Boloş: 8 miliarde de lei, economisiţi prin implementarea unor noi măsuri fiscale în sectorul public
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a susţinut, marţi, la Alba Iulia, că prin implementarea unor noi măsuri fiscale, cum ar fi limitarea şi plafonarea cheltuielilor în sectorul public, se vor economisi până la sfârşitul anului 8 miliarde de lei, iar astfel România nu riscă blocarea fondurilor europene.
Întrebat de jurnalişti despre noile măsuri fiscale pe care le pregăteşte Guvernul, ministrul Finanţelor a precizat că acestea privesc doar sectorul public şi doar ceea ce este legat de cheltuielile publice.
"Noi, statul, în continuarea eforturilor pe care le-am făcut până acum, facem în continuare aceleaşi eforturi pentru ca ţinta noastră de deficit bugetar să fie conform cu angajamentele asumate în relaţia cu Comisia Europeană şi să nu riscăm suspendarea fondurilor. Ce ar însemna ca România, anul viitor, să aibă 5.000 de şantiere fără fonduri europene? Nu cred că ar fi de bun augur, fiind un an care, totuşi, este un an sensibil din punct de vedere al alegerilor. Dar, dincolo de acest lucru, avem datoria morală să facem tot ce ţine de noi ca să nu riscăm blocarea fondurilor europene, adică să nu riscăm să nu mai putem face proiectele de infrastructură de apă, canalizare, de asfaltare de străzi, construcţia de autostrăzi, căi ferate. Toate acestea sunt proiecte de infrastructură vitale pentru modernizarea României", a spus Marcel Boloş.
Ministrul a precizat că este vorba de măsuri legate de limitarea şi plafonarea cheltuielilor.
"Aici, avem în vedere atât cheltuielile de funcţionare ale statului, cât şi, dacă vă referiţi la celebrele cheltuieli care ţin de festivaluri, concerte, evenimente, acestea vor fi chiar interzise, cu excepţia celor care privesc sfârşitul de an şi a celor care sunt dedicate zilelor oficiale ale unităţilor administrativ-teritoriale. Din analizele pe care le-am făcut, cheltuielile autorităţilor locale şi ale aparatului bugetar în ultima lună din an sau chiar începând cu luna noiembrie au ajuns la de trei, patru ori media lunară din cursul anului. Este nefiresc să stăm cu acest pericol pe care îl avem legat de ţinta de deficit bugetar şi să ne trezim la sfârşitul anului că, din cauza acestor sau datorită acestor categorii de cheltuieli, România şi-a luat asupra-şi riscul acesta de blocare a fondurilor europene. Ar fi total nefiresc să compromitem şansa de dezvoltare şi de implementare a investiţiilor pentru generaţiile viitoare şi pentru ceea ce înseamnă modernizarea României pe termen lung", a menţionat Boloş.
Ministrul a explicat că se instituie regula plafonării, respectiv a încadrării în plafoanele care provin din cursul anului, pentru a se evita creşterea de trei, patru ori a cheltuielilor.
"Vă dau un exemplu: la cheltuielile de funcţionare ale statului, bunuri şi servicii cum le spunem noi, la o medie lunară de 1,1 miliarde lei, în lunile noiembrie-decembrie depăşesc 4,5 miliarde lei. Ori, în aceste condiţii, toate mecanismele pe care le-am gândit pentru cheltuielile statului atunci nu îşi mai au rost, dacă noi nu putem să stăvilim aceste cheltuieli în lunile noiembrie şi decembrie, încât să avem un parcurs normal, firesc. Nu cred că dă bine şi deja suntem obişnuiţi ca, în ultimele luni, în sectorul bugetar se discută 'haide să cheltuim banii pentru că îi pierdem la sfârşit de an'. Nu, să cheltuim banii dacă avem nevoie şi să intrăm şi noi pentru poate prima dată în normalitate în ceea ce priveşte cheltuielile de sfârşit de an", a spus ministrul Finanţelor.
Întrebat ce se întâmplă cu investiţiile finanţate prin Programul "Anghel Saligny" sau prin CNI, Marcel Boloş a precizat că acestea merg în continuare în limita mediei lunare.
"Nu cred că România, pentru un bazin de înot sau o sală de sport, trebuie să rişte fondurile europene sau orice alte tipuri de cheltuieli care au impact atât de mare asupra unei mize, respectiv aceea a investiţiilor din bani europeni. 75 de miliarde să îi compromitem pentru că nu avem această putere de disciplină la sfârşit de an. Nu cred că este bine pentru dezvoltarea României pe termen lung", a adăugat acesta.
Întrebat câţi bani se vor economisi până la sfârşitul anului prin intrarea în vigoare a noii ordonanţe de urgenţă, Marcel Boloş a răspuns că e vorba de "8 miliarde de lei".
Ministrul Finanţelor s-a aflat luni în judeţul Alba, unde a vizitat compania Cupru Min Abrud şi fabrica IPEC din Alba Iulia. AGERPRES/ (A - autor: Marinela Brumar, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mînzatu: România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru exercițiul financiar 2028-2034
România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru viitorul exercițiu financiar 2028-2034, care să răspundă provocărilor sociale și transformărilor de pe piața muncii, a declarat vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, în cadrul unei întrevederi desfășurate vineri cu ministrul Muncii, Petre Florin Manole,
Burnete: Sentimentul meu este că prețul energiei în România va reveni la normal, în doi-trei ani
Prețul energiei în România va reveni la normal în doi-trei ani, iar din 2028 presiunea ar putea să nu mai apese atât de tare pe mediul de afaceri, a declarat, vineri, consilierul prezidențial Radu Burnete, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Iarna va fi dificilă și nu doar în România, ci peste tot, pentru c
Robu (CNPP): Numărul dosarelor de pensie cu erori a fost extrapolat; nu 2,2 milioane de pensii au fost calculate greșit
Verificările Curții de Conturi s-au făcut pe un eșantion de dosare de pensie, iar acest lucru nu înseamnă că 2,2 milioane de pensii au fost calculate greșit, a declarat președinta Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP),Vasilica-Valentina Robu, într-o postare publicată, vineri, pe pagina oficială de socializare a instituției. '
Chirițoiu: Planurile de restructurare ale CE Oltenia și TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană; ideal până la sfârșitul anului
Planurile de restructurare ale Complexului Energetic Oltenia și companiei TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană cât mai repede posibil, ideal până la sfârșitul anului, iar luna aceasta începem demersurile, a declarat, joi, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate.
Sindicatele din Finanțe amenință cu proteste din ianuarie, în lipsa unui calendar pentru statutul profesional
Sindicatul Național Finanțe Publice - SindFISC va declanșa acțiuni de protest începând din ianuarie 2027, dacă Guvernul nu prezintă, până la 31 decembrie 2026, un calendar concret pentru adoptarea Statutului profesional al personalului din finanțele publice și nu inițiază un dialog social real, potrivit unui comunicat al organizației sindicale.
Erbașu: Cred că lucrările de bază la Pasaj Unirii vor fi finalizate până la sfârșitul anului
Lucrările de bază la Pasajul Unirii probabil ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului, finanțarea fiind asigurată, a declarat, vineri, Cristian Erbașu, directorul general al companiei Construcții Erbașu, în marja unui eveniment de specialitate. 'La Pasajul Unirii a fost asigurată finanțare și, în momentul de
Transportatorii solicită prelungirea schemei de restituire a accizei și reducerea cu 30% a tarifelor TollRO și rovinietei
Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) și IMM România solicită prelungirea, după 31 decembrie 2026, a schemei de restituire parțială a accizei pentru transportatori, instituirea permanentă a motorinei profesionale și reducerea cu 30%, pentru o perioadă de șase luni, a tarifelor TollRO și rovinietei, potrivit unui comunicat al celor două organiz
Black Friday 2026/Valoarea plăților procesate de PayU România a depășit 600 de milioane de lei, la ora prânzului
Valoarea plăților procesate de PayU România, vineri, de 'Black Friday', a ajuns la 611 de milioane de lei, relevă datele prezentate, la ora prânzului, de către Elena Gheorghe, manager de țară pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Vorbim, deja, despre peste 600 de milioane de lei procesate. Ponderea
Roxana Mînzatu: Capitalul uman e absolut esențial pentru succesul economic
Întreaga muncă pe care o face Comisia Europeană este de a contura o perspectivă solidă, competitivă, de care să beneficieze oamenii, într-un context destul de turbulent, a declarat, vineri, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, la cea de-a doua ed
CNAB: La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, după amenințarea cu bombă în aeronava Tarom Praga-București
Traficul aerian se desfășoară în siguranță, pe Aeroportul Henri Coandă București, fără probleme, conform planului de zbor, iar la nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului, după amenințarea cu bombă privind zborul ROT226 Tarom Praga - București, informează Compania Națională Aeroportur
Șucu: Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte
Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte și merge unde găsește piață, viziune și încredere, a declarat vineri, Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Anul acesta vorbim despre capital, capital financiar, capital uman, capital de încredere și ce înseamnă
Chirițoiu: 91% din volumul ajutoarelor de stat s-a dus la firme cu capital românesc
Ajutoarele de stat acordate de România s-au dus în proporție de 91% la firmele cu capital românesc și doar 9% au ajuns la cele cu capital majoritar străin, a afirmat, vineri, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ieri am prezentat raportul. Periodic prezentăm Guvernului
Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, o nouă ofertă de titluri de stat Fidelis
Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, cea de-a 11-a ofertă publică de vânzare de titluri de stat Fidelis din acest an, prin intermediul Bursei de Valori București (BVB), care cuprinde șapte emisiuni, patru în lei și trei în euro, dintre care două sunt dedicate donatorilor de sânge, potrivit unui anunț al BVB.
Unitatea 1 de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica. 'În urma întrunirii condițiilor minime necesare, a
Black Friday 2026/Circa 500 de milioane de lei, tranzacții procesate în primele ore de 'Black Friday' (procesator)
Volumul total al plăților procesate de PayU, până în jurul orei 9:00, este de aproximativ 500 de milioane de lei, în ziua de 'Black Friday', conform datelor prezentate, vineri, de Elena Gheorghe, manager de pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Până la această oră, avem undeva în









