logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Aproape jumătate dintre IMM-urile din România au implementat o soluţie de digitalizare în ultimii 3 ani (studiu)

Imagine din galeria Agerpres

Teama că ar putea pierde controlul asupra afacerilor, dificultatea în a identifica realist, corect şi concret nevoile de digitalizare ale propriei companii, deficitul de consultanţi în designul de proiecte de digitalizare, care să analizeze business-urile şi să explice soluţiile tehnice, dar şi bugetul disponibil versus costurile soluţiilor tehnice sunt principalele bariere pe care IMM-urile din România le-au avut în 2023 faţă de digitalizarea propriilor organizaţii, arată un studiu realizat de Cult Research pentru compania Life is Hard (LIH).

Potrivit studiului, companiile active în sectoare precum industrie (prelucrătoare, alimentară etc.) respectiv transport şi depozitare au avut în 2023 un nivel mediu de digitalizare, conform propriilor evaluări, în timp ce poziţiile din topul digital au fost ocupate de firmele din telecomunicaţii şi tehnologie.

Deşi 84% dintre respondenţi declarau că au auzit despre programele naţionale de digitalizare derulate în România, iar 27% că au şi aplicat la acestea, o bună parte - 26% dintre companiile aplicante - aveau în continuare dificultăţi în înţelegerea nevoilor tehnologice ale propriilor companii şi identificarea soluţiilor adecvate, blocajul resimţit cel mai puternic fiind în agricultură.

"Obstacolele pe care companiile antreprenoriale le au în faţa digitalizării pot fi depăşite cu eforturi cumulate din partea noastră, a industriei de IT, respectiv programe guvernamentale de educare a mediului antreprenorial. Ca să urcăm in topul DESI, unde România se află la coada clasamentului, sunt necesare investiţii. Consolidarea echipelor de consultanţi tehnici cu competente de comunicare avansate ar fi o contribuţie pe care o aducem la educarea pieţei, deoarece studiul Life is Hard arată limpede că, în acest moment, majoritatea IMM-urilor nu au reprezentarea concretă a beneficiilor digitalizării şi nici disponibilitatea de a aloca resurse pentru a înţelege procesele de transformare. În acelaşi timp, programele publice de educaţie pentru digitalizarea afacerilor derulate de statul român şi sincronizate cu eforturile noastre, ale industriei, ar fi benefice, iar recuperarea ecartului în digitalizare faţă de ţări vecine din regiunea CEE ar aduce cu certitudine puncte importante şi atât de necesare de creştere a PIB-ului", este de părere Cătălin Chiş, antreprenor şi director general al companiei.

Studiul derulat de Cult Research vine şi cu o serie de veşti bune, potrivit LIH, respectiv IMM-urile care au depăşit o parte din blocaje şi au făcut paşi relevanţi în a-şi automatiza mai multe procese interne (1 din 10, conform studiului) se declară mulţumite (75%) cu rezultatele obţinute în raport cu investiţiile şi aşteptările lor iniţiale, respectiv iau în calcul în bugetele pentru 2024 sume destinate digitalizării.

De asemenea, studiul mai arată că aproximativ jumătate dintre IMM-urile din România au implementat o soluţie de digitalizare în ultimii 3 ani, iar cele mai frecvent utilizate sunt soluţiile de contabilitate (57%), pontaj (43%), managementul vânzărilor (40%) şi securitate cibernetică (38%).

Deşi într-un ritm mai lent, IMM-urile încep să perceapă digitalizarea ca pe un proces care aduce creştere şi plus valoare, dacă depăşeşte simpla renunţare la hârtie şi include componente de automatizare, dublate de un nivel crescut de securitate cibernetică.

"Peste 70% dintre companiile intervievate declară că iau în calcul pentru 2024 bugete destinate transformării digitale a organizaţiilor lor, chiar dacă nivelul bugetat nu este cel ideal. Intenţia arată că managerii sunt conştienţi că digitalizarea are puterea să potenţeze afacerile, chiar dacă nu ştiu exact care ar fi beneficiile", spune Chiş.

În acest context, Life is Hard punctează principalele cinci tendinţe pe care piaţa le are de urmărit în 2024, pentru a creşte ritmul digitalizării IMM-urilor din România, prima fiind preferinţa pentru modelul de lucru de tip abonament.

Astfel, există un interes crescut pentru modele de preţ bazate pe abonament, care oferă predictibilitate şi accesibilitate financiară, în locul plăţilor unice mari sau a costurilor ascunse. 37% dintre participanţii la studiu menţionează costurile cu soluţiile digitale ca fiind o provocare pentru companiile lor şi îşi doresc transparenţă maximă în relaţia cu furnizorul lor.

A doua tendinţă este aceea că industria IT are nevoie de o nouă etapă de dezvoltare de competenţe: soft skills. Creşte cererea pentru specialişti IT care nu doar că au competenţe tehnice, ci şi abilităţi de a analiza, înţelege şi explica nevoile de afaceri ale IMM-urilor. Ghidarea echipelor clientului pe tot parcursul procesului este un aspect vital în implementarea soluţiilor digitale, iar investiţiile în acest domeniu din partea jucătorilor din IT care furnizează soluţii de digitalizare şi automatizare de procese devin un must-have în 2024.

"Creşterea nivelului de digitalizare al IMM-urilor în România depinde de patru factori importanţi: îmbunătăţirea nivelului de literaţie digitală a antreprenorilor români, formarea unor specialişti în domeniul IT cu abilităţi de analiză a nevoilor şi design de soluţii adaptate acestor nevoi, creşterea încrederii antreprenorilor faţă de companiile de IT pentru a se deschide mai mult, respectiv adaptarea soluţiilor la bugetele disponibile din partea IMM-urilor. Practic, mediul antreprenorial românesc are nevoie de programe ample de educaţie digitală, care să pornească de la creşterea conştientizării nevoilor de digitalizare din companie", explică Paul Acatrini, Managing Partner Cult Research.

De asemenea, studiul relevă faptul că este în creştere nevoia de personalizare şi apetitul pentru securitate şi AI. Astfel, rezultatele studiului indică faptul că, în proporţie de 52%, IMM-urile îşi doresc soluţii tehnologice dezvoltate specific pentru nevoile şi particularităţile afacerilor lor. În acelaşi timp, interesul pentru soluţii de securitate cibernetică şi cele bazate pe inteligenţă artificială se află în curbă ascendentă, pe măsură ce IMM-urile încep să recunoască importanţa securităţii datelor şi eficientizarea proceselor prin tehnologie avansată.

Percepţia echipelor în cadrul acelor IMM-uri care au deja procese automatizate arată că majoritatea angajaţilor sunt mulţumiţi, iar munca lor este tot mai eficientă pe măsură ce nivelul de transformare digitală sporeşte.

A patra tendinţă: campaniile de educare pot accelera ritmul de transformare digitală a IMM-urilor. Tendinţele indică faptul că managerii întreprinderilor mici şi mijlocii vor să înţeleagă mai bine opţiunile şi tehnologia IT&C pentru a le integra eficient în afacerile lor. Însă pentru a identifica soluţiile potrivite pentru specificul business-ului este nevoie de creşterea nivelului de înţelegere digitală. Făcute corect şi cât mai rapid, campaniile de informare şi educare a mediului antreprenorial pot avea impact pozitiv direct asupra dezvoltării companiilor mici şi mijlocii, se mai spune în studiu.

Ultima tendinţă este puterea exemplului, un element de influenţă pentru decizia de start a "valului 2". Acele IMM-uri care se află într-o etapă mai avansată de automatizare funcţionează ca influenţatori ai deciziei pentru companiile aflate la începutul drumului lor digital. Acestea au nevoie de confirmări şi recomandări, de validarea faptului că firmele digitalizate în "primul val" au rezultate bune şi furnizori pe care se pot baza - conform studiului derulat de Cult Research.

"Digitalizarea începe să fie percepută nu doar ca un posibil avantaj competitiv, ci ca o necesitate de business pentru IMM-uri. Este încurajator să vedem că un număr tot mai mare de companii mici şi mijlocii recunoaşte importanţa acestui proces şi manifestă interes pentru investiţii în soluţii tehnologice adaptate nevoilor lor. Cu atât mai mult în contextul în care, la nivel european, unul dintre obiectivele deceniului digital este ca 90 % dintre IMM-uri să atingă un nivel de bază al integrării tehnologiilor digitale in activitate, până în 2030. Ne aşteptăm la un 2024 în care statutul nostru de partener-cheie pentru digitalizare din industria de asigurări, câştigat deja în piaţă prin toate produsele noastre, să se extindă treptat şi către alte domenii", concluzionează Cătălin Chiş.

Studiul "Digitalizare IMM" derulat de Cult Research are caracter reprezentativ la nivel national, a inclus atât o componentă cantitativă, cât şi una calitativă, şi a fost derulat pe un eşantion de 400 de întreprinderi mici şi mijlocii din România din diverse segmente de business: Informaţii şi comunicaţii, Industrie, Consultanţă şi intermediere, Construcţii, Servicii sociale, Transport şi depozitare, Marketing, publicitate şi media, Agricultură, Silvicultura şi pescuit şi altele.

Life is Hard este prima companie românească de software listată la BVB, piaţa AeRo, segmentul Premium, iar din 2021 face parte din indicele BET AeRO. Compania are 19 ani de activitate, iar în 2020 a intrat în proces de dezvoltare accelerată prin achiziţii şi fuziuni, care i-au crescut semnificativ rezultatele financiare şi poziţia pe piaţă.

Activitatea ecosistemului de business Life is Hard este concentrată pe digitalizare pentru companii şi comunităţi, cu focus crescut pe industria de asigurări şi IMM-uri. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu) 

Afisari: 320

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 06-11-2026 05:25

Eveniment dedicat 'Black Friday' 2026 în România, organizat vineri

Procesatorul de plăți Pay U organizează, vineri, un eveniment dedicat ediției din acest an a 'Black Friday' - media center al informațiilor și analizelor în timp real. Potrivit organizatorilor, pe parcursul evenimentului, vor fi transmise primele date despre evoluția pieței și rezultatele unui studiu de specialitate, actualizarea

Economic Intern 05-11-2026 20:26

Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla

Economic Intern 05-11-2026 18:44

Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027

Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan

Economic Intern 05-11-2026 18:09

Kanani: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească, fără garanții de stat

Introducerea leasingului funciar ar putea permite atragerea unor finanțări suplimentare în agricultura românească, fără a fi necesare garanții de stat, printr-o modificare a legislației privind terenurile agricole, a declarat joi președintele Agricover, Jabbar Kanani, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035.

Economic Intern 05-11-2026 18:00

Ministerul Finanțelor așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru motorina utilizată de fermieri

Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, însă soluția trebuie să fie sustenabilă pentru buget și compatibilă cu legislația europeană, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Prețul la pompă

Economic Intern 05-11-2026 17:36

Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare

Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod

Economic Intern 05-11-2026 17:24

Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna/Mangalița ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an

Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul unei scheme de sprijin cu o valoare totală de 2 milioane de lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre priv

Economic Intern 05-11-2026 17:14

ADS a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR; 32.000 de hectare de terenuri neproductive, disponibile pentru investiții în energie regenerabilă

Agenția Domeniilor Statului a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR astfel că peste 32.000 de hectare de terenuri neproductive sunt disponibile pentru investiții în energie regenerabilă, a anunțat joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), anu

Economic Intern 05-11-2026 16:26

Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei

Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin

Economic Intern 05-11-2026 15:50

USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026

Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest

Economic Intern 05-11-2026 15:14

Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București

O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan. 

Economic Intern 05-11-2026 14:48

România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)

România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import

Economic Intern 05-11-2026 14:40

Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)

Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID

Economic Intern 05-11-2026 14:38

Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine

Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul

Economic Intern 05-11-2026 14:24

Barbu: Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, din 2027

Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, din 2027, motorină fără acciză, direct de la pompă, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie