ANPIS: Numărul beneficiarilor de ajutor social a crescut cu 4.586 persoane în noiembrie 2023
Numărul beneficiarilor de ajutor social (venit minim garantat) a fost, în luna noiembrie 2023, de 165.343 de persoane, cu 4.586 mai multe faţă de luna anterioară, potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).
Cei mai mulţi beneficiari au fost înregistraţi în judeţele Dolj (10.665), Bacău (9.002), Teleorman (7.899) şi Buzău (7.727), iar cei mai puţini în Bucureşti (271) şi în judeţele Ilfov (866) şi Timiş (1.373).
Suma medie plătită în luna noiembrie de statul român beneficiarilor de ajutor social a fost de 300,53 lei, în timp ce suma totală plătită s-a ridicat la 49,7 milioane de lei.
Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţele Sălaj (398,70 lei), Covasna (373,68 lei), Braşov (365,97 lei) şi Mureş (363,09 lei).
Venitul minim garantat (VMG) este unul dintre cele mai importante programe de promovare a incluziunii sociale şi de combatere a sărăciei. Actul normativ care reglementează acest program este Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările şi modificările ulterioare.
Potrivit acestei legi, venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar, care se calculează ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Codirlașu (CFA Romania): Credem că PIB-ul va rămâne tot în situația actuală; îl estimăm undeva între 0 și 0,5% în 2027
România ar putea înregistra anul viitor o creștere economică cuprinsă între 0 și 0,5%, a declarat, luni, președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu, la lansarea raportului 'FY 2027 Macroeconomic Outlook' 'Noi credem că PIB-ul va rămâne tot în situația actuală, adică o creștere economic
CCIR: Cifra de afaceri a celor mai performante companii din România se apropie de 300 de miliarde de euro
Aproape 13.000 de companii clasate pe primele 10 poziții în Topul Național al Firmelor 2026 au înregistrat o cifră de afaceri cumulată de 299,47 miliarde euro, în creștere cu 4,34% față de anul anterior, a anunțat Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR). Cele 12.943 companii activează în șapte domenii de a
Șucu: România a ieșit din criza anilor 2009-2011 cu ajutorul programului 'Prima Casă'
România a ieșit din criza anilor 2009, 2010, 2011 cu ajutorul programului 'Prima Casă', a declarat, luni, Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia, la un eveniment de specialitate. 'Indubitabil, în ultima vreme, puterea de cumpărare a familiilor trece printr-o perioadă mai dificilă și odată cu ea, trece
Burnoutul la locul de muncă este o combinație între așteptări foarte ridicate și un grad scăzut de autonomie (diplomat)
Factorul principal care conduce la burnout la locul de muncă este combinația dintre așteptări foarte ridicate asociate cu un grad scăzut de control sau de autonomie, a declarat, luni, într-un eveniment de specialitate, adjunctul șefului misiunii diplomatice a Ambasadei Danemarcei în România, Christoffer Janso. 'Sunt profe
Bursa de Valori București a deschis în creștere ședința de luni
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere ședința de luni, cu un rulaj total în valoare de 25,12 milioane de lei (4,70 milioane de euro), după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, a urcat cu 2,50%, iar indicele BET-Plus, care u
Darău: Sprijinul pentru meșteșuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiții
Sprijinul pentru meșteșuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiții, iar produsele românești trebuie să ajungă pe piață, să creeze contacte de afaceri și să deschidă noi parteneriate, consideră Irineu Darău, ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. 'Meșteșuguril
Bursa de la București a pierdut în această săptămână aproape șapte miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 6,81 miliarde de lei la capitalizare (-1%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 14,67 milioane de lei (-3,28%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 671,79 miliarde de lei, &ici
ONRC: Numărul firmelor dizolvate a crescut cu aproape 3% în primele opt luni din 2026
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 2,92% în primele opt luni din 2026, până la 37.227, față de 36.171 în perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în București, respectiv 7.976 de firme (număr &i
DNSC avertizează asupra unor SMS-uri frauduloase privind anumite sume neachitate pentru parcare
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unor mesaje SMS frauduloase transmise în numele TPARK, prin care utilizatorii sunt informați că ar avea o sumă neachitată pentru parcare. 'Mesajul creează o stare artificială de urgență, susținând că, în cazul întârzierii plății, vor fi
Chisăliță: România, furnizor de gaze ieftine la export, cumpărător de gaze scumpe din import
România are o oportunitate strategică prin începutul producției din Neptun Deep, care se suprapune cu eliminarea importurilor de gaze rusești, dar riscă să rămână cu rolul cel mai prost, acela de furnizor de gaze din Marea Neagră ieftine la export, de cumpărător de gaze scumpe din import și de colector de bani aproape exclusiv din facturile propriil
MIPE: Peste 2,2 milioane de euro pentru centre de sănătate mintală dedicate prevenirii și tratării adicțiilor
Peste 2,2 milioane de euro vor fi alocate, printr-un apel de proiecte, pentru centre de sănătate mintală dedicate prevenirii și tratării adicțiilor. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat, într-o postare pe Facebook, că a publicat Ghidul Solicitantului pentru un nou apel de proiecte destinat regiunii București-
MEDAT: Un miliard de euro pentru decarbonizarea căldurii industriale
Comisia Europeană a publicat termenii și condițiile finale pentru cea de-a doua licitație la nivel european dedicată decarbonizării căldurii industriale - IF26 Heat Auction, cu un buget estimat de un miliard de euro, finanțat din veniturile Sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), informează Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului
Reportul la Loto 6/49 este de peste 2,24 milioane de euro la tragerea de duminică
Un report de peste 11,85 milioane de lei (peste 2,24 milioane de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, în timp ce la tragerea Noroc este un report cumulat de peste 5,46 milioane de lei (peste 1,03 milioane de euro), informează Loteria Română. Duminică, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plu
TAROM a efectuat zborul inaugural cu a doua aeronavă Boeing 737 MAX 8 la Chișinău
TAROM a introdus oficial în flotă cea de-a doua aeronavă Boeing 737 MAX 8 din flotă, care poartă numele 'Ivan Patzaichin', printr-un zbor inaugural pe ruta București - Chișinău, informează compania. Aeronava, adusă în România direct din Seattle de echipajele TAROM, a efectuat sâmbătă primul său zbor de linie &ic
ONRC: Peste 4.782 de firme și PFA au intrat în insolvență în primele opt luni din acest an
Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență în primele opt luni din acest an a fost de 4.782 , în creștere cu 4,85% față de perioada similară din 2025, când au fost înregistrate 4.561 de insolvențe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).










