Numărul angajaţilor care se întorc la birou este în continuă creştere (analiză)
Numărul angajaţilor care se întorc la birou este în continuă creştere, biroul fiind acum perceput nu doar ca un centru de cost, ci mai degrabă ca un spaţiu esenţial în care oamenii se pot conecta şi sunt încurajaţi să lucreze la capacitate maximă, susţin consultanţii din cadrul departamentului de Asset Services al Colliers România.
"Un semn evident că biroul este acum perceput nu doar ca un centru de cost, ci mai degrabă ca un spaţiu esenţial în care oamenii se pot conecta şi sunt încurajaţi să lucreze la capacitate maximă prin intermediul unor noi experienţe legate de viaţa de birou este şi apariţia unor noi poziţii în organigrama companiilor, precum cea de Workplace Experience Manager. De asemenea, o altă tendinţă importantă este impunerea unui număr minim de zile de prezenţă la birou de către marile companii. Aceste constatări subliniază importanţa interacţiunii umane şi a culturii organizaţionale pentru motivaţia angajaţilor şi indică şi o modificare în abordarea echilibrului între viaţa profesională şi cea personală", subliniază Oana Adjudeanu, head of business operations asset services la Colliers România, într-un comunicat transmis marţi.
În prezent, Colliers are un total de peste 300 de chiriaşi în clădirile pe care le administrează în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Braşov, iar valoarea proprietăţilor din portofoliu depăşeşte un miliard de euro. După o monitorizare atentă a proiectelor pe care le gestionează, consultanţii Colliers observă o tendinţă crescătoare a zilelor de lucru la birou.
Astfel, de la 40% în primul trimestru din 2023, numărul angajaţilor care se prezintă şi lucrează în clădirile de birouri a crescut la aproximativ 55% în primul trimestru al lui 2024, incluzând în evaluare şi zilele de luni şi vineri, care influenţează în mod semnificativ media prezenţei în zilele de marţi-joi. Această evoluţie se reflectă şi în analiza traficului la principalele staţii de metrou din Bucureşti, unde se remarcă modificări semnificative ale fluxului la orele de vârf către şi dinspre locul de muncă.
"Organizăm diverse evenimente destinate chiriaşilor în cadrul mai multor proiecte pe care le administrăm, cum ar fi concursuri, ateliere, acţiuni caritabile, workshop-uri educaţionale şi expoziţii. Am fost plăcut surprinşi să observăm nivelul de entuziasm al chiriaşilor noştri şi dorinţa lor de a participa activ la crearea mai multor oportunităţi de interacţiune şi întâlnire la birou. Beneficiile directe pentru aceştia sunt evidente - chiar şi într-un mediu de muncă digitalizat şi orientat spre lucrul de la distanţă, interacţiunile umane contribuie la menţinerea culturii organizaţionale, sporirea productivităţii şi, cel mai important, creşterea retenţiei angajaţilor. Altfel spus, conexiunea pe care o avem cu colegii ne aduce o stare de bine şi ne motivează să ne prezentăm la birou, chiar şi atunci când trebuie să petrecem cel puţin o oră în trafic", completează Oana Adjudeanu, făcând referire la un studiu recent la nivel global, care a evidenţiat că peste 40% dintre angajaţii întrebaţi de ce aleg să vină la birou au răspuns că pentru ei contează ce alţi colegi mai sunt prezenţi în acea zi, iar peste 30% se orientează în funcţie de evenimentele organizate în cadrul companiei.
Colliers România oferă servicii de administrare aferente unor bugete anuale de peste 26 de milioane de euro, ajutând la optimizarea acestor cheltuieli pentru proprietarii care au ales să externalizeze aceste servicii.
Divizia de Asset Services a Colliers are o abordare multidisciplinară pentru fiecare proiect, acoperind o gama vastă de activităţi prin serviciile pe care le oferă. Mai exact, asigură un management operaţional şi tehnic al clădirilor, acoperind totodată nevoile chiriaşilor şi asigurându-se că aceştia îşi îndeplinesc obligaţiile contractuale. În acelaşi timp, compania oferă şi servicii financiare pentru administrare (facturare, plăţi, cheltuieli şi venituri, reconciliere), precum şi raportare către proprietari, asigurând legătura operaţională dintre nevoile chiriaşilor şi cele ale proprietarilor.
Colliers este unul dintre liderii globali în servicii de consultanţă imobiliară şi de management al investiţiilor. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vicepreședintele CCIB: Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică, dincolo de declarații și angajamente
Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică efectivă, dincolo de declarații și de angajamente, a afirmat vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), Octavian Stocklosa, președinte al Consiliului de Supraveghere al Federației Camerelor de Comerț Dunărene (DCCF). 'Regiunea Dunării are nevoie de mai multă
TPBI: Linia de autobuz N106, deviată în nopțile de miercuri, joi și vineri
Linia de autobuz N106 va funcționa pe un traseu modificat în nopțile de miercuri, joi și vineri, ca urmare a restricțiilor de circulație instituite în intervalul orar 23:00-5:00 în intersecția Str. Sergent Ion Iriceanu/ Șos. Berceni/ Str. Turnu Măgurele, pentru a permite desfășurarea lucrărilor de construire a pasajului rutier din această zonă.
Plaveti (Hidroelectrica): Porțile de Fier demonstrează că România și Serbia pot construi împreună
Parteneriatul dintre România și Serbia se bazează atât pe cadrul instituțional al Comisiei mixte pentru Porțile de Fier, cât și pe colaborarea permanentă dintre Hidroelectrica și Elektroprivreda Srbije (EPS), a declarat Iulius Dan Plaveti, CEO Hidroelectrica, în cadrul conferinței internaționale Iron Gates 2026, organizată marți la Biblioteca Academie
Nuclearelectrica: Resincronizarea Unității 1 a CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Național este estimată pentru vineri
Resincronizarea Unității 1 a CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată pentru vineri, 6 noiembrie, după ce, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, miercuri au fost demarate acțiunile specifice pentru pornirea reactorului, a anunțat SN Nuclearelectrica. 'În urma întrunirii condițiilor minime necesare,
Românii au comandat cu aproape 30% mai multe produse în weekend-ul de Halloween din acest an (analiză)
Numărul produselor comandate în weekend-ul de Halloween din acest an a fost mai mare cu 29% față de aceeași perioadă din 2025, reiese dintr-o analiză realizată de o platformă de comenzi online. Conform datelor prelucrate de Glovo, cererea pentru articole tematice de Halloween, de la dovleci pentru sculptat și decor până la accesorii pentru costume
S-a deschis circulația pe alți 13 km din Autostrada de Centură a Bucureștiului, între Afumați și Glina
Circulația pe încă 13 km din Autostrada de Centură a Bucureștiului (A0), între Afumați și Glina, s-a deschis, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Sunt 13 km noi de
Muncitorii români au la dispoziție 196 locuri de muncă vacante prin Eures România, în această perioadă
Operatorii economici din Spațiul Economic European (SEE) pun la dispoziția lucrătorilor români 196 de locuri de muncă prin rețeaua Eures România, se arată într-un comunicat de presă al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), transmis miercuri AGERPRES. Conform datelor centralizate, din totalul posturilor vacante, 81 sunt &
ANOFM: Angajatorii au la dispoziție aproape 30.000 de locuri de muncă, la nivel național
Aproape 30.000 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național, în acest moment, conform datelor furnizate de către agenții economici Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis miercuri AGERPRES, cele mai multe posturi vacante sunt oferite pentru: conducător auto transport r
Isărescu: Societățile trebuie să învețe să anticipeze schimbarea, iar instituțiile să își consolideze reziliența
Societățile trebuie să fie capabile să anticipeze schimbarea și să se pregătească pentru aceasta prin educație, cooperare și dialog, în condițiile în care incertitudinea economică, transformările tehnologice și presiunile asupra mediului fac tot mai dificilă gestionarea problemelor actuale, a declarat miercuri guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR),
Dan Air își mută toate operațiunile pe Aerportul Internațional 'Henri Coandă' București
Toate operațiunile Dan Air vor fi mutate, temporar, de pe Aeroportul Bacău pe Aeroportul Internațional 'Henri Coandă' București, informează compania aeriană într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES. 'Am construit împreună cu bacăuanii o bază și o rețea de zboruri de care suntem mândri însă trebuie să plecăm te
MEDAT: Peste 11.400 de locuri disponibile la cursurile gratuite de antreprenoriat în cadrul Start-Up Nation
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) anunță că, în cadrul programului Start-Up Nation, sunt peste 11.400 de locuri disponibile la cursurile gratuite de antreprenoriat. 'Tinerii care vor să-și transforme ideile în afaceri pot aplica în continuare la cursurile gratuite de antreprenor
Chisăliță: Programul de guvernare are în vedere 3 perimetre ce pot fi concesionate pentru producția de electricitate offshore; potențialul e de aproximativ 3.100 MW
Programul de guvernare are în vedere concesionarea a trei perimetre pentru dezvoltarea de proiecte de producție a energiei electrice offshore, iar pentru investitor două lucruri trebuie să fie clare de timpuriu, respectiv condițiile concesiunii și posibilitatea de a transporta la țărm energia produsă, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Energiei, Dumitru Chi
Trei din zece români caută natură și aer curat atunci când aleg vacanța ideală (studiu)
Vacanța ideală în România înseamnă relaxare, familiaritate și existența unor condiții 'ca acasă', iar 30% dintre români caută natură și aer curat, în timp ce 20% vor liniște, arată rezultatele unui studiu de profil, dat publicității miercuri. 'Relaxarea, liniștea și peisajele descriu vacanța ideală a r
Aproape 165 milioane de euro intră miercuri în conturile fermierilor
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează, miercuri, plăți în valoare totală de 164,779 milioane de euro (echivalentul a 869,837 milioane de lei), bani care ajung direct la un număr de 34.992 de beneficiari, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, transmi
Angajații din statistică au de primit, anual, între 12-15.000 de lei drepturi salariale restante pe angajat (sindicat)
Tranșele anuale de plată a drepturilor salariale restante câștigate de angajații Institutului Național de Statistică (INS) București prin hotărâri judecătorești definitive se ridică, în medie, la 12-15.000 de lei pe angajat, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, președintele Sindicatului din instituție (SINSB), Dan Iliescu.








