Anca Dragu: România, în cursa pentru reducerea emisiilor; avem nevoie de bani, legi, reguli şi infrastructură
România, ca toate ţările europene, este în această cursă pentru reducerea emisiilor, ceea ce înseamnă modificarea comportamentului în toate domeniile de activitate, nu numai în transporturi, nu numai în energie, dar şi în construcţii, în agricultură, în industria de food, a declarat, marţi, Anca Dragu, senator, membru al Comisiei pentru buget-finanţe, la un eveniment de specialitate.
"Toată activitatea economică vine cu o nouă orientare, iar pentru această orientare nouă avem nevoie de câteva elemente care să ne aducă cumva cât mai aproape de obiectiv. (...) O provocare mare este la nivelul mentalităţilor, că trebuie să facem aceste eforturi pentru a trece la un stil de viaţă mult mai sustenabil, mai verde, astfel încât să protejăm ceea ce avem deja, să protejăm natura, să protejăm planeta şi să o lăsăm în bunăstare copiilor noştri. Dar, dincolo de mentalitate - şi remarc că sunt mulţi oameni dornici să contribuie la nivel individual la această reducere a amprentei de dioxid de carbon în general, avem nevoie de finanţare - şi aici vine partea în care statul are un rol foarte important, avem nevoie de bani, dar avem nevoie şi de legi, reguli şi mai ales de infrastructură", a menţionat Anca Dragu, la conferinţa "Schimbări Climatice, Energie, Riskuri financiare", organizată de Oxygen Events.
Ea a subliniat că la partea de colectare selectivă "stăm foarte rău la nivel european", iar minusul este în special al autorităţilor locale, care nu fac suficiente eforturi pentru implementarea regulilor deja existente la nivel european de foarte mulţi ani.
"Când vorbesc de infrastructură, mă gândesc atât la zona de energie, de la transmisie, distribuţie, desigur producţia, care trebuie să intre în transmisie şi în distribuţie, dar mă gândesc şi la reciclare şi ştim că, dacă la distribuţie, transmisia, hai să zicem că nu suntem chiar pe ultimul loc, la partea de selectare stăm foarte rău la nivel european. Ştim că, din păcate, minusul este în special al autorităţilor locale, care nu fac suficiente eforturi pentru implementarea tuturor acestor reguli deja existente la nivel european de foarte, foarte mulţi ani, prin care trebuie să fim mai responsabili faţă de reziduuri, de ceea ce rămâne în urma activităţii noastre zilnice. Şi, apoi, aş mai spune că ar trebui să înscriem aceste activităţi ale noastre şi să tragem mereu cu ochiul la obiective de dezvoltare durabilă 2030", a adăugat Anca Dragu.
Senatoarea a precizat că există un departament organizat la nivelul Secretariatului General al Guvernului, care face eforturi, dar la nivel de departament.
În opinia sa, "conştientizăm prea puţin obiectivele acestea şi faptul că avem deja foarte multe gap-uri faţă de medie, recomandări şi chiar faţă de principalele state".
"Am mai discutat în conferinţele organizate de dvs. despre cele 17 obiective - şi că suntem într-adevăr în urmă şi asta ar trebui să fie poate chiar baza unui viitor buget al României, să terminăm cu această bugetare aşa contabilicească, care vedem că nici măcar nu are rezultate - şi să mergem la o bugetare din zona finanţelor, din zona economicului, din zona Guvernului să vină o bugetare pe obiective care să fie şi corelate cu obiectivele acesta de dezvoltare durabilă. Deci, pe scurt, promovările ar fi: mentalitate, finanţare, legi, reguli şi infrastructură. La unele stăm mai bine, la unele stăm mai puţin bine.", a mai spus Anca Dragu.
Ea a precizat că va fi în Comisia pentru energie, iar un obiectiv important al său va fi acela de a analiza piedicile care stau în calea dezvoltării mai rapide şi sustenabile a transmisiei şi distribuţiei în România.
"Ştim că trebuie să ne uităm şi la partea de hidrogen. Subiectul este foarte complex, dar şi aici cred că avem într-adevăr goluri semnificative - un gol semnificativ, un gap înseamnă şi o mare oportunitate", a punctat Anca Dragu. AGERPRES/(A - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica
Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo
Netopia: Tribunalul București a respins cererea Dan Air privind transferul sumelor reținute de procesatorul de plăți
Tribunalul București a respins, printr-o hotărâre pronunțată la 3 noiembrie, cererea prin care compania aeriană Dan Air solicita obligarea procesatorului de plăți Netopia să transfere sumele încasate din vânzarea biletelor, acestea fiind reținute drept garanție pentru rambursarea pasagerilor, potrivit unui comunicat al procesatorului de plăți, care precizea
'Black Friday' 2026 sau perioada cu cele mai importante reduceri din an
Retailerii din diverse domenii au intrat în hora reducerilor de Black Friday, cu oferte menite să atragă segmente cât mai numeroase de cumpărători. Reducerile depășesc, în unele cazuri, 50% din prețul inițial al unui produs sau serviciu, iar așteptările comercianților sunt destul de ridicate în privința încasărilor, volumelor de vânzări și
România participă în premieră cu două pavilioane și 15 expozanți la târgul de importuri din Shanghai
România participă în premieră cu două pavilioane expoziționale, care reunesc 15 companii românești, la cea de-a noua ediție a Expoziției Internaționale de Importuri din China (CIIE), organizată în perioada 5-10 noiembrie 2026, la Shanghai, potrivit unui comunicat al Consulatului General al României în Shanghai. Organizată an
Președintele BusinessEurope: Piața unică este extrem de importantă; reprezintă prioritatea absolută
Piața unică europeană este extrem de importantă și trebuie să promovăm această soluție pentru că reprezintă prioritatea absolută, deoarece constituie o sursă majoră de creștere economică, a afirmat, vineri, Maciej Witucki, președintele BusinessEurope, organizație de reprezentare a mediului de afaceri la nivel european, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026.
Ministerul Mediului a publicat Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), a publicat, vineri, în formă actualizată, Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, destinat sprijinirii prosumatorilor în utilizarea mai eficientă a energiei produse pentru consu
Mînzatu: România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru exercițiul financiar 2028-2034
România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru viitorul exercițiu financiar 2028-2034, care să răspundă provocărilor sociale și transformărilor de pe piața muncii, a declarat vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, în cadrul unei întrevederi desfășurate vineri cu ministrul Muncii, Petre Florin Manole,
Burnete: Sentimentul meu este că prețul energiei în România va reveni la normal, în doi-trei ani
Prețul energiei în România va reveni la normal în doi-trei ani, iar din 2028 presiunea ar putea să nu mai apese atât de tare pe mediul de afaceri, a declarat, vineri, consilierul prezidențial Radu Burnete, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Iarna va fi dificilă și nu doar în România, ci peste tot, pentru c