logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Popa (CITR): Creanţele certe pe care ar trebui să le plătească Euroins în acest moment sunt de 600 de milioane de lei

Imagine din galeria Agerpres

Creanţele certe pe care ar trebui să le plătească Euroins în acest moment sunt de 600 de milioane de lei, iar expunerea totală poate ajunge până la 5 miliarde de lei, a explicat, luni, Alina Popa, Coordonatorul echipei CITR care gestionează falimentul Euroins.

"Legat de stabilirea activelor pe care le avea compania la deschiderea procedurii, am inventariat bunurile vandabile, le-am evaluat şi apoi am procedat la valorificarea acestora. Valorificarea nu este încheiată, continuă prin proceduri de licitaţie, sumele obţinute din aceste valorificări fiind destinate în special plăţii salariaţilor pe care Euroins îi mai are în acest moment. Din zona de pasiv al companiei, adică datoriile pe care Euroins le-a avea la data deschiderii procedurii, echipa noastră a analizat aproximativ 1.100 de dosare, declaraţii de creanţă, pe care creditorii companiei le-au depus la Tribunalul Bucureşti şi am constatat înregistrarea unor creanţe certe, respectiv pe care ar trebui să le plătească Euroins în acest moment, de 600 de milioane de lei, cu potenţial ca expunerea totală a Euroins, adică datorii care urmează să se mai întâmple în perioada următoare, pentru că încă mai sunt poliţie în vigoare, se mai pot întâmpla evenimente de 5 miliarde de lei", a spus Alina Popa, în cadrul unei conferinţe de presă.

Conform unui comunicat al companiei, CITR a finalizat prima etapă din gestionarea falimentului Euroins. În cele aproximativ 3 luni de la numirea sa ca lichidator judiciar al Euroins, echipa CITR a analizat peste 1.100 declaraţii de creanţă ce au presupus studierea a peste 350.000 de documente pentru a realiza tabelul creditorilor.

Totodată, echipa CITR a realizat inventarierea activelor şi a demarat licitaţii publice pentru a acoperi costurile salariale. Mai mult, CITR a analizat şi a denunţat aproximativ 1.000 de contracte şi a înaintat spre analiza judecătorului sindic contractul încheiat cu EIG Re prin care au fost transferate din companie active şi numerar. De asemenea, de la deschiderea procedurii, CITR coordonează cele peste 25.000 de litigii în faţa instanţelor naţionale.

Potrivit companiei, următorii paşi în procedura de faliment sunt: adunarea creditorilor, finalizarea evaluării patrimoniului, continuarea demersurilor pentru recuperarea creanţelor, valorificarea activelor, susţinerea în instanţă a acţiunii în anulare a contractului de reasigurare încheiat cu EIG Re, întocmirea raportului privind cauzele care au condus la falimentul companiei şi publicarea tabelului definitiv al datoriilor după judecarea eventualelor contestaţii.

Euroins a fost una dintre cele mai mari companii din asigurări, cu cea mai mare pondere în piaţa de asigurări RCA. În martie 2023, Euroins deţinea circa 27% din piaţa RCA. La momentul deschiderii procedurii de faliment, peste 2 milioane de poliţe RCA Euroins erau în vigoare, iar în momentul actual, 1,6 milioane încă sunt încă valabile.

La data de 9 iunie 2023, instanţa a dispus deschiderea procedurii de faliment a Euroins, iar CITR a fost numit lichidator judiciar. Conform mandatului legal, CITR gestionează lichidarea companiei prin următoarele demersuri: identificarea activului şi pasivului companiei falimentare şi recuperarea sumelor pe care compania este îndreptăţită să le obţină pentru a le oferi mai departe creditorilor săi, fie angajaţi, păgubiţi sau parteneri de afaceri. De asemenea, lichidatorul judiciar are responsabilitatea identificării cauzelor falimentului şi, dacă este cazul, formularea unor acţiuni la judecătorul sindic de atragere a răspunderii persoanelor responsabile.

Poliţele de asigurare emise de Euroins încetează, conform ultimelor modificări legislative, la data de 8 decembrie 2023, 7 decembrie fiind ultima zi de valabilitate a acestora, respectiv la data de 5 februarie 2024 pentru asigurările de garanţii, aceasta din urma fiind ultima zi de valabilitate. Până la aceste date, toţi asiguraţii Euroins sunt obligaţi să încheie poliţe noi de asigurare.

Potrivit CITR, orice persoană păgubită poate adresa FGA o cerere de despăgubire pentru sumele datorate. Cererea se depune la FGA în maximum 90 de zile de la data la care hotărârea de faliment va rămâne definitivă, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data la care i s-a născut dreptul de recuperare a datoriei.

Pentru recuperarea primelor de asigurare datorate de Euroins, pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit, ca urmare a încetării contractelor de asigurare, va fi necesară formularea unei cereri de plata la FGA.

Persoanele care nu au primit notificarea deschiderii falimentului Euroins încă pot depune declaraţie de creanţă, conform legii. Persoanele care vor obţine o sentinţă împotriva Euroins pot depune declaraţia de creanţă la Tribunalul Bucureşti în 10 zile de la obţinerea acesteia.AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Nicoleta Gherasi)

Afisari: 51

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 06-11-2026 17:56

Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate

Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202

Economic Intern 06-11-2026 17:53

Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027

Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun

Economic Intern 06-11-2026 17:14

Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună

Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).

Economic Intern 06-11-2026 16:38

TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul

Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica

Economic Intern 06-11-2026 16:15

Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory

România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo

Economic Intern 06-11-2026 15:40

Netopia: Tribunalul București a respins cererea Dan Air privind transferul sumelor reținute de procesatorul de plăți

Tribunalul București a respins, printr-o hotărâre pronunțată la 3 noiembrie, cererea prin care compania aeriană Dan Air solicita obligarea procesatorului de plăți Netopia să transfere sumele încasate din vânzarea biletelor, acestea fiind reținute drept garanție pentru rambursarea pasagerilor, potrivit unui comunicat al procesatorului de plăți, care precizea

Economic Intern 06-11-2026 15:36

'Black Friday' 2026 sau perioada cu cele mai importante reduceri din an

Retailerii din diverse domenii au intrat în hora reducerilor de Black Friday, cu oferte menite să atragă segmente cât mai numeroase de cumpărători. Reducerile depășesc, în unele cazuri, 50% din prețul inițial al unui produs sau serviciu, iar așteptările comercianților sunt destul de ridicate în privința încasărilor, volumelor de vânzări și

Economic Intern 06-11-2026 15:08

România participă în premieră cu două pavilioane și 15 expozanți la târgul de importuri din Shanghai

România participă în premieră cu două pavilioane expoziționale, care reunesc 15 companii românești, la cea de-a noua ediție a Expoziției Internaționale de Importuri din China (CIIE), organizată în perioada 5-10 noiembrie 2026, la Shanghai, potrivit unui comunicat al Consulatului General al României în Shanghai. Organizată an

Economic Intern 06-11-2026 15:01

Președintele BusinessEurope: Piața unică este extrem de importantă; reprezintă prioritatea absolută

Piața unică europeană este extrem de importantă și trebuie să promovăm această soluție pentru că reprezintă prioritatea absolută, deoarece constituie o sursă majoră de creștere economică, a afirmat, vineri, Maciej Witucki, președintele BusinessEurope, organizație de reprezentare a mediului de afaceri la nivel european, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026.

Economic Intern 06-11-2026 14:58

Ministerul Mediului a publicat Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), a publicat, vineri, în formă actualizată, Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, destinat sprijinirii prosumatorilor în utilizarea mai eficientă a energiei produse pentru consu

Economic Intern 06-11-2026 14:33

Mînzatu: România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru exercițiul financiar 2028-2034

România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru viitorul exercițiu financiar 2028-2034, care să răspundă provocărilor sociale și transformărilor de pe piața muncii, a declarat vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, în cadrul unei întrevederi desfășurate vineri cu ministrul Muncii, Petre Florin Manole,

Economic Intern 06-11-2026 14:22

Burnete: Sentimentul meu este că prețul energiei în România va reveni la normal, în doi-trei ani

Prețul energiei în România va reveni la normal în doi-trei ani, iar din 2028 presiunea ar putea să nu mai apese atât de tare pe mediul de afaceri, a declarat, vineri, consilierul prezidențial Radu Burnete, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Iarna va fi dificilă și nu doar în România, ci peste tot, pentru c

Economic Intern 06-11-2026 14:19

Forestierii solicită plăți pentru carbonul stocat în păduri și încurajarea utilizării lemnului în construcții

Asociația Forestierilor din România (ASFOR) solicită plăți pentru serviciile ecosistemice și pentru carbonul stocat în păduri, accesibile tuturor proprietarilor, inclusiv celor privați, precum și încurajarea utilizării lemnului în construcții și investiții publice, în contextul în care pădurile românești absorb anual 31 de milioane d

Economic Intern 06-11-2026 14:17

Robu (CNPP): Numărul dosarelor de pensie cu erori a fost extrapolat; nu 2,2 milioane de pensii au fost calculate greșit

Verificările Curții de Conturi s-au făcut pe un eșantion de dosare de pensie, iar acest lucru nu înseamnă că 2,2 milioane de pensii au fost calculate greșit, a declarat președinta Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP),Vasilica-Valentina Robu, într-o postare publicată, vineri, pe pagina oficială de socializare a instituției. '

Economic Intern 06-11-2026 13:46

Chirițoiu: Planurile de restructurare ale CE Oltenia și TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană; ideal până la sfârșitul anului

Planurile de restructurare ale Complexului Energetic Oltenia și companiei TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană cât mai repede posibil, ideal până la sfârșitul anului, iar luna aceasta începem demersurile, a declarat, joi, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate.