Burduja: Proiectul Tarniţa-Lăpuşteşti trebuie să meargă înainte şi va merge înainte
Proiectul Tarniţa-Lăpuşteşti trebuie să meargă înainte şi va merge înainte, în cel mai rapid ritm posibil, pentru că este cea mai importantă investiţie care vizează echilibrarea sistemului energetic naţional, afirmă ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
"Orice proiect major întâmpină şi provocări. Am constatat un interes semnificativ din partea marilor companii de profil, însă - din păcate - acesta nu s-a materializat prin oferte conforme, la acest moment. Au fost primite, totodată, peste 70 de solicitări de clarificări, care au vizat atât posibila prelungire a termenului de depunere, cât şi clauzele contractuale. O parte au fost deja acceptate. Am dispus reluarea de urgenţă a procedurii de achiziţie a documentaţiei tehnico-economice, luând în calcul toate clarificările primite în prima etapă. Suntem încrezători ca reluarea procedurii se va face la începutul săptămânii viitoare, cu o documentaţie de atribuire îmbunătăţită, care va ţine cont de solicitările mediului privat. Asta va creşte şansele derulării cu succes a procedurii, care va avea un termen iniţial de 30 de zile. Proiectul Tarniţa-Lăpuşteşti trebuie să meargă înainte şi va merge înainte, în cel mai rapid ritm posibil. Este cea mai importantă investiţie pentru echilibrarea sistemului energetic naţional, iar oportunitatea realizării lui este confirmată de experţi reputabili din sectorul energetic. Încurajăm toţi posibilii competitori să se implice în procedura de ofertare şi să depună oferte complete şi conforme, în termenele prevăzute de lege", a subliniat Burduja.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis, vineri, AGERPRES, în luna octombrie 2023, SAPE S.A. a lansat procedura de achiziţie a Serviciilor de elaborare a Studiului de Fezabilitate şi Documentaţie tehnico-economică aferente obiectivului de investiţii Centrala hidroelectrică cu acumulare prin pompaj (CHEAP) Tarniţa - Lăpuşteşti.
Ulterior, la solicitarea potenţialilor ofertanţi, în vederea pregătirii documentaţiei conform legislaţiei în vigoare, termenul a fost prelungit cu o perioadă de 23 zile până la data de 27 decembrie 2023, ora 15:00. La această procedură s-au înscris 15 ofertanţi, inclusiv unele dintre cele mai mari companii de profil din lume.
În data de 27 decembrie 2023, portalul de achiziţii publice a afişat mesajul "Această procedură a fost anulată automat, deoarece la data limită de depunere a ofertelor niciunul din ofertanţii înscrişi nu a criptat oferta financiară/sau nu a răspuns la toţi factorii de evaluare electronici, după caz". Astfel, procedura a fost anulată.
Ministerul de resort explică situaţia prin faptul că a contat şi perioada de depunere, luna decembrie fiind un interval cu o capacitate limitată de implicare a companiilor.
Hidrocentrala Tarniţa - Lăpuşteşti va fi un furnizor regional de servicii de echilibrare şi stocaj, fiind cel mai bun loc din România pentru dezvoltarea unui proiect de centrală hidroelectrică cu acumulare prin pompaj. Aceasta va contribui la asigurarea securităţii energetice a României şi a unei părţi din Europa Centrală şi de Est, în contextul războiului din Ucraina, al pericolului crizei energetice europene şi al variaţiilor necontrolate ale preţurilor la energie. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Darău: Sprijinul pentru meșteșuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiții
Sprijinul pentru meșteșuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiții, iar produsele românești trebuie să ajungă pe piață, să creeze contacte de afaceri și să deschidă noi parteneriate, consideră Irineu Darău, ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. 'Meșteșuguril
Bursa de la București a pierdut în această săptămână aproape șapte miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 6,81 miliarde de lei la capitalizare (-1%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 14,67 milioane de lei (-3,28%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 671,79 miliarde de lei, &ici
ONRC: Numărul firmelor dizolvate a crescut cu aproape 3% în primele opt luni din 2026
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 2,92% în primele opt luni din 2026, până la 37.227, față de 36.171 în perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în București, respectiv 7.976 de firme (număr &i
DNSC avertizează asupra unor SMS-uri frauduloase privind anumite sume neachitate pentru parcare
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unor mesaje SMS frauduloase transmise în numele TPARK, prin care utilizatorii sunt informați că ar avea o sumă neachitată pentru parcare. 'Mesajul creează o stare artificială de urgență, susținând că, în cazul întârzierii plății, vor fi
Chisăliță: România, furnizor de gaze ieftine la export, cumpărător de gaze scumpe din import
România are o oportunitate strategică prin începutul producției din Neptun Deep, care se suprapune cu eliminarea importurilor de gaze rusești, dar riscă să rămână cu rolul cel mai prost, acela de furnizor de gaze din Marea Neagră ieftine la export, de cumpărător de gaze scumpe din import și de colector de bani aproape exclusiv din facturile propriil
MIPE: Peste 2,2 milioane de euro pentru centre de sănătate mintală dedicate prevenirii și tratării adicțiilor
Peste 2,2 milioane de euro vor fi alocate, printr-un apel de proiecte, pentru centre de sănătate mintală dedicate prevenirii și tratării adicțiilor. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat, într-o postare pe Facebook, că a publicat Ghidul Solicitantului pentru un nou apel de proiecte destinat regiunii București-
MEDAT: Un miliard de euro pentru decarbonizarea căldurii industriale
Comisia Europeană a publicat termenii și condițiile finale pentru cea de-a doua licitație la nivel european dedicată decarbonizării căldurii industriale - IF26 Heat Auction, cu un buget estimat de un miliard de euro, finanțat din veniturile Sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), informează Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului
Reportul la Loto 6/49 este de peste 2,24 milioane de euro la tragerea de duminică
Un report de peste 11,85 milioane de lei (peste 2,24 milioane de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, în timp ce la tragerea Noroc este un report cumulat de peste 5,46 milioane de lei (peste 1,03 milioane de euro), informează Loteria Română. Duminică, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plu
TAROM a efectuat zborul inaugural cu a doua aeronavă Boeing 737 MAX 8 la Chișinău
TAROM a introdus oficial în flotă cea de-a doua aeronavă Boeing 737 MAX 8 din flotă, care poartă numele 'Ivan Patzaichin', printr-un zbor inaugural pe ruta București - Chișinău, informează compania. Aeronava, adusă în România direct din Seattle de echipajele TAROM, a efectuat sâmbătă primul său zbor de linie &ic
ONRC: Peste 4.782 de firme și PFA au intrat în insolvență în primele opt luni din acest an
Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență în primele opt luni din acest an a fost de 4.782 , în creștere cu 4,85% față de perioada similară din 2025, când au fost înregistrate 4.561 de insolvențe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Comisia Europeană a lansat apelul pentru o nouă generație de Ambasadori ai Pactului Climatic European
Comisia Europeană a deschis, la 1 octombrie, apelul pentru o nouă generație de Ambasadori ai Pactului Climatic European, iar persoanele interesate se mai pot înscrie până la 31 octombrie 2026. În prezent, în România sunt activi 47 de ambasadori, dintr-un total de peste 1.100 de membri în toată Uniunea Europe
Negrescu: Menținerea ratingului României în categoria recomandată investițiilor este o gură de oxigen, nu un moment în care să deschidem șampania
Menținerea ratingului suveran al României în categoria recomandată investițiilor reprezintă o gură de oxigen într-o mare de probleme cu care se confruntă România, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, consultantul economic Adrian Negrescu, dar a subliniat că 'nu este un moment în care să deschidem șampania'.
Nazare: România a trecut și actualul test de rating al agenției; este un rezultat obținut printr-un efort amplu al economiei și al societății
România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P și se menține în categoria recomandată investițiilor, iar acest rezultat a fost obținut printr-un efort amplu al economiei și al societății pentru corectarea dezechilibrelor și menținerea traiectoriei de reducere a deficitului, a transmis, vineri seara, ministrul interimar al Finanțelor, Alex
UPDATE Standard & Poor's a confirmat ratingul suveran al României la nivelul BBB-/A-3
Standard & Poor's (S&P) a confirmat vineri ratingul suveran al României la nivelul BBB-/A-3 (investment grade) și a menținut perspectiva negativă, se arată într-un comunicat al agenției de evaluare financiară. Perspectiva negativă reflectă opinia S&P că riscurile de implementare legate de consolidarea finanțelor pub
Bursa de Valori București a închis pe creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis pe creștere ultima ședință de tranzacționare a acestei săptămâni, iar rulajul s-a cifrat la 98,90 milioane de lei (18,50 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 1,76%, până








