logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Transportatorii şi agricultorii protestatari au transmis Guvernului o listă cu 76 de revendicări

Imagine din galeria Agerpres

Transportatorii şi agricultorii care protestează în aceste zile pe şoselele din ţară au transmis Guvernului o listă cu 76 de revendicări în numele "poporului român" pentru a înceta protestele, printre care reducerea RCA la 5000 de lei pentru camioane fără istoric de daună, majorarea subvenţiei pe suprafaţă la 250 euro/ha sau respectarea referendumului privitor la reducerea numărului de parlamentari, potrivit unui document transmis AGERPRES.

"Stimaţi guvernanţi, noi transportatorii şi agricultorii protestatari spontani independenţi, vă prezentăm următoarele probleme în a fi soluţionate: recunoaşterea transportului rutier drept sector economic strategic şi elaborarea unor măsuri care să susţină acest sector economic pentru a rămâne competitiv şi a aduce în continuare venituri directe la bugetul statului (este cel mai mare exportator de servicii din România, aduce peste 5 miliarde de euro anual în economia românească, contribuind la reducerea deficitului valutar); diminuarea RCA la 5.000 de lei la B0 la MMTA 40 tone fără implicaţii BAAR şi introducerea în poliţa RCA a tractărilor şi asistenţa naţională/internaţională", se menţionează în document.

Pe lista de revendicări se mai află: diminuarea asigurărilor RCA cascadat în tonaj mai mic, audierea ASF privind costurile componentei RCA, posibilitatea recuperării unui procent din acciza la combustibil pentru firmele de transport licenţiate direct din pompă.

Totodată, protestatarii mai solicită introducerea unei alocaţii de hrană pentru lucrătorii detaşaţi, neimpozabile, în valoare de 60 euro/zi, care să se adauge la plafonul maxim de 87,5 euro/zi în limita căruia se poate acorda indemnizaţia de detaşare şi mărirea plafonului neimpozabil de la 3 la 4 salarii de bază; scurtarea timpilor de trecere a frontierei prin modificarea OG 43 şi respectarea Regulamentului European 1100/2008 privind controalele în vămi (care prevede eliminarea controalelor maselor şi dimensiunilor din punctele de trecere a frontierelor pentru a fluidiza traficul prin frontiere).

Printre revendicări se mai află: reintroducerea toleranţelor la depăşirile de greutate/gabarit la vechea lege, aşa cum prevăd şi normele europene şi evitarea dublei taxări; mutarea controalelor rovinietei, cântarului şi al măsurării gabaritului pe teritoriul naţional/la cel puţin 15 km de punctul de trecere a frontierelor, respectând astfel şi Regulamentul European 1.100/2008 privind controalele în vămi (care prevede eliminarea controalelor maselor şi dimensiunilor din punctele de trecere a frontierelor pentru a fluidiza traficul prin frontiere); echitate fiscală, respectiv acordarea alocaţiei de cazare neimpozabilă de 265 lei/zi pentru salariaţii bugetari să se acorde şi angajaţilor din privat, fără documente justificative.

Protestatarii mai cer reglementarea unui mediu de concurenţă loială în transporturi, respectiv o lege anti-dumping prin care se pedepseşte prestarea unui serviciu la un tarif care nu acoperă costurile implicate (poate fi aplicată la nivelul întregii economii pentru interzicerea activităţii economice sub costuri), respectiv impunerea unui tarif minim de referinţă după modelul din Spania şi Ungaria, care oferă protecţie transportatorului.

Lista este completată cu solicitări precum: revenire e-Transport/e-Sigiliu doar la mărfurile cu risc ridicat şi introducerea cerealelor şi a lemnului în mărfuri cu risc ridicat. "Transportatorul să nu fie sancţionat dacă nu facilitează monitorizarea mărfii, ci să fie responsabilitatea beneficiarului transportului de a organiza transportul cu un operator care poate asigura aceasta monitorizare", se precizează în document.

Protestatarii mai cer: obligaţia plăţii timpilor de aşteptare a camioanelor la încărcare/descărcare care depăşesc 2 ore, interzicerea serviciului prestat de şofer de încărcare/descărcare a mărfii în/din camion, posibilitatea de a nu plăti TVA la stat în situaţia în care o companie nu îşi achită către transportator facturile şi intră în insolvenţă, revizuirea taxei de drum care intră în vigoare în 2026, prin diminuarea la minimum a preţului pe km, revizuirea caselor de expediţii şi obligarea acestora la amenzi drastice în cazul neplăţilor.

Protestatarii cer ca furnizorul bunurilor să răspundă până la suma preţului de transport în cazul în care spediţia intră în faliment sau nu plăteşte (cum este în Franţa), măsuri pentru blocarea externalizării profitului multinaţionalelor, intensificarea controalelor camioanelor ucrainene pe teritoriul României pentru combaterea concurentei neloiale.

Lista continuă cu rezolvarea problemelor de acces în Portul Constanţa care au devenit din ce mai acute de când sunt atât de multe camioane ucrainene care intră zilnic în port, eliminarea taxei de acces în terminalul CSCT (Constanta South Container Terminal, n.r.), crearea de condiţii în terminalele de containere Socep şi CSCT. "La Socep şoferii pot sta şi până la 4-5 ore în frig la ghişeu pentru a face actele să intre în terminal, la CSCT programarea pin pentru a putea intra în terminal poate dura în unele cazuri până la 48 h", se precizează în document.

Totodată, în listă se menţionează: reglementarea transportului containerizat şi oprirea abuzului liniilor de shipping (libertatea preluării containerelor pe auto propriu restricţionată de anumite linii maritime), eliminarea taxei M/H din portul Constanţa, posibilitatea suspendării acoperirii poliţelor (RCA/CMR/casco) când un camion nu este în uz şi prelungirea automată a valabilităţii, revizuirea sistemului bonus-malus, pornirea asigurărilor de la B8, nu de la B0, iar nivelul Malus să depindă de valoarea pagubei, nu de numărul incidentelor.

De asemenea, protestatarii solicită efectuarea plăţii primei RCA în rate, indiferent de nivelul acesteia pentru reducerea efortului financiar, revizuirea modalităţii de stabilire a tarifului de prima RCA pentru contractele încheiate pe perioade mai mici de 12 luni, monitorizarea electronică prin reţeaua de camere de supraveghere în trafic a valabilităţii RCA, posibilitatea diminuării valorii primei prin introducerea franşizei plătibilă doar în caz de daună.

Totodată, se solicită ca certificatul de daunalitate să fie similar cu procesul de interogare existent în sistemul bancar (biroul de credite), introducerea posibilităţii ca acesta să poată fi solicitat şi de către persoanele juridice care au un interes legitim cu acordul potenţialului asigurat şi respectarea legislaţiei privind GDPR. "Se urmăreşte responsabilizarea conducătorilor auto cu efect în timp asupra reducerii tarifului", se mai precizează în document.

Pe de altă parte, referitor la veniturile din cedarea folosinţei bunurilor (venitul din arendă) se cere revenirea la nivelul anterior, adică modificarea deducerii la venitul din arendă de la cota 20% la 40% asupra venitului brut, fapt ce implică micşorarea cantităţii de arendă acordate proprietarului de teren (arendatorului).

Protestatarii mai cer anularea articolului din legea 296/2023 privind taxarea PFA-urilor referitor la contribuţia de sănătate şi permiterea deductibilităţii cheltuielilor cu sponsorizările cum era în vechea lege.

"Conform actualei legi, pierderea fiscală se compensează la 70% în următorii cinci ani. Solicităm compensare integral în următorii cinci ani", se precizează în document.

Protestatarii mai solicită anularea Legii 296/2023 şi păstrarea impozitului pe venituri la 1% în loc de 3%, cu respectarea condiţiilor de număr de angajaţi, anularea Legii 370/2022 prin care se modifică plafonul pentru stabilirea tipului de impozitare la microîntreprinderi de la 1.000.000 euro la 500.000 euro şi revenirea la acelaşi plafon de 1.000.000 euro conform vechii legi.

Pe lista de revendicări se mai află anularea Legii 296/2023 şi păstrarea facilităţilor privind CASS la nivelul anterior pentru sumele din venitul brut lunar până la 10.000 lei din sectorul agricol, conform Legii iniţiale 135/2022 prin care se asigură facilităţi fiscale şi pentru agricultură până în decembrie 2028, cu condiţia ca firmele să realizeze 80% din venituri din agricultură; acordarea subvenţiilor APIA aferente anului în curs până la finalul lunii ianuarie a următorului an, inclusiv pentru fermierii aflaţi în eşantionul de control clasic şi prin teledetecţie, precum şi accelerarea proceselor pentru compensările financiare asociate celorlalte scheme de plata directa (eco-scheme, măsuri de agro-mediu etc.).

Protestatarii solicită continuarea programelor Agro IMM Invest şi Rural Invest prin creşterea plafoanelor de garantare şi a plafonului de ajutor de stat anual aferent fiecărui agent economic din sectorul agricol, în cadrul creditării cu garanţie FGCR (Fondul de Garantare - Garantare credit rural, n.r.), precum şi extinderea bazei de creditare a fermierilor cu risc bancar B şi C, demers realizat în colaborare cu BNR şi instituţiile bancare cât şi relaxarea condiţiilor bancare şi regândirea sintagmei rău platnic şi includerea în refinanţarea creditelor existente în aceste proiecte investiţionale cu dobânda subvenţionată fără taxarea de preluare a acestor credite cu comisionul de plată anticipată.

Pe listă se mai află: reducerea cu 50% a impozitului pe venit pentru salariaţii din agricultură, eliminarea programului e-Factura până la nivelul de 1.000.000 euro cifra de afaceri, eliminarea accizei la motorina folosită în agricultură direct de la pompă, crearea unei platforme cu fermierii care beneficiază de această facilitate, crearea unui pachet de ajutor pentru fermierii care doresc să achiziţioneze terenuri/ferme pentru încurajarea investiţiilor în domeniul agricol, cât şi a întregului sector şi interzicerea vânzării terenurilor către străini sub orice formă, chiar dacă unul dintre acţionari este român (interzicerea oricărei forme de capital străin în a cumpăra terenurile ţării).

Revendicările vizează şi sectorul comerţului, protestatarii solicitând reglementarea comerţului în pieţe prin prioritizarea comerţului local, eliminarea falşilor producători, simplificarea acordării ajutoarelor din agricultură prin debirocratizarea modului de depunere a cererilor unice, credite garantate prin FGCR pentru fermieri, cu dobândă subvenţionată similar IMM Invest, pentru relansarea activităţii fermierilor şi acoperirea datoriilor neplătite, rating bancar separat pentru fermierii aflaţi în dificultate, relansarea producţiei de fertilizanţi pentru piaţa internă.

Protestatarii mai cer acordarea de facilităţi pentru producătorii de fertilizanţi destinaţi pieţei interne, tarife stabilite pentru transportul de cereale şi fertilizanţi pe calea ferată, plata RCA pentru perioada de folosinţă a echipamentelor agricole şi camioane proporţional, creşterea subvenţiei pe suprafaţă la minimum 250 euro/ha, compensarea de urgenţă pentru pierderile înregistrate de fermieri ca urmare a războiului din Ucraina, taxe vamale şi TVA de protecţie pentru produsele din Ucraina, introducerea TVA la produsele agricole importate din Republica Moldova, Completarea Legii prevenţiei cu toate domeniile de activitate pentru a preveni şi apoi a sancţiona.

Pe lista de solicitări se mai află anularea TVA la inputuri pentru agricultură şi îngrăşăminte, rambursarea TVA la maximum 30 zile din momentul aprobării cererii pentru companiile româneşti, revenirea la planul ca amenzile să fie plătite 1/2 şi 15 zile de plată, crearea cadrului legal pentru schimburile temporare de terenuri agricole pentru comasarea lucrărilor agricole, renunţarea la a se implementa o lege a arendei întrucât este un contract civil şi se poate subroga Codului civil în cadrul reglementat, neimpozitarea profitului reinvestit în firmă, încurajarea prin facilităţi fiscale şi suport financiar a dezvoltării fabricilor de procesare în zone preponderent agricole pentru a procesa produsele obţinute evitându-se a se vinde marfa brută.

Printre revendicări protestatarii au mai trecut şi respectarea referendumului privitor la reducerea numărului de parlamentari, rectificarea Legii vânătorii prin obligativitatea apartenenţei de o asociaţie de vânătoare şi scoaterea adeverinţei de poligon ca dovadă pentru posesia de armă de vânătoare, emiterea unei legi a 'ursului', întrucât la nivel naţional "mor zilnic oameni în regim de urgenţă".

"Toţi participanţii paşnici independenţi care au fost la protest şi care pot face dovada că au fost la protest nu vor fi supuşi unor controale suplimentare faţă de controalele legale ale autorităţilor, li se vor returna permisele, li se vor anula dosarele penale", se mai precizează în document.

Totodată, protestatarii solicită redefinirea termenului de fermier activ prin obligativitatea de a aduce justificări cu documente la inputuri, îngrăşăminte şi vânzarea mărfii măsură suplimentară listei. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citeşte şi:

 

Barbu: Fac un apel către fermieri să meargă acasă; cei care stau la Afumaţi nu sunt fermieri, sunt instigatori şi protestatari

 

Ştefănescu (COTAR), către transportatorii protestatari: Nu e cazul să creăm un haos generalizat; cred că am ajuns la un consens benefic pentru transport

 

Nicuşor Dan: Am respins solicitarea de protest a transportatorilor şi fermierilor pentru că nu este rezonabilă

 

Fermierii şi transportatorii continuă protestele şi spun că nu pleacă din stradă până când nu se vor găsi soluţii

Afisari: 74

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 06-11-2026 05:25

Eveniment dedicat 'Black Friday' 2026 în România, organizat vineri

Procesatorul de plăți Pay U organizează, vineri, un eveniment dedicat ediției din acest an a 'Black Friday' - media center al informațiilor și analizelor în timp real. Potrivit organizatorilor, pe parcursul evenimentului, vor fi transmise primele date despre evoluția pieței și rezultatele unui studiu de specialitate, actualizarea

Economic Intern 05-11-2026 20:26

Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla

Economic Intern 05-11-2026 18:44

Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027

Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan

Economic Intern 05-11-2026 18:09

Kanani: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească, fără garanții de stat

Introducerea leasingului funciar ar putea permite atragerea unor finanțări suplimentare în agricultura românească, fără a fi necesare garanții de stat, printr-o modificare a legislației privind terenurile agricole, a declarat joi președintele Agricover, Jabbar Kanani, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035.

Economic Intern 05-11-2026 18:00

Ministerul Finanțelor așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru motorina utilizată de fermieri

Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, însă soluția trebuie să fie sustenabilă pentru buget și compatibilă cu legislația europeană, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Prețul la pompă

Economic Intern 05-11-2026 17:36

Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare

Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod

Economic Intern 05-11-2026 17:24

Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna/Mangalița ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an

Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul unei scheme de sprijin cu o valoare totală de 2 milioane de lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre priv

Economic Intern 05-11-2026 17:14

ADS a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR; 32.000 de hectare de terenuri neproductive, disponibile pentru investiții în energie regenerabilă

Agenția Domeniilor Statului a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR astfel că peste 32.000 de hectare de terenuri neproductive sunt disponibile pentru investiții în energie regenerabilă, a anunțat joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), anu

Economic Intern 05-11-2026 16:26

Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei

Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin

Economic Intern 05-11-2026 15:50

USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026

Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest

Economic Intern 05-11-2026 15:14

Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București

O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan. 

Economic Intern 05-11-2026 14:48

România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)

România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import

Economic Intern 05-11-2026 14:40

Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)

Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID

Economic Intern 05-11-2026 14:38

Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine

Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul

Economic Intern 05-11-2026 14:24

Barbu: Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, din 2027

Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, din 2027, motorină fără acciză, direct de la pompă, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie