Burduja: Avem câteva lucruri de făcut în zona de inovare, cercetare pe partea de energie şi cred că suntem pregătiţi ca ţară
România are câteva lucruri de făcut pe zona de cercetare, inovare în energie, respectiv noi investiţii, şi este pregătită, pentru că are resursele disponibile, a declarat marţi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, menţionând în acest sens biocombustibilii şi hidrogenul.
"Avem câteva lucruri de făcut în zona de inovare, cercetare, noi investiţii. Şi cred că suntem pregătiţi, ca ţară, pentru că avem resursele disponibile, împreună cu partenerii din regiune, să implementăm astfel de proiecte. Discutăm de Fondul de modernizare. Vorbim de peste 16 miliarde de euro, la care se adaugă PNRR-ul, şi am identificat şi câteva subiecte cheie", a spus Burduja la Romanian International Gas Conference - RIGC 2023.
Acesta a vorbit în context despre biocombustibili şi a subliniat că a fost gândit deja un program cheie şi va fi alocată o sumă de circa 500 de milioane de euro pentru o schemă de stat ce urmează să fie finalizată.
"România este poziţionată într-un loc privilegiat şi sperăm să avem parteneriate şi cu alte state din regiune pentru producţia de biocombustibili, de biocarburanţi. Şi am gândit deja un program cheie, e gândit de pe vremea domnului ministru Popescu (fostul ministru al Energiei Virgil Popescu n.r), acest program cheie pentru biocombustibili. Vom aloca probabil până în jumătate de miliard de euro pentru această schemă de ajutor de stat pe care urmează să o finalizăm şi să o supunem tuturor procedurilor de aprobare. Deci va fi un sprijin real pentru această industrie", a explicat ministrul Energiei.
În ceea ce priveşte hidrogenul, el a semnalat că este important pentru că asigură o producţie curată de energie în bandă şi a reiterat că apelul pentru hidrogen este pe final.
"O parte dintre cei reprezentaţi s-au prezentat din nou la apelul pe care l-am lansat în cadrul PNRR-ului şi urmează ca în maximum o lună de zile să semnăm contractele. Ştiu că ne grăbim, ştiu că timpii de livrare pentru componente sunt lungi şi ştiu că avem proiectele de implementat într-un orizont rezonabil", a punctat ministrul.
Pe de altă parte, Sebastian Burduja a făcut referire şi la o propunere de regulament la nivel european privind emisiile de metan şi a semnalat că România se află într-o poziţie specială, motiv pentru care se va lupta la Bruxelles ca versiunea finală a regulamentului să ţină cont de particularităţile ţării.
"Subiectul metanului: noi am tot spus acest mesaj şi la Bruxelles, şi când am fost recent, dar îl spun şi astăzi pentru că este important să-l cunoaşteţi: discutăm de o propunere de regulament în ceea ce priveşte emisiile de metan şi ştiu că Federaţia (Federaţia Patronală Petrol şi Gaze n.r) a avut un punct de vedere foarte clar, împreună şi cu Centrul Român al Energiei şi cu alţi actori din piaţă, care arată foarte clar că România este într-o poziţie specială la nivel european. Suntem ţara care are de departe cel mai mare număr de sonde, suntem ţara care va avea de departe, în condiţiile versiunii propuse, cel mai mare cost. Vorbim de peste un miliard de euro, cost care va fi resimţit de industrie şi nu vrem să fie resimţit nici de industrie, nici de consumatorul casnic sau non-casnic. Şi ne vom lupta împreună cu toţi actorii instituţionali şi cu cei asociativi, la Bruxelles şi în toate statele membre, ca versiunea finală a regulamentului să ţină cont de aceste particularităţi ale României şi de faptul că nu poţi să testezi, să evaluezi, să cartografiezi, să monitorizezi peste 60.000 de sonde, dacă ţin bine minte, fără să transferi acest cost în competitivitatea economiei româneşti şi în buzunarele românului de rând", a precizat Sebastian Burduja.
Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG), sub înaltul patronaj al Ministerului Energiei, organizează în perioada 7 - 8 noiembrie cea de-a VI-a ediţie a evenimentului Romanian International Gas Conference - RIGC 2023, cu tema "Redefinirea securităţii aprovizionării. Potenţialul noilor tehnologii pentru o tranziţie energetică durabilă".
Potrivit organizatorilor, conferinţa reuneşte oficiali din cadrul instituţiilor Uniunii Europene, reprezentanţi guvernamentali din statele membre ale Uniunii Europene, precum şi din regiunile Europei Centrale şi de Est (ECE) şi din Europa de Sud-Est (SE). În plus, va găzdui reprezentanţi din industria de petrol şi gaze şi alte personalităţi-cheie din sectorul energetic internaţional. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CNAB: La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, după amenințarea cu bombă în aeronava Tarom Praga-București
Traficul aerian se desfășoară în siguranță, pe Aeroportul Henri Coandă București, fără probleme, conform planului de zbor, iar la nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului, după amenințarea cu bombă privind zborul ROT226 Tarom Praga - București, informează Compania Națională Aeroportur
Șucu: Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte
Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte și merge unde găsește piață, viziune și încredere, a declarat vineri, Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Anul acesta vorbim despre capital, capital financiar, capital uman, capital de încredere și ce înseamnă
Chirițoiu: 91% din volumul ajutoarelor de stat s-a dus la firme cu capital românesc
Ajutoarele de stat acordate de România s-au dus în proporție de 91% la firmele cu capital românesc și doar 9% au ajuns la cele cu capital majoritar străin, a afirmat, vineri, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ieri am prezentat raportul. Periodic prezentăm Guvernului
Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, o nouă ofertă de titluri de stat Fidelis
Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, cea de-a 11-a ofertă publică de vânzare de titluri de stat Fidelis din acest an, prin intermediul Bursei de Valori București (BVB), care cuprinde șapte emisiuni, patru în lei și trei în euro, dintre care două sunt dedicate donatorilor de sânge, potrivit unui anunț al BVB.
Unitatea 1 de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica. 'În urma întrunirii condițiilor minime necesare, a
ANM: Cod galben de vânt în șase județe din zona Moldovei, pe parcursul zilei de vineri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile, în șase județe din regiunea Moldovei. Potrivit meteorologilor, între orele 10:00 - 18:00, în județele Botoșani, Iași și Vaslui, temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze
Black Friday 2026/Circa 500 de milioane de lei, tranzacții procesate în primele ore de 'Black Friday' (procesator)
Volumul total al plăților procesate de PayU, până în jurul orei 9:00, este de aproximativ 500 de milioane de lei, în ziua de 'Black Friday', conform datelor prezentate, vineri, de Elena Gheorghe, manager de pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Până la această oră, avem undeva în
InfoCons: Consumatorii pot verifica alertele privind produsele periculoase din încă 15 țări, de Black Friday
Consumatorii pot consulta, prin intermediul aplicației InfoCons, alertele privind produsele nealimentare periculoase din încă 15 țări membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în urma unei actualizări realizate cu ocazia Black Friday 2026, potrivit unui comunicat al organizației. 'InfoCons extinde
Două piste suplimentare de control la Galați-Giurgiulești și o bandă separată pentru camioanele fără marfă la Albița-Leușeni
Autoritățile vamale și de frontieră din România și Republica Moldova au convenit asupra unui set de măsuri operaționale comune pentru fluidizarea traficului de camioane la frontiera dintre cele două state, printre care operaționalizarea a două piste suplimentare de control la postul vamal Galați-Giurgiulești și separarea fluxului de camioane fără încărcăt
Black Friday 2026/Comenzi de 259 milioane de lei, în primele 30 de minute la eMag
Valoarea comenzilor înregistrată în primele 30 de minute ale evenimentului 'Black Friday' 2026 organizat de eMag s-a ridicat la 259 de milioane de lei, cu 14% mai mult decât în anul anterior. Potrivit datelor retailerului, transmise, vineri, AGERPRES, minutul de aur a fost consemnat în minutul 19 de la sta
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a scăzut cu 4,6%, în primele nouă luni din 2026
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut, în primele nouă luni din 2026, față de perioada similară a anului trecut, atât ca serie brută cu 4,6%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 4,9%, potrivit datelor publicate vin
A doua ediție a Concordia Summit 2026, vineri, în prezența vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu
Cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026 are loc, vineri, în prezența Roxanei Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (CE). La evenimentul organizat de Confederația Patronală Concordia, sunt așteptați, de asemenea, prim-ministrul Luca Niculescu, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare - acesta din urmă fiind anunțat la un panel de
Eveniment dedicat 'Black Friday' 2026 în România, organizat vineri
Procesatorul de plăți Pay U organizează, vineri, un eveniment dedicat ediției din acest an a 'Black Friday' - media center al informațiilor și analizelor în timp real. Potrivit organizatorilor, pe parcursul evenimentului, vor fi transmise primele date despre evoluția pieței și rezultatele unui studiu de specialitate, actualizarea
Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla
Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027
Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan











