Analiştii CFA România anticipează o depreciere a monedei naţionale până la 5,0798 lei/euro şi o rată a inflaţiei de 7,5%

Indicatorul de Încredere Macroeconomică, realizat de Asociaţia CFA România, a crescut cu 1,3 puncte, în luna iulie a acestui an, până la valoarea de 55,5 puncte, iar anticipaţiile pentru cursul de schimb relevă o depreciere a leului faţă de euro, cu o valoare de 5,0798 lei pentru un euro, respectiv o rată a inflaţiei de 7,5%, în următoarele 12 luni.
"Componenta de anticipaţii a indicatorului de încredere macroeconomică a continuat să scadă. Astfel, în contextul deficitului bugetar ridicat şi anticipaţiilor de majorare de taxe indirecte, încrederea în evoluţia viitoare a economiei continuă să se reducă. Consistentă cu această evoluţie, s-au majorat şi anticipaţiile de creştere a deficitului bugetar pentru acest an", a declarat Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut marginal în luna iulie (cu 1,3 puncte), la valoarea de 55,5 puncte. Această situaţie s-a datorat componentei de condiţii curente, care a înregistrat o creştere de 5 puncte, până la valoarea de 72,1 puncte. Însă componenta de condiţii curente a indicatorului a continuat să scadă, atingând valoarea de 47,1.
În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, faţă de exerciţiul anterior s-au îmbunătăţit uşor anticipaţiile de stabilitate a cursului de schimb, 73% dintre participanţi anticipând o depreciere a leului în următoarele 12 luni, comparativ cu valoarea actuală, versus un procent de 94% în luna
anterioară. Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9964 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0798 lei pentru un euro, valori în scădere faţă de cele înregistrate în exerciţiul anterior.
Referitor la evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, 39% dintre participanţi anticipează o scădere a acestora în timp ce 58% dintre participanţi anticipează o stabilitate în următoarele 12 luni. De asemenea, 62% dintre participanţi consideră că preţurile actuale sunt supraevaluate, iar 27% ca sunt corect evaluate.
Deficitul bugetului de stat anticipat pentru acest an este de 5,7%. Pentru anul 2023 valoarea anticipată de creştere a PIB real a înregistrat valoarea de 2,8%. Datoria publică calculata ca procent în PIB este anticipata să se majoreze la 54% în următoarele 12 luni. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Președintele ADR: Investițiile în tranformarea digitală ne-au adus o creștere de 20% la serviciile publice în clasamentul DESI
Investițiile în procesul de transformare digitală realizate de România își fac simțită prezența ca progres pe componenta de servicii publice, iar în indicatorul DESI am înregistrat o creștere de peste 20%, în raportul de măsurare pentru anul 2024, a declarat, miercuri, președintele Autorității pentru Digitalizarea României (A
ANAF a descoperit un prejudiciu la buget de circa 27,8 milioane de lei după un control la șase firme de ride-sharing
Inspectorii antifraudă au identificat șase societăți în domeniul transportului alternativ de persoane (ride-sharing), care au cauzat bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 27,8 milioane de lei, reprezentând impozit pe veniturile din salarii și contribuțiile sociale aferente, TVA, impozit pe profit și alte impozite, conform unui comunicat al Agenți
Bursa de la București a deschis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis cu scăderi pe majoritatea indicilor ședința de miercuri, iar rulajul se cifra la 2,4 milioane lei (480.074 euro), după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere de 0,03%, iar ind
Dumitrașcu (ARSC): Digitalizarea e mai mult decât un proiect; va trebui tot timpul să învățăm și să înțelegem tehnologiile
Transformarea digitală în România se întâmplă cu anumite întârzieri, dar va trebui tot timpul să învățăm, să ne adaptăm, să înțelegem tehnologiile, a declarat, miercuri, președintele Asociației Române pentru Smart City (ARCS), Eduard Dumitrașcu, în cadrul conferinței ''Digitalizare și Siguranță Ciber
Conferință despre digitalizare și siguranță cibernetică, organizată miercuri
Agenda de securitate cibernetică a României, modalități de detectare și de contracarare a atacurilor cyber și tendințe în tehnologie și în piața digitală, sunt câteva dintre temele ce vor fi abordate, miercuri, în cadrul conferinței ''Digitalizare și Siguranță Cibernetică'', organizată de publicație Bursa.
DNSC avertizează asupra unor informații false privind găzduirea de către România a milioane de cetățeni israelieni
Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția că în spațiul online circulă clipuri și materiale care susțin în mod fals că România ar pregăti găzduirea a milioane de cetățeni israelieni, inclusiv prin alocarea a 3 milioane de apartamente. 'Atenție la campaniile de dezinformare propagate pe rețe
Wizz Air suspendă zborurile către Tel Aviv și Amman, până la 15 septembrie
Wizz Air a suspendat toate zborurile spre și dinspre Tel Aviv, Israel, și spre Amman, Iordania, până în 15 septembrie, a anunțat, marți, compania aeriană, într-un comunicat. De asemenea, Wizz Air va evita tranzitarea spațiului aerian israelian, irakian, iranian și sirian până la noi informații. Această decizie vine î
Reprezentanții UPS Dragomirești, despre linia de producție măști din pandemie: Pierdere totală
Linia de producție măști de protecție sanitară inaugurată în pandemie, în aprilie 2020, la Uzina de Produse Speciale (UPS) din Dragomirești, județul Dâmbovița, este în conservare la sediul uzinei, iar investiția este caracterizată de conducerea unității drept 'pierdere totală'. 'Am puține cuvinte să vă spun, vis-a-vis de ace
Ministrul Economiei, Bogdan-Gruia Ivan: Pornește industria de apărare, greu, dar pornește
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan-Gruia Ivan, a declarat, marți, în Dâmbovița, după vizita la patru obiective din industria de apărare, că în acest domeniu se fac pași importanți, 'pornește industria de apărare, greu, dar pornește'. Ministrul a mers la Fabrica de camioane militare de la Petre
Fechet, la reuniunea miniștrilor Mediului: România sprijină ferm competitivitatea industriei auto și consolidarea reciclării
România sprijină ferm competitivitatea industriei auto și consolidarea reciclării, care e esențială pentru tranziția către o economie circulară eficientă, a scris, marți, pe Facebook, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, care participă la reuniunea miniștrilor Mediului din Uniunea Europeană, de la Luxemburg. 'România sprijină
Ministrul Energiei: Amenajarea hidroenergetică Livezeni-Bumbești a primit Acordul de mediu
Amenajarea hidroenergetică Livezeni - Bumbești, un proiect în valoare de peste 1,1 miliarde de lei, a primit, marți, Acordul de mediu, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pe pagina sa de Facebook. 'D
DNSC: Tentativă de fraudă cu identitatea Notino, propagată în online
O tentativă de fraudă online, în care se folosește identitatea brandului Notino, invită utilizatorii să comande o așa-zisă 'cutie misterioasă' cu produse cosmetice premium, atrage atenția Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, marți, pe pagina oficială de Facebook a instituției. 'Așa-zisa o
Fidelis V a atras peste 1,64 miliarde lei
Emisiunea Fidelis V din 2025, desfășurată în perioada 6-16 iunie, a înregistrat o valoare de peste 1,64 miliarde lei, depășind suma totală din luna mai, de peste 1,18 miliarde lei, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanțelor. Conform sursei citate, cea mai recentă ediție de titluri de stat Fidelis se remarcă și datorită rezultatelor
Vintilă (Ministerul Energiei): Undeva la 3,5 milioane de gospodării ar putea beneficia de ajutorul pentru facturile la energie, după 1 iulie
Aproximativ 3,5 milioane de gospodării ar putea beneficia de ajutorul pentru facturile la energie după 1 iulie, odată cu liberalizarea pieței, susține Adrian Vintilă, consilierul ministrului Energiei. 'Pe datele INS împerecheate sau încrucișate cu rapoartele ANRE, referitoare la locurile de consum energie electrică cu consum casnic, pe scenariu
Boloș: Putem accesa 6 miliarde de euro pentru sprijinirea celor ce duc greul scumpirilor la energie și transport
România poate accesa, în perioada următoare, șase miliarde de euro, pentru a sprijini direct oamenii care duc greul scumpirilor la energie și transport, a scris, marți, pe pagina sa de socializare, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. 'Planul Național Social pentru Climă este cel mai nou instrument car