Bucureşti, Timiş şi Cluj, judeţele cu cele mai mari salarii în 2023; domeniul IT oferă cei mai mulţi bani (analiză)
Anul 2023 a fost unul în care companiile au continuat să îşi extindă echipele, însă ritmul majorărilor salariale de anul trecut, de 10-15% în aproape toate domeniile de activitate, nu a mai fost replicat, arată o analiză realizată de o platformă de recrutare din România.
Cele mai mari salarii au fost înregistrate anul acesta în Bucureşti şi în judeţele Timiş şi Cluj, iar cele mai mici în Vâlcea, Ialomiţa şi Gorj, în timp ce sectorul IT rămâne domeniul care oferă cele mai mari salarii.
"Peste 300.000 de joburi noi, postate într-un an care nu a fost tocmai cel mai liniştit din punct de vedere economic, nu înseamnă puţin, chiar dacă, în comparaţie cu anul trecut, se observă o uşoară scădere. Numărul de aplicări, în schimb, a crescut cu 10%, ajungând până la aproape 9 milioane din ianuarie şi până acum. Pe un fond atât de dinamic, angajatorii nu s-au mai văzut nevoiţi să crească salariile la nivel general", a transmis Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.
Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial al eJobs, judeţele cu cele mai mari salarii anul acesta au fost Bucureşti, cu o medie salarială netă de 5.000 de lei; Timiş, cu 4.700 de lei; Cluj, cu 4.500 de lei; Ilfov, Iaşi, Braşov şi Sibiu cu 4.000 de lei.
Alte judeţe în care salariul mediu net depăşeşte pragul de 3.500 de lei net sunt Bihor (3.950 de lei), Prahova (3.800 de lei), Argeş (3.800 de lei) ori Alba (3.800 de lei).
De cealaltă parte a clasamentului se află judeţe precum Vâlcea, Ialomiţa şi Gorj, unde media salarială netă este de 3.200 de lei pe lună sau Caraş - Severin şi Vaslui (3.100 de lei).
"Spre deosebire de anul trecut, anul acesta nu mai vedem niciun judeţ cu o medie salarială mai mică de 3.000 de lei pe lună, chiar dacă sunt şi zone în care majoritatea candidaţilor se califică pentru joburi entry level, care au, implicit, şi salarii mai mici", a explicat Drăghici.
Domeniile cu cele mai multe poziţii deschise în aceste judeţe sunt retailul, serviciile, turismul sau industria alimentară.
Potrivit sursei citate, din punct de vedere al domeniilor care oferă cele mai mari salarii, pe primul loc continuă să se afle IT-ul, cu o medie salarială netă de 6.500 de lei pe lună.
Cei care lucrează în project management ocupă cea de-a doua poziţie, cu o medie salarială de 6.000 de lei. Angajaţii din construcţii şi instalaţii câştigă, în medie, 5.000 de lei pe lună. Tot aceeaşi este media şi pentru cei din audit/consultaţă şi petrol/gaze. În inginerie media este 4.800 de lei, net, în telecom 4.400, iar în banking 4.000 de lei.
"În toate domeniile de activitate aşteptările salariale ale angajaţilor depăşesc salariile încasate în realitate cu aproximativ 25% - 30%. Cea mai mare discrepanţă însă o vedem în industria naval/aeronautică - 4.500 de lei, media reală vs. 6.500 de lei, aşteptările candidaţilor, respectiv o diferenţă de 44%; agricultură (43%), unde salariul mediu net este de 4.200 de lei, dar aşteptările candidaţilor urcă la 6.000 şi pentru funcţiile publice (43%): 4.200 de lei vs. 6.000", exemplifică Roxana Drăghici.
Cele mai mici diferenţe apar, în schimb, în sectoare precum audit/consultanţă, unde candidaţii au aşteptări cu 20% mai mari decât ce oferă angajatorii (5.000 de lei vs. 6.000 de lei); medicină veterinară (22%, de la 3.700 la 4.500 de lei); financiar/contabilitate şi producţie, ambele cu aceiaşi indicatori pe cifre (25% - respectiv 4.000 de lei vs. 5.000 de lei) şi alimentaţie/HoReCa (29% - respectiv 3.500 de lei vs 4.500 de lei) .
În ceea ce priveşte domeniile care scot, anual, cel mai mare număr de joburi în piaţă şi care recrutează masiv în aproape toate judeţele ţării, salariile arată astfel: pentru retail, media salarială netă este de 3.600 de lei, pentru industria alimentară 3.500 de lei, pentru industria de servicii de call center/BPO 3.500 de lei, iar pentru transport/distribuţie 4.000 de lei.
În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile peste 27.000 de locuri de muncă. Peste 600.000 de specialişti şi-au introdus veniturile până în prezent în Salario comparatorul de salarii marca eJobs.
Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România şi liderul pieţei locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internaţională de media localizată în Zurich, Elveţia.
Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România şi liderul pieţei locale de profil, cu 5 milioane de CV-uri, peste 2 milioane de vizitatori unici pe lună şi 300.000 companii care au beneficiat de serviciile companiei. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internaţională de media localizată în Zurich, Elveţia. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Erbașu: Cred că lucrările de bază la Pasaj Unirii vor fi finalizate până la sfârșitul anului
Lucrările de bază la Pasajul Unirii probabil ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului, finanțarea fiind asigurată, a declarat, vineri, Cristian Erbașu, directorul general al companiei Construcții Erbașu, în marja unui eveniment de specialitate. 'La Pasajul Unirii a fost asigurată finanțare și, în momentul de
Transportatorii solicită prelungirea schemei de restituire a accizei și reducerea cu 30% a tarifelor TollRO și rovinietei
Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) și IMM România solicită prelungirea, după 31 decembrie 2026, a schemei de restituire parțială a accizei pentru transportatori, instituirea permanentă a motorinei profesionale și reducerea cu 30%, pentru o perioadă de șase luni, a tarifelor TollRO și rovinietei, potrivit unui comunicat al celor două organiz
Black Friday 2026/Valoarea plăților procesate de PayU România a depășit 600 de milioane de lei, la ora prânzului
Valoarea plăților procesate de PayU România, vineri, de 'Black Friday', a ajuns la 611 de milioane de lei, relevă datele prezentate, la ora prânzului, de către Elena Gheorghe, manager de țară pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Vorbim, deja, despre peste 600 de milioane de lei procesate. Ponderea
Roxana Mînzatu: Capitalul uman e absolut esențial pentru succesul economic
Întreaga muncă pe care o face Comisia Europeană este de a contura o perspectivă solidă, competitivă, de care să beneficieze oamenii, într-un context destul de turbulent, a declarat, vineri, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, la cea de-a doua ed
CNAB: La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, după amenințarea cu bombă în aeronava Tarom Praga-București
Traficul aerian se desfășoară în siguranță, pe Aeroportul Henri Coandă București, fără probleme, conform planului de zbor, iar la nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului, după amenințarea cu bombă privind zborul ROT226 Tarom Praga - București, informează Compania Națională Aeroportur
Șucu: Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte
Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte și merge unde găsește piață, viziune și încredere, a declarat vineri, Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Anul acesta vorbim despre capital, capital financiar, capital uman, capital de încredere și ce înseamnă
Chirițoiu: 91% din volumul ajutoarelor de stat s-a dus la firme cu capital românesc
Ajutoarele de stat acordate de România s-au dus în proporție de 91% la firmele cu capital românesc și doar 9% au ajuns la cele cu capital majoritar străin, a afirmat, vineri, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ieri am prezentat raportul. Periodic prezentăm Guvernului
Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, o nouă ofertă de titluri de stat Fidelis
Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, cea de-a 11-a ofertă publică de vânzare de titluri de stat Fidelis din acest an, prin intermediul Bursei de Valori București (BVB), care cuprinde șapte emisiuni, patru în lei și trei în euro, dintre care două sunt dedicate donatorilor de sânge, potrivit unui anunț al BVB.
Unitatea 1 de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica. 'În urma întrunirii condițiilor minime necesare, a
ANM: Cod galben de vânt în șase județe din zona Moldovei, pe parcursul zilei de vineri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile, în șase județe din regiunea Moldovei. Potrivit meteorologilor, între orele 10:00 - 18:00, în județele Botoșani, Iași și Vaslui, temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze
Black Friday 2026/Circa 500 de milioane de lei, tranzacții procesate în primele ore de 'Black Friday' (procesator)
Volumul total al plăților procesate de PayU, până în jurul orei 9:00, este de aproximativ 500 de milioane de lei, în ziua de 'Black Friday', conform datelor prezentate, vineri, de Elena Gheorghe, manager de pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Până la această oră, avem undeva în
InfoCons: Consumatorii pot verifica alertele privind produsele periculoase din încă 15 țări, de Black Friday
Consumatorii pot consulta, prin intermediul aplicației InfoCons, alertele privind produsele nealimentare periculoase din încă 15 țări membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în urma unei actualizări realizate cu ocazia Black Friday 2026, potrivit unui comunicat al organizației. 'InfoCons extinde
Două piste suplimentare de control la Galați-Giurgiulești și o bandă separată pentru camioanele fără marfă la Albița-Leușeni
Autoritățile vamale și de frontieră din România și Republica Moldova au convenit asupra unui set de măsuri operaționale comune pentru fluidizarea traficului de camioane la frontiera dintre cele două state, printre care operaționalizarea a două piste suplimentare de control la postul vamal Galați-Giurgiulești și separarea fluxului de camioane fără încărcăt
Black Friday 2026/Comenzi de 259 milioane de lei, în primele 30 de minute la eMag
Valoarea comenzilor înregistrată în primele 30 de minute ale evenimentului 'Black Friday' 2026 organizat de eMag s-a ridicat la 259 de milioane de lei, cu 14% mai mult decât în anul anterior. Potrivit datelor retailerului, transmise, vineri, AGERPRES, minutul de aur a fost consemnat în minutul 19 de la sta
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a scăzut cu 4,6%, în primele nouă luni din 2026
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut, în primele nouă luni din 2026, față de perioada similară a anului trecut, atât ca serie brută cu 4,6%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 4,9%, potrivit datelor publicate vin












