logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Turismul românesc, aproape de nivelul anterior pandemiei în privinţa vânzărilor (agenţii)

Imagine din galeria Agerpres

Vânzările pachetelor de vacanţă în 2023 sunt aproape de nivelul de dinainte de pandemia de Covid-19, conform afirmaţiilor reprezentanţilor mai multor agenţii de turism, chiar dacă preţurile "au explodat" comparativ cu 2019.

Sunt chiar şi cazuri în care vânzările au crescut cu 200% în acest an faţă de 2019, în urma unor strategii de marketing adaptate perioadei de pandemie.


"La noi este o situaţie excepţională, pentru că noi înregistrăm o creştere de peste 200% faţă de 2019. În perioada pandemiei noi am ales ca strategie de promovare să desfăşurăm în continuare campanii de marketing, fie ele si adaptate vremurilor în care trăiam. Într-adevăr turismul este afectat de tot ceea ce se întâmplă la nivel mondial şi au existat evenimente care au influenţat vânzările, cum ar fi războiul sau pandemia. Am fost nevoiţi să ne adaptăm şi să venim în întâmpinarea nevoilor turiştilor cu condiţii de înscriere mai avantajoase, chiar dacă noi către partenerii externi aveam unele mai rigide. După perioada pandemiei am putut observa reîntorcerea obiceiului turiştilor de a achiziţiona vacanţe în perioada de early booking", a declarat Mădălina Balaiban, proprietarul agenţiei Hello Holidays.

Dezvoltarea unor pachete de vacanţă în ţară sau străinătate în perioada pandemiei a dus la creşterea vânzărilor, chiar dacă în acel interval condiţiile de călătorie impuneau foarte multe reguli.

"Tot în perioada pandemiei am dezvoltat şi tipul de produs "România de Poveste", circuite în România şi am mărit numărul de excursii de o zi, "O zi cât o vacanţă" pentru această destinaţie. Noi în pandemie am realizat şi foarte multe circuite în Europa, respectând condiţiile de călătorie cerute de fiecare ţară, la care au participat şi turişti vaccinaţi, şi nevaccinaţi. În perioada respectivă mulţi erau dornici să călătorească şi şi-au asumat să facă toate testele necesare pe tot parcursul călătoriei", a adăugat Mădălina Balaiban.

Directorul de vânzări al agenţiei Mix Tour din Braşov, Claudia Simion, afirmă că preţurile pachetelor turistice în 2023 sunt mult mai mari în comparaţie cu perioada de dinainte de pandemie.

"Eu zic că ne apropiem de 2019 ca volum de vânzări şi uşor în creştere faţă de anul trecut. Dintre cele mai cerute vacanţe au fost cele clasice, Turcia şi Grecia. În ceea ce priveşte preţurile, au explodat comparativ cu 2019. Pe toate destinaţiile creşterile au fost semnificative şi cu toate astea se merge în vacanţă. Nu pot să-mi dau seama exact ca procent cu cât au crescut, dar toate s-au scumpit. Turcia a devenit mai scumpă, Grecia la fel. Noi am avut ca noutate charterele de Braşov şi au mers foarte bine", a spus Claudia Simion.

Dar creşterea vânzărilor de vacanţe nu este neapărat o urmare a alocării unor sume mai mari pentru călătorii de către români, ci a implementării unui sistem flexibil de plată adoptat de agenţii. "Am găsit o soluţie după pandemie, să ne ridicăm, pentru că noi am fost cei mai îngenuncheaţi pe perioada pandemiei. Toată lumea ştie, noi n-am mişcat nimic doi ani. Apoi oamenii erau reticenţi, ar fi vrut să plece dar se gândeau că se mai întâmplă ceva, vremurile încă erau nesigure, nu era nimic stabil. Oamenii nu voiau să-şi blocheze banii din nou şi tour-operatorii s-au gândit şi noi am preluat politica lor: Ok, oamenii sunt temători, hai să-i facem să nu mai fie. Hai să luăm nişte avansuri la înscriere mici ca omul să nu aibă teamă că are sume mari blocate şi să treacă mai uşor în cazul în care se întâmplă iarăşi să nu se mai poată pleca, să nu mai simtă în buzunar o gaură mare pentru vacanţă. Early booking-urile până în pandemie se plăteau 100%, pentru că erau pachetele cu cele mai mare reduceri. După pandemie ce s-au gândit tur-operatorii? Haideţi să-i dăm posibilitatea să-şi ia un pachet avantajos din iarnă, dar îi percepem un avans minim, care a fost între 5 şi maximum 20% în aceşti doi ani după pandemie. Şi revenirea a fost spectaculoasă chiar dacă pachetele au fost mai scumpe faţă de anii trecuţi. Oamenii au plecat în vacanţă, i-a ajutat sistemul de acesta de early booking. Momentan suntem în revenire şi până să ne revenim complet o să mergem pe sistemul ăsta, cumva mai flexibil pentru turist", a explicat Claudia Simion.

Românii au devenit după pandemie mai chibzuiţi în ceea ce priveşte achiziţionarea de pachete turistice şi sunt interesaţi de ofertele din perioada de early booking.

"Vânzările în agenţie au crescut considerabil în acest an comparativ cu anii anteriori. Comparativ cu anul 2019, putem spune că suntem aproape de a atinge acel nivel al vânzărilor, suntem la 80-90%. Dar asta nu înseamnă că românii au mai mulţi bani, ci sunt mai chibzuiţi. Vin sa facă rezervările în early booking, plătesc un avans de 10-20% şi restul achită înainte de plecare. Există o discrepanţă mare între primul trimestru, când se vinde early booking şi restul anului", a declarat Flavia Protopopescu, directorul unei agenţii de turism din Bucureşti.

În ceea ce priveşte creşterea preţurilor comparativ cu 2019, Protopopescu afirmă că aceasta se situează în jurul a 30 de procente: "Comparativ cu 2019 tarifele au crescut în medie cu 20-30 %, acum depinde şi despre ce destinaţii vorbim. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate anul acesta pe destinaţiile din Turcia, preponderent Antalya. Dar cu toate problemele pe care le-a avut Turcia anul acesta, cererea a rămas constantă, Turcia se cere în continuare. În acelaşi timp, putem spune că s-a revenit la destinaţiile din 2019, cu un accent mai mare în vara aceasta pe Spania, Italia, Cipru şi Tunisia. În ceea ce priveşte Grecia pentru noi a mers la fel de bine ca şi în anii anteriori pandemiei. Pentru sezonul acesta a crescut cererea şi pentru destinaţiile exotice cum ar fi Indonezia sau Bali, mai ales că a fost ridicată obligativitatea vaccinării. De asemenea a crescut cererea pentru pachetele de city brake. În ceea ce priveşte turismul intern, pot spune că vânzările sunt oarecum constant".

"Comparativ cu 2019, suntem mai jos în privinţa vânzărilor, undeva la 70%, dar nu am tras încă o linie. Dar au mers foarte bine, chiar şi comparativ cu anul trecut. Toată lumea este dornică să plece, pentru că au fost acei ani în care au stat în casă cu panica pandemiei. Ca destinaţie cel mai bine au mers Turcia şi în Grecia, chiar dacă s-au scumpit", a afirmat Alina Deaconu, manager al agenţiei Dream Travel din Sibiu.

Managerul general al Ecovoyage, Luminiţa Matei, a afirmat că 2023 l-ar cataloga drept cel mai dificil an din ultima perioadă şi ca profit agenţia s-ar situa undeva la jumătate din 2019: "După pandemie am avut o pierdere mare cu o agenţie care a dat faliment, un tur-operator grec foarte puternic. Eu spun că turismul şi-a revenit şi pentru simplul fapt că turiştii sunt foarte dornici de a călători şi nu se cumpără doar Grecia şi Bulgaria, se cumpără şi exoticele foarte mult. La noi, 2019 a fost un an foarte bun şi anul acesta l-aş cataloga drept cel mai dificil an în 17 ani de turism. Au fost anulări, turişti dubioşi, care se înscriau, apoi anulau, îşi mutau datele, epuizant an, nu doar foarte greu. Şi ca profit nu cred că sunt undeva la 50% din 2019".

O altă tendinţă a turiştilor români în ultima perioadă este ocolirea agenţiilor de turism şi rezervarea on-line a vacanţelor, direct la hotelieri sau la apartamente private. "Nu suntem încă la nivelul din 2019 ca vânzări, pentru că noi nu avem clienţi cu bani foarte mulţi, mă zbat să găsesc oameni pe acest tip. În plus am avut foarte mulţi turişti seniori, cărora pur şi simplu le este frică să mai plece. În plus, mai sunt tinerii care nu mai vor să meargă în vacanţe prin agenţie de turism şi aleg varianta internetului. Mai avem până să ne apropiem de nivelul lui 2019, suntem undeva pe la 80-90%", a afirmat Mihaela Popa, manager al agenţiei de turism Mihai As.

Potrivit unui studiu al Organizaţiei Mondiale a Turismului (UNWTO) - agenţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), turismul global este pe cale să recupereze până la finalul anului 2023 între 80% şi 95% din numărul de vacanţe la nivel global. AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 66

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 06-11-2026 14:33

Mînzatu: România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru exercițiul financiar 2028-2034

România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru viitorul exercițiu financiar 2028-2034, care să răspundă provocărilor sociale și transformărilor de pe piața muncii, a declarat vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, în cadrul unei întrevederi desfășurate vineri cu ministrul Muncii, Petre Florin Manole,

Economic Intern 06-11-2026 14:22

Burnete: Sentimentul meu este că prețul energiei în România va reveni la normal, în doi-trei ani

Prețul energiei în România va reveni la normal în doi-trei ani, iar din 2028 presiunea ar putea să nu mai apese atât de tare pe mediul de afaceri, a declarat, vineri, consilierul prezidențial Radu Burnete, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Iarna va fi dificilă și nu doar în România, ci peste tot, pentru c

Economic Intern 06-11-2026 14:19

Forestierii solicită plăți pentru carbonul stocat în păduri și încurajarea utilizării lemnului în construcții

Asociația Forestierilor din România (ASFOR) solicită plăți pentru serviciile ecosistemice și pentru carbonul stocat în păduri, accesibile tuturor proprietarilor, inclusiv celor privați, precum și încurajarea utilizării lemnului în construcții și investiții publice, în contextul în care pădurile românești absorb anual 31 de milioane d

Economic Intern 06-11-2026 14:17

Robu (CNPP): Numărul dosarelor de pensie cu erori a fost extrapolat; nu 2,2 milioane de pensii au fost calculate greșit

Verificările Curții de Conturi s-au făcut pe un eșantion de dosare de pensie, iar acest lucru nu înseamnă că 2,2 milioane de pensii au fost calculate greșit, a declarat președinta Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP),Vasilica-Valentina Robu, într-o postare publicată, vineri, pe pagina oficială de socializare a instituției. '

Economic Intern 06-11-2026 13:46

Chirițoiu: Planurile de restructurare ale CE Oltenia și TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană; ideal până la sfârșitul anului

Planurile de restructurare ale Complexului Energetic Oltenia și companiei TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană cât mai repede posibil, ideal până la sfârșitul anului, iar luna aceasta începem demersurile, a declarat, joi, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate.

Economic Intern 06-11-2026 13:45

Sindicatele din Finanțe amenință cu proteste din ianuarie, în lipsa unui calendar pentru statutul profesional

Sindicatul Național Finanțe Publice - SindFISC va declanșa acțiuni de protest începând din ianuarie 2027, dacă Guvernul nu prezintă, până la 31 decembrie 2026, un calendar concret pentru adoptarea Statutului profesional al personalului din finanțele publice și nu inițiază un dialog social real, potrivit unui comunicat al organizației sindicale.

Economic Intern 06-11-2026 13:14

Erbașu: Cred că lucrările de bază la Pasaj Unirii vor fi finalizate până la sfârșitul anului

Lucrările de bază la Pasajul Unirii probabil ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului, finanțarea fiind asigurată, a declarat, vineri, Cristian Erbașu, directorul general al companiei Construcții Erbașu, în marja unui eveniment de specialitate. 'La Pasajul Unirii a fost asigurată finanțare și, în momentul de

Economic Intern 06-11-2026 13:08

Transportatorii solicită prelungirea schemei de restituire a accizei și reducerea cu 30% a tarifelor TollRO și rovinietei

Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) și IMM România solicită prelungirea, după 31 decembrie 2026, a schemei de restituire parțială a accizei pentru transportatori, instituirea permanentă a motorinei profesionale și reducerea cu 30%, pentru o perioadă de șase luni, a tarifelor TollRO și rovinietei, potrivit unui comunicat al celor două organiz

Economic Intern 06-11-2026 12:51

Black Friday 2026/Valoarea plăților procesate de PayU România a depășit 600 de milioane de lei, la ora prânzului

Valoarea plăților procesate de PayU România, vineri, de 'Black Friday', a ajuns la 611 de milioane de lei, relevă datele prezentate, la ora prânzului, de către Elena Gheorghe, manager de țară pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Vorbim, deja, despre peste 600 de milioane de lei procesate. Ponderea

Economic Intern 06-11-2026 12:48

Roxana Mînzatu: Capitalul uman e absolut esențial pentru succesul economic

Întreaga muncă pe care o face Comisia Europeană este de a contura o perspectivă solidă, competitivă, de care să beneficieze oamenii, într-un context destul de turbulent, a declarat, vineri, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, la cea de-a doua ed

Economic Intern 06-11-2026 12:29

CNAB: La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, după amenințarea cu bombă în aeronava Tarom Praga-București

Traficul aerian se desfășoară în siguranță, pe Aeroportul Henri Coandă București, fără probleme, conform planului de zbor, iar la nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului, după amenințarea cu bombă privind zborul ROT226 Tarom Praga - București, informează Compania Națională Aeroportur

Economic Intern 06-11-2026 11:45

Șucu: Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte

Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte și merge unde găsește piață, viziune și încredere, a declarat vineri, Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Anul acesta vorbim despre capital, capital financiar, capital uman, capital de încredere și ce înseamnă

Economic Intern 06-11-2026 11:38

Chirițoiu: 91% din volumul ajutoarelor de stat s-a dus la firme cu capital românesc

Ajutoarele de stat acordate de România s-au dus în proporție de 91% la firmele cu capital românesc și doar 9% au ajuns la cele cu capital majoritar străin, a afirmat, vineri, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ieri am prezentat raportul. Periodic prezentăm Guvernului

Economic Intern 06-11-2026 10:34

Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, o nouă ofertă de titluri de stat Fidelis

Ministerul Finanțelor derulează, în perioada 6 - 13 noiembrie, cea de-a 11-a ofertă publică de vânzare de titluri de stat Fidelis din acest an, prin intermediul Bursei de Valori București (BVB), care cuprinde șapte emisiuni, patru în lei și trei în euro, dintre care două sunt dedicate donatorilor de sânge, potrivit unui anunț al BVB.

Economic Intern 06-11-2026 10:27

Unitatea 1 de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național

Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica. 'În urma întrunirii condițiilor minime necesare, a