logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

AAC: în condiţii legale clare, noile tehnici genomice ar putea reprezenta o oportunitate pentru fermierii români

Imagine din galeria Agerpres

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) nu se opune progresului tehnologic dar consideră că există o serie de chestiuni ce trebuie clarificate şi o serie de condiţii ce trebuie să fie îndeplinite înainte de adoptarea noilor tehnici genomice (NGT) în agricultură.

Potrivit unui comunicat de presă al Alianţei, în spaţiul public, autohton sau comunitar, se vehiculează o serie informaţii inexacte despre cum se raportează mediul asociativ agricol naţional pe acest subiect dar şi despre poziţia României, în rândul celorlalte state membre.

"Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC), singura structură cu reprezentativitate la nivel naţional şi european în mediul asociativ agricol, membru COPA-COGECA din partea României, susţine implementarea celor mai noi progrese ale ştiinţei. Apreciem că, în condiţii legale clare, NGT ar putea reprezenta, din punct de vedere tehnologic, o oportunitate pentru fermierii români", se spune în comunicat.

Cu toate acestea, AAC consideră că, în acest moment, discuţia este legată de chestiuni juridice şi comerciale. "Este nevoie, în continuare, de consultări suplimentare pentru a lămuri, complet, toate semnele de întrebare legate de actuala propunere de regulament a Comisiei Europene, în ultima formulă de text. Suntem pentru ştiinţă dar nu în condiţii discutabile din punct de vedere legal. Nu dorim ca fermierii români să devină, în următorii ani, victimele unor dispute comerciale sau juridice care să le afecteze activitatea", se mai spune în comunicat.

În acest context, Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare apreciază pozitiv modul în care, până acum, România, prin ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a reprezentat interesele fermierilor în Consiliul AGRIFISH, în dosarul NGT. "România susţine noile tehnici genomice, nu a existat niciodată opţiunea să se opună, doar că există o serie de chestiuni ce trebuie clarificate şi o serie de condiţii ce trebuie să fie îndeplinite. Considerăm că, odată ce aceste condiţii vor fi tranşate, România poate susţine, şi cu sprijinul AAC, o nouă formă de regulament a Comisiei Europene pe această temă", transmit reprezentanţii AAC.

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare este formată din patru organizaţii agricole: Federaţia Naţională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară şi Servicii Conexe din România - ,,PRO AGRO", Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România - ,,LAPAR", Uniunea de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal - ,,UNCSV" şi Asociaţia Forţa Fermierilor - ,,AFF". AGERPRES/(AS - editor: Constantin Balaban, editor online: Anda Badea)

Afisari: 56

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 04-09-2026 10:16

Darău: 32 de jaloane și ținte din PNRR privind digitalizarea, sprjinirea sectorului privat și turismul au fost atinse

Toate cele 32 de jaloane și ținte asumate de Ministerul Economiei în proiectele implementate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) au fost atinse, iar peste 907 milioane de euro securizate, a declarat, vineri

Economic Intern 04-09-2026 09:59

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul a scăzut în primele șapte luni cu 5,7%

Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut în primele șapte luni din acest an, față de perioada similară din 2025, atât ca serie brută cu 5,7 %, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 5,8%, arată datele Institutului Național de St

Economic Intern 04-09-2026 09:48

INS: Sosirile și înnoptările turiștilor în România, în creștere cu peste 6% în iulie 2026

Sosirile și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare inclusiv apartamente și camere de închiriat au crescut cu 6,2% și respectiv cu 6,1%, în luna iulie din 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), date vineri publicității. Sosirile î

Economic Intern 03-09-2026 21:04

Radu (PADROM): Avem în momentul de față 2,5 milioane de polițe în vigoare; mai avem încă 7,5 milioane de locuințe neasigurate

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PADROM) a ajuns la 2,5 milioane de polițe în vigoare, cel mai mare număr de la înființarea acestuia, dar în România există încă 7,5 milioane de locuințe neasigurate, a declarat, joi, Nicoleta Radu, director general PADROM. ''Avem în momentul

Economic Intern 03-09-2026 19:20

Bursa de la București a închis în creștere pe toți indicii ședința de joi

Bursa de Valori București a închis în creștere pe toți indicii ședința de joi, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 307,52 milioane de lei (58,53 milioane de euro), din care 287,3 milioane lei (54,7 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de co

Economic Intern 03-09-2026 19:03

Revolut a primit aprobare condiționată de la Office of theComptroller of the Currency pentru înființarea unei bănci naționale

Revolut a obținut aprobarea condiționate de la Office of the Comptroller of the Currency (OCC) pentru licență bancară națională în SUA, compania lucrând acum la solicitările și aprobările rămase cu Federal Deposit Insurance Corporation (FDIC) și Rezerva Federală (Fed) și la aprobarea finală de la OCC, pentru deschiderea planificată în 2027 a băncii propuse.

Economic Intern 03-09-2026 18:55

TPBI: Liniile 100, 203, 205, 385 și N101, deviate de vineri seara până luni dimineață

Liniile 100, 203, 205, 385 și N101 vor funcționa pe trasee modificate începând de vineri, de la ora 22:00, până luni, , la ora 06:00, perioadă în care traficul rutier va fi restricționat pe Șos. Kiseleff, între Str. Arhitect Ion Mincu și Piața Victoriei, pentru a permite desfășurarea evenimentului 'Festivalul Vinului Moldovei', precum și

Economic Intern 03-09-2026 18:24

Primele agenții de plasare a forței de muncă, autorizate online prin noua platformă WorkinRomania.gov.ro

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) anunță autorizarea primelor agenții de plasare a cetățenilor străini, realizată exclusiv online, prin intermediul platformei informatice WorkinRomania.gov.ro. Operațională începând cu 6 august 2026, platforma reprezintă un instrument digital destinat simplificării și eficientizării proceduri

Economic Intern 03-09-2026 17:40

ANAF corectează procedura de răspundere solidară

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) propune reguli mai clare pentru situațiile în care o persoană poate fi obligată să răspundă, alături de un debitor, pentru datorii fiscale restante, noua procedură introducând explicit analiza fiecărui caz, audierea persoanei vizate și obligația organului fiscal de a examina documentele și argumentele acesteia &ici

Economic Intern 03-09-2026 17:20

Ministerul Finanțelor alocă 759 milioane de lei pentru investiții în industria prelucrătoare

Ministerul Finanțelor deschide, începând cu 15 octombrie 2026, prima sesiune de depunere a cererilor de finanțare pentru investiții în industria prelucrătoare, pentru care sunt disponibile 759 milioane de lei, a anunțat joi instituția. 'Companiile care sunt interesate să dezvolte capacități de producție în România vor putea de

Economic Intern 03-09-2026 16:53

Pistol: Am scos la licitație contractul pentru construcția Nodului Rutier Pantelimon

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat în licitație contractul pentru construcția Nodului Rutier Pantelimon (A0 Nord, km 48), termenul-limită pentru depunerea ofertelor fiind 12 octombrie 2026. 'Am scos la licitație contractul pentru construcția Nodului Rutier Pantelimon (A0 Nord, km 48). Termenul-limită pentru

Economic Intern 03-09-2026 16:22

Cosma (MTI): Legăm Râmnicu Vâlcea și întreaga regiune la Autostrada Sibiu-Pitești; am aprobat astăzi în Guvern proiectul de conectare modernă

Proiectul prin care legăm municipiul Râmnicu Vâlcea și întreaga regiune la Autostrada Sibiu - Pitești a fost aprobat în Guvern, iar în toamnă lansăm licitația pentru execuția lucrărilor, a anunțat, joi, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Horațiu Cosma, pe pagina sa de

Economic Intern 03-09-2026 15:20

Apa Nova respinge ferm asocierea stației de epurare de la Glina cu sursa de proveniență a disconfortului olfactiv

Reprezentanții Apa Nova contestă concluziile raportului Gărzii Naționale de Mediu (GNM), referitoare la Stația de Epurare a Apelor Uzate Glina, pe care le consideră nefundamentate din punct de vedere tehnic, precum și sancțiunile aplicate în urma controlului. 'Majoritatea concluziilor raportului se bazează pe observații punctuale și percepții persona

Economic Intern 03-09-2026 15:10

ADR a luat măsuri pentru creșterea imediată a capacității de validare a identităților digitale prin ROeID

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a anunțat, joi, că a luat măsuri pentru creșterea imediată a capacității de validare a identităților digitale prin ROeID, în contextul creșterii semnificative a numărului de solicitări. Decizia a fost luată în contextul informațiilor apărute în spațiul public cu privire la dificultățile de

Economic Intern 03-09-2026 15:06

Directorul ICI București a vorbit în fața unor oficiali peruani despre transformarea digitală și tehnologiile emergente

Directorul general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București, Adrian-Victor Vevera, a prezentat, la o întâlnire cu reprezentanți ai Președinției Consiliului de Miniștri (PCM) din Peru, experiența institutului în domeniul transformării digitale și al tehnologiilor emergente. Potrivit unei postări pe