logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

MIPE: Peste 100 milioane euro pentru Comunităţi de seniori; proiectele pot fi depuse începând cu data de 10 august

Imagine din galeria Agerpres

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) va deschide în data de 10 august două apeluri de proiecte "Comunităţi de seniori", finanţate în cadrul Programului Incluziune şi Demnitate Socială, a anunţat miercuri ministerul.

Conform sursei citate, apelurile vor avea un buget iniţial de 80 milioane de euro, din care 62 milioane de euro fonduri europene, buget care poate ajunge la peste 104 milioane euro în baza condiţiilor de supracontractare de minim 30%.

Primul apel, cu buget iniţial de 71,32 milioane euro, va finanţa proiecte în cadrul regiunilor mai puţin dezvoltate - Centru, Sud Muntenia, Sud Vest Oltenia, Sud-Est, Nord-Est, Nord-Vest şi Vest.

Totodată, cel de al doilea apel de proiecte, în valoare de 9,3 milioane euro, va finanţa proiecte ce vor fi implementate în regiunea mai dezvoltată Bucureşti-Ilfov.

În cadrul apelurilor vor fi finanţate proiecte pentru: construcţia de locuinţe sociale, reabilitarea, modernizarea de locuinţe sociale, construcţia de centre de zi pentru persoane vârstnice şi furnizarea de servicii sociale de îngrijire la domiciliu.

Proiectele vor putea avea valori totale eligibile cuprinse între 201.000 euro şi 1,62 milioane euro, în funcţie de tipul de proiect.

Potrivit MIPE, sunt eligibili pentru a depune proiecte furnizori de servicii sociale acreditaţi, în parteneriat cu autorităţi publice locale din localitatea/ localităţile în care se implementează proiectul. De asemenea, sunt eligibili furnizori de servicii sociale acreditaţi, în parteneriat sau nu, cu autorităţi publice locale din localitatea/localităţile în care va fi implementat proiectul.

În cazul proiectelor implementate în mai multe localităţi va fi obligatorie cooptarea în parteneriat a unei autorităţi publice locale din fiecare localitate în care va fi implementat proiectul.

În cadrul acestor apeluri de proiecte, elementul de noutate pentru perioada de programare 2021 - 2027 constă în faptul că finanţarea este multifond, respectiv din Fondul Social European Plus (FSE+) şi din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).

Ghidul solicitantului a fost în consultare publică în perioada 5 - 26 mai 2023. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 70

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 08-10-2026 19:55

TikTok riscă amenzi de până la 6% din cifra de afaceri, în urma anchetei în contextul alegerilor din 2024

Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Anghelache, transmite: Comisia Europeană a deschis o anchetă împotriva TikTok în baza Digital Services Act (DSA), care riscă amenzi de până la 6% din cifra de afaceri globală, ceea ce înseamnă o sumă considerabilă, a declarat, joi, Thomas Regnier, purtător de cuvânt al Comisiei Europene

Economic Intern 08-10-2026 18:37

CNSLR Frăția a solicitat, la Bruxelles, măsuri concrete pentru extinderea negocierilor colective

Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România - CNSLR-Frăția a solicitat măsuri concrete pentru extinderea negocierilor colective și aplicarea efectivă a obligațiilor legale în acest domeniu, în cadrul reuniunii Comitetului pentru Ocuparea Forței de Muncă (EMCO) al Uniunii Europene, desfășurată marți și miercuri, la Bruxelles. '

Economic Intern 08-10-2026 17:11

Nazare: România trebuie să fie consecventă la masa deciziilor europene, să își susțină interesele și să contribuie la soluții

România trebuie să fie consecventă la masa deciziilor europene, să își susțină interesele, să contribuie la soluții și să transmită un mesaj clar de stabilitate și responsabilitate, susține ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, care participă joi și vineri, la Luxemburg, la reuniunile Eurogrupului în format inclusiv și Consiliului Afaceri Eco

Economic Intern 08-10-2026 16:57

Șase din zece români nu au un plan financiar pentru următoarele 12 luni (studiu)

Șase din zece români nu au un plan financiar pentru următoarele 12 luni, iar 44% declară că nu le rămân bani la finalul lunii, potrivit unui studiu realizat în cadrul programului de educație financiară Banometru, ale cărui rezultate au fost prezentate joi. Conform cercetării, doar 40% dintre români au un plan financiar pentru anul următ

Economic Intern 08-10-2026 15:59

Ministrul interimar al Agriculturii: Controalele pe teren pentru acordarea sprijinului destinat producătorilor de cartofi au fost finalizate

Controalele pe teren pentru acordarea sprijinului destinat producătorilor de cartofi au fost finalizate, peste 2.500 de fermieri urmând să beneficieze de un sprijin de 300 de euro pe hectar, a anunțat, joi, ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna. 'Urmează demonstrarea valorificării din partea producătorilor și plata acestor sume. Controal

Economic Intern 08-10-2026 15:43

Operatorii din Portul Constanța cer intervenția urgentă a autorităților pentru deblocarea traficului pe Dunăre

Operatorii portuari solicită intervenția urgentă a autorităților pentru deblocarea traficului fluvial pe Dunăre, în zona kilometrului 280, după ce un incident produs pe 6 octombrie a afectat șenalul navigabil și transportul mărfurilor către Portul Constanța, potrivit unui comunicat al Organizației Patronale Constanța Port Business Association (CPBA), transmis joi AGERP

Economic Intern 08-10-2026 15:37

BNR: Rata anuală a inflației va urma o traiectorie ascendentă până la sfârșitul anului

Rata anuală a inflației va urma o traiectorie ascendentă până la sfârșitul acestui an, în principal pe fondul creșterii prețurilor combustibililor, energiei și altor materii prime, inclusiv agroalimentare, precum și al evoluției cursului de schimb al leului, potrivit evaluărilor Băncii Naționale a României (BNR), publicate joi. 'Pot

Economic Intern 08-10-2026 15:11

Banca centrală a menținut dobânda cheie la 6,50% pe an

Consiliul de Administrație (CA) al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, joi, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, a anunțat banca centrală într-un comunicat transmis AGERPRES. Potrivit sursei citate, membrii Consiliului au decis păstrarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7

Economic Intern 08-10-2026 15:09

ASF: Numărul participanților la fondurile de pensii facultative a ajuns la 1,1 milioane, la jumătatea anului

Numărul participanților la fondurile de pensii facultative (Pilonul III) a ajuns la aproximativ 1,1 milioane la sfârșitul lunii iunie 2026, față de 999.000 la finalul anului trecut, potrivit raportului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) privind evoluția pieței pensiilor private în primul semestru. Activele fondurilor de p

Economic Intern 08-10-2026 15:03

Angajații din sectorul energetic protestează, joi, în București, Constanța și Iași

Energeticienii din București, Iași și Constanța au demarat proteste, joi după-amiaza, cerând deblocarea majorărilor salariale și posibilitatea unor negocieri colective reale. Potrivit unui comunicat al organizației, decizia vine după adunările generale organizate de către sindicatele-membre ale FNER și după mai multe solicitări adresate Guvernului și min

Economic Intern 08-10-2026 14:47

Decizie CCR: Consiliul Concurenței poate utiliza informații și documente colectate de alte autorități și instituții publice

Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat constituțională prevederea din Legea concurenței care permite Consiliului Concurenței să utilizeze, în condițiile legii, informații și documente colectate de alte autorități și instituții publice în desfășurarea activităților specifice acestora, potrivit unui comunicat al autorității de concurență.

Economic Intern 08-10-2026 14:41

Jakubowicz (AAFBR): Creditul furnizor reprezintă principala sursă de finanțare în economia românească

Creditul furnizor reprezintă principala sursă de finanțare în economia românească, în condițiile în care companiile încasează facturile mai târziu decât își achită obligațiile către furnizori, ceea ce poate genera blocaje financiare în lanț, a declarat joi președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din Rom&acir

Economic Intern 08-10-2026 13:37

Pistol: Am deschis astăzi circulația pe podul rutier peste râul Tisa

Circulația pe noul pod rutier peste râul Tisa, care face legătura între Sighetu Marmației (România) și Bila Tserkva (Ucraina), a fost deschisă joi pentru autovehiculele destinate transportului de persoane, cu masa maximă autorizată de până la 3,5 tone, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutier

Economic Intern 08-10-2026 13:32

Leul s-a apreciat joi în raport cu euro, dar a scăzut față de dolarul american

Moneda națională s-a apreciat, joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3470 lei, în scădere cu 0,31 bani (-0,06%) față de cotația precedentă, de 5,3501 lei. În schimb, moneda națională s-a depreciat față de dolarul american, care a fost cotat la 4,7814 lei, în creștere

Economic Intern 08-10-2026 13:30

Jakubowicz (AAFBR): Nu cred că putem acuza băncile de manipularea ROBOR

Mecanismul de calcul al ROBOR a fost transparent și public timp de mulți ani, iar băncile au aplicat o metodologie cunoscută, a declarat joi președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Flavius Jakubowicz, referindu-se la raportul Consiliului Concurenței privind piața bancară. 'Din punctul meu de vedere,