logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Acceleratorul pentru 'Femei antreprenor' a fost lansat la Romanian Venture Forum

Image

Cea de-a doua ediţie a forumului internaţional "Romanian Venture Forum", desfăşurată recent la Bucureşti, a fost marcată de două premiere şi anume lansarea acceleratorului pentru "Femei antreprenor" şi sesiunea de pitching pentru elevii de liceu.

Forumul a reunit 10 fonduri de venture capital (VC) locale şi internaţionale, organizaţii de profil, 200 de antreprenori şi aspiranţi.

"România trebuie să se familiarizeze profund cu soluţiile de finanţare pentru dezvoltare de business. Suntem restanţi pe scară largă la capitolul educaţiei financiare şi chiar dacă acest eveniment este dedicat elitelor din inovaţie tehnologică şi nu numai, drumul spre dezvoltarea economică trebuie parcurs de întreg mediul de business. Conform studiului Deloitte prezentat în cadrul RVF, comparativ cu alte ţări din Europa Centrală şi de Est, investiţiile în România în raport cu PIB-ul sunt în concordanţă cu indicatorii monitorizaţi de OECD, fiind de 0,16% în perioada 2015-2019, similar cu Cehia şi sub uşor nivelul Poloniei. În acelaşi interval, raportul fondurilor colectate în PIB a fost de 0,01%, faţă de 0,22% în Cehia şi 0,10% în Polonia. Dezvoltarea durabilă a economiei româneşti este strâns legată de accesul la fonduri de investiţie de tip venture capital, care reprezintă un motor esenţial pentru inovaţie, competitivitate şi progres pe termen lung, accelerând adoptarea tehnologiilor sustenabile şi contribuind la atingerea obiectivelor de mediu, sociale şi de guvernanţă (ESG), a declarat Cristina Chiriac, preşedinta Asociaţiei Naţionale a Antreprenorilor (ANAA), în deschiderea evenimentului.

 


Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO


La rândul său, Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului, a precizat că dezvoltarea mediului de afaceri are nevoie de încredere, deschidere la dialog şi predictibilitate iar povara fiscalităţii nu trebuie să cadă doar pe umerii celor care produc bani, astfel că, în 2024, s-a convenit să nu se discute despre taxe noi.

"Avem nevoie ca dumneavoastră să ajungeţi la acel nivel de dezvoltare care să ne dea siguranţa că, indiferent de câte situaţii de criză, de război, de pandemie sau orice orice altă natură ar exista, să le putem trece, fără temeri prea mari, pentru că avem capital românesc solid. Capitalul românesc în situaţii de criză e aşezat aici, nu pleacă şi pune umărul la orice soluţie este solicitată din partea Guvernului", a subliniat preşedintele Senatului.

 


Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO


El consideră că tinerii trebuie încurajaţi şi susţinuţi pentru a se implica în domeniul cercetării şi al dezvoltării.

Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a subliniat că România este o ţară care are o economie care încă evoluează sub potenţial şi este loc pentru foarte multe investiţii.

"Nu suntem într-o zonă în care să ne comparăm cu Germania, Franţa, Spania sau Italia, însă vom ajunge într-o zonă de genul acesta, în opinia mea, în 5-6 ani de zile. Ca să ajungem acolo, trebuie să avem curajul să investim în continuare. Dincolo de investiţiile publice, care înseamnă, de fapt, punerea la dispoziţie a unei infrastructuri de care să beneficieze economia, este vorba de investiţii private care trebuie ajutate atât cu capital intern, dar şi cu capital atras. Noi, ca guvernanţi, trebuie doar să găsim acele elemente de parteneriat, acele instrumente prin care să finanţăm economia românească, nu la nivelul la care am finanţat-o până acum, ci mult mai mult. Dincolo de a discuta despre ceea ce avem la dispoziţie ca instrumente financiare pentru ceea ce înseamnă fonduri de investiţii care să investească în economia românească, banii pe care îi avem prin PNNR, 400 de milioane de euro, consider că suntem încă timizi, şi nu ca stat. România trebuie să fie statul din această parte a Europei în care oportunităţile sunt mult mai mari decât în alte state în care deja s-a învestit, în care economia lucrează peste potenţial, aşa cum sunt statele dezvoltate. România este o ţară care are o economie care încă evoluează sub potenţial şi este loc pentru foarte multe investiţii", a precizat Câciu.

 


Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO


Bogdan Ivan, ministrul cercetării, inovării şi digitalizării, a precizat, în context, că România arte capacitatea de a se profila pe nişte domenii-cheie cum sunt tehnologiile emergente.

"Cred foarte mult în capacitatea noastră, ca ţară, de a se profila pe nişte domenii-cheie şi când spun asta mă refer la tehnologiile emergente, de la Strategia naţională de inteligenţă artificială, care în urmă cu doi sau trei ani părea ceva îndepărtat, SF, acum deja vedem că e parte din vieţile noastre de zi cu zi. Din acest punct de vedere, noi avem deja lansată strategia la care vă invit să contribuiţi în forma ei finală, pentru că până la finalul anului doresc să o adoptăm în Guvern. Suntem deja parte din reţeaua europeană de tehnologii Blockchain de două săptămâni. Avem un draft de strategie pentru tehnologii cuantice pe care îmi doresc foarte mult ca, în perioada următoare, să-l trecem prin Guvern să dezbatem cu industria, cu universităţile şi cu societatea civilă şi să fim lideri în ceea ce înseamnă software pentru quantum", a explicat Bogdan Ivan.

 


Sursa foto: ANAA


Forumul a fost structurat în 5 paneluri de discuţii, care au abordat teme precum tendinţele ecosistemului de venture capital european, provocările din piaţa de venture, factorii care contribuie la creşterea unui start-up, impactul inteligenţei artificiale asupra ecosistemului start-up-urilor din Europa Centrală şi de Est.

În cadrul evenimentului au fost organizate două sesiuni de pitching cu un juriu de specialitate, relevant pentru piaţa de venture capital atât locală, cât şi europeană.

La sesiunea de pitching dedicată antreprenorilor juniori organizată în premieră au concurat echipe de liceeni cu proiectele Uniserv, Noligy, Royal Saffron Gardens, EVExpress, Milenyum Soft. Noligy a fost câştigătorul desemnat de membrii juriului.

 


Sursa foto: ANAA


Dintre cele 6 startup-uri, Blindspot, Stailer, Tokero, Iflows, Carfix, Safeflows, selectate pe baza criteriilor de inovaţie, tracţiune, mobilitate sau potenţial de dezvoltare, care au concurat la sesiunea de pitching în faţa juriului, Blindspot a fost ales câştigător de membrii juriului care au ţinut cont de maturitate şi venituri.

 


Sursa foto: ANAA


RVF este iniţiat de Asociaţia Naţională a Antreprenorilor (ANAA) în parteneriat cu CONAF România şi PROEDUS, susţinut de Catalyst România şi ROPEA.

AGERPRES a fost partener media al evenimentului.

Asociaţia Naţională a Antreprenorilor (ANAA) este membră fondatoare a Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), organizaţie care reprezintă interesele antreprenorilor în spiritul european al egalităţii de gen şi al şanselor egale. CONAF are în componenţa sa 2 federaţii, 9 patronate, 19 asociaţii şi peste 5.500 de companii, cu peste 170.000 angajaţi.

Catalyst România este primul fond de venture capital din România cu focus pe tehnologie şi vizează investiţii în întreprinderi mici şi mijlocii excepţionale, cu creştere ridicată, din România şi regiune, conduse de echipe de management remarcabile. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 48

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 06-11-2026 10:34

Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, o nouă ofertă de titluri de stat Fidelis

Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, cea de-a 11-a ofertă publică de vânzare de titluri de stat Fidelis din acest an, prin intermediul Bursei de Valori București (BVB), care cuprinde șapte emisiuni, patru în lei și trei în euro, dintre care două sunt dedicate donatorilor de sânge, potrivit unui anunț al BVB.

Economic Intern 06-11-2026 10:27

Unitatea 1 de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național

Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica. 'În urma întrunirii condițiilor minime necesare, a

Economic Intern 06-11-2026 10:24

ANM: Cod galben de vânt în șase județe din zona Moldovei, pe parcursul zilei de vineri

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile, în șase județe din regiunea Moldovei. Potrivit meteorologilor, între orele 10:00 - 18:00, în județele Botoșani, Iași și Vaslui, temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze

Economic Intern 06-11-2026 09:59

Black Friday 2026/Circa 500 de milioane de lei, tranzacții procesate în primele ore de 'Black Friday' (procesator)

Volumul total al plăților procesate de PayU, până în jurul orei 9:00, este de aproximativ 500 de milioane de lei, în ziua de 'Black Friday', conform datelor prezentate, vineri, de Elena Gheorghe, manager de pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Până la această oră, avem undeva în

Economic Intern 06-11-2026 09:56

InfoCons: Consumatorii pot verifica alertele privind produsele periculoase din încă 15 țări, de Black Friday

Consumatorii pot consulta, prin intermediul aplicației InfoCons, alertele privind produsele nealimentare periculoase din încă 15 țări membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în urma unei actualizări realizate cu ocazia Black Friday 2026, potrivit unui comunicat al organizației. 'InfoCons extinde

Economic Intern 06-11-2026 09:50

Două piste suplimentare de control la Galați-Giurgiulești și o bandă separată pentru camioanele fără marfă la Albița-Leușeni

Autoritățile vamale și de frontieră din România și Republica Moldova au convenit asupra unui set de măsuri operaționale comune pentru fluidizarea traficului de camioane la frontiera dintre cele două state, printre care operaționalizarea a două piste suplimentare de control la postul vamal Galați-Giurgiulești și separarea fluxului de camioane fără încărcăt

Economic Intern 06-11-2026 09:39

Black Friday 2026/Comenzi de 259 milioane de lei, în primele 30 de minute la eMag

Valoarea comenzilor înregistrată în primele 30 de minute ale evenimentului 'Black Friday' 2026 organizat de eMag s-a ridicat la 259 de milioane de lei, cu 14% mai mult decât în anul anterior. Potrivit datelor retailerului, transmise, vineri, AGERPRES, minutul de aur a fost consemnat în minutul 19 de la sta

Economic Intern 06-11-2026 09:29

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a scăzut cu 4,6%, în primele nouă luni din 2026

Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut, în primele nouă luni din 2026, față de perioada similară a anului trecut, atât ca serie brută cu 4,6%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 4,9%, potrivit datelor publicate vin

Economic Intern 06-11-2026 08:36

A doua ediție a Concordia Summit 2026, vineri, în prezența vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu

Cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026 are loc, vineri, în prezența Roxanei Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (CE). La evenimentul organizat de Confederația Patronală Concordia, sunt așteptați, de asemenea, prim-ministrul Luca Niculescu, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare - acesta din urmă fiind anunțat la un panel de

Economic Intern 06-11-2026 05:25

Eveniment dedicat 'Black Friday' 2026 în România, organizat vineri

Procesatorul de plăți Pay U organizează, vineri, un eveniment dedicat ediției din acest an a 'Black Friday' - media center al informațiilor și analizelor în timp real. Potrivit organizatorilor, pe parcursul evenimentului, vor fi transmise primele date despre evoluția pieței și rezultatele unui studiu de specialitate, actualizarea

Economic Intern 05-11-2026 20:26

Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla

Economic Intern 05-11-2026 18:44

Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027

Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan

Economic Intern 05-11-2026 18:09

Kanani: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească, fără garanții de stat

Introducerea leasingului funciar ar putea permite atragerea unor finanțări suplimentare în agricultura românească, fără a fi necesare garanții de stat, printr-o modificare a legislației privind terenurile agricole, a declarat joi președintele Agricover, Jabbar Kanani, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035.

Economic Intern 05-11-2026 18:00

Ministerul Finanțelor așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru motorina utilizată de fermieri

Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, însă soluția trebuie să fie sustenabilă pentru buget și compatibilă cu legislația europeană, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Prețul la pompă

Economic Intern 05-11-2026 17:36

Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare

Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod