UNSAR: Asigurătorii au plătit anul trecut despăgubiri record în baza poliţelor RCA, în valoare de 4,2 miliarde lei
Unele service-uri şi firme de închirieri de vehicule practică preţuri excesive de reparaţie, astfel că despăgubirile care se plătesc pentru acoperirea acestor costuri nejustificate se suportă din primele plătite de către cei 10 milioane de şoferi, susţin reprezentanţii Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
Astfel, "cu cât costurile de reparaţie şi închiriere sunt mai exagerate, cu atât creşte povara pusă în sarcina şoferilor".
Precizările UNSAR au fost făcute în contextul unui comunicat transmis luni de COTAR, cu privire la proiectul de modificare a legii RCA.
"Reamintim faptul că unul dintre scopurile principale ale proiectului de modificare a Legii RCA, alături de transpunerea Directivei (UE) 2021/2118, îl constituie asigurarea unui cadru echitabil şi transparent, care să protejeze atât drepturile asiguraţilor plătitori de prime RCA, cât şi drepturile persoanelor vătămate, garantându-le acestora că vor primi compensaţii juste şi complete pentru daunele suferite de la asigurători stabili şi solvabili. Totodată, asigurătorii au plătit anul trecut despăgubiri record în baza poliţelor RCA, în valoare de 4,2 miliarde lei. Acestor sume li se adaugă rezerve în valoare de 2,3 miliarde lei pentru daunele avizate (RBNS), dar şi 2,35 miliarde lei aferente daunelor neavizate (IBNR)", susţin reprezentanţii UNSAR.
Potrivit asigurătorilor, pentru service-urile independente care nu au o convenţie de decontare a plăţilor de reparaţie cu asigurătorii, despăgubirea medie plătită pentru fiecare daună este cu aproximativ 30% mai mare faţă de despăgubirea plătită pentru reparaţii către service-urile reprezentanţelor auto (9.604 lei vs. 7.580 lei) şi de două ori mai mare decât suma plătită către service-urile care au o convenţie cu asigurătorii, altele decât reprezentanţele (4.921 lei).
"Referitor la presupusa grijă pentru calitatea reparaţiilor efectuate în service-uri care au o convenţie de decontare a plăţilor de reparaţie şi ale reprezentanţelor: aceste unităţi reparatoare oneste sunt acuzate anticipat, în mod fals şi repetat, de presupuse comportamente neconforme cu legislaţia - de parcă ele nu ar activa în România în baza unei legislaţii şi sub supravegherea şi controlul autorităţilor competente precum RAR şi ANPC - iar singurele reparaţii conforme s-ar face doar de către acele service-uri ale căror interese le promovează această asociaţie...Mai mult, aceste mesaje sunt contrazise de realitate, pentru că un astfel de sistem de colaborare dintre asigurători şi unităţi reparatoare (convenţii de decontare) funcţionează bine şi în prezent pentru peste 1 milion de contracte CASCO şi a mai funcţionat în trecut, mai mult de 30 de ani, în cazul asigurărilor RCA", se mai spune în document.
Conform UNSAR, proiectul de modificare a Legii RCA, nu îşi propune să oblige persoanele păgubite să îşi repare maşinile numai la unităţi reparatoare care au convenţii încheiate cu asigurătorii. Pe de altă parte, însă, majoritatea covârşitoare a şoferilor români consideră util să primească din partea asigurătorului, cu titlu informativ, o listă cu unităţi service unde să îşi poată repara maşina, în cazul unui accident, potrivit celui mai recent studiu IRES - Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie, iar aproximativ 9 din 10 români consideră că ar fi utilă existenţa unor date publice referitoare la preţurile de referinţă pentru reparaţiile auto, cât şi pentru serviciile de închiriere auto.
"Aceeaşi cercetare sociologică arată şi că majoritatea şoferilor români (56%) spun că i-ar deranja mult şi foarte mult situaţia în care costul reparaţiei efectuate într-un service ar fi cu mult mai mare în cazul în care aceasta s-ar realiza în baza poliţei RCA, faţă de cazul în care acest cost ar fi suportat din bugetul personal al unui şofer", se mai precizează în comunicat.
Reprezentanţii UNSAR susţin că unul dintre scopurile principale ale proiectului de modificare a Legii RCA, alături de transpunerea Directivei (UE) 2021/2118, îl constituie asigurarea unui cadru echitabil şi transparent, care să protejeze atât drepturile asiguraţilor plătitori de prime RCA, cât şi drepturile persoanelor vătămate, garantându-le acestora că vor primi compensaţii juste şi complete pentru daunele suferite de la asigurători stabili şi solvabili. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vicepreședintele CCIB: Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică, dincolo de declarații și angajamente
Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică efectivă, dincolo de declarații și de angajamente, a afirmat vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), Octavian Stocklosa, președinte al Consiliului de Supraveghere al Federației Camerelor de Comerț Dunărene (DCCF). 'Regiunea Dunării are nevoie de mai multă
TPBI: Linia de autobuz N106, deviată în nopțile de miercuri, joi și vineri
Linia de autobuz N106 va funcționa pe un traseu modificat în nopțile de miercuri, joi și vineri, ca urmare a restricțiilor de circulație instituite în intervalul orar 23:00-5:00 în intersecția Str. Sergent Ion Iriceanu/ Șos. Berceni/ Str. Turnu Măgurele, pentru a permite desfășurarea lucrărilor de construire a pasajului rutier din această zonă.
Plaveti (Hidroelectrica): Porțile de Fier demonstrează că România și Serbia pot construi împreună
Parteneriatul dintre România și Serbia se bazează atât pe cadrul instituțional al Comisiei mixte pentru Porțile de Fier, cât și pe colaborarea permanentă dintre Hidroelectrica și Elektroprivreda Srbije (EPS), a declarat Iulius Dan Plaveti, CEO Hidroelectrica, în cadrul conferinței internaționale Iron Gates 2026, organizată marți la Biblioteca Academie
Nuclearelectrica: Resincronizarea Unității 1 a CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Național este estimată pentru vineri
Resincronizarea Unității 1 a CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată pentru vineri, 6 noiembrie, după ce, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, miercuri au fost demarate acțiunile specifice pentru pornirea reactorului, a anunțat SN Nuclearelectrica. 'În urma întrunirii condițiilor minime necesare,
Românii au comandat cu aproape 30% mai multe produse în weekend-ul de Halloween din acest an (analiză)
Numărul produselor comandate în weekend-ul de Halloween din acest an a fost mai mare cu 29% față de aceeași perioadă din 2025, reiese dintr-o analiză realizată de o platformă de comenzi online. Conform datelor prelucrate de Glovo, cererea pentru articole tematice de Halloween, de la dovleci pentru sculptat și decor până la accesorii pentru costume
S-a deschis circulația pe alți 13 km din Autostrada de Centură a Bucureștiului, între Afumați și Glina
Circulația pe încă 13 km din Autostrada de Centură a Bucureștiului (A0), între Afumați și Glina, s-a deschis, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Sunt 13 km noi de
Muncitorii români au la dispoziție 196 locuri de muncă vacante prin Eures România, în această perioadă
Operatorii economici din Spațiul Economic European (SEE) pun la dispoziția lucrătorilor români 196 de locuri de muncă prin rețeaua Eures România, se arată într-un comunicat de presă al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), transmis miercuri AGERPRES. Conform datelor centralizate, din totalul posturilor vacante, 81 sunt &
ANOFM: Angajatorii au la dispoziție aproape 30.000 de locuri de muncă, la nivel național
Aproape 30.000 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național, în acest moment, conform datelor furnizate de către agenții economici Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis miercuri AGERPRES, cele mai multe posturi vacante sunt oferite pentru: conducător auto transport r
Isărescu: Societățile trebuie să învețe să anticipeze schimbarea, iar instituțiile să își consolideze reziliența
Societățile trebuie să fie capabile să anticipeze schimbarea și să se pregătească pentru aceasta prin educație, cooperare și dialog, în condițiile în care incertitudinea economică, transformările tehnologice și presiunile asupra mediului fac tot mai dificilă gestionarea problemelor actuale, a declarat miercuri guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR),
Dan Air își mută toate operațiunile pe Aerportul Internațional 'Henri Coandă' București
Toate operațiunile Dan Air vor fi mutate, temporar, de pe Aeroportul Bacău pe Aeroportul Internațional 'Henri Coandă' București, informează compania aeriană într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES. 'Am construit împreună cu bacăuanii o bază și o rețea de zboruri de care suntem mândri însă trebuie să plecăm te
MEDAT: Peste 11.400 de locuri disponibile la cursurile gratuite de antreprenoriat în cadrul Start-Up Nation
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) anunță că, în cadrul programului Start-Up Nation, sunt peste 11.400 de locuri disponibile la cursurile gratuite de antreprenoriat. 'Tinerii care vor să-și transforme ideile în afaceri pot aplica în continuare la cursurile gratuite de antreprenor
Chisăliță: Programul de guvernare are în vedere 3 perimetre ce pot fi concesionate pentru producția de electricitate offshore; potențialul e de aproximativ 3.100 MW
Programul de guvernare are în vedere concesionarea a trei perimetre pentru dezvoltarea de proiecte de producție a energiei electrice offshore, iar pentru investitor două lucruri trebuie să fie clare de timpuriu, respectiv condițiile concesiunii și posibilitatea de a transporta la țărm energia produsă, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Energiei, Dumitru Chi
Trei din zece români caută natură și aer curat atunci când aleg vacanța ideală (studiu)
Vacanța ideală în România înseamnă relaxare, familiaritate și existența unor condiții 'ca acasă', iar 30% dintre români caută natură și aer curat, în timp ce 20% vor liniște, arată rezultatele unui studiu de profil, dat publicității miercuri. 'Relaxarea, liniștea și peisajele descriu vacanța ideală a r
Aproape 165 milioane de euro intră miercuri în conturile fermierilor
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează, miercuri, plăți în valoare totală de 164,779 milioane de euro (echivalentul a 869,837 milioane de lei), bani care ajung direct la un număr de 34.992 de beneficiari, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, transmi
Angajații din statistică au de primit, anual, între 12-15.000 de lei drepturi salariale restante pe angajat (sindicat)
Tranșele anuale de plată a drepturilor salariale restante câștigate de angajații Institutului Național de Statistică (INS) București prin hotărâri judecătorești definitive se ridică, în medie, la 12-15.000 de lei pe angajat, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, președintele Sindicatului din instituție (SINSB), Dan Iliescu.








