ASF să publice prețurile practicate pe piața RCA pentru camioane
Transportatorii solicită Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) publicarea prețurilor practicate pe piața RCA pentru vehiculele grele și verificarea raportărilor transmise de asigurători, susținând că majorarea primelor nu este justificată de evoluția riscului, potrivit unui comunicat transmis de Patronatul Industriei de Transport și Logistică ASTRA și As
Bergenbier a înregistrat afaceri de 939 milioane de lei în 2025, pe o piață a berii în scădere
Bergenbier a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri de aproape 939 milioane lei și a virat la bugetul de stat impozite și taxe de aproape 267 milioane lei, rezultatele reflectând un an marcat de presiuni economice, fiscale și de consum, într-un context în care piața berii din România a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani.














