Fermieri din mai multe organizaţii agricole participă la protestul spontan organizat de transportatori
Reprezentanţii unor organizaţii agricole reprezentantive au anunţat că nu au nicio o legătură cu protestul spontan anunţat în mediul online de fermieri din mai multe zone ale ţării, care se îndreaptă cu mai multe camioane şi tractoare spre Bucureşti, însă au confirmat participarea unor fermieri din organizaţiile lor.
"Protestul s-a declanşat spontan din partea transportatorilor români. Sunt implicaţi şi fermierii români din nordul şi estul ţării , inclusiv din organizaţia noastră, dar cea mai mare problemă o au transportatorii. Se circulă cu utilajele pe drumurile publice cu viteză între 5 şi 10 km/h, iar fermierii vor să ajungă în oraşele reşedinţă de judeţ, iar într-un viitor apropiat şi la Bucureşti. 2024 se anunţă un an destul dificil, iar 2025 şi mai dificil fără discuţie. Trebuie să fim destul de inteligenţi pentru a găsi strategii de dezvoltare sectorială", a declarat, miercuri, pentru AGERPRES preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Nicu Vasile, organizaţie care face parte din Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) .
Acesta a precizat că problema cea mai mare a fermierilor nu este pe partea de valorificare, ci pe partea de costuri şi de taxe, la fel ca şi cea a şoferilor şi transportatorilor.
"Gradul de îndatorare a sectorului este destul de mare. Noi în primă fază vom negocia, pentru a dezvolta sectorul împreună cu partea politică, iar în cazul în care nu se găsesc măsuri, strategii de dezvoltare sectorială, vom apela şi noi la aceeaşi formă de protest, dar vom merge şi pe partea de Bruxelles, pentru că sunt foarte multe constrângeri pentru fermierul român faţă de ce i s-a promis în 2007 la intrarea în comunitatea europeană. Nu s-a respectat absolut nimic, în afara faptului că s-au diminuat subvenţiile, deşi trebuia să creeze uniformizare. Fermierul european are 430 euro subvenţie pe suprafaţă, utilajele sunt mai ieftine cu 30% 40%, creditarea este minus dobândă, deci undeva la minus 0,36%, şi noi plătim undeva la 16-20%. Inclusiv dacă discutăm despre fondurile acestea de investiţii pe agricultură, pe IMM-Invest. Gândiţi-vă că se plăteşte ROBOR-ul, se plăteşte administrarea contului, care tot sare la 10%. Ne cam minţim, noi nu facem economie, noi facem păcăleală, ne păcălim unii pe alţii. Discutăm de criterii de performanţă, ceea ce nu se întâmplă în România", a spus Nicu Vasile.
La rândul său, Florentin Bercu, director executiv al Uniunii Naţionale de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV), organizaţie care face parte din Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC), a transmis că protestul fermierilor şi transportatorilor este unul spontan, dar a confirmat că participă şi membri ai acestei organizaţii.
"Este o acţiune spontană, sunt fermieri din mai multe zone ale ţării, sunt şi membri de-ai noştri, ne-au informat de această acţiune la care şi-au manifestat disponibilitatea de a participa. Urmează să avem şi noi discuţii interne atât la nivelul organizaţiei, cât şi la nivelul Alianţei şi să vedem ce va fi în perioada următoare, pentru că există posibilitatea ca aceste proteste să nu fie doar astăzi. Dacă se prelungesc la nivel european, să se prelungească şi la nivel naţional. Deja sunt câţiva colegi care astăzi o să fie la Bucureşti, o să vedem ce trebuie făcut mai departe", a declarat, miercuri, pentru AGERPRES Florentin Bercu.
Acesta a precizat că joi va fi luată la nivelul organizaţiei o decizie oficială în privinţa protestelor, în urma consultării membrilor.
De asemenea, directorul executiv al UNCSV a adăugat că este nevoie de mai multă deschidere din partea autorităţilor pentru a rezolva problemele fermierilor şi de un dialog inter-instituţional "mult mai apropiat şi mai concis".
"Important este că sunt o serie de nemulţumiri şi deficienţe cu care atât fermierii, cât şi cooperativele, dar în special fermierii, se confruntă şi este nevoie de o mai mare deschidere, atenţie, implicare şi disponibilitate din partea autorităţilor pentru a rezolva aceste probleme şi pentru a exista un dialog inter-instituţional mult mai apropiat şi mai concis. Şi înainte de a-şi asuma poziţii atât la nivel european, cât şi la nivel naţional, trebuie să fie consultate toate organizaţiile profesionale şi să se ţină cont de propunerile şi observaţiile lor, implicit atunci când sunt aspecte care ţin de a ajuta alte state, care poate sunt într-o situaţie dificilă, aşa cum este Ucraina, dar trebuie să avem în vedere şi repercursiunile şi nota de plată pentru acel ajutor, care s-ar putea să fie mult mai costisitor pentru noi decât dacă am fi fost mai egoişti, cel puţin în anumite situaţii", a subliniat Bercu.
El consideră că şi fermierii români ar trebui să fie lăsaţi să producă în aceleaşi în aceleaşi condiţii ca şi cei ucraineni, pentru că foarte mulţi fermieri şi consumatori români sunt afectaţi de deciziile luate pentru sprijinirea Ucrainei.
"Noi suntem conştienţi şi vrem să fim alături de poporul ucrainean, dar de poporul ucrainean, nu doar de anumiţi traderi sau anumiţi oameni de afaceri, câţiva, care fac profituri enorme, exagerate, şi pe noi ne afectează atât ca ţară cât şi la nivelul Uniunii Europene, pentru că foarte mulţi fermieri şi chiar şi consumatori sunt afectaţi. Dacă acele produse sunt sigure pentru consum, ar trebui să ne lase şi pe noi să producem în aceleaşi în aceleaşi condiţii. De ce doar preţul produselor agricole a scăzut, dacă costurile la inputuri au crescut enorm, preţurile la raft au crescut, de asemenea, de ce doar preţul produselor agricole a scăzut? Pentru că marfa care nu ar fi trebuit sau nu rămânea niciodată în Europa a creat o concurenţă neloială. Noi avem nişte constrângeri prin legislaţia europeană, le respectăm, dar acele constrângeri ne deservesc pe noi şi ne afectează atât ca producători, cât şi ca populaţie", a explicat şeful asociaţiei agricole.
Şi Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), a menţionat că organizaţia pe care o conduce nu are nicio legătură cu organizarea protestului.
"Nu am organizat niciun protest. Protestul este ultima formă de a ne manifesta. Până atunci încercăm pe cale amiabilă cu guvernanţii, cu miniştri, să obţinem ceea ce vrem pentru breasla noastră", a punctat Vasile Ştefănescu.
La protestul spontan anunţat online de fermieri, acţiunea neasumată oficial de nicio organizaţie, este estimat că vor particpa 122 de camioane şi 70 de tractoare.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Trafic îngreunat pe Centura Capitalei din cauza protestelor transportatorilor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Darău: Sprijinul pentru meșteșuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiții
Sprijinul pentru meșteșuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiții, iar produsele românești trebuie să ajungă pe piață, să creeze contacte de afaceri și să deschidă noi parteneriate, consideră Irineu Darău, ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. 'Meșteșuguril
Bursa de la București a pierdut în această săptămână aproape șapte miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 6,81 miliarde de lei la capitalizare (-1%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 14,67 milioane de lei (-3,28%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 671,79 miliarde de lei, &ici
ONRC: Numărul firmelor dizolvate a crescut cu aproape 3% în primele opt luni din 2026
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 2,92% în primele opt luni din 2026, până la 37.227, față de 36.171 în perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în București, respectiv 7.976 de firme (număr &i
DNSC avertizează asupra unor SMS-uri frauduloase privind anumite sume neachitate pentru parcare
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unor mesaje SMS frauduloase transmise în numele TPARK, prin care utilizatorii sunt informați că ar avea o sumă neachitată pentru parcare. 'Mesajul creează o stare artificială de urgență, susținând că, în cazul întârzierii plății, vor fi
Chisăliță: România, furnizor de gaze ieftine la export, cumpărător de gaze scumpe din import
România are o oportunitate strategică prin începutul producției din Neptun Deep, care se suprapune cu eliminarea importurilor de gaze rusești, dar riscă să rămână cu rolul cel mai prost, acela de furnizor de gaze din Marea Neagră ieftine la export, de cumpărător de gaze scumpe din import și de colector de bani aproape exclusiv din facturile propriil
MIPE: Peste 2,2 milioane de euro pentru centre de sănătate mintală dedicate prevenirii și tratării adicțiilor
Peste 2,2 milioane de euro vor fi alocate, printr-un apel de proiecte, pentru centre de sănătate mintală dedicate prevenirii și tratării adicțiilor. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat, într-o postare pe Facebook, că a publicat Ghidul Solicitantului pentru un nou apel de proiecte destinat regiunii București-
MEDAT: Un miliard de euro pentru decarbonizarea căldurii industriale
Comisia Europeană a publicat termenii și condițiile finale pentru cea de-a doua licitație la nivel european dedicată decarbonizării căldurii industriale - IF26 Heat Auction, cu un buget estimat de un miliard de euro, finanțat din veniturile Sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), informează Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului
Reportul la Loto 6/49 este de peste 2,24 milioane de euro la tragerea de duminică
Un report de peste 11,85 milioane de lei (peste 2,24 milioane de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, în timp ce la tragerea Noroc este un report cumulat de peste 5,46 milioane de lei (peste 1,03 milioane de euro), informează Loteria Română. Duminică, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plu
TAROM a efectuat zborul inaugural cu a doua aeronavă Boeing 737 MAX 8 la Chișinău
TAROM a introdus oficial în flotă cea de-a doua aeronavă Boeing 737 MAX 8 din flotă, care poartă numele 'Ivan Patzaichin', printr-un zbor inaugural pe ruta București - Chișinău, informează compania. Aeronava, adusă în România direct din Seattle de echipajele TAROM, a efectuat sâmbătă primul său zbor de linie &ic
ONRC: Peste 4.782 de firme și PFA au intrat în insolvență în primele opt luni din acest an
Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență în primele opt luni din acest an a fost de 4.782 , în creștere cu 4,85% față de perioada similară din 2025, când au fost înregistrate 4.561 de insolvențe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Comisia Europeană a lansat apelul pentru o nouă generație de Ambasadori ai Pactului Climatic European
Comisia Europeană a deschis, la 1 octombrie, apelul pentru o nouă generație de Ambasadori ai Pactului Climatic European, iar persoanele interesate se mai pot înscrie până la 31 octombrie 2026. În prezent, în România sunt activi 47 de ambasadori, dintr-un total de peste 1.100 de membri în toată Uniunea Europe
Negrescu: Menținerea ratingului României în categoria recomandată investițiilor este o gură de oxigen, nu un moment în care să deschidem șampania
Menținerea ratingului suveran al României în categoria recomandată investițiilor reprezintă o gură de oxigen într-o mare de probleme cu care se confruntă România, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, consultantul economic Adrian Negrescu, dar a subliniat că 'nu este un moment în care să deschidem șampania'.
Nazare: România a trecut și actualul test de rating al agenției; este un rezultat obținut printr-un efort amplu al economiei și al societății
România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P și se menține în categoria recomandată investițiilor, iar acest rezultat a fost obținut printr-un efort amplu al economiei și al societății pentru corectarea dezechilibrelor și menținerea traiectoriei de reducere a deficitului, a transmis, vineri seara, ministrul interimar al Finanțelor, Alex
UPDATE Standard & Poor's a confirmat ratingul suveran al României la nivelul BBB-/A-3
Standard & Poor's (S&P) a confirmat vineri ratingul suveran al României la nivelul BBB-/A-3 (investment grade) și a menținut perspectiva negativă, se arată într-un comunicat al agenției de evaluare financiară. Perspectiva negativă reflectă opinia S&P că riscurile de implementare legate de consolidarea finanțelor pub
Bursa de Valori București a închis pe creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis pe creștere ultima ședință de tranzacționare a acestei săptămâni, iar rulajul s-a cifrat la 98,90 milioane de lei (18,50 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 1,76%, până








