logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Daraban (ACUE): Costurile rezultate în urma excepţiilor prevăzute în Legea158/2023 vor pune o presiune suplimentară pe tarifele de distribuţie a energiei

Imagine din galeria Agerpres

Excepţiile prevăzute în Legea 158/2023 vor genera costuri care vor pune o presiune suplimentară pe tarifele de distribuţie a energiei electrice şi vor afecta alte tipuri de investiţii programate, semnalează directorul executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie, Dana Dărăban.

Conform unui comunicat al ACUE, Legea 158/2023, în vigoare din 3 iunie 2023, prevede dreptul unor clienţi non-casnici, respectiv cei din industria alimentară şi din agricultură (inclusiv sisteme de irigaţii), de a nu achita costurile pentru lucrările de proiectare şi de execuţie a instalaţiei de racordare la reţeaua electrică, contravaloarea acestor costuri urmând să fie suportată de către distribuitorul de energie, care le va recupera prin recunoaşterea în tarif.

"Altfel spus, conform prevederilor aplicabile unui domeniu reglementat, precum sectorul de distribuţie a energiei, costul aferent unor facilităţi de acest gen se va regăsi în valoarea tarifului de distribuţie pentru toţi clienţii, casnici şi non-casnici, din zona respectivă de concesiune. Obligaţia operatorului de distribuţie să asigure finanţarea şi realizarea lucrărilor de proiectare şi execuţie a racordului pentru anumiţi clienţi finali non-casnici, cu recunoaşterea ulterioară a contravalorii în tariful de distribuţie, generează un tratament discriminatoriu, constituie un ajutor de stat incompatibil cu regulile pieţei comune, dar şi cu consideraţiile Comisiei Europene şi instituie un cost suplimentar pentru consumatori", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, racordarea gratuită oferită unor categorii de clienţi non-casnici este o "socializare" a costului de racordare, întrucât acesta este finanţat iniţial de operatorul de distribuţie şi recunoscut ulterior prin tariful de distribuţie, aplicabil tuturor clienţilor din zona respectivă de concesiune.

"Socializarea costurilor unor lucrări între toţi clienţii aceluiaşi operator de distribuţie generează discriminare, respectiv favorizarea unor anumiţi consumatori", precizează reprezentanţii Federaţiei.

Aceştia subliniază că astfel se instituie un tratament discriminatoriu pentru anumite categorii de operatori economici, deoarece se aplică un tratament diferenţiat şi privilegiat unor anumite categorii de operatori economici, respectiv celor din agricultură şi industria alimentară, în contextul unei situaţii care afectează şi alte categorii de operatori, care nu se circumscriu acestor domenii.

"Într-o atare situaţie, Curtea Constituţională a statuat că "nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului", explică membrii ACUE.

De asemenea, măsura propusă prin Legea 158/2023 îndeplineşte criteriile prevăzute de art. 107, alin. (1) din Tratatul pentru Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), putând fi calificată drept ajutor de stat, respectiv transferul de resurse de stat.

"Normele privind ajutorul de stat cuprind exclusiv măsuri care implică transferul de resurse de stat. Mai mult, nu este necesar ca ajutorul să fie acordat de stat ca atare. Ajutorul poate fi acordat de un organism intermediar public sau privat desemnat de către stat, în cazul de faţă operatorii din sectorul de distribuţie. Transferul financiar în cazul de faţă se realizează sub forma unei scutiri de costuri, prin excepţie de la regula generală", semnalează comunicatul.

Totodată, acordă un avantaj economic operatorilor din industriile agriculturii şi alimentară, pe care aceştia nu l-ar fi obţinut în condiţiile normale ale pieţei, astfel încât aceşti operatori se bucură de acces privilegiat la infrastructură fără a plăti costul de racordare, conform cadrului general aplicabil.

Avantajul economic este şi selectiv, afectând astfel echilibrul între anumite societăţi şi competitorii acestora şi nefiind accesibil altor persoane aflate în situaţii similare; fiind o excepţie prevăzută prin lege, se aplică principiul conform căruia excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare, astfel încât, niciun alt operator din alt sector nu ar putea invoca, pe cale de analogie, dispoziţiile legii pentru a obţine această facilitate. Mai mult, prin identificarea clară de către legiuitor a codurilor CAEN pentru care se aplică excepţia, caracterul selectiv este confirmat fără dubiu, se mai arată în comunicat.

Sursa citată mai menţionează că măsura are efect potenţial asupra schimburilor comerciale derulate între statele membre ale Uniunii Europene, afectând concurenţa - creându-se un avantaj unei anumite categorii, este afectat echilibrul concurenţial la nivel naţional, însă repercusiunile se reflectă şi în relaţiile economice cu alte state membre.

În acest context, membrii ACUE precizează că susţinerea unor industrii locale, considerate strategice, poate fi făcută prin instrumente transparente, accesibile tuturor operatorilor din sectorul respectiv, soluţia corectă, în linie cu legislaţia naţională şi europeană, fiind aplicarea unor scheme dedicate de ajutor de stat acestor sectoare şi nu modificarea cadrului legislativ primar care guvernează sectorul energetic, "într-un mod care poate fi susceptibil de ajutor de stat nepermis".

O altă soluţie fezabilă este, în opinia reprezentanţilor federaţiei, şi atragerea de fonduri europene pentru reţele noi şi extinderi de reţele în scopul exclusiv al dezvoltării serviciilor de irigaţii şi a sectoarelor cu cod CAEN agricultură.

"Au mai existat astfel de încercări. Ideea gratuităţii a dus la o creştere nesustenabilă a numărului de cereri. Companiile de distribuţie au fost în imposibilitatea de a aloca resursele necesare (umane şi financiare) pentru executarea simultană atât a obligaţiilor preexistente prin programele anuale de investiţii aprobate de ANRE, cât şi a obligaţiilor suplimentare care au decurs din modificările legislative. În cazul excepţiilor introduse prin Legea 158/2023, aceste costuri vor pune o presiune suplimentară pe tarifele de distribuţie şi, nu în ultimul rând, vor afecta alte tipuri de investiţii programate", a declarat Dana Dărăban, directorul executiv al ACUE.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 58

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 09-10-2026 09:40

Economia României a stagnat în trimestrul II din 2026; PIB a scăzut cu 0,6% în primul semestru

Produsul Intern Brut (PIB) al României a rămas nemodificat în trimestrul II din 2026, comparativ cu trimestrul precedent, în timp ce în primul semestru economia s-a contractat cu 0,6% față de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor provizorii (2) publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). C

Economic Intern 09-10-2026 08:30

Poșta Română își deschide vineri porțile pentru public, de Ziua Mondială a Poștei

Poșta Română va organiza vineri, de Ziua Mondială a Poștei, un eveniment cu porțile deschise, în cadrul căruia publicul va putea vizita HUB-ul companiei și alte spații care, în mod obișnuit, nu sunt deschise vizitatorilor. Evenimentul 'Ziua Porților Deschise' va avea loc la sediul companiei din Calea Giulești nr. 6-8,

Economic Intern 09-10-2026 07:50

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți se va desfășura în 63 de locații; aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), se va desfășura în 63 de locații din București și din țară, unde 962 de agenți economici vor oferi 16.296 de locuri de muncă. Dintre acestea, 827 de locuri sunt destinate absolvenților de învățământ superior, i

Economic Intern 09-10-2026 07:43

Peste 9.000 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți din București

Peste 9.000 de locuri de muncă vor fi oferite de 129 de angajatori la Bursa generală a locurilor de muncă pentru absolvenți, care va fi organizată vineri, în Capitală, a anunțat Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM). Potrivit unui comunicat al instituției, cei 129 de agenți economici care și-au anunțat p&ac

Economic Intern 08-10-2026 19:55

TikTok riscă amenzi de până la 6% din cifra de afaceri, în urma anchetei în contextul alegerilor din 2024

Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Anghelache, transmite: Comisia Europeană a deschis o anchetă împotriva TikTok în baza Digital Services Act (DSA), care riscă amenzi de până la 6% din cifra de afaceri globală, ceea ce înseamnă o sumă considerabilă, a declarat, joi, Thomas Regnier, purtător de cuvânt al Comisiei Europene

Economic Intern 08-10-2026 18:37

CNSLR Frăția a solicitat, la Bruxelles, măsuri concrete pentru extinderea negocierilor colective

Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România - CNSLR-Frăția a solicitat măsuri concrete pentru extinderea negocierilor colective și aplicarea efectivă a obligațiilor legale în acest domeniu, în cadrul reuniunii Comitetului pentru Ocuparea Forței de Muncă (EMCO) al Uniunii Europene, desfășurată marți și miercuri, la Bruxelles. '

Economic Intern 08-10-2026 17:11

Nazare: România trebuie să fie consecventă la masa deciziilor europene, să își susțină interesele și să contribuie la soluții

România trebuie să fie consecventă la masa deciziilor europene, să își susțină interesele, să contribuie la soluții și să transmită un mesaj clar de stabilitate și responsabilitate, susține ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, care participă joi și vineri, la Luxemburg, la reuniunile Eurogrupului în format inclusiv și Consiliului Afaceri Eco

Economic Intern 08-10-2026 16:57

Șase din zece români nu au un plan financiar pentru următoarele 12 luni (studiu)

Șase din zece români nu au un plan financiar pentru următoarele 12 luni, iar 44% declară că nu le rămân bani la finalul lunii, potrivit unui studiu realizat în cadrul programului de educație financiară Banometru, ale cărui rezultate au fost prezentate joi. Conform cercetării, doar 40% dintre români au un plan financiar pentru anul următ

Economic Intern 08-10-2026 15:59

Ministrul interimar al Agriculturii: Controalele pe teren pentru acordarea sprijinului destinat producătorilor de cartofi au fost finalizate

Controalele pe teren pentru acordarea sprijinului destinat producătorilor de cartofi au fost finalizate, peste 2.500 de fermieri urmând să beneficieze de un sprijin de 300 de euro pe hectar, a anunțat, joi, ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna. 'Urmează demonstrarea valorificării din partea producătorilor și plata acestor sume. Controal

Economic Intern 08-10-2026 15:43

Operatorii din Portul Constanța cer intervenția urgentă a autorităților pentru deblocarea traficului pe Dunăre

Operatorii portuari solicită intervenția urgentă a autorităților pentru deblocarea traficului fluvial pe Dunăre, în zona kilometrului 280, după ce un incident produs pe 6 octombrie a afectat șenalul navigabil și transportul mărfurilor către Portul Constanța, potrivit unui comunicat al Organizației Patronale Constanța Port Business Association (CPBA), transmis joi AGERP

Economic Intern 08-10-2026 15:37

BNR: Rata anuală a inflației va urma o traiectorie ascendentă până la sfârșitul anului

Rata anuală a inflației va urma o traiectorie ascendentă până la sfârșitul acestui an, în principal pe fondul creșterii prețurilor combustibililor, energiei și altor materii prime, inclusiv agroalimentare, precum și al evoluției cursului de schimb al leului, potrivit evaluărilor Băncii Naționale a României (BNR), publicate joi. 'Pot

Economic Intern 08-10-2026 15:11

Banca centrală a menținut dobânda cheie la 6,50% pe an

Consiliul de Administrație (CA) al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, joi, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, a anunțat banca centrală într-un comunicat transmis AGERPRES. Potrivit sursei citate, membrii Consiliului au decis păstrarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7

Economic Intern 08-10-2026 15:09

ASF: Numărul participanților la fondurile de pensii facultative a ajuns la 1,1 milioane, la jumătatea anului

Numărul participanților la fondurile de pensii facultative (Pilonul III) a ajuns la aproximativ 1,1 milioane la sfârșitul lunii iunie 2026, față de 999.000 la finalul anului trecut, potrivit raportului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) privind evoluția pieței pensiilor private în primul semestru. Activele fondurilor de p

Economic Intern 08-10-2026 15:03

Angajații din sectorul energetic protestează, joi, în București, Constanța și Iași

Energeticienii din București, Iași și Constanța au demarat proteste, joi după-amiaza, cerând deblocarea majorărilor salariale și posibilitatea unor negocieri colective reale. Potrivit unui comunicat al organizației, decizia vine după adunările generale organizate de către sindicatele-membre ale FNER și după mai multe solicitări adresate Guvernului și min

Economic Intern 08-10-2026 14:47

Decizie CCR: Consiliul Concurenței poate utiliza informații și documente colectate de alte autorități și instituții publice

Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat constituțională prevederea din Legea concurenței care permite Consiliului Concurenței să utilizeze, în condițiile legii, informații și documente colectate de alte autorități și instituții publice în desfășurarea activităților specifice acestora, potrivit unui comunicat al autorității de concurență.