România este pe primele locuri în UE după ponderea pompierilor în totalul persoanelor ocupate
În Uniunea Europeană, în anul 2022 erau 359.780 de pompieri, reprezentând 0,2% din totalul persoanelor ocupate în UE, cu 2.800 mai puţini faţă de numărul total de pompieri din 2021, arată datele publicate luni de Eurostat.
În rândul statelor membre, Grecia, Estonia şi Cipru au cele mai mari ponderi ale pompierilor în totalul persoanelor ocupate, în toate cele trei ţări fiind de peste 0,4%. Urmează România şi Lituania, unde ponderea pompierilor în totalul persoanelor ocupate este cuprinsă între 0,3% şi 0,4%. Pe ultimele locuri în UE sunt Ţările de Jos şi Franţa, cu ponderi ale pompierilor în totalul persoanelor ocupate de aproximativ 0,1%.

La nivelul Uniunii Europene, majoritatea pompierilor aveau o vârstă cuprinsă între 30 şi 49 de ani, cele mai numeroase fiind subgrupele de vârstă 40-44 de ani (65.730 de pompieri) şi 35-39 de ani (59.810 de pompieri). Erau de asemenea şi 45.280 de pompieri cu vârsta cuprinsă între 15 şi 29 ani şi 91.570 de pompieri cu vârstă de peste 50 de ani. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Digitalizarea fiscală ar putea extinde controalele în zona salarizării (analiză)
Companiile ar trebui să acorde o atenție sporită proceselor de salarizare, în condițiile în care digitalizarea fiscală ar putea extinde cerințele de raportare și verificare și în această zonă, potrivit unei analize realizate de EY România. 'După SAF-T, e-Factura și e-Transport, companiile ar trebui să privească mai atent zona de sal
Petrescu: Listarea Electrica, un exemplu despre ce poate însemna o piață de capital funcțională pentru economia reală
Listarea companiei Electrica rămâne un exemplu despre ce poate însemna o piață de capital funcțională pentru economia reală și când statul, piața și reglementatorii lucrează în aceeași direcție, bursa poate deveni o formă de modernizare economică, consideră președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. &
Piața de fuziuni și achiziții din România a crescut la 5,2 miliarde euro în primul semestru (analiză)
Piața de fuziuni și achiziții din România a înregistrat, în primul semestru al acestui an, 162 de tranzacții anunțate, cu o valoare de 5,2 miliarde de euro, în creștere cu 89% față de primul semestru din 2025, potrivit unei analize realizate de PwC România. Conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES, numărul tranzacțiilor a spori
Volumul tranzacțiilor cu apartamente din București s-a diminuat cu 1,7%, în primul semestru (analiză)
Tranzacțiile cu apartamente din București au scăzut cu 1,7%, în primele șase luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, cu un al doilea trimestru care a adus o revigorare vizibilă a cererii, relevă o analiză de piață, publicată luni. Conform datelor centralizate de Crosspoint Real Estate, Asociat Internațional al Savills în Româ
Ministerul Transporturilor colectează sesizări privind problemele întâmpinate la călătoria cu trenul (ministru)
Un formular online prin care se pot semnala problemele întâmpinate în timpul călătoriilor cu trenul a fost lansat de Ministerul Transporturilor, informațiile urmând să fie centralizate timp de cel puțin două săptămâni pentru identificarea principalelor disfuncționalități și stabilirea măsurilor necesare, a anunțat, luni, ministrul interimar al T
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Tezaur cu dobânzi de până la 7,15% neimpozabile
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție a programului Tezaur, prin care românii pot investi în titluri de stat cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 6,25%, 6,75% și, respectiv 7,15%, conform unui comunicat al instituției. Emisiunea se derulează în perioada 6 iulie - 7 august 2026. Titlurile de stat au v
Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă: Mii de muncitori străini plătesc asigurarea de sănătate, dar nu există în sistem
Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM) atrage atenția că mii de cetățeni străini angajați legal în România nu apar ca asigurați în sistemul public de sănătate, deși plătesc lunar contribuții sociale de sănătate, fiind refuzați atunci când au nevoie de servicii medicale. Potrivit unui comunicat al PIFM, nu este vorba despre o
Înmatriculările de autoturisme electrice au crescut cu 76,6% în România, în primul semestru (date oficiale)
Înmatriculările de autoturisme noi au crescut, în România, cu 0,3%, în primele șase luni ale acestui an, comparativ cu anul 2025, marjă în care autoturismele electrice 100% (BEV) au înregistrat un salt de 76,6% și o cotă în total piață de 8,5%, reiese din datele publicate, luni, de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automo
AVR: Proiect european pentru înființarea primului Centru de Cooperare Poliție-Vamă din România
România a găzduit, în perioada 29 iunie - 3 iulie 2026, cea de-a treia vizită de studiu organizată în cadrul proiectului european RISC, dedicată înființării primului Centru Multifuncțional de Cooperare Poliție-Vamă (PCCC - Police Customs Cooperation Center) din România, a anunțat luni Autoritatea Vamală Română (AVR). Potrivi
INS: Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul a scăzut în primele cinci luni cu 5,5%
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut în primele cinci luni din acest an, față de perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2025, atât ca serie brută cu 5,5%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 5,3%, arată datele Institutului Nați
Troleibuzele liniei 79 vor circula, de luni, între 'Clăbucet' și Calea Moșilor
Troleibuzele liniei 79 vor circula, de luni, pe un traseu modificat, între Calea Moșilor și 'Clăbucet', din cauza lucrărilor la rețeaua de apă și canalizare din zona Foișorului de Foc, fapt ce necesită întreruperea curentului electric în rețeaua de contact. Astfel, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pe
Ritmurile vegetative ale culturilor de câmp și speciilor pomi-viticole vor fi intensificate în majoritatea regiunilor agricole (agrometeo)
Ritmurile vegetative ale culturilor de câmp și speciilor pomi-viticole vor fi intensificate în majoritatea regiunilor agricole, în special pe suprafețele agricole cu o bună aprovizionare cu apă a solului, reiese din prognoza agrometeorologică emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). 'În cultura de por
Opt din zece români susțin că statul implementează prea lent digitalizarea (studiu)
Peste trei sferturi dintre români (75,4%) consideră că digitalizarea este 'benefică' sau 'foarte benefică', în timp ce 81,6% susțin că statul român se digitalizează într-un ritm prea lent, reiese dintr-un sondaj de opinie dat recent publicității. Potrivit datelor centralizate de AtlasIntel, percepțiile n
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 227,5 miliarde de lei, la finalul lunii mai
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 227,5 miliarde de lei, la finalul lunii mai 2026, în creștere cu 37% față de nivelul înregistrat la aceeași dată din 2025, conform statisticii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realiza
Peste 6,47 milioane de contracte individuale de muncă active, înregistrate în ReGes/Revisal, la finele anului 2025(MMFTSS)
Numărul contractelor individuale de muncă active înregistrate în sistemul informatic ReGes/Revisal era, la finele anului 2025, de 6.477.997, cu 249.374 mai puține comparativ cu perioada similară a anului anterior, conform statisticilor publicate de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, consultate de AGERPRES.






