Lazea: Dacă unul din costurile pachetului fiscal este o inflaţie mai mare trebuie acceptat şi asumat
Dacă unul din costurile pachetului fiscal este o inflaţie mai mare, atunci acesta este un cost care trebuie acceptat şi asumat, a afirmat, joi, economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea.
"O să iau pălăria de bancher central pentru 30 de secunde şi o să spun aşa că titlurile din ziare, titlurile de senzaţie, că BNR dă de pământ cu programul fiscal al guvernului care nu ştiu ce, pentru că va duce la inflaţie, astea sunt nişte invenţii jurnalistice pur şi simplu. Dacă costul, unul din costurile pachetului fiscal, este o inflaţie mai mare, este un cost care trebuie acceptat şi asumat, aşa cum noi toţi, individual, va trebui să acceptăm costuri individuale. Am spus-o. Nu se poate fără un cost toată problema rezolvată. Deci, BNR nu dă de pământ cu inflaţia care rezultă din pachetul fiscal. Din contră, cu cât mai repede se rezolvă, cu atât inflaţia este tranzitorie şi revenim la o normalitate", a spus Valentin Lazea, la evenimentul cu tema "Între Deficit Bugetar şi Economie Sustenabilă", organizat de Oxygen Events.
Valentin Lazea a făcut referire în discursul său la un interviu acordat de Klaas Knot, guvernator al Băncii Naţionale a Olandei, în care acesta a spus că este posibil un compromis, şi anume să existe mai mult spaţiu fiscal la nivelul Uniunii Europene, dacă germanii vor fi de acord, dar cu preţul a mai puţin spaţiu la nivelul ţărilor.
"Cu alte cuvinte, nu vă bucuraţi voi, românilor, că vi se va da mai mult spaţiu de joc şi de deficite mari, şi aşa mai parte. Din contră, e un quid pro pro. Dacă ţările, inclusiv România, arată că pot să-şi ţină finanţele mai strânse şi mult mai strânse decât până acum, atunci se poate la nivel european, şi Germania poate fi convinsă, dar numai în acele condiţii, nu în altele, ca punga europeană să fie mai generoasă şi unele achiziţii, cum ar fi medicamente, armament ş.a.m.d. energie să se vadă la nivel european. Deci trebuie să explicăm poporului român ca să nu se aştepte că Europa acum o să închidă ochii la toate prostiile fiscale ale unor ţări ca a noastră. Şi apropos de bad governance culture. Să luăm Italia, da? Păi Italia are de nu ştiu câţi ani surplus bugetar primar. Noi avem deficit primar bugetar de circa 4%. Deci asta nu e bad governance culture, e worst governance culture", a declarat Valentin Lazea.
De asemenea, el a precizat că este de acord cu faptul că nu numai clasa politică este de vină, ci şi publicul, din cauza inculturii financiare, dar şi din faptul că mulţi din cei de sub 40 de ani au crescut într-o cultură a îndreptăţirii, că totul li se cuvine.
"Că li se cuvine să aibă casă la 25 de ani, maşină la 18 ani, lumină care să le curgă din tavan, apă din robinet ş.a.m.d. Cu aceste generaţii care vin din urmă, mi se pare mai mult decât iluzoriu să speri cum zicea Alexandra (Alexandra Smedoiu, partener Servicii Fiscale, Deloitte România - n.r.) că munca va deveni o necesitate. Păi, ăştia nu ştiu cum să fugă de muncă în secunda doi, ăştia de care vorbesc eu, şi dacă ar putea să fenteze cu 20 de ani să iasă la pensie mai repede, asta ar face. Şi iarăşi nu pot să fiu de acord cu optimismul lui Andrei (Andrei Rădulescu - director Analiză macroeconomică, Banca Transilvania , n,r.) că aceste generaţii care nu ştiu decât să ceară şi să creadă că li se cuvine totul, vezi Doamne, să fie ele de acord, să vină un algoritm şi să conducă finanţele? Păi ăştia o să iasă în stradă în secunda doi, pentru că educaţia lor a fost făcută din fragedă pruncie că ei trebuie să ceară şi că li se cuvine. Deci, bottom line este că noi toţi cei de faţă ar trebui să fim mult mai vocali în procesul educaţiei primare, nici nu ştiu, educaţiei de bază. Să le spunem la toţi ăştia: băi, treziţi-vă, nu vă mai uitaţi la seriale americane unde toţi au maşini, case, femei şi nu ştiu ce. Treziţi-vă şi vedeţi că pe pământul ăsta lucrurile se câştigă greu şi cu sudoare, nu cu bitcoin-uri, nu cu şmecherii, nu cu droguri. Da? Dezbaterea asta nici nu are loc în România. Despre ce vorbim? Plăcere de a munci după pensie? Cine dracu să facă aşa ceva, într-o ţară în care vin toţi cu cultură de entitlement", a mai spus Valentin Lazea.
El a menţionat că declaraţiile reprezintă opiniile proprii şi nu punctul de vedere al băncii centrale.AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CNAB: La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, după amenințarea cu bombă în aeronava Tarom Praga-București
Traficul aerian se desfășoară în siguranță, pe Aeroportul Henri Coandă București, fără probleme, conform planului de zbor, iar la nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului, după amenințarea cu bombă privind zborul ROT226 Tarom Praga - București, informează Compania Națională Aeroportur
Șucu: Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte
Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte și merge unde găsește piață, viziune și încredere, a declarat vineri, Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Anul acesta vorbim despre capital, capital financiar, capital uman, capital de încredere și ce înseamnă
Chirițoiu: 91% din volumul ajutoarelor de stat s-a dus la firme cu capital românesc
Ajutoarele de stat acordate de România s-au dus în proporție de 91% la firmele cu capital românesc și doar 9% au ajuns la cele cu capital majoritar străin, a afirmat, vineri, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ieri am prezentat raportul. Periodic prezentăm Guvernului
Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, o nouă ofertă de titluri de stat Fidelis
Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, cea de-a 11-a ofertă publică de vânzare de titluri de stat Fidelis din acest an, prin intermediul Bursei de Valori București (BVB), care cuprinde șapte emisiuni, patru în lei și trei în euro, dintre care două sunt dedicate donatorilor de sânge, potrivit unui anunț al BVB.
Unitatea 1 de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica. 'În urma întrunirii condițiilor minime necesare, a
ANM: Cod galben de vânt în șase județe din zona Moldovei, pe parcursul zilei de vineri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile, în șase județe din regiunea Moldovei. Potrivit meteorologilor, între orele 10:00 - 18:00, în județele Botoșani, Iași și Vaslui, temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze
Black Friday 2026/Circa 500 de milioane de lei, tranzacții procesate în primele ore de 'Black Friday' (procesator)
Volumul total al plăților procesate de PayU, până în jurul orei 9:00, este de aproximativ 500 de milioane de lei, în ziua de 'Black Friday', conform datelor prezentate, vineri, de Elena Gheorghe, manager de pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Până la această oră, avem undeva în
InfoCons: Consumatorii pot verifica alertele privind produsele periculoase din încă 15 țări, de Black Friday
Consumatorii pot consulta, prin intermediul aplicației InfoCons, alertele privind produsele nealimentare periculoase din încă 15 țări membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în urma unei actualizări realizate cu ocazia Black Friday 2026, potrivit unui comunicat al organizației. 'InfoCons extinde
Două piste suplimentare de control la Galați-Giurgiulești și o bandă separată pentru camioanele fără marfă la Albița-Leușeni
Autoritățile vamale și de frontieră din România și Republica Moldova au convenit asupra unui set de măsuri operaționale comune pentru fluidizarea traficului de camioane la frontiera dintre cele două state, printre care operaționalizarea a două piste suplimentare de control la postul vamal Galați-Giurgiulești și separarea fluxului de camioane fără încărcăt
Black Friday 2026/Comenzi de 259 milioane de lei, în primele 30 de minute la eMag
Valoarea comenzilor înregistrată în primele 30 de minute ale evenimentului 'Black Friday' 2026 organizat de eMag s-a ridicat la 259 de milioane de lei, cu 14% mai mult decât în anul anterior. Potrivit datelor retailerului, transmise, vineri, AGERPRES, minutul de aur a fost consemnat în minutul 19 de la sta
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a scăzut cu 4,6%, în primele nouă luni din 2026
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut, în primele nouă luni din 2026, față de perioada similară a anului trecut, atât ca serie brută cu 4,6%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 4,9%, potrivit datelor publicate vin
A doua ediție a Concordia Summit 2026, vineri, în prezența vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu
Cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026 are loc, vineri, în prezența Roxanei Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (CE). La evenimentul organizat de Confederația Patronală Concordia, sunt așteptați, de asemenea, prim-ministrul Luca Niculescu, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare - acesta din urmă fiind anunțat la un panel de
Eveniment dedicat 'Black Friday' 2026 în România, organizat vineri
Procesatorul de plăți Pay U organizează, vineri, un eveniment dedicat ediției din acest an a 'Black Friday' - media center al informațiilor și analizelor în timp real. Potrivit organizatorilor, pe parcursul evenimentului, vor fi transmise primele date despre evoluția pieței și rezultatele unui studiu de specialitate, actualizarea
Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla
Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027
Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan











