Şeful ANRE, despre tranziţia energetică: Ţinem cont de ţintele impuse de Comisia Europeană, dar şi de profilul României
Tranziţia energetică este un proces ireversibil în care ţinem cont de toate ţintele impuse de Comisia Europeană, dar trebuie să luăm în calcul şi profilul pe care îl are România, a declarat, marţi, la o conferinţă de specialitate, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu.
"Tranziţia energetică este un proces ireversibil. Odată început, nu mai putem să dăm înapoi. Suntem în mijlocul tranziţiei energetice, suntem într-o cursă de a ne atinge ţintele ambiţioase. Lucrul acesta se face într-un plan pe care Ministerul Energiei l-a pus la punct şi chiar actualizează Planul Naţional Integrat în Domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice, care este un plan ambiţios. Ţinem cont de toate ţintele impuse de Comisia Europeană, dar trebuie să ţinem cont şi de profilul pe care îl are România. Evident că trebuie să ţinem cont de zăcămintele de gaze naturale pe care le avem, acest combustibil de tranziţie pe care îl vom folosi pentru a finanţa tranziţia energetică. Cred eu că merg 'mână în mână' toate demersurile României de a-şi atinge ţintele cu privire la proiectele din regenerabil, o bază solidă în ceea ce priveşte producţia de gaze naturale", a menţionat Niculescu.
El a precizat că apetitul pentru investiţii în domeniul regenerabil continuă şi doar marţi Comitetul de reglementare a aprobat autorizaţiile de înfiinţare pentru capacităţi de energie regenerabilă de aproximativ 130 de megawaţi.
"De asemenea, ţinând cont şi de ambiţiile pe care le avem în sectorul nuclear, numai astăzi în Comitetul de reglementare am aprobat autorizaţii de înfiinţare pentru capacităţi de energie regenerabilă de aproximativ 130 de megawaţi. Apetitul pentru investiţii în domeniul regenerabil continuă. Intenţia investitorilor ne arată că suntem în mijlocul tranziţiei. La programele derulate de Ministerul Energiei cu privire la finanţarea producerii de energie electrică din surse regenerabile, înţeleg că sunt aproximativ 70-80 de contracte semnate deja", a susţinut acesta.
Preşedintele ANRE este de părere că operatorii de distribuţie şi operatorul de transport trebuie să ţină pasul cu investiţiile derulate, iar consolidarea reţelelor să ducă la preluarea întregii energii produse.
"Operatorii de distribuţie şi operatorul de transport trebuie să ţină pasul cu aceste investiţii, în aşa fel încât întărirea reţelelor de distribuţie şi a reţelei de transport să facă faţă investiţiilor din domeniul regenerabil şi să poată să preia toată energia produsă. Toţi operatorii de distribuţie se pregătesc. Au depus proiecte la Ministerul Energiei pentru Fondul pentru modernizare, în aşa fel încât să-şi poată dezvolta şi întări reţelele. Eu vreau să transmit un mesaj optimist din punctul de vedere al autorităţii de reglementare: n-avem niciun motiv să punem bariere în calea acestor investiţii. Încercăm să adaptăm cadrul de reglementare ca de la momentul în care un investitor vine şi ia decizia de a investi până la momentul în care primii megawaţi/oră sunt livraţi şi introduşi în reţea, să fie unul cât mai comprimat. Până la urmă, interesul ţării noastre este acela de a avea o putere instalată cât mai mare, o cantitate de energie electrică produsă într-un mod cât mai sustenabil şi, din punct de vedere financiar pentru consumatorul final, clientul casnic sau clientul non-casnic. După părerea mea, consumatorii trebuie puşi în centrul sistemului energetic", a spus şeful autorităţii de reglementare.
Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG), sub înaltul patronaj al Ministerului Energiei, organizează în perioada 7 - 8 noiembrie cea de-a VI-a ediţie a evenimentului Romanian International Gas Conference - RIGC 2023, cu tema "Redefinirea securităţii aprovizionării. Potenţialul noilor tehnologii pentru o tranziţie energetică durabilă". AGERPRES/(A - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CNAB: La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, după amenințarea cu bombă în aeronava Tarom Praga-București
Traficul aerian se desfășoară în siguranță, pe Aeroportul Henri Coandă București, fără probleme, conform planului de zbor, iar la nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului, după amenințarea cu bombă privind zborul ROT226 Tarom Praga - București, informează Compania Națională Aeroportur
Șucu: Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte
Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte și merge unde găsește piață, viziune și încredere, a declarat vineri, Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Anul acesta vorbim despre capital, capital financiar, capital uman, capital de încredere și ce înseamnă
Chirițoiu: 91% din volumul ajutoarelor de stat s-a dus la firme cu capital românesc
Ajutoarele de stat acordate de România s-au dus în proporție de 91% la firmele cu capital românesc și doar 9% au ajuns la cele cu capital majoritar străin, a afirmat, vineri, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ieri am prezentat raportul. Periodic prezentăm Guvernului
Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, o nouă ofertă de titluri de stat Fidelis
Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, cea de-a 11-a ofertă publică de vânzare de titluri de stat Fidelis din acest an, prin intermediul Bursei de Valori București (BVB), care cuprinde șapte emisiuni, patru în lei și trei în euro, dintre care două sunt dedicate donatorilor de sânge, potrivit unui anunț al BVB.
Unitatea 1 de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica. 'În urma întrunirii condițiilor minime necesare, a
ANM: Cod galben de vânt în șase județe din zona Moldovei, pe parcursul zilei de vineri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile, în șase județe din regiunea Moldovei. Potrivit meteorologilor, între orele 10:00 - 18:00, în județele Botoșani, Iași și Vaslui, temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze
Black Friday 2026/Circa 500 de milioane de lei, tranzacții procesate în primele ore de 'Black Friday' (procesator)
Volumul total al plăților procesate de PayU, până în jurul orei 9:00, este de aproximativ 500 de milioane de lei, în ziua de 'Black Friday', conform datelor prezentate, vineri, de Elena Gheorghe, manager de pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Până la această oră, avem undeva în
InfoCons: Consumatorii pot verifica alertele privind produsele periculoase din încă 15 țări, de Black Friday
Consumatorii pot consulta, prin intermediul aplicației InfoCons, alertele privind produsele nealimentare periculoase din încă 15 țări membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în urma unei actualizări realizate cu ocazia Black Friday 2026, potrivit unui comunicat al organizației. 'InfoCons extinde
Două piste suplimentare de control la Galați-Giurgiulești și o bandă separată pentru camioanele fără marfă la Albița-Leușeni
Autoritățile vamale și de frontieră din România și Republica Moldova au convenit asupra unui set de măsuri operaționale comune pentru fluidizarea traficului de camioane la frontiera dintre cele două state, printre care operaționalizarea a două piste suplimentare de control la postul vamal Galați-Giurgiulești și separarea fluxului de camioane fără încărcăt
Black Friday 2026/Comenzi de 259 milioane de lei, în primele 30 de minute la eMag
Valoarea comenzilor înregistrată în primele 30 de minute ale evenimentului 'Black Friday' 2026 organizat de eMag s-a ridicat la 259 de milioane de lei, cu 14% mai mult decât în anul anterior. Potrivit datelor retailerului, transmise, vineri, AGERPRES, minutul de aur a fost consemnat în minutul 19 de la sta
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a scăzut cu 4,6%, în primele nouă luni din 2026
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut, în primele nouă luni din 2026, față de perioada similară a anului trecut, atât ca serie brută cu 4,6%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 4,9%, potrivit datelor publicate vin
A doua ediție a Concordia Summit 2026, vineri, în prezența vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu
Cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026 are loc, vineri, în prezența Roxanei Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (CE). La evenimentul organizat de Confederația Patronală Concordia, sunt așteptați, de asemenea, prim-ministrul Luca Niculescu, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare - acesta din urmă fiind anunțat la un panel de
Eveniment dedicat 'Black Friday' 2026 în România, organizat vineri
Procesatorul de plăți Pay U organizează, vineri, un eveniment dedicat ediției din acest an a 'Black Friday' - media center al informațiilor și analizelor în timp real. Potrivit organizatorilor, pe parcursul evenimentului, vor fi transmise primele date despre evoluția pieței și rezultatele unui studiu de specialitate, actualizarea
Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla
Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027
Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan











