Inspecţia Muncii: Campanie naţională de control la angajatorii care desfăşoară activităţi de depozitare şi comercializare a carburanţilor GPL
Inspecţia Muncii desfăşoară, în perioada 28 august - 8 septembrie 2023, o campanie naţională de verificare a angajatorilor care desfăşoară activităţi de depozitare şi comercializare a carburanţilor auto tip GPL şi de comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate.
Potrivit unui comunicat al instituţiei, obiectivele campaniei sunt identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale care reglementează relaţiile de muncă şi luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispoziţiilor legale; eliminarea neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităţilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare; creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relaţiilor de muncă; creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă; eliminarea neconformităţilor constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la angajatorii din domeniile de activitate vizate de campanie.
Inspectorii de muncă verifică angajarea personalului (contracte individuale de muncă cu normă întreagă, contracte individuale de muncă cu timp parţial etc), durata timpului de muncă şi munca suplimentară şi întocmirea evidenţei orelor de muncă prestate de salariaţi, transmiterea, în termen legal, a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor, repausuri periodice (repausul săptămânal, sărbători legale), munca de noapte, acordarea drepturilor salariale şi garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară, dacă angajatorul a realizat evaluarea riscurilor pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, dacă sunt marcate corespunzător căile de circulaţie a vehiculelor din staţiile de distribuţie carburanţi, dacă sunt emise de către angajator instrucţiuni scrise privind folosirea surselor de foc deschis şi fumatul la locurile de muncă, dacă este realizată instruirea lucrătorilor cu privire la protecţia împotriva exploziilor şi dacă se asigură echipamentul individual de protecţie corespunzător (din materiale care nu produc descărcări electrostatice, ce pot aprinde atmosferele explozive) pentru lucrătorii din cadrul staţiei de distribuţie a produselor petroliere.
Inspectorii de muncă vor verifica, de asemenea, şi modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare, acolo unde este cazul.
"Având în vedere evenimentele care au avut loc în ultima perioadă şi care au avut consecinţe grave asupra sănătăţii şi securităţii lucrătorilor, precum şi asupra altor persoane aflate în apropierea locurilor în care au avut loc astfel de evenimente, considerăm că se impune intensificarea acţiunilor de control privind verificarea respectării prevederilor legale care reglementează relaţiile de muncă şi securitatea şi sănătatea în muncă şi în domenii care nu au fost considerate cu risc major din perspectiva competenţelor Inspecţiei Muncii, dar în care se pot produce evenimente cu consecinţe deosebite. Acţiunile de control se vor efectua în toate judeţele, la toate tipurile de angajatori care efectuează activităţi în domeniul depozitare şi comercializare a carburanţilor auto tip GPL. Inspectoratele teritoriale de muncă vor participa cu întreg efectivul de inspectori de muncă şi vor asigura comunicarea cu organele de poliţie şi jandarmerie pentru ca, în situaţii deosebite, echipele de control să poată beneficia, la cerere, de sprijinul acestora", a declarat Mihai Nicolae Ucă, inspector general de stat adjunct.
Mai multe explozii s-au produs sâmbătă la o staţie GPL din Crevedia, judeţul Dâmboviţa, care s-au soldat cu 58 de răniţi, dintre care 43 de persoane sunt cadre ale MAI. Două persoane au decedat. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Troleibuzele liniei 79 vor circula, de luni, între 'Clăbucet' și Calea Moșilor
Troleibuzele liniei 79 vor circula, de luni, pe un traseu modificat, între Calea Moșilor și 'Clăbucet', din cauza lucrărilor la rețeaua de apă și canalizare din zona Foișorului de Foc, fapt ce necesită întreruperea curentului electric în rețeaua de contact. Astfel, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pe
Ritmurile vegetative ale culturilor de câmp și speciilor pomi-viticole vor fi intensificate în majoritatea regiunilor agricole (agrometeo)
Ritmurile vegetative ale culturilor de câmp și speciilor pomi-viticole vor fi intensificate în majoritatea regiunilor agricole, în special pe suprafețele agricole cu o bună aprovizionare cu apă a solului, reiese din prognoza agrometeorologică emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). 'În cultura de por
Opt din zece români susțin că statul implementează prea lent digitalizarea (studiu)
Peste trei sferturi dintre români (75,4%) consideră că digitalizarea este 'benefică' sau 'foarte benefică', în timp ce 81,6% susțin că statul român se digitalizează într-un ritm prea lent, reiese dintr-un sondaj de opinie dat recent publicității. Potrivit datelor centralizate de AtlasIntel, percepțiile n
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 227,5 miliarde de lei, la finalul lunii mai
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 227,5 miliarde de lei, la finalul lunii mai 2026, în creștere cu 37% față de nivelul înregistrat la aceeași dată din 2025, conform statisticii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realiza
Peste 6,47 milioane de contracte individuale de muncă active, înregistrate în ReGes/Revisal, la finele anului 2025(MMFTSS)
Numărul contractelor individuale de muncă active înregistrate în sistemul informatic ReGes/Revisal era, la finele anului 2025, de 6.477.997, cu 249.374 mai puține comparativ cu perioada similară a anului anterior, conform statisticilor publicate de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, consultate de AGERPRES.
Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a scăzut cu 8,8% în primul trimestru din 2026 (INS)
Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a fost, în primul trimestru din 2026, de 14,679 de milioane, în scădere cu 8,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, parcursul pasagerilor s-a redus în primele trei luni cu 9,3%
INHGA: Debitul Dunării la intrarea în țară, în scădere până la 2.100 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
Debitul Dunării va fi în scădere în următoarele zile la intrarea în țară (secțiunea Baziaș), până la aproximativ 2.100 metri cubi pe secundă (mc/s), de peste două ori mai mic decât media multianuală a lunii iulie, de 4.700 mc/s, potrivit prognozei Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) valabilă pentru perioad
Suprafața cultivată în România, în creștere cu 40.000 de hectare în 2025
Suprafața cultivată în România a crescut anul trecut, pe total țară, cu 40.000 de hectare, raportat la 2024, ajungând la 8,214 milioane de hectare, sectorul majoritar privat având o pondere de 99,1%, respectiv 8,139 milioane de hectare, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Județele care
Aproape 400 de primării rurale au primit 41 milioane de euro pentru implementarea proiectului de incluziune socială SCI2000
Primele aproape 400 de primării rurale au primit avansurile în valoare de peste 41,2 milioane de euro pentru demararea activităților în vederea implementării celui mai mare proiect european de incluziune socială SCI2000, informează duminică Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. 'Implementarea celui
Capitalizarea Bursei de la București a crescut cu peste 36 de miliarde de lei într-o săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat în această săptămână 36,18 miliarde de lei la capitalizare, în creștere cu 5,5% față de săptămâna anterioară, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 216,47 milioane de lei (+55,3%), potrivit datelor BVB, consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursi
Județele Dolj, Mehedinți și Caraș - Severin, sub atenționare meteo de intensificări ale vântului
Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă pe parcursul zilei în trei județe din sud-vestul țării. Potrivit meteorologilor, în intervalul orar 12:00 - 21:00, în sudul Banatului și în vestul și sud-vestul Olteniei vor fi intensificări ale vânt
Unitatea 1 CNE Cernavodă, reconectată la Sistemul Energetic Național
Unitatea 1 CNE Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Național în duminică dimineața, după finalizarea programului de oprire planificată, a anunțat Nuclearelectrica. Potrivit unui comunicat al companiei, în perioada opririi planificate, au fost efectuate activități din următoarele programe: programul de mentenanță preve
Chisăliță: Exploatarea gazelor din Marea Neagră oferă României o oportunitate istorică, însă resursele nu creează automat prosperitate
Exploatarea gazelor din Marea Neagră oferă României o oportunitate istorică, însă adevărata valoare strategică nu constă în gazul extras, ci în modul în care veniturile rezultate vor fi utilizate, susține președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță. 'Exploatarea gazelor din Marea Neagră ofer
Noi reporturi la tragerile de duminică, la toate categoriile
Un report de 37,72 milioane de lei (7,02 milioane de euro) se înregistrează, duminică, la Loto 6/49, la categoria I, în timp ce la tragerea Noroc este în joc un report cumulat de 7,10 milioane de lei (1,35 milioane de euro). Duminică, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după
Cod portocaliu de averse și descărcări electrice în localități din Prahova și Dâmbovița, până la ora 15:00
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare nowcasting Cod portocaliu de averse torențiale, valabilă până la ora 15:00 în mai multe localități din județele Prahova și Dâmbovița. Astfel pe raza localităților Câmpina, Băicoi, Breaza, Filipeștii de Pădure, Ariceștii Rahtivani, Filipeștii de Târg, Flor














