CNFS din Ministerul Muncii a hotărât suspendarea grevei pe perioada negocierilor

Consiliul Naţional al Federaţiei Sindicatelor (CNFS) din Ministerul Muncii, reunit joi în şedinţă extraordinară, a hotărât, pe baza consultării organizaţiilor membre, suspendarea grevei începând cu data de 4 decembrie 2023, în urma negocierilor de la nivelul Guvernului României, pe perioada desfăşurării acestora.
Următoarea întâlnire va avea loc luni, ora 11:00, la sediul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, unde va fi stabilit calendarul în vederea soluţionării revendicărilor formulate de Consiliul Naţional al Federaţiei Sindicatelor, în calitate de organizaţie reprezentativă.
Potrivit unui comunicat al Consiliului Naţional al Federaţiei Sindicatelor, remis joi AGERPRES, "suspendarea grevei reflectă dorinţa noastră de a prioritiza soluţiile constructive şi de a evita orice impact negativ asupra serviciilor prestate pentru beneficiari. Apreciem înţelegerea manifestată de toate părţile, considerăm că societatea trebuie informată corect, în acord cu valorile şi principiile care ne definesc ca organizaţie. Aceste dificultăţi prezentate opiniei publice sunt aspecte pe care organizaţia noastră le cere a fi rezolvate pentru activitatea profesională, soluţiile identificate şi aplicate conduc, în mod implicit, la îmbunătăţirea timpului de răspuns la nevoile beneficiarilor noştri.
Vom menţine transparenţa pe parcursul procesului de negociere". AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Dicu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Consumul final de energie electrică în economie, în scădere cu 0,2% în primele patru luni
Resursele de energie primară și cele de energie electrică au crescut în primele patru luni cu 5%, respectiv cu 1,5% față de perioada similară din 2024, în timp ce consumul final de energie electrică în economie a scăzut cu 0,2%, iar cel al populației a urcat cu 5,5%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS). Astfel, principa
INS: Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă a scăzut la 62,7% în primul trimestru din 2025
Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost, în primul trimestru al acestui an, de 62,7%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale față de trimestrul IV 2024, potrivit cifrelor Institutului Național de Statistică (INS) date vineri publicității. În trimestrul I din 2025, rata de ocupare a populației în v&ac
Producția industrială a scăzut cu 5,3% în primele patru luni față de perioada similară din 2024
Producția industrială a scăzut, în perioada 1 ianuarie-30 aprilie 2025, comparativ cu perioada similară a anului trecut, atât ca serie brută cu 5,3%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 2,6%, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), date vineri publicității. Evoluția pro
Zborurile București - Tel Aviv și retur au fost anulate
Mai multe zboruri de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București spre și dinspre Tel Aviv au fost anulate vineri, după ce spațiul aerian israelian a fost închis. Potrivit unei informări remise de Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), au fost anulate următoarele curse: WizzAir 3257 București - Tel Aviv și 3258 Tel Aviv - București; Fly L
Marcel Boloș: Am publicat listele cu 91 de proiecte care vor prinde viață cu bani europeni
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a publicat listele cu cele 91 de proiecte finanțate din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, în valoare totală de 232,5 milioane de euro, a anunțat, joi, ministrul de resort, Marcel Boloș. 'România va avea, în toate regiunile, centre moderne în
ANPC: Amenzi totale de 1,33 milioane de lei în urma unor controale efectuate la 379 de operatori economici
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat, joi, amenzi în valoare totală de peste 1,33 milioane de lei, în urma unor controale desfășurate la 379 de operatori economici, și au oprit temporar activitatea la trei dintre aceștia. 'În data de 12.06.2025, din dispoziția și sub coordonarea Președintelui Autorității N
Hossu (Cartel Alfa): Confederațiile sindicale și patronale sunt invitate luni dimineață la o întâlnire cu președintele Nicușor Dan
Confederațiile sindicale și patronale sunt invitate luni dimineață la o întâlnire cu președintele Nicușor Dan, a declarat, joi, președintele CNS 'Cartel Alfa', Bogdan Iuliu Hossu, menționând că nu are informații cu privire la subiectele care vor fi discutate. 'Am primit o invitație în care mi se spune că dom
Badea (BNR): Este pe deplin justificată preocuparea pentru ajustarea modelului de creștere economică al României
Preocuparea pentru ajustarea modelului de creștere economică al României este pe deplin justificată, atât în vederea revenirii la o traiectorie sustenabilă, care să limiteze apariția dezechilibrelor pe termen mediu, cât și din perspectiva - mai largă, dar la fel de importantă - a evitării capcanei venitului mediu, susține prim-viceguvernatorul
APIA finalizează vineri campania de primire a cererilor de plată; de luni încep plățile către fermieri
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va finaliza vineri campania de primire a cererilor de plată pentru anul 2025, iar de luni va începe plățile către fermieri, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). ''Campania de depunere a cererilor de plată pentru anul 2025 se încheie vineri,
Fitch: Reducerea deficitului și stabilizarea datoriei sunt esențiale pentru ratingul suveran al României
Perspectivele reducerii deficitelor aflate la un nivel ridicat record și stabilizarea creșterii rapide a datoriei publice reprezintă elementul central al evaluării ratingului suveran al României, după alegerile prezidențiale de luna trecută, se arată într-un raport al agenției de evaluare financiară Fitch Ratings. După ani de derap
Hanga (BVB), despre Contrapartea Centrală:Contextul, spre deosebire de acum doi - trei ani, nu ne mai ajută
Procesul de realizare a Contrapărții Centrale continuă, dar contextul, spre deosebire de acum doi sau trei ani, nu mai este la fel de favorabil, a explicat, joi, președintele Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București, Radu Hanga, la un eveniment de specialitate. 'Se face, suntem în proces, nu sunt lucruri noi legate
CONAF: România are nevoie de reforme structurale, de un buget solid și de o viziune pe termen lung
România are nevoie de reforme structurale, de un buget solid și de o viziune pe termen lung, nu de soluții de avarie care să transmită mesaje fiscale greșite într-un moment deja critic pentru economie, susțin reprezentanții Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). Potrivit unui comunicat al organizației, propu
Ministrul Finanțelor solicită demiterea imediată a directorilor de la Salrom și Apele Române
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a solicitat în ședința de Guvern de joi, demiterea directorilor de la Salrom și Apele Române. 'În cadrul ședinței de guvern de astăzi, am cerut demiterea directorilor de la Salrom și Apele Române. Este inacceptabil ce s-a întâmplat ieri la Praid! În timp ce, la
Petrescu (ASF): Am plătit către stat 53 de milioane lei anul trecut; estimez că o să plătim 85 de milioane anul acesta
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a plătit către stat 53 de milioane de lei în 2024, în baza obligației legale, iar anul acesta ar putea plăti 85 de milioane de lei, a declarat, joi, președintele Autorității, Alexandru Petrescu, la un eveniment de specialitate. 'În ciuda incidenței Legii 296/2023 care restr&aci
Ivan: Plăţile către salariaţii de la Şantierul Naval Mangalia se vor face, din august, 100%; vor începe şi plăţile restante
Peste 800 de oameni au fost aduși la muncă la Șantierul Naval Damen Mangalia, datorită unui operator economic important ce își repară navele acolo, iar în august plățile către salariați vor fi făcute 100%, urmând să înceapă și plățile restate, a declarat, joi, la briefingul de la finalul ședinței de Guvern, ministrul Economiei, Digitalizării,