Suprafaţa medie a unei tranzacţii de spaţii de birouri a crescut cu 35 % în 2023 şi se apropie de nivelul record din 2019(studiu)
Suprafaţa medie a unei tranzacţii de spaţii de birouri a fost de 1.810 metri pătraţi în primele nouă luni din 2023, cel mai ridicat nivel al ultimilor patru ani şi apropiat de cel din 2019, când a consemnat un record istoric, de 1.900 metri pătraţi, conform unui studiu realizat de o companie de consultanţă imobiliară.
Faţă de 2022 şi 2021, suprafaţa medie a unei tranzacţii cu spaţii de birouri în acest an a crescut cu 35%, dinamică ce s-a reflectat în activitatea totală de închiriere din primele nouă luni (de 347.000 metri pătraţi), cu 56% peste volumul din perioada similară a anului trecut. Mai mult, trimestrul al treilea a stabilit un record trimestrial istoric în ceea ce priveşte cererea de spaţii de birouri, o suprafaţă totală de 157.100 mp fiind contractată în Bucureşti, se arată într-un comunicat al companiei Cushman & Wakefield Echinox.
Potrivit sursei citate, dacă activitatea de închiriere se menţine cel puţin la nivelul primelor 3 trimestre, putem să asistăm în acest an la depăşirea, pentru prima dată în istorie, a pragului de 400.000 mp de spaţii de birouri tranzacţionaţi. Cu toate acestea, cererea netă (excluzând renegocierile contractelor existente) a avut o pondere de 35% în volumul total închiriat în trimestrul 3, şi de 44% în primele nouă luni. Rata de neocupare a înregistrat o scădere minoră aceasta fiind de 14,9% comparativ cu începutul anului, când era 15,2%.
"Piaţa de birouri din Bucureşti traversează o perioadă dinamică şi vedem conturarea unor noi direcţii din punct de vedere al cererii. În acest sens, observăm o diversificare a domeniilor de activitate a companiilor care contractează spaţii de birouri moderne, astfel că sectorul IT&C, care acumula în mod normal aproximativ 40%-50% din suprafaţa tranzacţionată într-un an, a început să piardă din cota de piaţă si a crescut cererea primita din partea companiilor de producţie, cele de servicii profesionale, de servicii financiare, operatorilor de clinici şi spitale private şi chiar unităţi de învăţământ private. De remarcat este şi faptul că, deşi cea mai mare parte a cererii este reprezentată de contracte de renegociere pentru spaţiile existente, companiile au decis în general să îşi menţină suprafaţa ocupată, iar în unele cazuri chiar să se extindă. Există şi companii care şi-au recalibrat necesarul de spaţii de birouri şi au renunţat la o parte din acestea în urma renegocierilor, fenomen care probabil va continua şi în următoarele luni, însă credem că lucrurile se vor stabiliza treptat începând din al doilea semestru din 2024", a declarat Mădălina Cojocaru, partner Office Agency Cushman & Wakefield Echinox: ".
În trimestrul al treilea, a fost finalizată cea de-a doua clădire a proiectului de birouri U-Center (32.500 mp GLA) dezvoltat de Forte Partners în zona centrală a Bucureştiului, astfel că în primele nouă luni ale anului livrările de noi spaţii de birouri au totalizat 102.500 mp, urcând stocul la 3,41 milioane mp.
În ceea ce priveşte proiectele aflate în construcţie, oferta este destul de limitată (respectiv 80.000 mp de astfel de spaţii), cel mai redus nivel al ultimilor 16 ani, ca urmare a incertitudinilor legate de problemele urbanistice.
"Prin urmare, este dificil de prognozat suprafaţa de birouri ce urmează a fi livrată în perioada de după 2024 - 2025 fără o soluţie clară referitoare la subiectele menţionate anterior, în timp ce proiecte cu o suprafaţă de peste 300.000 mp aşteaptă să primească autorizaţiile necesare începerii construcţiei", se menţionează în comunicat.
Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deţinut şi operat independent, cuprinde o echipă de peste 80 de profesionişti ce oferă o gamă completă de servicii de consultanţă imobiliară investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor şi chiriaşilor. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Roxana Mînzatu: Capitalul uman e absolut esențial pentru succesul economic
Întreaga muncă pe care o face Comisia Europeană este de a contura o perspectivă solidă, competitivă, de care să beneficieze oamenii, într-un context destul de turbulent, a declarat, vineri, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, la cea de-a doua ed
CNAB: La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, după amenințarea cu bombă în aeronava Tarom Praga-București
Traficul aerian se desfășoară în siguranță, pe Aeroportul Henri Coandă București, fără probleme, conform planului de zbor, iar la nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului, după amenințarea cu bombă privind zborul ROT226 Tarom Praga - București, informează Compania Națională Aeroportur
Șucu: Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte
Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte și merge unde găsește piață, viziune și încredere, a declarat vineri, Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Anul acesta vorbim despre capital, capital financiar, capital uman, capital de încredere și ce înseamnă
Chirițoiu: 91% din volumul ajutoarelor de stat s-a dus la firme cu capital românesc
Ajutoarele de stat acordate de România s-au dus în proporție de 91% la firmele cu capital românesc și doar 9% au ajuns la cele cu capital majoritar străin, a afirmat, vineri, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ieri am prezentat raportul. Periodic prezentăm Guvernului
Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, o nouă ofertă de titluri de stat Fidelis
Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, cea de-a 11-a ofertă publică de vânzare de titluri de stat Fidelis din acest an, prin intermediul Bursei de Valori București (BVB), care cuprinde șapte emisiuni, patru în lei și trei în euro, dintre care două sunt dedicate donatorilor de sânge, potrivit unui anunț al BVB.
Unitatea 1 de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica. 'În urma întrunirii condițiilor minime necesare, a
ANM: Cod galben de vânt în șase județe din zona Moldovei, pe parcursul zilei de vineri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile, în șase județe din regiunea Moldovei. Potrivit meteorologilor, între orele 10:00 - 18:00, în județele Botoșani, Iași și Vaslui, temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze
Black Friday 2026/Circa 500 de milioane de lei, tranzacții procesate în primele ore de 'Black Friday' (procesator)
Volumul total al plăților procesate de PayU, până în jurul orei 9:00, este de aproximativ 500 de milioane de lei, în ziua de 'Black Friday', conform datelor prezentate, vineri, de Elena Gheorghe, manager de pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Până la această oră, avem undeva în
InfoCons: Consumatorii pot verifica alertele privind produsele periculoase din încă 15 țări, de Black Friday
Consumatorii pot consulta, prin intermediul aplicației InfoCons, alertele privind produsele nealimentare periculoase din încă 15 țări membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în urma unei actualizări realizate cu ocazia Black Friday 2026, potrivit unui comunicat al organizației. 'InfoCons extinde
Două piste suplimentare de control la Galați-Giurgiulești și o bandă separată pentru camioanele fără marfă la Albița-Leușeni
Autoritățile vamale și de frontieră din România și Republica Moldova au convenit asupra unui set de măsuri operaționale comune pentru fluidizarea traficului de camioane la frontiera dintre cele două state, printre care operaționalizarea a două piste suplimentare de control la postul vamal Galați-Giurgiulești și separarea fluxului de camioane fără încărcăt
Black Friday 2026/Comenzi de 259 milioane de lei, în primele 30 de minute la eMag
Valoarea comenzilor înregistrată în primele 30 de minute ale evenimentului 'Black Friday' 2026 organizat de eMag s-a ridicat la 259 de milioane de lei, cu 14% mai mult decât în anul anterior. Potrivit datelor retailerului, transmise, vineri, AGERPRES, minutul de aur a fost consemnat în minutul 19 de la sta
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a scăzut cu 4,6%, în primele nouă luni din 2026
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut, în primele nouă luni din 2026, față de perioada similară a anului trecut, atât ca serie brută cu 4,6%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 4,9%, potrivit datelor publicate vin
A doua ediție a Concordia Summit 2026, vineri, în prezența vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu
Cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026 are loc, vineri, în prezența Roxanei Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (CE). La evenimentul organizat de Confederația Patronală Concordia, sunt așteptați, de asemenea, prim-ministrul Luca Niculescu, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare - acesta din urmă fiind anunțat la un panel de
Eveniment dedicat 'Black Friday' 2026 în România, organizat vineri
Procesatorul de plăți Pay U organizează, vineri, un eveniment dedicat ediției din acest an a 'Black Friday' - media center al informațiilor și analizelor în timp real. Potrivit organizatorilor, pe parcursul evenimentului, vor fi transmise primele date despre evoluția pieței și rezultatele unui studiu de specialitate, actualizarea
Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla











