Anumite categorii de bugetari vor beneficia de creşteri salariale de 10 %, raportate la nivelul lunii decembrie 2023, în 2 tranşe (proiect)
Anumite categorii de bugetari vor beneficia de creşteri salariale de 10% raportate la nivelul lunii decembrie 2023, în două tranşe, respectiv pentru luna iunie 2024 şi septembrie 2024, impactul bugetar fiind de 1,127 miliarde lei, prevede un proiect de ordonanţă de urgenţă lansat, marţi, în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS).
Potrivit Notei de fundamentare care însoţeşte proiectul de OUG privind măsuri referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară precum şi reglementarea unor aspecte organizatorice, sunt vizate familiile ocupaţionale de funcţii bugetare din Anexa nr. III - Cultură, Anexa nr. IV - Diplomaţie, Anexa V, Capitolul VI - personalul cu funcţii de conducere şi de execuţie din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi al oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale, Anexa nr. VII - personalul din autorităţile şi instituţiile
publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului, Anexa VIII - Administraţie, inclusiv pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din aparatul de specialitate al primarului din unităţile administrativ-teritoriale de până la 20.000 de locuitori, respectiv poziţiile 21-28 din lit. C ale anexei nr. IX.
Totodată, se prevede ca personalul agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului şi agenţiei pentru protecţia mediului municipiului Bucureşti să beneficieze de salarizare corespunzătoare funcţiilor publice de stat prevăzute la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.
"Se va reglementa posibilitatea angajatorilor de a putea deconta lucrătorilor care folosesc în mod obişnuit un echipament cu ecran de vizualizare pe o durată semnificativă a timpului normal de lucru achiziţia de dispozitive de corecţie speciale, în limita sumei de 500 lei/persoană. Se va înfiinţa Comisia Centrală pentru Drepturi Salariale instituită prin ordin comun al ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale, ministrului Finanţelor şi ministrului Justiţiei, pentru soluţionarea unor aspecte de natură tehnică în vederea corectei aplicări a situaţiilor semnalate şi pentru dezlegarea unor chestiuni privind drepturile de natură salarială", se arată în document.
Acoperirea creşterii cheltuielilor bugetare aferente va fi realizată din procesele de reorganizare instituţională, din creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă şi a plăţii contribuţiilor la BASS şi a impozitului pe venit, din creşterea gradului de colectare, precum şi din reducerea unor cheltuieli cu bunurile şi serviciile.
Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor, iniţiatorii proiectului de act normativ, explică demersul lor prin faptul că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învăţământ şi alte sectoare de activitate bugetară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.197/29 decembrie 2023, a prevăzut majorări salariale în sistemul naţional de învăţământ, respectiv pentru personalul didactic, personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic.
De asemenea, s-a reglementat stabilirea nivelului de salarizare a funcţionarilor publici şi personalului contractual din serviciile publice deconcentrate ale instituţiilor din subordinea şi sub autoritatea MMSS la nivelul de salarizare a personalului din cadrul instituţiilor în subordinea cărora funcţionează, respectiv Casa Naţională de Pensii Publice, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Inspecţia Muncii şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.
Totodată, s-a avut în vedere aceeaşi măsură şi pentru Ministerul Sănătăţii şi direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, Ministerul Culturii şi direcţiile pentru cultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi structurile subordonate, Institutul Naţional de Statistică şi structurile subordonate.
În ceea ce priveşte instituţiile prefectului, pentru funcţionarii publici şi personalul contractual, cu excepţia serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, serviciului public comunitar de paşapoarte şi a funcţiilor de demnitate publică, drepturile salariale au fost stabilite la nivelul celor prevăzute pentru Secretariatul General al Guvernului. Ca regulă generală, s-a avut în vedere în aplicare că acestea nu vor putea depăşi salariile din structurile supraordonate
"În această etapă, se constată încă diferenţe salariale manifestate între funcţii din administraţia publică centrală şi unele structuri subordonate ale acestora din teritoriu şi prin raportare la complexitatea muncii exemplifică prin agenţiile judeţene pentru protecţia mediului şi agenţia pentru protecţia mediului municipiul Bucureşti. De asemenea, a fost analizat nivelul de nivelul de salarizare a personalului din aparatul de specialitate al primarului din unităţile administrative-teritoriale cu până la 20.000 de locuitori, raportat la nivelul de salarizare din administraţia publică locală. Din această perspectivă se impune recunoaşterea principiului importanţei muncii şi a nivelului de specializare dobândit de-a lungul timpului de aceste categorii de personal bugetar", precizează Nota de fundamentare. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Transportatorii și distribuitorii cer monitorizarea problemelor aplicației TollRo și revizuirea taxei de utilizare a infrastructurii
Transportatorii și distribuitorii cer autorităților să monitorizeze în continuare problemele apărute la lansarea platformei TollRo și să analizeze nivelul taxei de utilizare a infrastructurii, avertizând că eventualele costuri suplimentare vor fi transferate către consumatori, în timp ce distribuitorii susțin că disfuncționalitățile sistemului riscă
VIDEO UPDATE Miruță a semnat un ordin prin care utilizatorii TollRo nu pot fi sancționați dacă aplicația are disfuncționalități
Ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii, Radu Miruță, a semnat un ordin prin care utilizatorii Sistemului de Tarifare Electronică Rutieră (TollRo), pus în funcțiune la 1 octombrie, să nu poată fi sancționați dacă nu-și duc la îndeplinire obligațiile legale, în cazul unor disfuncționalități ale aplicației.
CNAIR: TollRo, în primele 12 ore - patru milioane de vizitatori, 50.000 de utilizatori și 170.000 de vehicule înregistrate
Platforma TollRo a fost accesată, în primele 12 ore de funcționare, de aproximativ patru milioane de vizitatori și utilizatori autentificați, iar în sistem s-au înregistrat aproximativ 50.000 de utilizatori și 170.000 de vehicule, a anunțat joi compania de drumuri, într-un nou comunicat de presă. Sistemul de Tarifare El
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Tezaur cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50%
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție a programului Tezaur, prin care românii pot investi în titlurile de stat, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale neimpozabile de 6,50%, 7% și, respectiv 7,50%, a anunțat joi instituția. Emisiunea se va derula în perioada 5 octombrie - 6 noiembrie 2026.
Popa (BNR): Integrarea europeană reduce incertitudinea, crește predictibilitatea și încrederea companiilor să investească
Integrarea europeană reduce incertitudinea, crește predictibilitatea și oferă companiilor locale și străine mai multă încredere pentru a investi pe termen lung, a afirmat, joi, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). Acesta a participat, la Chișinău, la cea de-a doua ediție a Conf
ANSVSA participă la un proiect european de 3 milioane de euro pentru consolidarea siguranței alimentare în Republica Moldova
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) participă la un proiect finanțat de Uniunea Europeană cu 3 milioane de euro, destinat consolidării sistemului de controale oficiale și a capacității Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) din Republica Moldova, în perspectiva îndeplinirii cerințelor europene
Compania aeriană AnimaWings suspendă temporar toate zborurile
Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru reorganizarea planurilor de zbor, după ce miercuri a anunțat inițierea procedurii de reorganizare judiciară pentru protejarea și continuarea activității. ''Zborurile sunt suspendate temporar până la reorganizarea planurilor de zbor. Prioritatea noastră î
BNR: Indicele de referință trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor a urcat la 5,57% pe an
Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) este de 5,57% pe an, în urcare față de cel publicat în urmă cu trei luni, de 5,56% pe an, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Indicele este calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacțiilor interbancare din
Circa 69% dintre investitorii individuali români nu au încredere în perspectivele economiei (sondaj)
Aproape șapte din zece (69%) investitori individuali români declară că nu au încredere în perspectivele economiei românești, procent în ușoară creștere față de 68% la sfârșitul trimestrului al doilea al acestui an, potrivit celui mai recent sondaj Retail Investor Beat. Conform sursei citate, un număr mai mar
MADR și APIA pregătesc plata avansului din subvențiile acordate fermierilor, începând cu 16 octombrie
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), împreună cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), pregătește cadrul necesar pentru demararea plății avansului aferent subvențiilor destinate fermierilor, începând cu 16 octombrie. ''Pentru fermieri, contează să știe când primesc sprijinul
Ministerul Finanțelor a respins toate ofertele băncilor la licitația de obligațiuni de joi
Ministerul Finanțelor (MF) a respins, joi, toate ofertele băncilor primite în cadrul licitației pentru o emisiune de obligațiuni de stat pe 58 luni, prin care intenționa să atragă 500 de milioane de lei, considerându-le la un nivel neacceptabil al prețului ofertat. Băncile participante la licitație au transmis oferte în valoa
Companiile elene au investit din 2023 peste 5,5 miliarde de euro în sectorul energetic din România
Investițiile realizate de companiile elene în sectorul energetic din România au depășit 5,5 miliarde de euro de la sfârșitul anului 2023, a afirmat ambasadoarea Greciei în România, Lili-Evangelia Grammatika, la lansarea celei de-a treia ediții a Codului de Bune Practici pentru Energia Regenerabilă din România.
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,75%
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 2 - 9 octombrie 2026, o nouă ediție Fidelis, iar aceasta vine cu dobânzi de până la 7,75% la emisiunile în lei și de până la 6,60% la cele în euro, conform unui comunicat de presă al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 a
APIA: Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 11% în septembrie; creștere de 16% pe segmentul electrificat
Înmatriculările de autoturisme noi din România au scăzut cu 11% în septembrie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, în timp ce autoturismele electrificate au înregistrat o creștere de 16%, potrivit datelor preliminare publicate de Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI) și prelucrate de Asociația Produc
BNS cere reguli europene care să împiedice concedierile sau reducerile salariale decise de algoritmi
Blocul Național Sindical (BNS) solicită Comisiei Europene introducerea unor garanții clare pentru lucrători în ceea ce privește utilizarea inteligenței artificiale și a algoritmilor de management la locul de muncă, printre propuneri numărându-se interzicerea utilizării sistemelor algoritmice pentru a lua sau determina decizii privind concedierea sau reduc














