BNS a depus plângere la Organizaţia Internaţională a Muncii împotriva conducerii Poştei Române
Blocul Naţional Sindical (BNS) a depus la Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), la Comisia pentru Drepturi şi Libertăţi Sindicale, o plângere împotriva conducerii Companiei Naţionale Poşta Română, care, prin diverse decizii, a încălcat brutal drepturi şi libertăţi ale lucrătorilor, solicitarea sa fiind luată în procesare de comitetul de experţi, a declarat preşedintele BNS, Dumitru Costin, la o întâlnire cu jurnaliştii.
El a explicat demersul BNS prin faptul că, din 1990 şi până în prezent, nicio plângere penală făcută vreodată împotriva unui director sau "a unui om dintr-o firmă cu capital de stat sau o companie privată care a pus piciorul pe jugulara angajaţilor din România" nu a fost soluţionată, ci toate dosarele au fost clasate de judecători.
"În urmă cu 10 zile, BNS a înregistrat oficial o plângere la Organizaţia Internaţională a Muncii, la Comisia pentru Drepturi şi Libertăţi Sindicale, un dosar complet cu vreo 200 de pagini, împotriva conducerii Companiei Naţionale Poşta Română. O companie cu capital de stat, care, prin diverse decizii ale managementului şi ale Consiliului de Administraţie, au încălcat brutal drepturi şi libertăţi ale lucrătorilor. În după-amiaza acestei zile (marţi - n. r.) am primit răspunsul că solicitarea noastră a fost luată în procesare de comitetul de experţi, care ne va comunica în permanenţă, va comunica cu Guvernul României, pentru că va cere un punct de vedere Guvernului României pe tot ce am semnalat noi, va cere Guvernului, prin instituţiile abilitate, să verifice tot ce am scris noi, să prezinte un punct de vedere. De aceea, unul dintre subiectele pe care eu l-am cerut joi la reuniunea Consiliului Naţional Tripartit, conform noii Legi al Dialogului Social, CNT trebuie să ia în evaluare inclusiv sesizările la OIM, dacă ele există - am cerut premierului Ciolacu să pună pe agendă acest subiect, pentru că vrem să informăm pe toată lumea cu sesizarea pe care am făcut-o", a spus Costin.
Potrivit acestuia, astfel de demersuri devin sensibile pentru că anual OIM întocmeşte rapoarte cu privire la respectarea drepturilor şi libertăţilor lucrătorilor în fiecare stat membru, iar faptul că Executivul nu sancţionează practicile împotriva angajaţilor şi sindicatelor poate duce chiar la infringement.
"De ce devin sensibile lucrurile astea? Pentru că acele rapoarte anuale pe care OIM le va face pe respectarea drepturilor şi libertăţilor în fiecare stat membru arată că statul membru nu intervine legislativ, administrativ, nu sancţionează, nu descurajează aceste practici anti-lucrători şi anti-sindicale, anti-negocieri colective ... Infringement, şi nu mai e de joacă. Deci, intră un mecanism sancţionatoriu în funcţiune odată cu transpunerea directivei, aşa că, de la 1 noiembrie încolo, ori să fie cu ochii mari. Perioadele de monitorizare de către OIM şi Comisia Europeană sunt anuale", a precizat liderul BNS.
În ceea ce priveşte Poşta Română, Costin a amintit încercările conducerii companiei de a opri greva salariaţilor, având loc "încălcări brutale de libertăţi ale oamenilor".
"Presiune pe ei, să nu participe la grevă, vă aduceţi aminte că au trimis oameni de la Bucureşti peste cei de la Cluj, au trimis la Arad alţi oameni de la Bucureşti să intre (...), era o casieră, să intre peste gestiunea ei. Cereau 'Ia dă-ne tu acum cheile de la seiful cu bani şi hai, pleacă de aici, că-ţi facem noi plăţile de pensii', cu toate că ea, conform legii, răspundea de fiecare leuţ de acolo. Adică tot felul de nebunii din astea, forme de presiune, pe lângă faptul că, în permanenţă, de circa un an, conducerea companiei îi ţine pe sindicalişti în şuturi şi a creat o organizaţie alternativă. Directorul general şi cu un fost director general au creat o organizaţie sindicală alternativă pe care o hrănesc, o sprijină în mod explicit, lucru interzis de convenţiile OIM ratificate de România. (...) Trebuie să ştiţi că din 1990 şi până în prezent nicio plângere penală făcută vreodată în această ţară împotriva unui director sau a unui om dintr-o firmă cu capital de stat sau o companie privată care a pus piciorul pe jugulara angajaţilor din România (nu a fost soluţionată - n. r.)", a menţionat el.
Preşedintele BNS a exemplificat cu situaţia de la Globe Ground, compania de handling care operează pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă unde s-a votat în Consiliul de Administraţie distrugerea sindicatului, iar dosarele au fost clasate, pentru că nu au avut expertiza necesară să ducă la bun sfârşit o cercetare penală de încălcări de drepturi şi libertăţi.
"Aşa că de data asta am schimbat strategia: am mers la singurul for mondial recunoscut autorizat. Dacă experţii OIM vor termina raportul care va fi comunicat Guvernului României şi nouă, şi vor fi identificate elemente certe de încălcare a drepturilor şi libertăţilor lucrătorilor, în secunda doi, cu toată această expertiză, la penal, la justiţie! (...) Vrem să dăm o lecţie, poate îi descurajăm pe unii să mai pună presiune", a transmis Dumitru Costin.
Una dintre sesizările menţionate în documentul depus de BNS la OIM, obţinut de AGERPRES, se referă la faptul că directorul general al Poştei Române a emis Decizia nr. 218/15.03.2024 prin care avertizează salariaţii că: "... activitatea sindicală şi orice activităţi legate de orice conflict de muncă, declanşat în condiţiile legii dialogului social, se desfăşoară exclusiv în afara programului de lucru al salariaţilor şi în afara spaţiilor aparţinând Companiei. Nicio comunicare, afişare, convocare, legată de organizare de proteste şi greve de către formaţiunile sindicale nu se va face în spaţiile aparţinând Companiei Naţionale 'Poşta Română' SA; Nerespectarea obligaţiilor instituite prin prezenta Decizie constituie abatere disciplinare şi atrage răspunderea juridică a salariatului vinovat", asta, în ciuda faptului că, potrivit Codului Muncii român, concedierea salariaţilor care-şi exercită legal dreptul la grevă este interzisă, iar participarea sau organizarea unei greve nu poate fi sancţionată disciplinar, dreptul la greva şi la acţiuni sindicale fiind garantat, inclusiv la nivel constituţional, ca un drept fundamental al lucrătorului.
În plus, la momentul imediat anterior desfăşurării grevei, a fost popularizată pe platformele informatice o aplicaţie, având link-ul https://calculatorgreva.posta-romana.ro/calc/ în care se menţionează următoarele: "Pentru fiecare zi de grevă, un salariat pierde între 150 şi 500 lei. Introdu salariul tău în căsuţa de mai jos pentru a afla câţi bani pierzi şi tu pentru fiecare zi de grevă". Imediat ce este completat salariul în căsuţa menţionată, apare următorul mesaj: "Felicitări, tocmai ai scos din buzunar ... lei "ca liderii de sindicat să îşi păstreze beneficiile! Salariile liderilor de sindicat scoşi din producţie costă compania între 2 şi 3 milioane de lei în fiecare an. Din cotizaţiile salariaţilor sindicatul mai primeşte încă 5 milioane de lei în fiecare an".
"Informaţiile nu sunt reale, mai ales în situaţia în care angajatorul a şi blocat încasarea cotizaţiei sindicale, fiind litigii în acest sens câştigate de organizaţia sindicală, însă impactul psihologic pe care s-a mizat prin popularizarea acestei aplicaţii nu a fost neglijabil. S-a urmărit în mod evident descurajarea lucrătorilor de a participa la grevă şi afectarea credibilităţii conducerii sindicatului", atrage atenţia BNS, în plângerea depusă la OIM.
De asemenea, prin adresa nr. 101/876/01.04.2024 (prima zi de greva) angajatorul a elaborat şi transmis un plan de intervenţie în vederea asigurării continuităţii activităţii poştale în cazul unor situaţii speciale. În perioada grevei angajatorul a dispus înlocuirea salariaţilor aflaţi în grevă cu alţi salariaţi, deplasaţi din alte judeţe, care nu au participat la grevă, astfel încât să diminueze sau să anuleze efectele grevei.AGERPRES/(A - autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de Valori București a revenit pe creștere în ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de miercuri, după două sesiuni consecutive în care a înregistrat deprecieri ale indicilor, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 88,1 milioane de lei (aproape 15,6 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii list
România caută investitori în regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice
România vrea să atragă investitori din regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice iar reprezentanți din Arabia Saudită și Qatar s-au arătat deschiși în fața posibilităților de colaborare prin parteneriate public-private, a anunțat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Ministrul de resort, Daniel
Monitorul Social: România, ultima din UE la folosirea inteligenței artificiale; decalajul începe de la competențele digitale de bază
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană atât la folosirea instrumentelor de AI de către populație, cât și la adoptarea AI de către firme, arată Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES). Potrivit datelor Eurostat, citate într-un comunicat al Fundației, acest decalaj provine din compet
VIDEO Mihai Ghigiu: Declarația liderului AfD este cel puțin nefericită, ca să nu zic jignitoare
Declarația liderului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, potrivit căreia ''imigranții din România jefuiesc'' sistemul social al acestei țări este una nefericită, chiar jignitoare la adresa românilor care sunt cetățeni ai Uniunii Europene și contribuie la economia ei, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
CONAF cere reducerea taxelor pe muncă înaintea majorării salariului minim
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită Guvernului reducerea taxării muncii înaintea unei noi majorări a salariului minim brut în 2027 și să prezinte, înaintea oricărei decizii, variante concrete prin care angajații să poată câștiga mai mult, fără ca întreaga creștere să fie finanțată din bugetele angajatorilor.
VIDEO Ghigiu: Cred că documentele referitoare la ''amendamentul Fritz'' trimise Comisiei vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de aceasta
Legea integrității cu acel ''amendament Fritz'' se află pe lista de jaloane din PNRR cu risc, însă am transmis clarificări Comisiei Europene și cred că documentele puse la dispoziție vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de Executivul comunitar, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru-Mihai Ghigi
VIDEO UPDATE/Ghigiu (MIPE): Estimăm că România va încasa, în primă fază, aproximativ 3 miliarde de euro din cererile 5 și 6; 3, 4 miliarde vor fi suspendate
România ar fi trebuit să atragă aproximativ 6,4 miliarde de euro în urma ultimelor două cereri depuse pe PNRR, respectiv 5 și 6, însă estimarea noastră arată că, după analiza Comisiei Europene, probabil va încasa într-o primă fază aproape 3 miliarde de euro în acest an, iar restul de 3,4 miliarde de euro vor trece într-o zonă de susp
AHK România: București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic FMCG din România
Municipiul București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic cu bunuri de larg consum (FMCG) din România, relevă un sondaj realizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), în cadrul unei dezbateri organizate cu ocazia întâlnirii membrilor din luna noiembrie. 'Comerțul electronic
Vicepreședintele CCIB: Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică, dincolo de declarații și angajamente
Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică efectivă, dincolo de declarații și de angajamente, a afirmat vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), Octavian Stocklosa, președinte al Consiliului de Supraveghere al Federației Camerelor de Comerț Dunărene (DCCF). 'Regiunea Dunării are nevoie de mai multă
TPBI: Linia de autobuz N106, deviată în nopțile de miercuri, joi și vineri
Linia de autobuz N106 va funcționa pe un traseu modificat în nopțile de miercuri, joi și vineri, ca urmare a restricțiilor de circulație instituite în intervalul orar 23:00-5:00 în intersecția Str. Sergent Ion Iriceanu/ Șos. Berceni/ Str. Turnu Măgurele, pentru a permite desfășurarea lucrărilor de construire a pasajului rutier din această zonă.
Plaveti (Hidroelectrica): Porțile de Fier demonstrează că România și Serbia pot construi împreună
Parteneriatul dintre România și Serbia se bazează atât pe cadrul instituțional al Comisiei mixte pentru Porțile de Fier, cât și pe colaborarea permanentă dintre Hidroelectrica și Elektroprivreda Srbije (EPS), a declarat Iulius Dan Plaveti, CEO Hidroelectrica, în cadrul conferinței internaționale Iron Gates 2026, organizată marți la Biblioteca Academie
Nuclearelectrica: Resincronizarea Unității 1 a CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Național este estimată pentru vineri
Resincronizarea Unității 1 a CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată pentru vineri, 6 noiembrie, după ce, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, miercuri au fost demarate acțiunile specifice pentru pornirea reactorului, a anunțat SN Nuclearelectrica. 'În urma întrunirii condițiilor minime necesare,
Românii au comandat cu aproape 30% mai multe produse în weekend-ul de Halloween din acest an (analiză)
Numărul produselor comandate în weekend-ul de Halloween din acest an a fost mai mare cu 29% față de aceeași perioadă din 2025, reiese dintr-o analiză realizată de o platformă de comenzi online. Conform datelor prelucrate de Glovo, cererea pentru articole tematice de Halloween, de la dovleci pentru sculptat și decor până la accesorii pentru costume
S-a deschis circulația pe alți 13 km din Autostrada de Centură a Bucureștiului, între Afumați și Glina
Circulația pe încă 13 km din Autostrada de Centură a Bucureștiului (A0), între Afumați și Glina, s-a deschis, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Sunt 13 km noi de
Muncitorii români au la dispoziție 196 locuri de muncă vacante prin Eures România, în această perioadă
Operatorii economici din Spațiul Economic European (SEE) pun la dispoziția lucrătorilor români 196 de locuri de muncă prin rețeaua Eures România, se arată într-un comunicat de presă al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), transmis miercuri AGERPRES. Conform datelor centralizate, din totalul posturilor vacante, 81 sunt &




