Vlăsceanu (HENRO): Această iarnă va trece fără probleme deosebite, cel puţin pe partea de producere a energiei electrice şi termice
Această iarnă va trece fără probleme deosebite, cel puţin pe partea de producere a energiei electrice şi termice, iar comandamentul de iarnă ar trebui să-şi intre în atribuţii după 1 noiembrie, indiferent de temperaturile de afară, a declarat, vineri, Silvia Vlăsceanu, directorul executiv al Asociaţiei Producătorilor de Energie Electrică (HENRO).
"Sunt optimistă că această iarnă va trece fără probleme deosebite, cel puţin pe partea de producere a energiei electrice şi termice. Am participat şi am făcut observaţii când s-a elaborat programul de iarnă, iar o parte dintre acestea au fost avute în vedere. Comandamentul de iarnă ar trebui să-şi intre în atribuţii după 1 noiembrie, indiferent de temperaturile de afară", a menţionat Silvia Vlăsceanu, la conferinţa de presă Focus Energetic.
Însă, problema forţei de muncă rămâne, indiferent de anotimp. a atras ea atenţia.
"Pentru sectorul de cogenerare, cel puţin, problema forţei de muncă rămâne, mai ales în condiţiile în care legislaţia nu-i sprijină în acest moment pe unii dintre ei - cred că intră şi Elcen în această categorie, în cazul în care, pe bună dreptate, unii oameni vor ieşi la pensie, vor avea alte probleme, nu ai cu cine să îi înlocuieşti sau să asiguri inclusiv programul de mentenanţă şi funcţionare a echipamentelor", a menţionat Silvia Vlăsceanu.
În ceea ce priveşte problema forţei de muncă, directorul executiv al HENRO a făcut referire la producătorul din cărbune care, pentru a asigura stocurile, are nevoie de personal.
Potrivit acesteia, cărbunele contribuie la asigurarea securităţii sistemului electroenergetic pentru că atunci când este foarte frig "evident soare nu este, iar fotovoltaicele nu produc şi nici parcurile eoliene nu pot să contribuie prea mult".
"Au fost zile, îmi aduc aminte, când era zero producţia şi eolian şi fotovoltaic. Deocamdată este în depozite (cărbune - n. r.), însă problema se pune când aceste stocuri trebuie să fie completate şi nu ai cu cine să asiguri producţia de cărbune, exploatarea efectiv a carierelor şi deschiderea unor noi fronturi de lucru", a susţinut Vlăsceanu. AGERPRES/(A - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AEI: Energia electrică pentru consumatorii casnici s-ar putea scumpi cu 22%
Prețul mediu al ofertelor de energie electrică pentru consumatorii casnici ar putea ajunge la aproximativ 1,67 lei/kWh, cu TVA, în cazul ofertelor noi pe 12 luni emise în toamna acestui an, în creștere cu 22% față de o ofertă comparabilă din toamna anului trecut, estimează Asociația Energia Inteligentă (AEI). Conform sursei c
Pop (MMAP): Lucrurile se mișcă foarte lent în a reglementa răspunderea extinsă a producătorului pentru textile
Ministerul Mediului este îngropat în foarte multe priorități atât din direcția Uniunea Europeană spre statul-membru România, cât și din direcția teren spre autoritatea locală și centrală, iar lucrurile se mișcă foarte lent în a reglementa răspunderea extinsă a producătorului pentru textile, a declarat, miercuri, la o conferință de
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de miercuri, cu un rulaj total în valoare de 8,72 milioane lei (1,63 milioane euro), după aproximativ 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere c
INS: Sosirile și înnoptările turiștilor în România, în creștere cu 9%, și respectiv, 10,2%, în august
Sosirile și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, inclusiv apartamente și camere de închiriat, au crescut cu 9% și, respectiv, cu 10,2%, în luna august 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, potrivit
INS: Veniturile medii lunare au fost de 10.204 lei/gospodărie în trimestrul II 2026; cheltuielile au totalizat 8.650 lei
Veniturile totale medii lunare au fost, în trimestrul II 2026, de 10.204 lei pe gospodărie, în creștere cu 8% față de trimestrul I 2026, în termeni nominali, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Conferință internațională la București, dedicată aniversării a 70 de ani de la Convenția privind transportul rutier internațional de mărfuri
O conferință internațională dedicată aniversării a 70 de ani de la adoptarea Convenției de la Geneva privind transportul rutier internațional de mărfuri (CMR) va avea loc în perioada 7-9 octombrie, la Facultatea de Drept a Universității din București. Evenimentul, organizat de CMR Advisory Council (CMR-AC) împreună cu Facultatea de
Experți internaționali participă, miercuri, la conferința dedicată circularității materialelor textile
Coaliția pentru Economia Circulară (CERC), în parteneriat cu Asociația Română pentru Reutilizare și Reciclare Textile (ARETEX), cu Recycling Europe - Filiala Textile și cu Asociația Bulgară pentru Textile Circulare (BACT), organizează, miercuri, conferința internațională 'Circularitatea materialelor textile. Un viitor sigur, fără deșeuri'.
CNAIR: Incidentele tehnice ale platformei TollRo au fost remediate; mai pot exista incidente tehnice sporadice
Incidentele tehnice ale platformei TollRo, constatate la data de 1 octombrie, au fost remediate, iar aceasta funcționează în parametrii normali, a anunțat marți seara Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Compania de drumuri atenționează, însă, că mai pot exista incidente tehnice sporadice caz î
TAROM: Actualizările la website ar putea afecta vizibilitatea reală a disponibilității de locuri pe zborurile internaționale, în următoarele zile
Actualizările efectuate la website-ul TAROM vor afecta vizibilitatea reală a disponibilității de locuri pe zborurile internaționale, în următoarele zile, informează operatorul național aerian, într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. 'În contextul informațiilor apărute în spațiul public, TAROM informeaz
Încălțăminte de 4,9 milioane de lei, suspectată de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, oprită la Isaccea
Un număr de 1.280 de perechi de încălțăminte, purtând mărci înregistrate și protejate și suspectate că ar încălca drepturile de proprietate intelectuală, au fost reținute de inspectorii Biroului Vamal de Frontieră Isaccea, înainte de a ajunge pe piață, se arată într-un comunicat de presă al Autorității Vamale Române. T
Silaghi (CCIR): Acordul dintre Portul Constanța și Portul Karachi creează un cadru durabil pentru facilitarea comerțului Asia-Europa
Acordul încheiat recent între Portul Constanța și Portul Karachi creează un cadru durabil pentru facilitarea comerțului dintre Asia și Europa, a declarat marți secretarul general al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Ovidiu Silaghi. 'Relația economică româno-pakistaneză este una stabilă și în cr
Peste 9.000 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți din București
Peste 9.000 de locuri de muncă vor fi oferite de 129 de angajatori la Bursa generală a locurilor de muncă pentru absolvenți, care va fi organizată vineri, în Capitală, informează Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM). Potrivit unui comunicat al instituției, până în prezent și-au anunțat particip
Raport Greenpeace: București, pe ultimul loc în clasamentul european al tranziției sistemelor de încălzire urbană
Capitala României se află pe ultimul loc în clasamentul orașelor europene care au făcut tranziția de la încălzirea pe bază de combustibili fosili la sisteme de încălzire sustenabile, conform unui nou raport al Greenpeace Europa Centrală și de Est (ECE), dat publicității marți. București se află alături de Atena și Roma,
Angajatori de TOP aduce la București 5.000 de oportunități de carieră și 80 de companii, în perioada 30-31 octombrie
Operatorii economici din Capitală pun la dispoziție 5.000 de oportunități de carieră în cadrul unei noi ediții a evenimentului Angajatori de TOP București, ce va avea loc în perioada 30 - 31 octombrie. Potrivit organizatorilor celui mai mare eveniment de carieră din România, organizat la Sala Palatului, un număr de 80 de comp
Banca Mondială: România realizează cea mai ambițioasă ajustare fiscală din Europa și Asia Centrală
România realizează cea mai ambițioasă ajustare fiscală din regiune, conform unui raport actualizat privind perspectivele economice în Europa și Asia Centrală (ECA), publicat marți de Banca Mondială (BM). 'România implementează cea mai ambițioasă ajustare fiscală din regiune, deficitul urmând să scadă cu aproape două puncte procentua











