Cutremurul şi incendiul, principalele riscuri de care se tem românii atunci când vine vorba despre locuinţele lor (studiu)
Cutremurul şi incendiul continuă să fie principalele riscuri de care se tem peste 50% dintre români atunci când vine vorba despre locuinţele lor, reiese din cel mai nou studiu sociologic realizat de IRES, la solicitarea Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
Conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES, acest top al riscurilor este completat de furtuni şi vijelii (29% dintre români), explozii (22%), inundaţii naturale (21%), furturi (18%) şi alunecări de teren (13%).
Riscul de cutremur este conştientizat în special de românii cu vârste de peste 50 de ani, iar riscul de incendiu este conştientizat mai mult de către cei cu vârste între 18-35 de ani, din zona de Sud, Bucureşti şi Dobrogea.
"Faptul că românii sunt tot mai conştienţi de riscurile la care sunt expuşi şi vor să afle mai multe despre formele de protecţie financiară la care au acces ne determină să accelerăm demersurile noastre de informare - pentru ca fiecare dintre noi să fie #sigurACASÄ alături de cei dragi", a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general al UNSAR.
Anul trecut, companiile de asigurări membre UNSAR au achitat proprietarilor de locuinţe despăgubiri de peste 43,3 milioane lei doar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de incendii locuinţelor, în baza asigurărilor facultative.
"Incendiul este riscul care provoacă cele mai importante daune locuinţelor noastre, dar care, totodată, poate avea impact şi asupra vecinilor noştri. Din acest motiv, şi nu numai, o asigurare care să răspundă specificului locuinţei va face mereu diferenţa în cazul ivirii unor situaţii nefericite", a spus Alina Bărbulescu, specialist Asigurări Bunuri & Proprietăţi în cadrul UNSAR.
Înfiinţată în 1994, Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de aproximativ 90% din piaţa locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni - Insurance Europe.
Asigurările reprezintă un sector - cheie al economiei româneşti, contribuind la dezvoltarea acesteia. Asiguratorii din România Membri ai UNSAR plătesc despăgubiri de circa 1,8 miliarde euro pe an, ceea ce înseamnă 5 milioane euro în fiecare zi calendaristică.
Înfiinţat în 2009, Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie- IRES activează pe piaţa de cercetare din România şi funcţionează ca un think tank independent, o parte dintre studiile şi proiectele pe care le dezvoltăm fiind dedicate optimizării politicilor publice în diferite domenii ale societăţii româneşti. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sindicaliștii cer Ministerului Agriculturii clarificări privind o eventuală reorganizare a APIA
Federația Agro-Star 2022 solicită Ministerului Agriculturii clarificarea publică a eventualelor intenții privind reorganizarea sau reducerea personalului Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), precum și organizarea de urgență a unei întâlniri cu reprezentanții salariaților, potrivit unui comunicat transmis luni. Federația &icir
Nazare: Confirmarea ratingului de către S&P, după Fitch și Moody's, transmite semnale pozitive pe piețe
Confirmarea ratingului României de către agenția S&P, după deciziile similare ale Fitch și Moody's, transmite semnale pozitive pe piețe, iar randamentele titlurilor de stat au scăzut luni cu 10-20 de puncte de bază, în funcție de maturitate, a anunțat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Semnale pozitiv
VIDEO Isărescu: Fotografiile lui Lucian Tudose constituie o arhivă imagistică valoroasă a unor momente importante
Fotografiile realizate de Lucian Tudose de-a lungul unei cariere de peste trei decenii constituie o arhivă imagistică valoroasă a unor momente importante din istoria recentă a României, a declarat luni guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, la dezbaterea prilejuită de apariția volumului 'Fotografiile vorbesc - Povestea vieții mele
Ministrul Agriculturii anunță măsuri pentru fluidizarea exporturilor de cereale românești
Ordinul ministrului Transporturilor privind regimul de acceptanță a trenurilor de marfă în stațiile care deservesc Portul Constanța ar putea fi modificat pentru fluidizarea exporturilor de cereale românești, a anunțat, luni, ministrul Agriculturii, Tanczos Barna. 'În această dimineață, împreună cu ministrul transporturilor, Radu Mir
Mihailov: Agenția pentru Dezvoltare Regională luptă împotriva segregării urbane, un fenomen prezent în orașele noastre
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) finanțează locuințe sociale pentru persoanele defavorizate, oferind fonduri municipalităților pentru a achiziționa apartamente de pe piața liberă, și luptă împotriva segregării urbane, un fenomen prezent în orașele noastre, în special în cele mari, a afirmat, luni, Luminița Mihailov, director general la Agenți
Pîslaru: Ne propunem ca până la finalul anului să asigurăm finanțarea pentru un hub deep-tech
România își propune ca până la finalul acestui an să asigure finanțarea pentru un hub deep-tech, din fonduri de coeziune, proiectul urmând să sprijine conectarea ecosistemului românesc la instrumentele Consiliului European pentru Inovare (EIC), a declarat, luni, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.
ANSVSA pregătește reluarea exporturilor de ovine către Libia
O delegație oficială din Libia efectuează, în perioada 5-10 octombrie, o vizită de lucru în România pentru evaluarea condițiilor tehnice și sanitare necesare reluării și securizării exporturilor de animale vii, în perspectiva implementării Planului de Acțiune pentru reluarea exporturilor, a anunțat luni Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pen
Venera Vlad (BERD): Există o nevoie reală în sectorul locuințelor la prețuri accesibile, în special în marile municipii
Există o nevoie reală, semnificativă, în sectorul locuințelor la prețuri accesibile, în special în marile municipii, situație cu care se confruntă atât România, cât și alte țări din regiune, a declarat, luni, Venera Vlad, director asociat la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), la un eveniment de specialitate.
Scăderea nivelului de trai și sărăcia, printre principalele îngrijorări economice ale românilor (Monitorul Social)
Scăderea nivelului de trai și sărăcia sunt principalele motive de îngrijorare pentru români, iar temerile lor sunt mai accentuate decât în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, arată datele din Eurobarometrul privind percepția europenilor asupra economiei, prelucrate de Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România
ANIS: Afacerile sectorului IT&C din România au ajuns la 23,6 miliarde de euro; absorbția de tehnologie în economie, modestă
România are un sector IT&C de aproximativ 23,6 miliarde de euro în cifră de afaceri, cu o contribuție directă de 6,67% la PIB și circa 25,6% din exporturile de servicii, însă capacitatea de a absorbi tehnologie în economia internă rămâne modestă, susține directoarea executivă a Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii (ANIS)
ANM: Vreme în general caldă, cu intervale de ploi pe arii restrânse, în următoarele două săptămâni
Vremea se va menține caldă pe parcursul următoarelor două săptămâni (5 - 18 octombrie), la nivel național, chiar dacă se vor semnala și intervale cu scăderi ale valorile termice maxime, în timp ce precipitațiile vor apărea mai mult local aproape pe întreaga perioadă analizată, relevă prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Național
Kover (MDLPA): Strategia pentru Locuințe din 2022 trebuie actualizată cu nevoile reale din teritoriu
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) dispune de o Strategie Națională pentru Locuințe, elaborată și aprobată în 2022, dar care trebuie actualizată cu nevoile reale din teritoriu, a afirmat, luni, Kover Orsolya Maria, secretar de stat în MDLPA, la un eveniment privind locuințele accesibile. 'Minis
FIDES: România are nevoie de politici publice și de fonduri europene pentru proiecte de locuințe accesibile
Autoritățile, instituțiile europene, sectorul financiar, dezvoltatorii imobiliari și societatea civilă au rolul de a atrage atenția asupra provocărilor legate de locuințele la prețuri accesibile, de a contribui la politici publice eficiente și de a ajuta România să mobilizeze fonduri și finanțări europene pentru proiecte concrete, a declarat, luni, președintele
UNSAR: Doar 17% dintre români spun că ar avea economii suficiente pentru a acoperi costurile unui dezastru
Doar 17% dintre români declară că ar avea economii suficiente pentru a face față consecințelor financiare ale unui dezastru natural sau ale unui incident major care le-ar afecta locuința, potrivit celei mai recente cercetări sociologice realizate de IRES pentru Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).
Pîslaru: României îi lipsește o viziune coordonată asupra sectorului locuințelor
României îi lipsește, în acest moment, o viziune coordonată asupra sectorului locuințelor, domeniu care se îndreaptă în direcția corectă, cu sprijinul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a declarat, luni, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, la un evenimen




