Chiriţoiu: Avem propuneri pentru îmbunătăţirea legislaţiei RCA, precum o referenţiere şi pe zona de costuri cu reparaţiile
Consiliul Concurenţei are propuneri pentru îmbunătăţirea legislaţiei pe RCA, cea mai importantă fiind aceea de a introduce o referenţiere şi pe zona de costuri cu reparaţiile, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
"Pe RCA suntem într-o nouă perioadă de plafonare a preţurilor. Vom vedea după această perioadă dacă plafonarea va fi extinsă şi trebuie să ne asigurăm că avem o piaţă care funcţionează bine pe zona de RCA. Deci, momentan luăm aceste măsuri temporare. Din trei în trei luni intervenim, stabilim un anumit nivel al preţurilor. Dar nu poţi să ţii o piaţă numai în măsuri temporare, la un moment dat va trebui să venim şi cu nişte soluţii definitive sau, oricum, pe termen lung. (...) Avem propuneri pentru îmbunătăţirea legislaţiei pe RCA. Cea mai importantă dintre propuneri este de a introduce o referenţiere şi pe zona de costuri. Noi acum avem o referenţiere, deci un preţ orientativ, dacă vreţi, recomandat, asta înseamnă o referinţă cam cât ar trebui să fie preţul. Nu e o obligaţie legală, nu te sancţionează nimeni dacă nu aplici preţul ăla, dar orientează piaţa în momentul când vine autoritatea statului şi spune: preţul ar fi cam atât", a explicat Chiriţoiu.
El a subliniat că, pe perioada de plafonare temporară, de trei luni, există introdusă o referenţiere la unele costuri, respectiv cât să fie comisionul brokerilor şi cât să fie costul maşinii de înlocuire.
"La ce nu avem referenţiere? La cel mai important cost, care este al reparaţiilor. Şi atunci spunem: ok, avem un preţ de referinţă la rezultatul final, la preţul RCA, dar ca să ţii sub control preţul final trebuie să ai sub control şi componentele lui, costurile. N-ai cum să limitezi cumva preţul final dacă creşte preţul componentelor lui, costurile pe care le au firmele respective. Deci asta e propunerea noastră: să găsim o formulă în care costul reparaţiilor să nu mai crească atât de mult pe cât a crescut în ultimii ani şi pentru asta o referenţiere la reparaţii ar fi logica sistemului care a fost construit", a spus preşedintele Consiliului Concurenţei.
Chiriţoiu a menţionat că autoritatea propune de vreo 2 ani lucrul acesta.
"Deci vedem dacă anul ăsta reuşim să fim mai persuasivi decât am fost ani anteriori", a punctat el.
Bogdan Chiriţoiu a explicat care este mecanismul de stabilire a preţului de referinţă, menţionând că ar putea fi folosit şi în privinţa reparaţiilor.
"În momentul acesta, cum funcţionează preţul de referinţă? Este o asociaţie, BAAR, care a contractat o firmă de consultanţă care culege date de la firmele de asigurări şi stabileşte acest preţ de referinţă. Deci, un mecanism similar poate fi gândit şi pentru reparaţii, pentru că ai două lucruri la reparaţii: ai costul pieselor, şi aici ai site-uri specializate care îşi spun cât costă o plăcuţă de nu ştiu care, cât costă o portieră, cât costă un far, şi ai ora de manoperă. Ce ar avea de făcut consultantul care ar trebui să dea un preţ de referinţă e legat de preţul pieselor şi să afle care este costul mediu al orei de muncă al unui electrician, al unui tinichigiu etc", a punctat preşedintele autorităţii de concurenţă.
Guvernul a aprobat la finele anului trecut prelungirea plafonării cu încă şase luni a poliţelor RCA la nivelul din februarie 2023, la care se adaugă rata inflaţiei de maximum 6,8%.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
TAROM a efectuat zborul inaugural cu a doua aeronavă Boeing 737 MAX 8 la Chișinău
TAROM a introdus oficial în flotă cea de-a doua aeronavă Boeing 737 MAX 8 din flotă, care poartă numele 'Ivan Patzaichin', printr-un zbor inaugural pe ruta București - Chișinău, informează compania. Aeronava, adusă în România direct din Seattle de echipajele TAROM, a efectuat sâmbătă primul său zbor de linie &ic
ONRC: Peste 4.782 de firme și PFA au intrat în insolvență în primele opt luni din acest an
Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență în primele opt luni din acest an a fost de 4.782 , în creștere cu 4,85% față de perioada similară din 2025, când au fost înregistrate 4.561 de insolvențe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Comisia Europeană a lansat apelul pentru o nouă generație de Ambasadori ai Pactului Climatic European
Comisia Europeană a deschis, la 1 octombrie, apelul pentru o nouă generație de Ambasadori ai Pactului Climatic European, iar persoanele interesate se mai pot înscrie până la 31 octombrie 2026. În prezent, în România sunt activi 47 de ambasadori, dintr-un total de peste 1.100 de membri în toată Uniunea Europe
Negrescu: Menținerea ratingului României în categoria recomandată investițiilor este o gură de oxigen, nu un moment în care să deschidem șampania
Menținerea ratingului suveran al României în categoria recomandată investițiilor reprezintă o gură de oxigen într-o mare de probleme cu care se confruntă România, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, consultantul economic Adrian Negrescu, dar a subliniat că 'nu este un moment în care să deschidem șampania'.
Nazare: România a trecut și actualul test de rating al agenției; este un rezultat obținut printr-un efort amplu al economiei și al societății
România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P și se menține în categoria recomandată investițiilor, iar acest rezultat a fost obținut printr-un efort amplu al economiei și al societății pentru corectarea dezechilibrelor și menținerea traiectoriei de reducere a deficitului, a transmis, vineri seara, ministrul interimar al Finanțelor, Alex
UPDATE Standard & Poor's a confirmat ratingul suveran al României la nivelul BBB-/A-3
Standard & Poor's (S&P) a confirmat vineri ratingul suveran al României la nivelul BBB-/A-3 (investment grade) și a menținut perspectiva negativă, se arată într-un comunicat al agenției de evaluare financiară. Perspectiva negativă reflectă opinia S&P că riscurile de implementare legate de consolidarea finanțelor pub
Bursa de Valori București a închis pe creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis pe creștere ultima ședință de tranzacționare a acestei săptămâni, iar rulajul s-a cifrat la 98,90 milioane de lei (18,50 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 1,76%, până
Tarifele decontate de CNAS nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești (studiu)
Tarifele decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu realizat de cercetători și experți ai Academiei de Studii Economice (ASE) din București. 'În România, furnizorii publici și privați
Consiliul Concurenței: Intrarea noilor acționari în AnimaWings nu intră sub incidența Legii concurenței
Consiliul Concurenței a analizat operațiunea prin care BT Asset Management SAI SA, Winners Holding Investments SRL și Evergent Investments SA intenționau să intre în acționariatul AnimaWings Aviation SA și a constatat că nu intră sub incidența Legii concurenței, a anunțat vineri instituția. Analiza autorității de concurență a arătat că,
Tranzacția prin care BT Asset Management intenționa să intre în acționariatul AnimaWings nu s-a concretizat
Tranzacția anunțată în luna aprilie 2026, prin care BT Asset Management SAI SA (BTAM) intenționa să intre în acționariatul AnimaWings SA, nu s-a concretizat, iar BT Asset Management nu a fost și nu este acționar al companiei aeriene, potrivit unui comunicat al Băncii Transilvania. 'Referitor la tranzacția anunțată în luna
Nazare: Aseară am avut o nouă discuție cu reprezentanții Moody's, în care am explicat situația actuală a finanțelor publice
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o nouă discuție cu reprezentanții agenției de rating Moody's, cărora le-a prezentat situația actuală a finanțelor publice, evoluția execuției bugetare și provocările pentru anul 2027, precizând că progresele înregistrate în acest an trebuie continuate printr-un buget credibil pentru 2027 și predicti
Agrometeo: Seceta pedologică se menține în cea mai mare parte a țării în următoarea săptămână
Seceta pedologică moderată, puternică și extremă se va menține în cea mai mare parte a țării în perioada 2-8 octombrie, pe fondul rezervelor scăzute și deosebit de scăzute de apă din sol, iar precipitațiile vor fi reduse cantitativ sau chiar absente în aproape toate regiunile agricole, potrivit prognozei agrometeorologice, publicate de Administrația
AVR: Șapte echipe canine vamale din Ucraina, pregătite în România pentru combaterea contrabandei
Șapte echipe canine din cadrul Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei au absolvit un stagiu de perfecționare în România pentru depistarea drogurilor, țigaretelor, produselor din tutun și numerarului, informează, vineri, Autoritatea Vamală Română (AVR). Stagiul s-a desfășurat în perioada 21 septembrie - 2 octombrie 2026,
Jakubowicz (AAFBR): Scenariul de bază este menținerea ratingului BBB-, cu perspectivă negativă
Scenariul de bază este menținerea ratingului României la BBB-, cu perspectivă negativă, întrucât datele privind execuția bugetară arată că ajustarea fiscală a continuat inclusiv în perioada de interimat a Guvernului, iar în prezent fundamentele nu susțin o retrogradare, consideră președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din
ANPC a oprit temporar de la comercializare produse de un milion de lei și a dat amenzi de peste 4,8 milioane de lei
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a oprit temporar de la comercializare produse de peste un milion de lei și a dat amenzi contravenționale care depășesc 4,8 milioane de lei, în urma unor controale în perioada 28 septembrie - 2 octombrie. Potrivit unui comunicat al ANPC, au mai fost aplicate următoarele sa











