Vânzările auto noi în România vor încheia anul pe creştere cu circa 7 %, însă producţia locală va fi pe minus
Vânzările de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare noi din România vor încheia anul 2023 pe creştere, estimată la circa 7% comparativ cu 2022, însă producţia auto locală va fi pe minus, singura scădere dintre cele cinci pieţe din Europa Centrală analizate de PwC în raportul Autofacts.
"Piaţa auto din România a avut o evoluţie bună în acest an, cu un progres remarcabil pe segmentul de maşini electrice şi o scădere importantă pe cel de maşini second hand. În schimb pe partea de producţie, deşi s-a înregistrat o uşoară revenire în unele luni, previziunile pentru întreg anul nu sunt prea optimiste. Ne aşteptăm ca reluarea producţiei de vehicule comerciale uşoare în 2023 să compenseze parţial pierderea rapidă a producţiei de automobile. Atât Ford, cât şi Renault-Nissan-Mitsubishi au planuri până în 2030 cu Transit Courier şi Dacia Dokker", a declarat Daniel Anghel, partener, liderul serviciilor pentru industria automotive, PwC România.
În trimestrul al doilea, vânzările de autoturisme au crescut cu 13,8% faţă de acelaşi interval al anului trecut şi cu 59,6% faţă de aprilie-iunie 2020, perioadă afectată de pandemie. Indicatorul Sentimentului Economic a rămas relativ stabil, dar, pe de altă parte, Indicatorul de încredere industrială a avut o traiectorie în zig-zag, alternând între pozitiv şi negativ la fiecare câteva luni, această evoluţie având impact asupra cifrelor de vânzări.
Creşterea de 7% a vânzărilor preconizată pentru acest an plasează România pe locul doi în regiune, după Ungaria (7,7%) şi înaintea Slovaciei (6,8%), Poloniei (3%) şi Cehiei 2%.
Cu o creştere de 45,9% în primul semestru din 2023 faţă de intervalul similar din anul trecut, Dacia a vândut mai multe maşini decât următoarele cinci mărci la un loc în această perioadă. Se preconizează că atât vânzările de vehicule utilitare uşoare, cât şi cele de vehicule de pasageri vor continua să se apropie de nivelurile din 2019, înainte de pandemie. Nivelul vânzărilor de vehicule pentru pasageri din 2019 va fi depăşit în 2026, chiar dacă ratele de creştere vor încetini simţitor, potrivit estimărilor Autofacts.
La nivelul celor cinci pieţe, vânzările de vehicule uşoare ar urma să crească moderat, cu 4,2% în 2023 faţă de 2022, potrivit S&P Global Mobility.
Dintre pieţele analizate, România este singura piaţă cu o creştere negativă prognozată pentru 2023 faţă de anul precedent, volumele de producţie fiind proiectate să scadă cu 3,2% de la an la an, arată Autofacts.
Până în 2022, România s-a plasat pe locul al treilea în Europa Centrală după nivelul producţiei auto, după Cehia şi Slovacia şi înaintea Poloniei şi Ungariei. Anul acesta însă va scădea un loc, pe patru, fiind depăşită de Polonia, iar până în 2026 ar urma să fie surclasată şi de Ungaria.
Per total, producţia din cele cinci state din Europa Centrală analizate a crescut în primul semestru cu 16,9%, faţă de primele şase luni din 2022, la 2,1 milioane de unităţi. Rata de creştere prognozată pentru întreg anul este de 9%, Polonia urmând să înregistreze cea mai mare creştere, cu 33,4%, în timp ce singura scădere va fi înregistrată de România, cu -3,2%.
Producţia de maşini electrice din Europa Centrală a crescut în mod constant şi se apropie acum de o cotă de 20% în al doilea trimestru al anului 2023. În timp ce volumele de producţie din 2023 sunt distribuite oarecum egal între tipurile de propulsoare BEV, FHEV şi PHEV, se preconizează că BEV-urile vor creşte semnificativ, cu o rată medie de 33,1% până în 2030 şi vor reprezenta peste 50% din producţia totală viitoare. Pieţele analizate în acest raport sunt România, Polonia, Cehia, Ungaria şi Slovacia. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica
Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo
Netopia: Tribunalul București a respins cererea Dan Air privind transferul sumelor reținute de procesatorul de plăți
Tribunalul București a respins, printr-o hotărâre pronunțată la 3 noiembrie, cererea prin care compania aeriană Dan Air solicita obligarea procesatorului de plăți Netopia să transfere sumele încasate din vânzarea biletelor, acestea fiind reținute drept garanție pentru rambursarea pasagerilor, potrivit unui comunicat al procesatorului de plăți, care precizea
'Black Friday' 2026 sau perioada cu cele mai importante reduceri din an
Retailerii din diverse domenii au intrat în hora reducerilor de Black Friday, cu oferte menite să atragă segmente cât mai numeroase de cumpărători. Reducerile depășesc, în unele cazuri, 50% din prețul inițial al unui produs sau serviciu, iar așteptările comercianților sunt destul de ridicate în privința încasărilor, volumelor de vânzări și
România participă în premieră cu două pavilioane și 15 expozanți la târgul de importuri din Shanghai
România participă în premieră cu două pavilioane expoziționale, care reunesc 15 companii românești, la cea de-a noua ediție a Expoziției Internaționale de Importuri din China (CIIE), organizată în perioada 5-10 noiembrie 2026, la Shanghai, potrivit unui comunicat al Consulatului General al României în Shanghai. Organizată an
Președintele BusinessEurope: Piața unică este extrem de importantă; reprezintă prioritatea absolută
Piața unică europeană este extrem de importantă și trebuie să promovăm această soluție pentru că reprezintă prioritatea absolută, deoarece constituie o sursă majoră de creștere economică, a afirmat, vineri, Maciej Witucki, președintele BusinessEurope, organizație de reprezentare a mediului de afaceri la nivel european, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026.
Ministerul Mediului a publicat Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), a publicat, vineri, în formă actualizată, Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, destinat sprijinirii prosumatorilor în utilizarea mai eficientă a energiei produse pentru consu
Mînzatu: România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru exercițiul financiar 2028-2034
România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru viitorul exercițiu financiar 2028-2034, care să răspundă provocărilor sociale și transformărilor de pe piața muncii, a declarat vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, în cadrul unei întrevederi desfășurate vineri cu ministrul Muncii, Petre Florin Manole,
Burnete: Sentimentul meu este că prețul energiei în România va reveni la normal, în doi-trei ani
Prețul energiei în România va reveni la normal în doi-trei ani, iar din 2028 presiunea ar putea să nu mai apese atât de tare pe mediul de afaceri, a declarat, vineri, consilierul prezidențial Radu Burnete, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Iarna va fi dificilă și nu doar în România, ci peste tot, pentru c