Preşedintele CCIB: Ucraina, un important partener comercial şi economic al României cu un potenţial deosebit de cooperare
Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) va furniza mediului de afaceri din Capitală informaţiile primite inclusiv de la Ambasada Ucrainei pentru pregătirea participării la programele de reconstrucţie a ţării vecine, a afirmat preşedintele CCIB, Iuliu Stocklosa.
La invitaţia preşedintelui Iuliu Stocklosa, Ihor Prokopchuk, ambasadorul Ucrainei în România, a efectuat o primă vizită de lucru la Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) fiind însoţit de Anna Honcharova, secretar I, coordonatoarea Secţiei economice şi Oleg Balika, secretar II cu probleme comercial-economice.
Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, la întâlnirea cu diplomaţii ucraineni din partea CCIB a mai participat Gabriela Iftene, director executiv.
"Preşedintele Iuliu Stocklosa a dat asigurări că întregul colectiv al Camerei bucureştene, cât şi membrii acesteia sunt solidari cu poporul ucrainean afectat în aceste momente dificile de acţiunile militare ale armatei ruse pe teritoriul ţării vecine", au precizat reprezentanţii Camerei bucureştene.
Potrivit preşedintelui CCIB, faptul că, în această perioadă dificilă pentru economia ţării vecine, schimburile comerciale bilaterale sunt pe un trend ascendent atingând valori record demonstrează disponibilitatea mediului de afaceri românesc, implicit şi a celui din Bucureşti, de a colabora cu firmele şi companiile ucrainene.
"Ucraina este un important partener comercial şi economic al ţării noastre cu un potenţial deosebit de cooperare economică, existând o tradiţie în relaţiile cu România. Faptul că în această perioadă dificilă pentru economia ţării vecine, schimburile comerciale bilaterale sunt pe un trend ascendent atingând valori record, demonstrează disponibilitatea mediului de afaceri românesc, implicit şi celui din Bucureşti, de a colabora cu firmele şi companiile ucrainene care sunt în funcţiune, atât prin preluarea de mărfuri care anterior se desfăceau pe alte pieţe, cât şi prin asigurarea cu produsele necesare pieţei din Ucraina. Vom furniza informaţiile primite, inclusiv de la Ambasada Ucrainei, membrilor noştri, în general mediului de afaceri din Capitală, pentru pregătirea participării la programele de reconstrucţie a ţării vecine", a declarat preşedintele Stocklosa.
În cadrul întâlnirii, a fost prezentată modalitatea propusă de CCIB în sprijinul livrărilor de produse ucrainene la export, în special cereale şi ulei alimentar folosind transportul fluvial/maritim cu barje pe Dunăre şi nave maritime din "Portul Comercial Sulina-SA", al cărui preşedinte al Consiliului de Administraţie este Iuliu Stocklosa. Această activitate ar putea deveni operaţională încă în cursul acestui an.
La rândul său, ambasadorul Ihor Prokopchuk a apreciat bunele relaţii ale CCIB cu Secţia economică a Ambasadei Ucrainei la Bucureşti, asigurând de tot sprijinul său pentru continuarea unui dialog constructiv pe linia consolidării şi dezvoltării cooperării economice dintre firmele bucureştene şi cele din Ucraina. În context a promis susţinerea sa pentru semnarea unui nou Acord de cooperare între CCIB şi Camera de Comerţ şi Industrie din Kiev, convenit în principiu între părţi.
Totodată, a invitat firmele şi companiile bucureştene să participe la procesul de privatizare în curs de desfăşurare, prezentând ultimul Program al Fondului Proprietăţii de Stat din Ucraina şi a transmis spre examinare o listă cu nevoi umanitare pentru sectorul educaţional al Ucrainei (calculatoare, laptopuri, tablete chiar şi folosite, în special pentru asigurarea accesului tinerilor din zonele defavorizate la procesul de educaţie la distanţă).
"În finalul întâlnirii s-a făcut o vizită a spaţiilor destinate evenimentelor promoţionale din cadru Palatului CCIB care ar putea fi folosite de Ambasada Ucrainei şi firmele ucrainiene, lansându-se şi propunerea organizării în prima parte a anului viitor a Zilei Oportunităţilor de Afaceri (ZOA-Ucraina), dedicată promovării colaborării comercial-economice între cele două ţări", se mai precizează în comunicat.
În 2022, volumul comerţului bilateral a fost unul record de 3,9 miliarde dolari (+61,6% faţă de 2021), din care exportul 1,6 miliarde dolari (+90,6%), iar importul 2,3 miliarde dolari (+46,2%). Trendul ascendent a continuat şi în primele 8 luni ale acestui an, la 31 august volumul schimburilor comerciale înregistrând 3 miliarde dolari (+41,4% comparativ cu perioada similară din 2022), din care exportul 1,9 miliarde dolari, iar importul 1,1 miliarde dolari.
La 30 septembrie 2023 erau înregistrate în ţara noastră 1.947 societăţi cu capital ucrainean, totalul investiţiilor firmelor din această ţară fiind de 114,7 milioane dolari, reprezentând 0,18% din capitalul străin, plasând Ucraina pe locul 32 în topul ţărilor investitoare în România. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sindicaliștii cer Ministerului Agriculturii clarificări privind o eventuală reorganizare a APIA
Federația Agro-Star 2022 solicită Ministerului Agriculturii clarificarea publică a eventualelor intenții privind reorganizarea sau reducerea personalului Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), precum și organizarea de urgență a unei întâlniri cu reprezentanții salariaților, potrivit unui comunicat transmis luni. Federația &icir
Nazare: Confirmarea ratingului de către S&P, după Fitch și Moody's, transmite semnale pozitive pe piețe
Confirmarea ratingului României de către agenția S&P, după deciziile similare ale Fitch și Moody's, transmite semnale pozitive pe piețe, iar randamentele titlurilor de stat au scăzut luni cu 10-20 de puncte de bază, în funcție de maturitate, a anunțat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Semnale pozitiv
VIDEO Isărescu: Fotografiile lui Lucian Tudose constituie o arhivă imagistică valoroasă a unor momente importante
Fotografiile realizate de Lucian Tudose de-a lungul unei cariere de peste trei decenii constituie o arhivă imagistică valoroasă a unor momente importante din istoria recentă a României, a declarat luni guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, la dezbaterea prilejuită de apariția volumului 'Fotografiile vorbesc - Povestea vieții mele
Ministrul Agriculturii anunță măsuri pentru fluidizarea exporturilor de cereale românești
Ordinul ministrului Transporturilor privind regimul de acceptanță a trenurilor de marfă în stațiile care deservesc Portul Constanța ar putea fi modificat pentru fluidizarea exporturilor de cereale românești, a anunțat, luni, ministrul Agriculturii, Tanczos Barna. 'În această dimineață, împreună cu ministrul transporturilor, Radu Mir
Mihailov: Agenția pentru Dezvoltare Regională luptă împotriva segregării urbane, un fenomen prezent în orașele noastre
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) finanțează locuințe sociale pentru persoanele defavorizate, oferind fonduri municipalităților pentru a achiziționa apartamente de pe piața liberă, și luptă împotriva segregării urbane, un fenomen prezent în orașele noastre, în special în cele mari, a afirmat, luni, Luminița Mihailov, director general la Agenți
Pîslaru: Ne propunem ca până la finalul anului să asigurăm finanțarea pentru un hub deep-tech
România își propune ca până la finalul acestui an să asigure finanțarea pentru un hub deep-tech, din fonduri de coeziune, proiectul urmând să sprijine conectarea ecosistemului românesc la instrumentele Consiliului European pentru Inovare (EIC), a declarat, luni, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.
ANSVSA pregătește reluarea exporturilor de ovine către Libia
O delegație oficială din Libia efectuează, în perioada 5-10 octombrie, o vizită de lucru în România pentru evaluarea condițiilor tehnice și sanitare necesare reluării și securizării exporturilor de animale vii, în perspectiva implementării Planului de Acțiune pentru reluarea exporturilor, a anunțat luni Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pen
Venera Vlad (BERD): Există o nevoie reală în sectorul locuințelor la prețuri accesibile, în special în marile municipii
Există o nevoie reală, semnificativă, în sectorul locuințelor la prețuri accesibile, în special în marile municipii, situație cu care se confruntă atât România, cât și alte țări din regiune, a declarat, luni, Venera Vlad, director asociat la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), la un eveniment de specialitate.
Scăderea nivelului de trai și sărăcia, printre principalele îngrijorări economice ale românilor (Monitorul Social)
Scăderea nivelului de trai și sărăcia sunt principalele motive de îngrijorare pentru români, iar temerile lor sunt mai accentuate decât în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, arată datele din Eurobarometrul privind percepția europenilor asupra economiei, prelucrate de Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România
ANIS: Afacerile sectorului IT&C din România au ajuns la 23,6 miliarde de euro; absorbția de tehnologie în economie, modestă
România are un sector IT&C de aproximativ 23,6 miliarde de euro în cifră de afaceri, cu o contribuție directă de 6,67% la PIB și circa 25,6% din exporturile de servicii, însă capacitatea de a absorbi tehnologie în economia internă rămâne modestă, susține directoarea executivă a Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii (ANIS)
ANM: Vreme în general caldă, cu intervale de ploi pe arii restrânse, în următoarele două săptămâni
Vremea se va menține caldă pe parcursul următoarelor două săptămâni (5 - 18 octombrie), la nivel național, chiar dacă se vor semnala și intervale cu scăderi ale valorile termice maxime, în timp ce precipitațiile vor apărea mai mult local aproape pe întreaga perioadă analizată, relevă prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Național
Kover (MDLPA): Strategia pentru Locuințe din 2022 trebuie actualizată cu nevoile reale din teritoriu
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) dispune de o Strategie Națională pentru Locuințe, elaborată și aprobată în 2022, dar care trebuie actualizată cu nevoile reale din teritoriu, a afirmat, luni, Kover Orsolya Maria, secretar de stat în MDLPA, la un eveniment privind locuințele accesibile. 'Minis
FIDES: România are nevoie de politici publice și de fonduri europene pentru proiecte de locuințe accesibile
Autoritățile, instituțiile europene, sectorul financiar, dezvoltatorii imobiliari și societatea civilă au rolul de a atrage atenția asupra provocărilor legate de locuințele la prețuri accesibile, de a contribui la politici publice eficiente și de a ajuta România să mobilizeze fonduri și finanțări europene pentru proiecte concrete, a declarat, luni, președintele
UNSAR: Doar 17% dintre români spun că ar avea economii suficiente pentru a acoperi costurile unui dezastru
Doar 17% dintre români declară că ar avea economii suficiente pentru a face față consecințelor financiare ale unui dezastru natural sau ale unui incident major care le-ar afecta locuința, potrivit celei mai recente cercetări sociologice realizate de IRES pentru Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).
Pîslaru: României îi lipsește o viziune coordonată asupra sectorului locuințelor
României îi lipsește, în acest moment, o viziune coordonată asupra sectorului locuințelor, domeniu care se îndreaptă în direcția corectă, cu sprijinul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a declarat, luni, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, la un evenimen




