BNR: Activele financiare ale sectorului administraţiilor publice s- au situat la 23,1% din PIB, în trimestrul II din 2023
Activele financiare ale sectorului administraţiilor publice au scăzut cu 1,2 puncte procentuale în trimestrul al doilea din 2023, comparativ cu perioada similară a anului anterior, ajungând la 23,1%, conform datelor publicate de Banca Naţională a României.
Potrivit sursei citate, evoluţia descendentă a fost determinată, în principal, de scăderea cu 1,4 puncte procentuale a stocului participaţiilor şi acţiunilor/unităţilor fondurilor de investiţii, până la nivelul de 8,5 la sută din PIB. Creditele acordate de administraţiile publice au ajuns la un nivel de 1,9% din PIB (în scădere cu 0,4 puncte procentuale), evoluţie dată, în mare parte, de rambursările efectuate de societăţile nefinanciare pentru creditele acordate de administraţia centrală.
Pentru celelalte categorii de active financiare s-a remarcat însă o tendinţă ascendentă. Astfel, disponibilităţile de natura numerarului şi depozitelor au înregistrat o majorare de 25,5% în termeni nominali, faţă de trimestrul II 2022, însă în termeni relativi, creşterea a fost de doar 0,7 puncte procentuale, până la nivelul de 6,5% din PIB. Alte conturi de primit (taxe, impozite, contribuţii sociale, creanţe comerciale, sume datorate de agenţii economici autorităţilor publice şi creanţe externe) au crescut cu 0,1 puncte procentuale, până la nivelul de 5,9% din PIB.
"Angajamentele financiare ale administraţi publice, exprimate ca pondere în PIB, au crescut cu 4,6 puncte procentuale, ajungând la 51,7% la finele trimestrului II 2023. Această evoluţie a fost determinată, în principal, de emisiunile de titluri de stat efectuate de Ministerul Finanţelor în vederea finanţării deficitului bugetar şi refinanţării datoriei guvernamentale şi sunt reflectate în cadrul instrumentului financiar titluri de natura datoriei, care au crescut cu 4,5 puncte procentuale în perioada analizată, ajungând la 35,3% din PIB", menţionează BNR.
O tendinţă similară a consemnat şi stocul altor conturi de plătit, care a atins un nivel de 8,8% din PIB, în creştere faţă de T2 2022 cu 0,4 puncte procentuale ca urmare, în principal, a înregistrării sumelor datorate societăţilor nefinanciare în contextul măsurilor întreprinse de stat pentru reducerea impactului rezultat din creşterea preţurilor energiei. Creditele angajate au înregistrat o majorare de 9,6% în termeni nominali, faţă de trimestrul II 2022, însă în termeni relativi, s-au diminuat cu 0,2 puncte procentuale, până la nivelul de 6,8% din PIB, datorită emisiunilor de titluri de stat nenegociabile destinate populaţiei din cadrul programului Tezaur7, lansate în perioada analizată.
Sectorul administraţiilor publice a înregistrat în trimestrul al doilea al acestui an un necesar net de finanţare în cuantum de 1% din PIB, faţă de 0,5% din PIB cât înregistra în trimestrul II 2022. Administraţia centrală a prezentat un necesar net de finanţare de 1% din PIB, comparativ cu 0,5% din PIB în acelaşi trimestru al anului anterior, iar administraţiile locale au înregistrat o capacitate netă de finanţare în ambele trimestre analizate, şi anume 0,01% din PIB în trimestrul II 2023 şi 0,1% din PIB în trimestrul II 2022. Administraţiile de securitate socială au consemnat un necesar net de finanţare de 0,03% din PIB în trimestrul II 2023, comparativ cu 0,1% din PIB în trimestrul II 2022.
Conturile financiare naţionale trimestriale ale administraţiilor publice sunt o componentă a statisticii finanţelor guvernamentale şi o sursă de date pentru elaborarea notificării fiscale. Principalele surse de date utilizate în compilarea conturilor financiare ale administraţiilor publice sunt: date administrative, statistici monetare şi financiare şi statistica balanţei de plăţi, subliniază BNR. AGERPRES/(AS-autor:Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Roxana Mînzatu: Capitalul uman e absolut esențial pentru succesul economic
Întreaga muncă pe care o face Comisia Europeană este de a contura o perspectivă solidă, competitivă, de care să beneficieze oamenii, într-un context destul de turbulent, a declarat, vineri, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, la cea de-a doua ed
CNAB: La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, după amenințarea cu bombă în aeronava Tarom Praga-București
Traficul aerian se desfășoară în siguranță, pe Aeroportul Henri Coandă București, fără probleme, conform planului de zbor, iar la nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului, după amenințarea cu bombă privind zborul ROT226 Tarom Praga - București, informează Compania Națională Aeroportur
Șucu: Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte
Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte și merge unde găsește piață, viziune și încredere, a declarat vineri, Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Anul acesta vorbim despre capital, capital financiar, capital uman, capital de încredere și ce înseamnă
Chirițoiu: 91% din volumul ajutoarelor de stat s-a dus la firme cu capital românesc
Ajutoarele de stat acordate de România s-au dus în proporție de 91% la firmele cu capital românesc și doar 9% au ajuns la cele cu capital majoritar străin, a afirmat, vineri, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ieri am prezentat raportul. Periodic prezentăm Guvernului
Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, o nouă ofertă de titluri de stat Fidelis
Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, cea de-a 11-a ofertă publică de vânzare de titluri de stat Fidelis din acest an, prin intermediul Bursei de Valori București (BVB), care cuprinde șapte emisiuni, patru în lei și trei în euro, dintre care două sunt dedicate donatorilor de sânge, potrivit unui anunț al BVB.
Unitatea 1 de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica. 'În urma întrunirii condițiilor minime necesare, a
ANM: Cod galben de vânt în șase județe din zona Moldovei, pe parcursul zilei de vineri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile, în șase județe din regiunea Moldovei. Potrivit meteorologilor, între orele 10:00 - 18:00, în județele Botoșani, Iași și Vaslui, temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze
Black Friday 2026/Circa 500 de milioane de lei, tranzacții procesate în primele ore de 'Black Friday' (procesator)
Volumul total al plăților procesate de PayU, până în jurul orei 9:00, este de aproximativ 500 de milioane de lei, în ziua de 'Black Friday', conform datelor prezentate, vineri, de Elena Gheorghe, manager de pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Până la această oră, avem undeva în
InfoCons: Consumatorii pot verifica alertele privind produsele periculoase din încă 15 țări, de Black Friday
Consumatorii pot consulta, prin intermediul aplicației InfoCons, alertele privind produsele nealimentare periculoase din încă 15 țări membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în urma unei actualizări realizate cu ocazia Black Friday 2026, potrivit unui comunicat al organizației. 'InfoCons extinde
Două piste suplimentare de control la Galați-Giurgiulești și o bandă separată pentru camioanele fără marfă la Albița-Leușeni
Autoritățile vamale și de frontieră din România și Republica Moldova au convenit asupra unui set de măsuri operaționale comune pentru fluidizarea traficului de camioane la frontiera dintre cele două state, printre care operaționalizarea a două piste suplimentare de control la postul vamal Galați-Giurgiulești și separarea fluxului de camioane fără încărcăt
Black Friday 2026/Comenzi de 259 milioane de lei, în primele 30 de minute la eMag
Valoarea comenzilor înregistrată în primele 30 de minute ale evenimentului 'Black Friday' 2026 organizat de eMag s-a ridicat la 259 de milioane de lei, cu 14% mai mult decât în anul anterior. Potrivit datelor retailerului, transmise, vineri, AGERPRES, minutul de aur a fost consemnat în minutul 19 de la sta
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a scăzut cu 4,6%, în primele nouă luni din 2026
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut, în primele nouă luni din 2026, față de perioada similară a anului trecut, atât ca serie brută cu 4,6%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 4,9%, potrivit datelor publicate vin
A doua ediție a Concordia Summit 2026, vineri, în prezența vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu
Cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026 are loc, vineri, în prezența Roxanei Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (CE). La evenimentul organizat de Confederația Patronală Concordia, sunt așteptați, de asemenea, prim-ministrul Luca Niculescu, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare - acesta din urmă fiind anunțat la un panel de
Eveniment dedicat 'Black Friday' 2026 în România, organizat vineri
Procesatorul de plăți Pay U organizează, vineri, un eveniment dedicat ediției din acest an a 'Black Friday' - media center al informațiilor și analizelor în timp real. Potrivit organizatorilor, pe parcursul evenimentului, vor fi transmise primele date despre evoluția pieței și rezultatele unui studiu de specialitate, actualizarea
Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla











