#EnergieVerde/Producţia de energie verde trebuie să crească de opt ori pentru a atinge neutralitatea climatică până în 2050 (analiză)
Producţia de energie verde trebuie să crească de opt ori faţă de nivelul din 2021, iar investiţiile anuale în distribuţie să se tripleze pentru a atinge, la nivel global, neutralitatea climatică până în 2050, arată o analiză PwC, realizată pe baza datelor Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA).
Conform sursei citate, până în 2050, cererea de energie la nivel global este estimată să crească cu până la 20% faţă de 2021. Însă, ambiţiile globale de a reduce agresiv emisiile de dioxid de carbon, în condiţiile în care consumul de energie reprezintă aproximativ 73% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră, au scos în evidenţă decalaje mari între tehnologiile, infrastructura şi investiţiile existente şi nivelurile mai ridicate de care va fi nevoie în viitorul imediat pentru a asigura tranziţia către o nouă paradigmă energetică.
În România, investiţiile în energie regenerabilă s-au intensificat în ultimii ani, dar mai este mult până la atingerea angajamentului din Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice 2021-2030 (PNIESC). Potrivit celor mai recente date ANRE, România are o capacitate de producţie de 3 GW de energie eoliană şi 1,5 GW de energie solară. Conform versiunii actuale a PNIESC, adoptate în octombrie 2021, România îşi propune astfel ca ponderea energiei din surse regenerabile să ajungă la 30,7% în consumul final brut de energie până în 2030 prin punerea în funcţiune de noi centrale eoliene, fotovoltaice şi hidroenergetice, precum şi prin creşterea numărului de prosumatori. Prin versiunea Strategiei pe Termen Lung pentru Reducerea Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (STL) notificată de România către Comisia Europeană în aprilie 2023, ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie la nivelul anului 2030 creşte la 36,3%. Per total, prin PNIESC 2021-2030, România şi-a propus ca, în perioada 2021-2030, să instaleze capacităţi adiţionale de 6,9 GW de capacităţi de producţie de energie din surse regenerabile.
Valoarea investiţiilor pe care România le poate realiza prin cofinanţare din PNRR şi Fondul pentru Modernizare depăşeşte 16 de miliarde de euro, în domenii precum energie regenerabilă, înlocuirea cărbunelui, producţia şi utilizarea hidrogenului verde, energie nucleară, cogenerare de înaltă eficienţă, biocombustibili, modernizarea infrastructurii energetice. Raportul PwC a analizat decalajele care trebuie depăşite pentru construirea unui sistem energetic fiabil, accesibil şi verde.
În prezent, aproximativ 80% din cererea de energie primară este satisfăcută de hidrocarburi precum petrolul, gazele naturale şi cărbunele. Restul de 20% este furnizat de sectorul energiei electrice şi, deja, 38% din acest procent este produs prin tehnologii care nu emit CO2 - nuclear, hidro, solar şi eolian.
În ultimii ani, cu ajutorul schemelor de subvenţii, al creditelor fiscale şi al scăderii costului nivelat al energiei, instalarea de capacităţi de producţie de energie electrică din surse regenerabile (în special solare şi eoliene) a crescut foarte mult. La nivel mondial, între 2016 şi 2021, au fost adăugaţi la sistemul energetic 1.282 de GW de capacitate de producţie de energie din surse regenerabile, iar Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) estimează că, între 2022 şi 2027, vor fi instalate alte 2.400 GW. Cu toate acestea, pentru a se ajunge, la nivel global, la un nivel net zero al emisiilor nete până în 2050, capacitatea instalată de producţie de energie pe bază de resurse regenerabile va trebui să crească la peste 27.000 GW. Construirea acestora într-un ritm mai rapid decât cel actual este necesară nu doar pentru a decarboniza nivelurile actuale de consum de energie electrică, dar şi pentru a se asigura că există suficiente surse de energie primară pentru consum.
Toată energia electrică generată de turbinele eoliene sau de panourile solare trebuie să ajungă la utilizator. Extinderea şi consolidarea reţelei este un efort costisitor şi consumator de timp. În ultimul deceniu, s-a investit în medie 300 de miliarde dolari pe an la nivel global, însă, potrivit IEA, investiţiile anuale vor trebui să crească până la o valoare cuprinsă între 560 şi 780 de miliarde dolari până în 2030.
În 2022, la nivel global, au fost adăugate 16 GW de stocare în baterii la scară de reţea, iar potrivit IEA, pentru a se încadra în obiectivele de zero net, este necesară o creştere de 143 de ori până în 2050.
Aproape 20% din emisiile de CO2 la nivel global sunt cauzate de patru produse aşa-numite "greu de eliminat", care reprezintă o provocare mare pentru electrificare: oţelul, cimentul, amoniacul şi plasticul. Găsirea de alternative la producţia de energie pe bază de hidrocarburi este dificilă din cauza costurilor ridicate, precum şi a dimensiunii şi volumelor de substituţie necesare. Deşi poate părea paradoxal, companiile din industria hidrocarburilor dispun de capitalul, know-how-ul, abilităţile tehnice şi amploarea necesare pentru a fi facilitatori esenţiali ai tranziţiei energetice. Ca atare, implicarea lor este necesară pentru o tranziţie uşoară către un sistem energetic sustenabil.
În timp ce capacitatea de producţie de energie existentă şi planificată este proiectată pentru a satisface cererea globală, aprovizionarea cu mai multe minerale brute rămâne insuficientă şi, prin urmare, este considerată critică. Aceste minerale critice, inclusiv litiul, cobaltul, nichelul, grafitul, aluminiul, cuprul, metalele din grupul platinei şi elementele de pământuri rare, sunt esenţiale pentru fabricarea vehiculelor electrice şi a capacităţii de stocare a bateriilor. Prin urmare, lipsa acestor minerale va avea probabil un impact semnificativ asupra ritmului şi amplorii tranziţiei energetice. Pentru a se menţine pe calea spre net zero până în 2050, IEA estimează că economia mondială va avea nevoie de patru ori mai multe minerale critice în 2030 decât cele produse în 2021.
Potrivit BloombergNEF, investiţiile în tranziţia energetică au ajuns în 2022 la paritate cu cele în hidrocarburi, ambele ridicându-se la 1.100 de miliarde de dolari. Cu toate acestea, sunt necesare investiţii substanţial mai mari pentru a atinge obiectivele tranziţiei energetice la nivel mondial, estimările variind între 4.000 şi 6.000 de miliarde dolari pe an. Amploarea acestei provocări subliniază rolul semnificativ al sectorului financiar în sprijinirea tranziţiei către un viitor energetic durabil şi necesitatea elaborări şi implementării unor politici care să încurajeze investiţiile. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica
Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo
Netopia: Tribunalul București a respins cererea Dan Air privind transferul sumelor reținute de procesatorul de plăți
Tribunalul București a respins, printr-o hotărâre pronunțată la 3 noiembrie, cererea prin care compania aeriană Dan Air solicita obligarea procesatorului de plăți Netopia să transfere sumele încasate din vânzarea biletelor, acestea fiind reținute drept garanție pentru rambursarea pasagerilor, potrivit unui comunicat al procesatorului de plăți, care precizea
'Black Friday' 2026 sau perioada cu cele mai importante reduceri din an
Retailerii din diverse domenii au intrat în hora reducerilor de Black Friday, cu oferte menite să atragă segmente cât mai numeroase de cumpărători. Reducerile depășesc, în unele cazuri, 50% din prețul inițial al unui produs sau serviciu, iar așteptările comercianților sunt destul de ridicate în privința încasărilor, volumelor de vânzări și
România participă în premieră cu două pavilioane și 15 expozanți la târgul de importuri din Shanghai
România participă în premieră cu două pavilioane expoziționale, care reunesc 15 companii românești, la cea de-a noua ediție a Expoziției Internaționale de Importuri din China (CIIE), organizată în perioada 5-10 noiembrie 2026, la Shanghai, potrivit unui comunicat al Consulatului General al României în Shanghai. Organizată an
Președintele BusinessEurope: Piața unică este extrem de importantă; reprezintă prioritatea absolută
Piața unică europeană este extrem de importantă și trebuie să promovăm această soluție pentru că reprezintă prioritatea absolută, deoarece constituie o sursă majoră de creștere economică, a afirmat, vineri, Maciej Witucki, președintele BusinessEurope, organizație de reprezentare a mediului de afaceri la nivel european, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026.