Daraban (ACUE): Investiţiile în creşterea capacităţilor de stocare sunt critice; să fim pregătiţi pentru investiţii în potenţiale atacuri cibernetice
Investiţii în creşterea capacităţilor de stocare sunt critice pentru că, altfel, oricâte investiţii se fac, sistemul tot va avea probleme, însă trebuie să fim pregătiţi şi pentru investiţii serioase în potenţiale atacuri cibernetice, a declarat marţi Daniela Dărăban, director executiv al Federaţiei ACUE, la un eveniment de specialitate.
"În linie cu ceea ce România îşi asumă prin obiectivele net zero 2050, investiţiile în surse regenerabile trebuie să crească simţitor. Investiţiile în modernizarea reţelelor trebuie să crească. (...) Investiţiile în creşterea capacităţilor de stocare sunt critice pentru că, altfel, oricâte investiţii faci, sistemul tot va avea probleme", a menţionat Daniela Dărăban, la conferinţa "Schimbări Climatice, Energie, Riskuri financiare", organizată de Oxygen Events.
Totodată, ea a menţionat că "trebuie să fim pregătiţi şi pentru investiţii serioase în potenţiale atacuri cibernetice".
Directorul executiv al Federaţiei ACUE a precizat că este nevoie de instrumente foarte flexibile de intervenţie în ceea ce priveşte protecţia clientului casnic şi a clientului industrial, în momente de criză, care poate fi "o criză a preţului".
"Independenţa energetică este cu certitudine capacitatea unei ţări de a-şi asigura necesarul, cererea din surse proprii. Dar, independenţa energetică este completată de conceptul de securitate energetică, un concept de securitate energetică ce include, pe lângă capacitatea de a-ţi asigura cererea din producţie proprie, accesul la o infrastructură modernă şi sigură, care să fie pregătite să facă faţă unor potenţiale atacuri fizice sau cibernetice. Asta este securitatea energetică, după care ne ducem mai departe, spre un concept destul de popular acum - şi cred că necesar din virtutea crizei pe care am traversat-o - posibilitatea ca atât economia, cât şi clienţii să îşi permită preţul energiei. Iar aici o să vă dau doar câteva cifre pe care le-am văzut recent, publicate de International Energy Agency", a punctat Daniela Dărăban.
Ea a menţionat că 900 de miliarde de dolari au fost alocate de guvernele lumii în perioada crizei, suplimentar faţă măsurile de sprijin care existau deja.
"Se pare că doar pentru 2023 sunt 300 de miliarde de dolari alocaţi. Dacă ne uităm la ceea ce se pune la dispoziţie - investiţii pentru energie regenerabilă, energie curată, la nivel mondial, vedem 1,34 de trilioane de dolari, deci cumva investiţiile cu siguranţă sunt cheia. Şi asta va trebui să vedem şi la nivelul României", a mai spus Dărăban. AGERPRES/(A - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pîslaru: PNRR nu a 'distrus' România, a finanțat modernizarea ei
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu a 'distrus' România, a finanțat modernizarea ei, iar reformele nu se fac pentru interese de moment, ci se fac pentru ca statul să fie mai echitabil, mai eficient și mai aproape de oameni, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, într-
ANM: Cod galben de caniculă în cea mai mare parte a țării, pe parcursul zilei de sâmbătă
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Municipiul București, pe întreg parcursul zilei. Conform prognozei de specialitate, sâmbătă, între orele 10:00 și 21:00, vor fi temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort t
Bușoi: Investițiile realizate de Transgaz, pentru a crește gradul de interconectivitate, ne pot ajuta să fim mai rezilienți în fața provocărilor
Investițiile realizate de Transgaz pentru a crește gradul de interconectivitate și pentru a avea mai multe opțiuni în regiune și în Uniunea Europeană ne pot ajuta să fim mai rezilienți în fața provocărilor unui sector energetic aflat în continuă dinamică, a declarat secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi.
După 20 de ani, Beijingul și Bucureștiul sunt conectate prin 3 zboruri săptămânale; Scrioșteanu: Relațiile România-China sunt relații de prietenie
Relațiile dintre România și China sunt relații tradiționale, de prietenie, iar cooperarea dintre statele noastre în domeniul transportului aerian, al aviației civile intră într-o nouă etapă importantă, marcată de reluarea zborurilor regulate între cele două țări și de oportunitatea dezvoltării dialogului instituțional între Autoritatea A
BVB închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de vineri, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 73,32 milioane de lei (13,9 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depr
ANRE a avizat planul de investiții al Transelectrica pentru 2026-2035 și impune accelerarea proiectelor de interconectare cu Ungaria și Bulgaria
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat planul de investiții al Transelectrica pentru perioada 2026 - 2035 și impune un calendar de accelerare pentru proiectele de interconectare cu Ungaria și Bulgaria. 'Am aprobat un plan care nu este doar o listă de investiții, ci un angajament de a pregăti rețea
Autoritatea pentru Digitalizarea României a devenit partener al competiției Tech Catalyst România, dedicată inovării
Cele mai bune cinci startup-uri din domenii precum logistică, AI, fintech, foodtech și sustenabilitate, care s-au înscris până pe 4 septembrie la cea de-a doua ediție a competiției Tech Catalyst România, își vor prezenta soluțiile în fața juriului în finala din 22 septembrie, câștigătorul urmând să primească un premiu d
MIPE: Peste 700.000 de copii au beneficiat de carduri educaționale în anul școlar 2025-2026; programul continuă și în 2026-2027
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a finalizat alimentarea cardurilor educaționale pentru anul școlar 2025-2026, 701.968 de copii eligibili primind câte 500 de lei pentru sprijin educațional, iar valoarea totală a sumelor acordate fiind de 350,984 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al ministerului, sprijinul es
DNSC a lansat instrumentele pentru autoevaluarea maturității măsurilor de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a lansat instrumentele pentru realizarea autoevaluării maturității măsurilor de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică aferente rețelelor și sistemelor informatice utilizate de entitățile esențiale și importante. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, instituția anunță publicarea în Monit
Ministerul Finanțelor ajustează ajutorul de stat pentru transportatori; restituirea accizei ajunge la 43 bani/litru
Ministerul Finanțelor a ajustat schema de ajutor de stat acordat transportatorilor pentru motorină, astfel încât aceasta să fie corelată cu mecanismul dinamic de reducere temporară a accizei, introdus prin Legea nr. 162/2026, a anunțat, vineri, instituția. Proiectul privind ajustarea schemei a fost adoptat joi în ședința de Guvern. Potrivit M
Cel mai puternic declin al vânzărilor cu amănuntul din UE, în luna iulie, a fost înregistrat în România
Vânzările cu amănuntul au crescut în zona euro și în Uniunea Europeană în luna iulie 2026 comparativ cu luna iulie 2025, însă România a avut cea mai puternică scădere a vânzărilor din blocul comunitar, în ritm anual, arată datel
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50%
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 4-11 septembrie 2026, o nouă ediție Fidelis, a IX-a din acest an, prin care persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta de peste 18 ani pot subscrie în titluri de stat denominate în lei și euro, cu dobânzi de până la 7,50% pentru emisiunile în lei și până la 6,30% pentru cele
ANPC: Amenzi de peste 3,6 milioane de lei în urma controalelor derulate în perioada 31 august - 4 septembrie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat 826 de amenzi contravenționale, în valoare de peste 3,6 milioane de lei, în urma unor acțiuni de control la 1.322 de operatori economici la nivel național, în perioada 31 august - 4 septembrie 2026. Potrivit unui comunicat al ANPC, controalele au vizat verificarea siguranț
Două premii de 76.692 de lei s-au câștigat la Loto 5/40 și un premiu de 75.752 de lei, la Noroc
Două premii de categoria a II-a în valoare de 76.692,75 lei fiecare s-au câștigat la tragerea Loto 5/40 de joi, biletele norocoase fiind jucate pe bilete.loto.ro și pe AmParcat.ro, informează, vineri, Loteria Română. Și la tragerea Noroc s-a câștigat premiul de categoria a III-a în valoare de 75.752,88 lei. Biletu
Curtea de Conturi: Competențele dobândite de liceeni, insuficient corelate cu nevoile reale ale angajatorilor
Competențele dobândite de elevi în învățământul liceal sunt insuficient corelate cu nevoile reale ale angajatorilor, în condițiile în care politicile curriculare sunt elaborate și actualizate fără o integrare sistematică a cerințelor pieței muncii, relevă un audit al Curții de Conturi. 'Învățământul preuniver








