Cei care intenţionează să intre pe piaţa de capital văd tranzacţionarea ca pe o siguranţă financiară pe termen lung (studiu)
Românii care intenţionează să investească pe piaţa de capital o fac din trei mari motive - siguranţă, independenţă financiară şi faptul că reprezintă un venit pasiv, conform unui studiu realizat la solicitarea unei firme de brokeraj.
Studiul InvestiMetru, realizat de EXACT Business Solutions pentru Investimental, aflat la a doua ediţie, evidenţiază câteva modificări semnificative faţă de anul trecut. Schimbările vizează perioada de tranzacţionare, orizontul de timp al investiţiilor, procentul din venituri alocat investiţiilor în cazul celor care intenţionează să tranzacţioneze, precum şi principala temere a acestora.
"Românii care se uită spre bursă pentru a-şi investi banii o fac din trei mari motive - siguranţă, independenţă financiară şi faptul că reprezintă un venit pasiv. Dacă în 2022, tranzacţionarea era percepută detaşat ca fiind o rezervă, în 2023 aceasta este văzută în egală măsură ca o rezervă, dar şi ca o siguranţă financiară pe termen lung. Îmbunătăţirea stilului de viaţă şi independenţa financiară sunt motivele care se regăsesc şi în topul Intenderilor", semnalează studiul.
De asemenea, analiza relevă faptul că aproximativ şase din zece respondenţi tranzacţionează de mai puţin de trei ani, 39% fiind activi de o perioadă de 2-3 ani, iar 18% de un an sau mai puţin.
"Se observă astfel, o scădere semnificativă - 30% în 2022 vs. 18% în 2023 - a utilizatorilor cu o experienţă de un an sau mai mică", se menţionează într-un comunicat privind studiul, transmis AGERPRES.
În ceea ce priveşte investiţiile pe termen scurt, comparativ cu 2022, investitorii activi menţionează, într-o proporţie semnificativ mai mică, faptul că investesc pe termen scurt. Nu acelaşi lucru putem spune despre intenderi, adică cei care intenţionează să facă pasul spre bursă, care par dispuşi, semnificativ mai mult, să investească pe termen scurt.
Pe de altă parte, ponderea intenderilor care ar fi dispuşi să investească 10% din veniturile lunare este în creştere - aproape 40% în 2023, faţă de 28% în 2022. Cât despre cei care vor să pună la lucru, pe bursă, peste 30% din venituri, procentul rămâne neschimbat.
Principala temere a celor care intenţionează să investească a devenit pierderea întregului capital. Din cercetarea anterioară, reieşea că principalul obstacol era lipsa accesului la cele mai bune informaţii.
Pe profilul investitorilor, aceştia sunt, preponderent, bărbaţi cu vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani, care locuiesc în Bucureşti sau în alte oraşe mari, antreprenori sau angajaţi, cu un venit mediu de 9.000 de lei pe lună, efectuează tranzacţii cel puţin o dată pe lună, în proporţie de 67%, procent valabil atât pentru 2023, cât şi pentru 2022.
Studiul a fost realizat în perioada 2 - 15 februarie 2023, prin metodologia CAWI, pe un eşantion de 327 de respondenţi adulţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 65 de ani, din zonele urbane ale României, cu un venit lunar de peste 4.500 de lei şi economii de peste 3.000 de euro, cu studii superioare şi familiarizaţi cu tehnologia.
Investimental este primul broker autorizat pentru tranzacţii bursiere la BVB din ultimii 14 ani, care şi-a început activitatea în iulie 2023. Principalul investitor al Investimental, Sacha Dragic, a devenit în ultimii ani unul dintre cei mai importanţi antreprenori din România, grupul Superbet, pe care l-a fondat, depăşind deja valoarea de 2,5 miliarde de euro. AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Daniel Badea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica
Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo
Netopia: Tribunalul București a respins cererea Dan Air privind transferul sumelor reținute de procesatorul de plăți
Tribunalul București a respins, printr-o hotărâre pronunțată la 3 noiembrie, cererea prin care compania aeriană Dan Air solicita obligarea procesatorului de plăți Netopia să transfere sumele încasate din vânzarea biletelor, acestea fiind reținute drept garanție pentru rambursarea pasagerilor, potrivit unui comunicat al procesatorului de plăți, care precizea
'Black Friday' 2026 sau perioada cu cele mai importante reduceri din an
Retailerii din diverse domenii au intrat în hora reducerilor de Black Friday, cu oferte menite să atragă segmente cât mai numeroase de cumpărători. Reducerile depășesc, în unele cazuri, 50% din prețul inițial al unui produs sau serviciu, iar așteptările comercianților sunt destul de ridicate în privința încasărilor, volumelor de vânzări și
România participă în premieră cu două pavilioane și 15 expozanți la târgul de importuri din Shanghai
România participă în premieră cu două pavilioane expoziționale, care reunesc 15 companii românești, la cea de-a noua ediție a Expoziției Internaționale de Importuri din China (CIIE), organizată în perioada 5-10 noiembrie 2026, la Shanghai, potrivit unui comunicat al Consulatului General al României în Shanghai. Organizată an
Președintele BusinessEurope: Piața unică este extrem de importantă; reprezintă prioritatea absolută
Piața unică europeană este extrem de importantă și trebuie să promovăm această soluție pentru că reprezintă prioritatea absolută, deoarece constituie o sursă majoră de creștere economică, a afirmat, vineri, Maciej Witucki, președintele BusinessEurope, organizație de reprezentare a mediului de afaceri la nivel european, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026.
Ministerul Mediului a publicat Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), a publicat, vineri, în formă actualizată, Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, destinat sprijinirii prosumatorilor în utilizarea mai eficientă a energiei produse pentru consu
Mînzatu: România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru exercițiul financiar 2028-2034
România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru viitorul exercițiu financiar 2028-2034, care să răspundă provocărilor sociale și transformărilor de pe piața muncii, a declarat vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, în cadrul unei întrevederi desfășurate vineri cu ministrul Muncii, Petre Florin Manole,
Burnete: Sentimentul meu este că prețul energiei în România va reveni la normal, în doi-trei ani
Prețul energiei în România va reveni la normal în doi-trei ani, iar din 2028 presiunea ar putea să nu mai apese atât de tare pe mediul de afaceri, a declarat, vineri, consilierul prezidențial Radu Burnete, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Iarna va fi dificilă și nu doar în România, ci peste tot, pentru c
Forestierii solicită plăți pentru carbonul stocat în păduri și încurajarea utilizării lemnului în construcții
Asociația Forestierilor din România (ASFOR) solicită plăți pentru serviciile ecosistemice și pentru carbonul stocat în păduri, accesibile tuturor proprietarilor, inclusiv celor privați, precum și încurajarea utilizării lemnului în construcții și investiții publice, în contextul în care pădurile românești absorb anual 31 de milioane d
Robu (CNPP): Numărul dosarelor de pensie cu erori a fost extrapolat; nu 2,2 milioane de pensii au fost calculate greșit
Verificările Curții de Conturi s-au făcut pe un eșantion de dosare de pensie, iar acest lucru nu înseamnă că 2,2 milioane de pensii au fost calculate greșit, a declarat președinta Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP),Vasilica-Valentina Robu, într-o postare publicată, vineri, pe pagina oficială de socializare a instituției. '
Chirițoiu: Planurile de restructurare ale CE Oltenia și TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană; ideal până la sfârșitul anului
Planurile de restructurare ale Complexului Energetic Oltenia și companiei TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană cât mai repede posibil, ideal până la sfârșitul anului, iar luna aceasta începem demersurile, a declarat, joi, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate.
