Conferinţa Asociaţiei Europene a Agenţiilor de Turism şi Tur-operatorilor va avea loc în iunie, la Braşov
Poiana Braşov şi Braşov vor reuni 50 de reprezentanţi ai conducerilor asociaţiilor naţionale europene din turism, în cadrul conferinţei Asociaţiei Europene a Agenţiilor de Turism şi Tur-operatorilor (ECTAA), organizată în perioada 13 - 15 iunie, informează Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), într-un comunicat remis, marţi, AGERPRES.
"Conferinţa ECTAA din 2024 reprezintă nu doar o oportunitate de a evidenţia potenţialul turistic al României, dar şi un pas important în consolidarea poziţiei noastre în comunitatea internaţională a agenţiilor de turism, unde suntem membri cu drepturi depline de 17 ani, cu implicare permanentă şi foarte respectaţi. Suntem recunoscători pentru sprijinul continuu al partenerilor noştri şi suntem convinşi că această conferinţă va reprezenta un succes remarcabil, marcând o etapă importantă în dezvoltarea turismului din România şi din Europa şi reafirmând rolul extrem de important al agenţiilor de turism. Faptul că vom găzdui conferinţa ECTAA reprezintă un semn de recunoaştere a activităţii noastre la nivel european. De asemenea, poziţionarea Braşovului în topul Tripadvisor al celor mai căutate 25 de destinaţii din lume pentru acest an va constitui un mare plus pentru promovarea turistică a ţării noastre, iar găzduirea acestui eveniment notabil îi va aduce un plus consistent de vizibilitate. Sunt convins că toţi participanţii se vor convinge de potenţialul turistic al zonei şi vor pleca spre ţările lor şi către agenţiile de turism pe care le reprezintă cu mesajul 'Visit Romania, visit Braşov!'", declară Dumitru Luca, preşedintele ANAT.
Potrivit sursei citate, evenimentul, care va reprezenta cel mai important summit al profesioniştilor din turism găzduit de România în ultimii 15 ani, se va desfăşura la Poiana Braşov în perioada 13 - 14 iunie, continuând apoi la Braşov în perioada 14 - 15 iunie 2024, şi va reuni aproximativ 50 de reprezentanţi ai conducerilor asociaţiilor naţionale europene de profil, care grupează aproximativ 80.000 de tur-operatori şi agenţii de turism din Europa şi din alte ţări cu tradiţie în turism.
Participanţii la conferinţă vor beneficia şi de un program care le va oferi ocazia de a descoperi frumuseţile şi resursele turistice ale zonei Braşov. Va fi o oportunitate extraordinară pentru autorităţile naţionale şi locale dar şi pentru membrii ANAT să interacţioneze cu reprezentanţii principalelor pieţe de turism, contribuind astfel la consolidarea parteneriatelor şi la schimbul de bune practici în cadrul industriei turismului.
ANAT este membru asociat al ECTAA din anul 1999 şi membru cu drepturi depline de la 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană (UE).
ECTAA a fost înfiinţată în 1961 la Bad Kreuznach (Republica Federală Germania) de către asociaţiile naţionale ale agenţiilor de turism şi operatorilor de turism din cele şase state-membre fondatoare ale Pieţei Comune. Alte asociaţii naţionale s-au alăturat ECTAA, odată cu extinderile succesive ale Uniunii Europene, inclusiv România, în 2007.
Membrii ECTAA sunt asociaţiile naţionale ale statelor-membre ale Uniunii Europene, precum şi ale Norvegiei, Elveţiei şi Regatului Unit al Marii Britanii. În plus, există trei membri internaţionali: Tunisia, Malaezia şi Israel. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Eveniment dedicat 'Black Friday' 2026 în România, organizat vineri
Procesatorul de plăți Pay U organizează, vineri, un eveniment dedicat ediției din acest an a 'Black Friday' - media center al informațiilor și analizelor în timp real. Potrivit organizatorilor, pe parcursul evenimentului, vor fi transmise primele date despre evoluția pieței și rezultatele unui studiu de specialitate, actualizarea
Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla
Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027
Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan
Kanani: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească, fără garanții de stat
Introducerea leasingului funciar ar putea permite atragerea unor finanțări suplimentare în agricultura românească, fără a fi necesare garanții de stat, printr-o modificare a legislației privind terenurile agricole, a declarat joi președintele Agricover, Jabbar Kanani, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035.
Ministerul Finanțelor așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru motorina utilizată de fermieri
Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, însă soluția trebuie să fie sustenabilă pentru buget și compatibilă cu legislația europeană, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Prețul la pompă
Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare
Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna/Mangalița ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul unei scheme de sprijin cu o valoare totală de 2 milioane de lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre priv
ADS a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR; 32.000 de hectare de terenuri neproductive, disponibile pentru investiții în energie regenerabilă
Agenția Domeniilor Statului a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR astfel că peste 32.000 de hectare de terenuri neproductive sunt disponibile pentru investiții în energie regenerabilă, a anunțat joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), anu
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin
USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026
Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest
Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București
O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan.
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import
Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)
Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID
Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine
Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul
Barbu: Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, din 2027
Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, din 2027, motorină fără acciză, direct de la pompă, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie
