logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Burduja: ELCEN are nevoie de banii pe care îi datorează Primăria Capitalei, pentru a nu avea probleme; altfel, vor fi nişte dificultăţi

Imagine din galeria Agerpres

Primăria Generală a Capitalei mai are de achitat un sold de 700 milioane lei către Electrocentrale Bucureşti, din datoria de un miliard de lei, şi ELCEN are nevoie de aceşti bani pentru a nu avea niciun fel de problemă, altfel sigur vor fi nişte dificultăţi, a declarat, sâmbătă, ministrul Energiei, cu ocazia unei vizite la CET SUD.

"Primăria Generală a alocat, după multiplele noastre rugăminţi şi apeluri, inclusiv publice, o sumă de aproximativ 400 de milioane de lei, 100 de milioane de lei suma care a mers către Termoenergetica şi 300 de milioane de lei suma care a mers către ELCEN. Asta înseamnă că din datoria totală de un miliard de lei pe care Primăria Generală o avea către ELCEN, companie a Ministerului Energiei, mai există un sold de 700 de milioane de lei. Deci este o sumă mare. Deocamdată lucrurile aici sunt în ordine şi au existat sumele necesare pentru achiziţia gazului pentru luna octombrie, pentru că de la 1 octombrie lucrul acesta a trebuit rezolvat. Dar această datorie trebuie în continuare plătită. Şi, încă o dată, apelul meu către Primăria Generală este să plătească aceste sume. Este pur şi simplu ceea ce datorează pe bună dreptate Primăria Generală către ELCEN, pentru a putea asigura în continuare producţia agentului termic, încălzire şi apă caldă, pentru bucureşteni", a explicat Burduja.

El a menţionat că ELCEN şi-a gestionat bine fondurile, dar are nevoie şi de banii de la Primăria Generală pentru a nu avea niciun fel de problemă.

"Dacă acea datorie nu va fi plătită, sigur că vor fi nişte dificultăţi", a punctat ministrul.

Acesta a subliniat că achitarea acestei datorii este importantă nu numai pentru achiziţionarea gazelor necesare producerii agentului termic ci şi pentru proiecte de investiţii şi a mai semnalat că, în cazul Capitalei, soluţia ar fi fuziunea ELCEN cu Termoenergetica.

"Din perspectiva ELCEN, noi ne facem datoria şi furnizăm agentul termic şi energie electrică practic pentru întreg Bucureştiul, şi pentru nevoile Bucureştiului, la cei mai buni parametri, în condiţiile tehnice date, Şi de aceea este importantă achitarea acestei datorii, nu numai să achiziţionăm gazul, dar în momentul în care vrei să începi nişte proiecte de investiţii, accesezi fonduri europene, ai o cofinanţare, vrei să te duci către o bancă, trebuie să arăţi că ai o situaţie financiară bună. Dacă în permanenţă stai şi te rogi să primeşti ceea ce este al tău de la Primăria Generală, nu eşti în cea mai bună postură faţă de aceşti investitori. Soluţia însă, este important şi este în lucru un Memorandum de Guvern pe această temă şi susţin din toată inima, este integrarea ELCEN cu Termoenergetica, o singură companie, un sistem integrat de termoficare pentru Bucureşti. Pornim aceste demersuri şi sigur că în funcţie de negocieri, de datele financiare, o fuziune nu se face de azi pe mâine dar probabil într-un an de zile putem să venim...", a afirmat ministrul Energiei.

Pe de altă parte, Sebastian Burduja a precizat că la ELCEN s-au făcut investiţii în ultima perioada, dar problema este că reţeaua nu a fost reabilitată, în trei ani fiind reabilitaţi doar 2 km de conducte.

"Din perspectiva ELCEN lucrurile au stat bine şi vor sta din ce în ce mai bine. Aici, cu toate dificultăţile financiare, punctual s-au făcut investiţii, inclusiv patru cazane pentru apă fierbinte, pe care ELCEN le va pune în funcţiune cel mai târziu în luna noiembrie. Ele funcţionează practic ca o rezervă de sistem şi produc doar agent termic, nu produc şi energie electrică. Dincolo de asta, noi am găsit deja soluţii pentru modernizarea acestor CET-uri din Fondul pentru modernizare. Vorbim de CET Sud, unde va fi o investiţie de 400- 500 de milioane de euro şi va veni ca proiect individual, cu aprobare în comitetul Băncii Europene de Investiţii şi a statelor membre din Fondul pentru modernizare, în primăvara anului viitor, după care se poate porni efectiv investiţia. CET Progresu şi CET Grozăveşti vor merge deja pe o schemă pe care noi o avem aprobată şi un apel de proiecte pe care il vom lansa în perioada imediat următoare. Vorbim de o lună, o lună şi jumătate. Înţeleg că la CET Grozăveşti există studiul de fezabilitate, deci intră direct în evaluare şi contractare. La CET Progresul acum este în derulare achiziţia pentru studiul de fezabilitate. Al 4-lea CET, CET Vest, este relativ modern.(...) Mesajul meu acesta este: degeaba îşi face Ministerul Energiei, degeaba îşi face domnul Creţu (Claudiu Creţu, directorul general n.r) de la ELCEN treaba, împreună cu Consiliul de Administraţie, dacă reţeaua prin care agentul termic este livrat bucureştenilor nu este reabilitată. Şi dacă noi ne străduim să găsim fonduri europene pentru a finanţa aceste mari investiţii pentru Bucureşti, ne uităm cu regret către Primăria Generală şi vedem că din toate promisiunile care au fost făcute pentru reabilitarea reţelei de termoficare pe fonduri europene, în trei ani de mandat, actualul primar general a reabilitat vreo doi km, nici măcar doi km de reţea. Lucrul acesta trebuie să se schimbe şi trebuie accelerat, pentru că, încă o dată, degeaba producem agentul termic la standarde moderne de calitate şi de eficienţă, şi vor fi din ce în ce mai bune în anii următori, dacă reţeaua de termoficare înregistrează în continuare pierderi de 1.500-1.600 tone pe oră", a explicat Burduja.

La rândul său, directorul general al ELCEN a semnalat că, având în vedere nevoia de a plăti combustibilul pentru fiecare lună în perioada de iarnă este absolut necesar ca datoria Primăriei să fie plătită.

"Avem promisiunea primarului general, sperăm să accelereze procesul de analiză şi de plată a restului de datorie, foarte important şi din perspectiva faptului că urmează investiţii, iar aceste investiţii au nevoie ca ELCEN să fie bancabilă, să poată atrage finanţări. Deci modernizarea acestui sistem se poate face doar prin companii, Termoenergetica şi ELCEN, sănătoase financiar. Este nevoie de o accelerare a acestor şantiere, este nevoie de atragere de bani europeni într-un ritm alert, pentru că în fiecare zi prin conductele Bucureştiului curg zeci de milioane, sute de milioane de euro, bani ai noştri, ai tuturor", a afirmat Creţu.

Pe de altă parte, ministrul Energiei a subliniat că este important să fie făcute investiţii complementare la ELCEN şi că anul viitor va fi o linie de finanţare pentru stocarea energiei.

"Avem linie de finanţare în Fondul pentru modernizare. Vom gândi un proiect, aici sau şi la celelalte CET-uri, astfel încât să putem şi să stocăm energia. Şi, repet, banii există. Deci anul viitor va fi o linie de finanţare şi pentru stocare. Aş mai spune un lucru: am înţeles că de vreo 22 de ani nu a mai fost niciun ministru al Energiei aici. Eu am venit astăzi aici în primul rând din respect pentru munca acestor oameni care, prin eforturi supraomeneşti, menţin în funcţiune turbine, componente care funcţionează, de 400.000 de ore de 200.000 de ore cum ar fi trebuit şi de 60-70 de ani de zile. Şi pentru faptul că, dacă bucureştenii vor avea cu ce să se încălzească la iarnă, le datorăm şi acestor oameni un gest de mulţumire", a punctat Sebastian Burduja.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mihaela Dicu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 57

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 07-10-2026 13:10

UNTRR: Solicităm suspendarea sancțiunilor până când sistemul TollRo este matur și funcțional sau până la 1 aprilie

Transportatorii solicită suspendarea sancțiunilor până când sistemul TollRo este matur și funcțional sau până la 1 aprilie, a declarat miercuri secretarul general al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Radu Dinescu, în cadrul unei conferințe de presă. ''Ne dorim ca același me

Economic Intern 07-10-2026 12:53

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți se va desfășura în 63 de locații; aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), se va desfășura în 63 de locații din București și din țară, unde 962 de agenți economici vor oferi 16.296 de locuri de muncă. Dintre acestea, 827 de locuri sunt destinate absolvenților de învățământ superior, i

Economic Intern 07-10-2026 12:39

ANIS: 57 de proiecte universitare au intrat în evaluare pentru granturi; peste jumătate sunt axate pe inteligența artificială

Un număr de 57 de proiecte universitare din opt centre din țară au intrat în etapa de evaluare a Burselor ANIS 2026, iar 52% dintre aplicațiile înscrise sunt concentrate în categoriile Artificial Intelligence & Machine Learning și AI for All, informează miercuri Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS).

Economic Intern 07-10-2026 12:29

ANOFM: Peste 34.100 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național

Peste 34.100 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național și alte 84 sunt vacante în Spațiul Economic European, a anunțat, miercuri, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). În România, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru conducător auto transport rutier (4.077); manipulant mărfuri (1

Economic Intern 07-10-2026 12:17

ARIR a premiat 16 companii listate pentru excelență în relația cu investitorii

Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR) a premiat, miercuri, 16 companii listate pentru performanța în relația cu investitorii, în cadrul celei de-a opta ediții a Galei by ARIR, eveniment care reunește reprezentanți ai pieței de capital, companii listate, investitori și profesioniști în Investor Relations (IR).

Economic Intern 07-10-2026 12:16

Atacurile din Marea Neagră pot pune presiune suplimentară pe prețul motorinei în România (analiză)

Atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră pot pune o presiune suplimentară pe prețul motorinei în România, prin creșterea costurilor cu asigurările, transportul și aprovizionarea, într-o piață în care cotațiile produselor petroliere sunt deja ridicate, arată o analiză realizată de Frames. Potrivit sursei cita

Economic Intern 07-10-2026 12:06

Deloitte: Producătorii români care livrează produse ambalate în UE pot avea obligații în fiecare stat membru

Producătorii români care livrează produse ambalate către clienți din alte state membre ale Uniunii Europene pot deveni titularii obligațiilor privind ambalajele în fiecare stat în care produsele sunt introduse pe piață, în contextul aplicării noilor reguli europene în domeniu, potrivit unei analize Deloitte România.

Economic Intern 07-10-2026 11:31

AEI: Energia electrică pentru consumatorii casnici s-ar putea scumpi cu 22%

Prețul mediu al ofertelor de energie electrică pentru consumatorii casnici ar putea ajunge la aproximativ 1,67 lei/kWh, cu TVA, în cazul ofertelor noi pe 12 luni emise în toamna acestui an, în creștere cu 22% față de o ofertă comparabilă din toamna anului trecut, estimează Asociația Energia Inteligentă (AEI). Conform sursei c

Economic Intern 07-10-2026 11:09

Pop (MMAP): Lucrurile se mișcă foarte lent în a reglementa răspunderea extinsă a producătorului pentru textile

Ministerul Mediului este îngropat în foarte multe priorități atât din direcția Uniunea Europeană spre statul-membru România, cât și din direcția teren spre autoritatea locală și centrală, iar lucrurile se mișcă foarte lent în a reglementa răspunderea extinsă a producătorului pentru textile, a declarat, miercuri, la o conferință de

Economic Intern 07-10-2026 11:00

Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de miercuri

Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de miercuri, cu un rulaj total în valoare de 8,72 milioane lei (1,63 milioane euro), după aproximativ 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere c

Economic Intern 07-10-2026 09:47

INS: Sosirile și înnoptările turiștilor în România, în creștere cu 9%, și respectiv, 10,2%, în august

Sosirile și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, inclusiv apartamente și camere de închiriat, au crescut cu 9% și, respectiv, cu 10,2%, în luna august 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, potrivit

Economic Intern 07-10-2026 09:34

INS: Veniturile medii lunare au fost de 10.204 lei/gospodărie în trimestrul II 2026; cheltuielile au totalizat 8.650 lei

Veniturile totale medii lunare au fost, în trimestrul II 2026, de 10.204 lei pe gospodărie, în creștere cu 8% față de trimestrul I 2026, în termeni nominali, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Economic Intern 07-10-2026 08:00

Conferință internațională la București, dedicată aniversării a 70 de ani de la Convenția privind transportul rutier internațional de mărfuri

O conferință internațională dedicată aniversării a 70 de ani de la adoptarea Convenției de la Geneva privind transportul rutier internațional de mărfuri (CMR) va avea loc în perioada 7-9 octombrie, la Facultatea de Drept a Universității din București. Evenimentul, organizat de CMR Advisory Council (CMR-AC) împreună cu Facultatea de

Economic Intern 07-10-2026 05:15

Experți internaționali participă, miercuri, la conferința dedicată circularității materialelor textile

Coaliția pentru Economia Circulară (CERC), în parteneriat cu Asociația Română pentru Reutilizare și Reciclare Textile (ARETEX), cu Recycling Europe - Filiala Textile și cu Asociația Bulgară pentru Textile Circulare (BACT), organizează, miercuri, conferința internațională 'Circularitatea materialelor textile. Un viitor sigur, fără deșeuri'.

Economic Intern 06-10-2026 18:10

CNAIR: Incidentele tehnice ale platformei TollRo au fost remediate; mai pot exista incidente tehnice sporadice

Incidentele tehnice ale platformei TollRo, constatate la data de 1 octombrie, au fost remediate, iar aceasta funcționează în parametrii normali, a anunțat marți seara Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Compania de drumuri atenționează, însă, că mai pot exista incidente tehnice sporadice caz î