APIA acordă 2,58 milioane de lei crescătorilor de animale; 200.611 de cereri pentru sprijinirea sectorului cerealelor şi al seminţelor
Crescătorii de animale vor beneficia de un sprijin financiar în valoare de peste 2,58 milioane lei, în urma solicitărilor aferente serviciilor prestate în luna august a anului 2023, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES, suma autorizată la plată se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), pentru solicitanţii care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor.
În acelaşi timp, APIA precizează că, la data de 26 octombrie, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de acordare a sprijinului de urgenţă pentru sectorul cerealelor şi al seminţelor oleaginoase.
Potenţialii beneficiari au depus la Centrele APIA pe a căror rază teritorială a fost depusă cererea unică de plată aferentă anului 2022 un număr de 200.611 solicitări, cu o valoare totală de 275,4 milioane lei.
Reprezentanţii instituţiei subliniază că plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2023.
Sprijinul sub formă de grant reprezintă o valoare aferentă unei cantităţi unitare de 78 litri/hectar de motorină, iar în stabilirea valorii totale a sprijinului se utilizează 50% din cantitatea rezultată din înmulţirea numărului de hectare eligibile cu valoarea menţionată. Cuantumul este de 2 lei/litru de motorină pentru cantitatea totală de 152.458.321,08 litri de motorină corespunzătoare culturilor de porumb, orz, floarea-soarelui sau rapiţă. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chirițoiu: Planurile de restructurare ale CE Oltenia și TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană; ideal până la sfârșitul anului
Planurile de restructurare ale Complexului Energetic Oltenia și companiei TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană cât mai repede posibil, ideal până la sfârșitul anului, iar luna aceasta începem demersurile, a declarat, joi, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate.
Sindicatele din Finanțe amenință cu proteste din ianuarie, în lipsa unui calendar pentru statutul profesional
Sindicatul Național Finanțe Publice - SindFISC va declanșa acțiuni de protest începând din ianuarie 2027, dacă Guvernul nu prezintă, până la 31 decembrie 2026, un calendar concret pentru adoptarea Statutului profesional al personalului din finanțele publice și nu inițiază un dialog social real, potrivit unui comunicat al organizației sindicale.
Erbașu: Cred că lucrările de bază la Pasaj Unirii vor fi finalizate până la sfârșitul anului
Lucrările de bază la Pasajul Unirii probabil ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului, finanțarea fiind asigurată, a declarat, vineri, Cristian Erbașu, directorul general al companiei Construcții Erbașu, în marja unui eveniment de specialitate. 'La Pasajul Unirii a fost asigurată finanțare și, în momentul de
Transportatorii solicită prelungirea schemei de restituire a accizei și reducerea cu 30% a tarifelor TollRO și rovinietei
Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) și IMM România solicită prelungirea, după 31 decembrie 2026, a schemei de restituire parțială a accizei pentru transportatori, instituirea permanentă a motorinei profesionale și reducerea cu 30%, pentru o perioadă de șase luni, a tarifelor TollRO și rovinietei, potrivit unui comunicat al celor două organiz
Black Friday 2026/Valoarea plăților procesate de PayU România a depășit 600 de milioane de lei, la ora prânzului
Valoarea plăților procesate de PayU România, vineri, de 'Black Friday', a ajuns la 611 de milioane de lei, relevă datele prezentate, la ora prânzului, de către Elena Gheorghe, manager de țară pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Vorbim, deja, despre peste 600 de milioane de lei procesate. Ponderea
Roxana Mînzatu: Capitalul uman e absolut esențial pentru succesul economic
Întreaga muncă pe care o face Comisia Europeană este de a contura o perspectivă solidă, competitivă, de care să beneficieze oamenii, într-un context destul de turbulent, a declarat, vineri, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, la cea de-a doua ed
CNAB: La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, după amenințarea cu bombă în aeronava Tarom Praga-București
Traficul aerian se desfășoară în siguranță, pe Aeroportul Henri Coandă București, fără probleme, conform planului de zbor, iar la nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului, după amenințarea cu bombă privind zborul ROT226 Tarom Praga - București, informează Compania Națională Aeroportur
Șucu: Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte
Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte și merge unde găsește piață, viziune și încredere, a declarat vineri, Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Anul acesta vorbim despre capital, capital financiar, capital uman, capital de încredere și ce înseamnă
Chirițoiu: 91% din volumul ajutoarelor de stat s-a dus la firme cu capital românesc
Ajutoarele de stat acordate de România s-au dus în proporție de 91% la firmele cu capital românesc și doar 9% au ajuns la cele cu capital majoritar străin, a afirmat, vineri, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ieri am prezentat raportul. Periodic prezentăm Guvernului
Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, o nouă ofertă de titluri de stat Fidelis
Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, cea de-a 11-a ofertă publică de vânzare de titluri de stat Fidelis din acest an, prin intermediul Bursei de Valori București (BVB), care cuprinde șapte emisiuni, patru în lei și trei în euro, dintre care două sunt dedicate donatorilor de sânge, potrivit unui anunț al BVB.
Unitatea 1 de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica. 'În urma întrunirii condițiilor minime necesare, a
ANM: Cod galben de vânt în șase județe din zona Moldovei, pe parcursul zilei de vineri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile, în șase județe din regiunea Moldovei. Potrivit meteorologilor, între orele 10:00 - 18:00, în județele Botoșani, Iași și Vaslui, temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze
Black Friday 2026/Circa 500 de milioane de lei, tranzacții procesate în primele ore de 'Black Friday' (procesator)
Volumul total al plăților procesate de PayU, până în jurul orei 9:00, este de aproximativ 500 de milioane de lei, în ziua de 'Black Friday', conform datelor prezentate, vineri, de Elena Gheorghe, manager de pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Până la această oră, avem undeva în
InfoCons: Consumatorii pot verifica alertele privind produsele periculoase din încă 15 țări, de Black Friday
Consumatorii pot consulta, prin intermediul aplicației InfoCons, alertele privind produsele nealimentare periculoase din încă 15 țări membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în urma unei actualizări realizate cu ocazia Black Friday 2026, potrivit unui comunicat al organizației. 'InfoCons extinde
Două piste suplimentare de control la Galați-Giurgiulești și o bandă separată pentru camioanele fără marfă la Albița-Leușeni
Autoritățile vamale și de frontieră din România și Republica Moldova au convenit asupra unui set de măsuri operaționale comune pentru fluidizarea traficului de camioane la frontiera dintre cele două state, printre care operaționalizarea a două piste suplimentare de control la postul vamal Galați-Giurgiulești și separarea fluxului de camioane fără încărcăt












