Banca Mondială: România ar trebui să investească aproape 3% din PIB pentru un sector energetic decarbonizat, până în 2050
România îşi poate creşte venitul naţional de aproape trei ori în următorii 30 de ani, dacă va implementa măsuri pentru îmbunătăţirea rezilienţei la schimbările climatice şi pentru reducerea emisiilor de carbon, investiţiile necesare doar pentru dezvoltarea unui sector energetic decarbonizat fiind estimate la 356 de miliarde de dolari, până în 2050, echivalentul a circa 3% din PIB, susţin experţii Băncii Mondiale, în Raportul de ţară privind Clima şi Dezvoltarea pentru România (RTCD), lansat marţi.
Potrivit documentului, ţara noastră este foarte vulnerabilă la riscurile privind schimbărilor climatice, în special la inundaţii şi secetă. În acelaşi timp, economia României este relativ intensivă, bazată pe cărbune, cu o medie de 2,5 ori mai mare decât cea a Uniunii Europene (UE).
"În timp ce provocările legate de realizarea decarbonizării sunt considerabile, printr-un mix adecvat de reforme structurale, sociale şi economice şi investiţii eficace susţinute din fonduri publice, private şi europene, România îşi poate creşte nivelul de trai, atingându-şi în acelaşi timp obiectivele climatice", a declarat Marina Wes, director de ţară al Băncii Mondiale pentru Uniunea Europeană.
Raportul de specialitate notează, totodată, că România este pe cale să îşi atingă obiectivul pentru anul 2030 de reducere a emisiilor cu 55% faţă de nivelul din 1990.
Datele centralizate în analiza Băncii Mondiale arată că ţara noastră şi-a redus, deja, emisiile cu 53%, în perioada 1990 - 2018. "Cu toate acestea, îndeplinirea angajamentului său de neutralitate a emisiilor de carbon până în 2050 va necesita acţiuni politice şi finanţare substanţiale şi coordonate. Investiţiile necesare doar pentru dezvoltarea unui sector energetic decarbonizat sunt estimate la 356 de miliarde de dolari până în 2050, reprezentând aproximativ 3% din PIB-ul cumulat al ţării, pentru aceeaşi perioadă", se menţionează în raport.
În viziunea experţilor, cu peste 70% din consumul total de energie al României depinzând de combustibilii fosili, tranziţia energetică este esenţială.
În context, sectorul energetic, care cuprinde generarea de energie electrică, încălzire, transport şi producţie, reprezintă 66% din totalul emisiilor înregistrate în România. Acesta este urmat de agricultură (17%) şi industrie (12%).
"Pentru a atinge net zero emisii până în 2050, România trebuie să implementeze un program masiv de electrificare, care să înlocuiască consumul direct de combustibili cu energie generată din surse regenerabile. RTCD demonstrează că nivelul costului suplimentar al dezvoltării unui sistem de energie electrică mai verde şi bazat pe energie electrică regenerabilă nu creşte substanţial nevoile de investiţii. Creşterea eficienţei energetice a clădirilor, în special printr-o izolare mai bună, este, de asemenea, evidenţiată ca o investiţie esenţială", se subliniază în documentul citat.
Raportul Băncii Mondiale oferă o cale sugerată către neutralitate climatică până în anul 2050, cu accent pe alte câteva domenii prioritare, pe lângă decarbonizarea sectorului energetic. Acestea includ: decarbonizarea sectorului transporturilor, optimizarea utilizării resurselor de apă, precum şi investiţia în capitalul uman şi în competenţe,
"Oamenii sunt cheia succesului unei tranziţii verzi. Schimbarea majoră de la sectoarele poluante la cele verzi nu poate fi realizată fără o forţă de muncă formată în mod adecvat. Prin urmare, România ar trebui să investească în eliminarea decalajelor de competenţe cu care se confruntă forţa de muncă actuală şi să-şi adapteze sistemul de educaţie pentru a pregăti următoarea generaţie pentru noua economie şi noile locuri de muncă", subliniază Anna Akhalkatsi, manager de ţară al Băncii Mondiale pentru România.
În acelaşi timp, raportul remarcă rolul critic al sectorului privat nu numai în efortul de decarbonizare, ci şi în finanţarea investiţiilor relevante, în special în sectoarele transporturilor şi energiei electrice, dar şi că o consolidare a cadrului existent de parteneriat public-privat (PPP) ar putea contribui la mobilizarea finanţării private.
"Tranziţia verde va genera oportunităţi fără precedent de creştere, dezvoltare şi tehnologizare, pornind de la punctele forte existente ale României şi, potenţial, urcând în lanţurile valorice. Finanţarea publică, inclusiv din partea UE, nu va fi suficientă pentru îndeplinirea obiectivelor verzi ale României. Este necesară implementarea unor stimulente pentru mobilizarea capitalului privat la scară largă", a apreciat Ary Naim, manager pentru Europa Centrală şi de Sud, Corporaţia Financiară Internaţională.
Rapoartele de ţară referitoare la Climă şi Dezvoltare (RTCD) integrează schimbările climatice şi considerentele de dezvoltare şi vor ajuta ţările să prioritizeze acţiunile cu cel mai mare impact care pot reduce emisiile de gaze cu efect de seră (GES), pot stimula adaptarea, atingând în acelaşi timp obiective mai ample de dezvoltare. Un astfel de document sugerează acţiuni concrete şi prioritare pentru a sprijini tranziţia cu emisii reduse de carbon.
Analiza dedicată României reprezintă primul raport axat pe un stat-membru al Uniunii Europene, precum şi pe o economie cu venituri ridicate. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Industria HoReCa oferă gratuit hrană și băuturi de peste 3 milioane de lei pentru pelerinii Sfintei Parascheva
Industria HoReCa va oferi gratuit, în perioada 8-15 octombrie, peste 90.000 de porții de mâncare, 30.000 de sticle de apă și sucuri și 150.000 de pahare de ceai și cafea pentru pelerinii Sfintei Cuvioase Parascheva, valoarea comercială estimată a produselor depășind 3 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al Federației Patronate
UNTRR: Solicităm suspendarea sancțiunilor până când sistemul TollRo este matur și funcțional sau până la 1 aprilie
Transportatorii solicită suspendarea sancțiunilor până când sistemul TollRo este matur și funcțional sau până la 1 aprilie, a declarat miercuri secretarul general al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Radu Dinescu, în cadrul unei conferințe de presă. ''Ne dorim ca același me
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți se va desfășura în 63 de locații; aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), se va desfășura în 63 de locații din București și din țară, unde 962 de agenți economici vor oferi 16.296 de locuri de muncă. Dintre acestea, 827 de locuri sunt destinate absolvenților de învățământ superior, i
ANIS: 57 de proiecte universitare au intrat în evaluare pentru granturi; peste jumătate sunt axate pe inteligența artificială
Un număr de 57 de proiecte universitare din opt centre din țară au intrat în etapa de evaluare a Burselor ANIS 2026, iar 52% dintre aplicațiile înscrise sunt concentrate în categoriile Artificial Intelligence & Machine Learning și AI for All, informează miercuri Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS).
ANOFM: Peste 34.100 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național
Peste 34.100 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național și alte 84 sunt vacante în Spațiul Economic European, a anunțat, miercuri, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). În România, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru conducător auto transport rutier (4.077); manipulant mărfuri (1
ARIR a premiat 16 companii listate pentru excelență în relația cu investitorii
Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR) a premiat, miercuri, 16 companii listate pentru performanța în relația cu investitorii, în cadrul celei de-a opta ediții a Galei by ARIR, eveniment care reunește reprezentanți ai pieței de capital, companii listate, investitori și profesioniști în Investor Relations (IR).
Atacurile din Marea Neagră pot pune presiune suplimentară pe prețul motorinei în România (analiză)
Atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră pot pune o presiune suplimentară pe prețul motorinei în România, prin creșterea costurilor cu asigurările, transportul și aprovizionarea, într-o piață în care cotațiile produselor petroliere sunt deja ridicate, arată o analiză realizată de Frames. Potrivit sursei cita
Deloitte: Producătorii români care livrează produse ambalate în UE pot avea obligații în fiecare stat membru
Producătorii români care livrează produse ambalate către clienți din alte state membre ale Uniunii Europene pot deveni titularii obligațiilor privind ambalajele în fiecare stat în care produsele sunt introduse pe piață, în contextul aplicării noilor reguli europene în domeniu, potrivit unei analize Deloitte România.
AEI: Energia electrică pentru consumatorii casnici s-ar putea scumpi cu 22%
Prețul mediu al ofertelor de energie electrică pentru consumatorii casnici ar putea ajunge la aproximativ 1,67 lei/kWh, cu TVA, în cazul ofertelor noi pe 12 luni emise în toamna acestui an, în creștere cu 22% față de o ofertă comparabilă din toamna anului trecut, estimează Asociația Energia Inteligentă (AEI). Conform sursei c
Pop (MMAP): Lucrurile se mișcă foarte lent în a reglementa răspunderea extinsă a producătorului pentru textile
Ministerul Mediului este îngropat în foarte multe priorități atât din direcția Uniunea Europeană spre statul-membru România, cât și din direcția teren spre autoritatea locală și centrală, iar lucrurile se mișcă foarte lent în a reglementa răspunderea extinsă a producătorului pentru textile, a declarat, miercuri, la o conferință de
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de miercuri, cu un rulaj total în valoare de 8,72 milioane lei (1,63 milioane euro), după aproximativ 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere c
INS: Sosirile și înnoptările turiștilor în România, în creștere cu 9%, și respectiv, 10,2%, în august
Sosirile și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, inclusiv apartamente și camere de închiriat, au crescut cu 9% și, respectiv, cu 10,2%, în luna august 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, potrivit
INS: Veniturile medii lunare au fost de 10.204 lei/gospodărie în trimestrul II 2026; cheltuielile au totalizat 8.650 lei
Veniturile totale medii lunare au fost, în trimestrul II 2026, de 10.204 lei pe gospodărie, în creștere cu 8% față de trimestrul I 2026, în termeni nominali, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Conferință internațională la București, dedicată aniversării a 70 de ani de la Convenția privind transportul rutier internațional de mărfuri
O conferință internațională dedicată aniversării a 70 de ani de la adoptarea Convenției de la Geneva privind transportul rutier internațional de mărfuri (CMR) va avea loc în perioada 7-9 octombrie, la Facultatea de Drept a Universității din București. Evenimentul, organizat de CMR Advisory Council (CMR-AC) împreună cu Facultatea de
Experți internaționali participă, miercuri, la conferința dedicată circularității materialelor textile
Coaliția pentru Economia Circulară (CERC), în parteneriat cu Asociația Română pentru Reutilizare și Reciclare Textile (ARETEX), cu Recycling Europe - Filiala Textile și cu Asociația Bulgară pentru Textile Circulare (BACT), organizează, miercuri, conferința internațională 'Circularitatea materialelor textile. Un viitor sigur, fără deșeuri'.














