logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Sindicatul Unit TAROM solicită exceptarea companiei aeriene de la aplicarea Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare

Imagine din galeria Agerpres

Sindicatul Unit TAROM solicită autorităţilor exceptarea companiei TAROM de la aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare deoarece aceste măsuri "vor pune compania în inferioritate concurenţială în raport cu operatorii privaţi din domeniu, într-un mediu concurenţial acerb şi complet liberalizat".

Potrivit sindicaliştilor, aplicarea Legii menţionate ar genera implicaţii negative majore asupra asigurării continuităţii în condiţii de siguranţă a serviciilor de transport aerian ale TAROM şi vor conduce la un impact social negativ asupra angajaţilor proprii.

"Prevederile Legii ar urma să instituie condiţii restrictive pentru TAROM, de natură să pună compania în inferioritate concurenţială, deoarece vor conduce la crearea unui cadru de funcţionare necompetitiv în raport cu operatorii privaţi din domeniu, într-un mediu concurenţial acerb şi complet liberalizat în ceea ce priveşte accesul pe piaţa serviciilor de transport aerian şi politicile tarifare, la limitarea dezvoltării şi la adâncirea unui deficit, deja existent, de personal specializat în cadrul companiei, împiedicând angajarea sau menţinerea personalului înalt specializat prin pachete salariale atractive în raport cu oferta din piaţa muncii şi gestionarea flexibilă a bugetului de salarii, în funcţie de necesităţile de operare, dar şi de fluctuaţiile manifestate pe piaţa muncii din domeniul aviaţiei comerciale", menţionează sindicaliştii, într-o scrisoare deschisă adresată Prim-ministrul Romaniei, Marcel Ciolacu.

Totodată, reprezentanţii Sindicatul Unit TAROM susţin că astfel de restricţii vor avea drept consecinţă "limitarea conducerii executive de a adapta structura organizaţională pentru implementarea cu celeritate a anumitor reglementări internaţionale în domeniul specific al aviaţiei civile, din cauza birocraţiei şi limitărilor bugetare care se impun în cazul entităţilor publice finanţate preponderent sau integral din venituri bugetare, însă nu sunt specifice întreprinderilor de la care se aşteaptă eficienţă şi competitivitate".

"Obiectivul fundamental al unei companii aeriene comerciale de linie este de a transporta pe calea aerului, în mod regulat, pasageri şi marfă în condiţii de siguranţă, securitate şi profitabilitate, cu respectarea condiţiilor de certificare din certificatul de operator aerian şi ale reglementărilor în baza cărora a fost emis acest certificat", se menţionează în document.

Potrivit sursei citate, TAROM este o întreprindere publică finanţată integral din venituri proprii, care acţionează într-o piaţă concurenţială, în permanentă schimbare. Astfel, restricţiile impuse prin prevederile Legii, care pot fi explicabile în cazul unor întreprinderi publice care acţionează într-o piaţă neconcurenţială, în cazul TAROM vor împiedica derularea eficientă a activităţilor economice.

"TAROM nu va putea deveni profitabilă în aceste condiţii concurenţiale, în care operatorii aerieni privaţi concurenţi, români sau străini, nu trebuie să facă faţă unor condiţii restrictive în gestionarea resurselor umane, materiale şi tehnice, astfel că se impune exceptarea Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române - TAROM S.A. de la aplicarea prevederilor prin care operatorul aerian naţional va fi pus în dezavantaj concurenţial, ca urmare a imposibilităţii de a asigura un regim de normalitate în vederea soluţionării operative a cerinţelor pieţii", susţin sindicaliştii.

De asemenea, punerea în aplicare de către TAROM a acestor dispoziţii ar periclita programul de restructurare derulat de TAROM, notificat Comisiei Europene.

"Procesul de restructurare a personalului TAROM a fost demarat în luna ianuarie 2021 şi a fost finalizat în luna august 2023, înainte de adoptarea Legii nr. 296/2023", mai arată documentul.

Astfel, pentru elaborarea noii structuri organizaţionale s-a procedat la analiza volumului de activitate şi a gradului de încărcare a salariaţilor pentru fiecare structură din cadrul companiei, iar definirea noii organizaţii şi dimensionarea acesteia s-a făcut în funcţie de volumul de activitate previzionat şi strategia viitoare.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi a crescut în acelaşi timp cu aviaţia românească. TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi este membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu) 

Afisari: 54

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 06-11-2026 12:29

CNAB: La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, după amenințarea cu bombă în aeronava Tarom Praga-București

Traficul aerian se desfășoară în siguranță, pe Aeroportul Henri Coandă București, fără probleme, conform planului de zbor, iar la nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului, după amenințarea cu bombă privind zborul ROT226 Tarom Praga - București, informează Compania Națională Aeroportur

Economic Intern 06-11-2026 11:45

Șucu: Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte

Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte și merge unde găsește piață, viziune și încredere, a declarat vineri, Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Anul acesta vorbim despre capital, capital financiar, capital uman, capital de încredere și ce înseamnă

Economic Intern 06-11-2026 11:38

Chirițoiu: 91% din volumul ajutoarelor de stat s-a dus la firme cu capital românesc

Ajutoarele de stat acordate de România s-au dus în proporție de 91% la firmele cu capital românesc și doar 9% au ajuns la cele cu capital majoritar străin, a afirmat, vineri, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ieri am prezentat raportul. Periodic prezentăm Guvernului

Economic Intern 06-11-2026 10:34

Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, o nouă ofertă de titluri de stat Fidelis

Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, cea de-a 11-a ofertă publică de vânzare de titluri de stat Fidelis din acest an, prin intermediul Bursei de Valori București (BVB), care cuprinde șapte emisiuni, patru în lei și trei în euro, dintre care două sunt dedicate donatorilor de sânge, potrivit unui anunț al BVB.

Economic Intern 06-11-2026 10:27

Unitatea 1 de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național

Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica. 'În urma întrunirii condițiilor minime necesare, a

Economic Intern 06-11-2026 10:24

ANM: Cod galben de vânt în șase județe din zona Moldovei, pe parcursul zilei de vineri

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile, în șase județe din regiunea Moldovei. Potrivit meteorologilor, între orele 10:00 - 18:00, în județele Botoșani, Iași și Vaslui, temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze

Economic Intern 06-11-2026 09:59

Black Friday 2026/Circa 500 de milioane de lei, tranzacții procesate în primele ore de 'Black Friday' (procesator)

Volumul total al plăților procesate de PayU, până în jurul orei 9:00, este de aproximativ 500 de milioane de lei, în ziua de 'Black Friday', conform datelor prezentate, vineri, de Elena Gheorghe, manager de pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Până la această oră, avem undeva în

Economic Intern 06-11-2026 09:56

InfoCons: Consumatorii pot verifica alertele privind produsele periculoase din încă 15 țări, de Black Friday

Consumatorii pot consulta, prin intermediul aplicației InfoCons, alertele privind produsele nealimentare periculoase din încă 15 țări membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în urma unei actualizări realizate cu ocazia Black Friday 2026, potrivit unui comunicat al organizației. 'InfoCons extinde

Economic Intern 06-11-2026 09:50

Două piste suplimentare de control la Galați-Giurgiulești și o bandă separată pentru camioanele fără marfă la Albița-Leușeni

Autoritățile vamale și de frontieră din România și Republica Moldova au convenit asupra unui set de măsuri operaționale comune pentru fluidizarea traficului de camioane la frontiera dintre cele două state, printre care operaționalizarea a două piste suplimentare de control la postul vamal Galați-Giurgiulești și separarea fluxului de camioane fără încărcăt

Economic Intern 06-11-2026 09:39

Black Friday 2026/Comenzi de 259 milioane de lei, în primele 30 de minute la eMag

Valoarea comenzilor înregistrată în primele 30 de minute ale evenimentului 'Black Friday' 2026 organizat de eMag s-a ridicat la 259 de milioane de lei, cu 14% mai mult decât în anul anterior. Potrivit datelor retailerului, transmise, vineri, AGERPRES, minutul de aur a fost consemnat în minutul 19 de la sta

Economic Intern 06-11-2026 09:29

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a scăzut cu 4,6%, în primele nouă luni din 2026

Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut, în primele nouă luni din 2026, față de perioada similară a anului trecut, atât ca serie brută cu 4,6%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 4,9%, potrivit datelor publicate vin

Economic Intern 06-11-2026 08:36

A doua ediție a Concordia Summit 2026, vineri, în prezența vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu

Cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026 are loc, vineri, în prezența Roxanei Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (CE). La evenimentul organizat de Confederația Patronală Concordia, sunt așteptați, de asemenea, prim-ministrul Luca Niculescu, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare - acesta din urmă fiind anunțat la un panel de

Economic Intern 06-11-2026 05:25

Eveniment dedicat 'Black Friday' 2026 în România, organizat vineri

Procesatorul de plăți Pay U organizează, vineri, un eveniment dedicat ediției din acest an a 'Black Friday' - media center al informațiilor și analizelor în timp real. Potrivit organizatorilor, pe parcursul evenimentului, vor fi transmise primele date despre evoluția pieței și rezultatele unui studiu de specialitate, actualizarea

Economic Intern 05-11-2026 20:26

Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla

Economic Intern 05-11-2026 18:44

Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027

Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan